Durata medie si recurenta: date epidemiologice
La adolescent, episodul depresiv major dureaza in medie intre 7 si 9 luni, 80% dintre adolescenti insanatosindu-se dupa un an, dar 10% continua sa fie deprimati. Persistenta episodului depresiv major este asociata cu gravitatea si vechimea depresiei constatate cu ocazia primei identificari, cu existenta tulburarilor comorbide, in particular a celor obsesiv-compulsive, cu evenimentele de viata negative si disfunctiile neuroendocrine (Park si Goodyer, 2000).
Procentul de recurenta atinge 50% la un interl de 3-5 ani (Kocs, 1996), iar indicatorii unei astfel de recurente sunt:

- precocitatea primului episod ;

- numarul de episoade si gravitatea lor;

- evenimentele de viata negative;

- tulburarile distimice asociate ( modulul 7).
Studiile de urmarire arata un risc crescut de mortalitate prin sinucidere, de comportamente suicidare, consum de substante, evenimente de viata negative si mai ales de formare scolara sau profesionala mediocra si slaba adaptare sociala.
Continuitatea depresi a depresiei prepubere apare mai putin evidenta ( submodulul urmator), chiar daca a inceput sa. fie descris la adult un risc de tentati de sinucidere, tulburari bipolare si consum de substante (Weissman si colab., 1999).

Continuitatea depresi din copilarie la adolescenta
Chiar daca semiologia lor nu este strict superpozabila celei a adolescentului sau a adultului, depresiile la copil fac de acum inainte obiectul unui consens relativ (conferinta consensului, 1997; Marcelii, 1998).
Totusi, evolutia pe termen lung a acestor depresii la copil ramane in parte nesigura si dificil de eluat, and in vedere raritatea studiilor statistice aplicate asupra unui mare numar de cazuri si numarul mare de situatii clinice posibile. Vom intelege usor ca evolutia unui episod depresiv, chiar grav, dar unic, secundar unei separari neasteptate, tranzitorii si care nu se mai repeta, la un copil de 18 luni - 2 ani, poate fi sensibil diferita de evolutia episoadelor depresive secundare unor separari iterative in cadrul unor conflicte familiale repetate, ce marcheaza toata copilaria mica inca de la nastere. in mod identic, evolutia unei depresii anaclitice a unui bebelus de 18 luni risca sa fie foarte diferita de evolutia unei depresii la un copil de 10-l1 ani.
Tinand cont de aceste rezerve, ce constatari putem face daca ne limitam la adolescenta ? Dintre studiile la care se fac cel mai adesea referiri il mentionam pe cel al lui Nissen (1992). 105 copii si adolescenti cu depresie au fost studiati timp de zece ani in medie. La sfarsitul acestei perioade, 59 (56%) erau inca depresivi (formele de depresie mergand de la depresia numita nevrotica pana la depresiile "simptomatice" si "psihopatice"); noua (9%) au devenit schizofrenici; 13 (12%) prezentau alte tulburari psihiatrice; noua (9%) n-au putut face obiectul unei analize precise si 15 (14%) n-au prezentat la examinare nici o manifestare psihiatrica importanta. Din nefericire, autorul nu utilizeaza nici un criteriu diagnostic pentru a defini diferitele forme de depresie sau celelalte tipuri de patologie.In schimb, Penot (1973), intr-un important studiu asupra depresiei copilului, incearca sa urmareasca evolutia diverselor sale cazuri clinice. Unii copii au fost astfel urmariti pana la adolescenta: Reamintim ca acest studiu a fost efectuat pe un numar de 17 copii cu rste intre 5 si 11 ani prezentand o stare depresi gra. Autorul concluzioneaza ca depresiile grave ale copilului corespund unor organizari structurale psihopatologice care pot fi diferite : depresia nu constituie decat un ansamblu semiologic ce nu prejudiciaza structura subiacenta. Totusi, o problematica depresi durabila ar constitui, dupa autor, principalul factor organizator al structurilor patologice care apar ca tot atatea sistematizari defensive fata de aceasta depresie. Evolutia favorabila la o jumatate din numarul de cazuri ar depinde de capacitatile de elaborare secundare. Evolutia nefavorabila aduce in prim- trecerea la act ca mijloc de aparare si raspuns la starea depresi. Sa-l citam pe Penot (1973): "Constatam tendinta, in mod remarcabil constanta, de structurare pe un model caracterial sau psihopatie^. Toti acesti copii au o tendinta accentuata de trecere la act ca mijloc de aparare; trasaturile caracterului patologic se afirma in timpul evolutiei. Acest tip de evolutie ilustreaza relatia stransa care leaga depresiile grave la rste mici de organizarea ulterioara a unui caracter psihopatie". Cazul lui Pascal constituie o ilustrare foarte evidenta a acestei psihopatizari a comportamentului pe parcursul adolescentei unui copil deprimat.

PASCAL - TRANSFORMARILE DEPRESIEI DIN COPILARIE PANA LA ADOLESCENTA

Pascal are 7 ani atunci cand, pentru prima data, mama sa il aduce la consultatia psihiatrica la cererea insistenta a scolii. Pascal este la sfarsitul ciclului prescolar (CP); el refuza sa invete sa citeasca si sa scrie. in acea perioada, el este descris ca fiind un copil timid, inhibat, care pare ingrijorat si cu care este dificil sa comunici. Amestecul de hipertonie corporala posturala si inhibitie ii da un aspect stangaci, de imprumut. Notam in legatura cu nivelul vorbirii un usor suierat si o intarziere moderata a limbajului. Nivelul inteligentei este normal (IQ 100 la NEMI). Deseneaza in mod repetat case mari, goale si negre (. 5-l si 5-2). in prezenta mamei, atitudinea sa este diferita: devine insil, agitat, zgomotos, provocand-o in mod constant, ca si cum i-ar cauta mereu privirea.
Acasa este un copil certaret, mai ales cu sora lui mai mica, pe care este foarte gelos; el este insa si afectuos, spune mama, isi suge degetul toata ziua si in fiecare seara gaseste o rochie de casa in care se infasoara. Este anorexie, refuza aproape toate
alimentele. Mama n-a vorbit in acea perioada decat despre dificultatile scolare, a parut putin doritoare de a-si aduce fiul la policlinica si si-a intrerupt rapid vizitele. Patru ani mai tarziu, mama isi aduce din nou fiul la consultatie, tot la presiunea scolii. Pascal, care are 11 ani, ii creeaza probleme intatoarei: sparge totul in clasa, face pe bufonul, este in mod deschis insolent si provocator, refuza orice efort scolar. Dar intatoarea este mai ingrijorata din cauza altor comportamente: se pare ca nu are nici o relatie cu ceilalti copii din clasa, traieste foarte repliat si izolat, refuza orice contact atat cu ceilalti copii, cat si cu adultii. Nu are alta relatie decat cu alti doi copii mai mari decat el, copii dificili ca si el, descrisi ca and probleme caracteriale. in timpul acestor noi consultatii, mama, descurajata si deprimata din cauza acestor dificultati, ne povesteste "istoria" fiului sau. Pascal este al saptelea copil din cei opt pe care ii are familia. Tatal era vidanjor si lucra noaptea. N-a venit niciodata la policlinica, desi a fost chemat. in timpul consultatiilor, acesta face o hemiplegie ca urmare a unei crize de hipertensiune. Refuza sa se interneze. Mama este o femeie puternica, mereu pe fuga pentru ca, pe langa faptul ca se ocupa de copii, ea este doica si are grija de trei copii mici pentru a face fata nevoilor familiei, deoarece sotul nu mai lucreaza. Cand vine la policlinica, de cele mai multe ori a lasat copin singuri acasa, si atunci isi lasa fiul acolo si se intoarce rapid la acestia. in mod impulsiv, i se intampla totusi sa indeze biroul asistentei sociale si sa se prabuseasca evocand dificultatile sale materiale. Pascal n-a fost dorit, nasterea a fost dificila, cu strangulare cu cordonul ombilical si o usoara reanimare neonatala. Mama face mereu referire la acest episod pentru a explica tulburarile actuale ale fiului sau. Ea a fost de doua ori dezamagita de fiul sau deoarece, in afara problemelor de la nastere, ea dorea foarte tare o fata (nascuse trei baieti inainte de Pascal). De asemenea, chiar de la nastere, mama i-a transmis celei mai mari fiice obligatiile materne: aceasta s-a ocupat in exclusivitate de Pascal; doar ea putea sa-l faca sa manance, ea ii acorda ingrijirea materna, ne-a spus mama. Comportamentul lui Pascal a fost normal, exceptand anorexia, pana la rsta de 3 ani. Atunci fiica cea mare a fugit pe neasteptate de acasa pentru totdeauna, luand cu ea toate lucrurile sale in afara de halat.
Mama spune singura ca Pascal a facut atunci o "depresie teribila": repliat complet asupra lui insusi, ghemuit, isi sugea degetul, somnoland toata ziua invelit in halat, nu avea nici o activitate. in schimb, noaptea ii era frica, tipa, refuza sa doarma. O anorexie gra se instaleaza si persista mai multi ani. Medicul generalist, consultat, recomanda trimiterea copilului la scoala "pentru a-i schimba gandurile". Dus la cresa la 4 ani, nu creeaza nici o problema, mai ales, se pare, datorita faptului ca nu i se cere nimic si nu se misca din coltul sau. incepand cu gradinita (CP), dificultatile incep sa apara, dupa cum am zut deja.In aceeasi perioada, acasa, Pascal devine indaratnic, coleric, violent, sparge mobilele la cea mai mica frustrare. Dar, adesea, cere sa fie mangaiat, cauta semne de afectiune, mai ales din partea mamei. Cu sora sa mai mica cu patru ani (care s-a nascut putin dupa sau in momentul aparitiei episodului depresiv) se comporta ca un aderat tiran. El are numeroase fobii - frica de intuneric, frica sa doarma singur, frica sa mearga la toaleta - si se serveste de aceasta sora ca de un obiect contrafobic: ii cere sa doarma cu el, o ia cu el la toaleta etc. Nu pare sa se intereseze de nimic, n-are nici o activitate continua. Este pasionat de povestile cu mpiri, de filmele cu subiecte violente zute la televizor.
Cu un an inaintea acestei ultime consultatii, cand Pascal avea aproximativ 10 ani, mamei sale i-a fost rusine de zdreanta care devenise rochia de casa in care se invelea mereu Pascal pentru a dormi. Ea a aruncat-o la gunoi, fara sa-l previna, cand baiatul era la scoala. Pascal nu spune nimic, dar incepe sa suga lenjeria mamei sale, apoi, intrucat acest lucru i-a fost interzis, se foloseste de propriul maiou, pe care il tine in gura, sugandu-si in acelasi timp degetele.
Obsert la consultatie in aceasta perioada - are deci 11 ani -, se prezinta astfel: este un copil foarte inhibat, care vorbeste dificil si lent, fara sa fie cu aderat opozant. Are capul plecat, ca si cum ar fi coplesit, dar nu ii este frica. Accepta sa deseneze si, fara sa spuna nici un cunt, deseneaza doi elefanti (. 5-3): un pui si mama sa, care se plimba si merg sa manance. Nu face nici un comentariu la acest desen, ramane fara sa spuna o vorba si asteapta pasiv sfarsitul intrevederii. in timp ce-l consultam pe Pascal, mama a plecat sa aiba grija de copii. ii fixam lui Pascal o alta intalnire, la care nu veni nimeni - este si cazul convocarilor ulterioare. Doi ani mai tarziu, cu ocazia unei vizite la Centrul Educativ (CES), directorul ne informeaza ca Pascal, in rsta de 13 ani, face acum parte dintr-o banda de tineri delincventi care organizeaza furturi (obiecte, biciclete, bani) pe o scara destul de mare. O noua amenintare cu interventia judecatorului pentru copii o convinge pe mama baiatului sa revina la dispensar, intreaga familie l-a pedepsit deja pe Pascal. Acesta, dat afara de la colegiu, sta inchis in camera sa, fiindu-i interzis sa iasa. Pascal refuza sa vina de bunavoie la policlinica si nu veni decat amenintat si sub presiunea familiei. Acum este un preadolescent de 13 ani, palid si slab. E abatut, are un aer trist, nu in mod evident opozant, ci mai degraba indiferent. Scoala nu-i place. Povesteste despre furturi cu o voce monotona, aparent fara sa manifeste afecte sau culpabilitate. Singura persoana despre care vorbeste cu placere si animandu-se putin este sora sa mai mare, acum casatorita: cu putin timp in urma, ea a reluat legatura cu familia. Nu pare interesat decat de activitati violente, filme cu razboi, cu karate etc, pe care le povesteste cu mare placere. Soarta sa il preocupa putin, iar perspecti unei internari intr-o institutie pentru copii la cererea mamei pare ca-l lasa indiferent.
La testele de inteligenta pastreaza o eficienta satisfacatoare (QIV - 98, QIP - 92, Ql global - 95, la testul Weschler pentru copii), cu o dispersie omogena a rezultatelor, in afara de proba cu cuburi, la care au aparut dificultati specifice la nivelul organizarii spatiale.
La testul Rorschach are rezultate foarte slabe, cu numeroase refuzuri. Blocajul masiv pare sa fie singura modalitate defensi in fata emergentei fantasmatice. Singurele elemente personalizate se regasesc in exprimarea afectelor primitive, fara elaborare si fara posibilitate de justificare; este vorba in mod esential de tristete. De notat extrema sensibilitate a lui Pascal fata de absenta, fata de vid - pe care il subliniaza in fiecare desen. La probele psihologice "pata neagra" si TAT, materialul mai concret il ajuta pe Pascal. Realitatea este perfect perceputa, la fel si sensul relatiilor puse in joc. Doua directii apar in mod clar in aceste teste:
- directia depresi, cu nostalgia unei relatii obiectale satisfacatoare, dar pierduta, si emergenta temei mortii: moartea tatalui si a fiului, insotita de o angoasa ca ar putea fi ucis de catre cine care vine din spate, cu ostilitatea perse-cutorie a lumii exterioare;
- lupta cu depresia pare ca se manifesta prin trecerea la act, singura sursa de placere, in special la actul agresiv in cadrul relatiei, putin culpabilizat, deoarece este trait ca singurul mijloc de a fi pe lume, de a nu fi respins, de a nu se simti singur, abandonat, dominat de o angoasa subiacenta omniprezenta.
Ca intotdeauna, presiunea scolara atenuandu-se deoarece a fost gasita o solutie de asteptare (plasare intr-un centru de educatie speciala - SES), Pascal isi intrerupe vizitele, la fel si mama sa. Doi ani mai tarziu, directorul ne informeaza ca Pascal, care are acum 15 ani, s-a silizat relativ. Mama sa se opune oricarei supravegheri psihologice. Pascal este destul de izolat, are relativ putine contacte, dar n-a abandonat scoala.
Doi ani mai tarziu, cand avea 17 ani, aflam ca a stat cate zile in inchisoare din cauza comportamentelor sale de delincvent. Nu putem sti mai multe lucruri despre el din cauza ostilitatii mamei, care are tendinta de a face policlinica responsabila de problemele fiului sau. De la acea data nu mai avem informatii despre Pascal.

Urmarirea acestui caz este foarte importanta din mai multe motive. Se obser aici evolutia evidenta a manifestarii semiologice in timp si in functie de rsta copilului. Astfel, apar succesiv:
- o stare de suferinta si confuzie, intre 3 si 5 ani, analoaga celei descrise de Bowlby in legatura cu separarile precoce (sora mai mare o inlocuia pe mama). in acea perioada predomina reactia de retragere, repliere si manifestarile somatice (anorexie, tulburari de somn);
- o perioada marcata de aparitia problemelor scolare (in ciuda unei eficiente intelectuale normale), a tulburarilor de comportament (manie, insilitate): aceasta perioada corespunde, in mare, fazei numite "perioada de latenta", intre 6 si 7 ani si 12 si 13 ani;
- in preadolescenta si in adolescenta, in sfarsit, tulburarile de, comportament si actiunile cu tendinta antisociala ocupa primul .
Formuland altfel, spunem ca Pascal ilustreaza, prin intermediul acestor manifestari simptomatice, trecerea de la raspunsul depresiv la reactia de suferinta depresi, apoi la starea depresi.In interlul dintre rsta de 4 ani si pana la 5-6 ani, Pascal prezinta un raspuns depresiv destul de tipic, prin intermediul a ceea ce pare a fi fost o lentoare motorie, o repliere, aparitia tulburarilor de somn, anorexie. Acest raspuns depresiv a aparut in urma pierderii brutale a obiectului privilegiat de care era atasat, adica sora mai mare.Intre 6 si 7 ani si 12 si 13 ani, notam o disparitie relati a raspunsului depresiv si o multiplicare a comportamentelor simptomatice care apar ca tot atatea mijloace de lupta impotri suferintei depresive sau a suferintei de pierdere: insilitate scolara, esec scolar, oscilare intre atitudinile provocatoare, agresive si cele de reclamare a afectivitatii. Prezenta fizica, mimica sunt inca marcate de aceasta suferinta depresi, reactualizata prin repetarea pierderii (in particular, prin disparitia rochiei de casa a surorii mai mari); desenele (case mari, goale) sunt doda directa a acestui afect depresiv.Incepand cu rsta de 12-l3 ani, apar comportamentele delincvente, odata cu schimbarea aspectului lui Pascal: chiar si afectele depresive nu mai par a fi pe primul , fiind mascate de o negare masi. Comportamentele apar ca martor al unei organizari psihopatologice, dominata de pozitia depresi si de mecanismele de aparare psihica -trecerea la act, mai ales, si negarea, proiectia, omnipotenta defensi.
Trebuie notat faptul ca, in ceea ce priveste familia, nu stim daca parintii - mai ales, mama - au recunoscut depresia copilului lor atunci cand acesta avea 4-5 ani; acest lucru pare posibil, and in vedere faptul ca au apelat la un medic generalist. in schimb, este sigur ca, dupa aceasta perioada, acestia au negat masiv depresia lui Pascal si suferinta acestuia.
Mouren si Dugas (1982) au studiat evolutia pe termen lung a 43 de pacienti deprimati. De la 17 dintre ei acestia au obtinut informatii fie prin posta (de la parinti sau de la medicul care i-a tratat: noua cazuri), fie prin intalniri ori datorita unui tratament ce a fost continuat (opt cazuri). Din aceste 17 cazuri, 14 erau adolescenti si preadolescenti. Autorii prezinta un lou destul de sumar si doar descriptiv al acestor adolescenti. Tinand cont de mijloacele folosite in aceasta ancheta evoluti, nu este cazul sa propunem o analiza structurala. Cei cinci adolescenti cu rstele cele mai mici (12 ani impliniti) par sa prezinte, in grade diferite, tulburari evolutive constatate in interlul de la 1 la 7 ani dupa episodul depresiv initial: acuze hipocondriace (un caz), anxietate (doua cazuri), tic, balbaiala (un caz), aspect depresiv (un caz). Un singur caz pare ca sufera de o patologie mai gra, notata dupa cum urmeaza: "Pastreaza dificultati de exprimare verbala, este insil si recalcitrant, nu are deloc cunostinte de nivel scolar, este vorba probabil de o psihoza". Sapte pacienti sunt in plina adolescenta (14-l7 ani). Departarea medie fata de primul episod depresiv initial este de patru ani. Patru adolescenti nu par sa fi avut dificultati sau au avut doar asa-numitele dificultati minore (unul dintre ei este considerat "sensibil"). Pentru trei dintre ei au fost inregistrate probleme scolare, insotite uneori de tulburari asociate (inhibitie anxioasa, recadere depresi, nervozitate si ticuri). in sfarsit, doi pacienti sunt tineri adulti (20-21 de ani - departarea medie : 8,5 ani). Ambii par sa prezinte o patologie destul de importanta: trasaturi de personalitate de tip paranoic si homosexualitate, cu aparitia unei psihoze monopolare pentru unul dintre ei, episoade depresive repetate, cu tentative de suicid pentru celalalt, considerate drept psihoza depresi monopolara.
Trebuie totusi sa temperam pesimismul pe care l-ar genera constatarile anterioare, cu referire speciala la ultimii doi pacienti, in masura in care cazurile ce prezinta cele mai importante tulburari sunt in acelasi timp si cele care sunt in continuare urmarite si/sau tratate : a fost usor sa fie incluse in studiul privind evolutia, dar ere provoaca in acelasi timp, probabil, o distorsiune a rezultatelor. Este deci foarte dificil sa tragem concluzii generale din acest studiu, din cauza numarului relativ mic de cazuri, dar mai ales a unui numar mare de nonraspunsuri sau de cazuri clinice pierdute (60% din totalul de cazuri). in plus, in acest studiu era vorba despre copii al caror diagnostic de depresie a fost pus fie in timpul consultatiei, fie in timpul spitalizarii. Este vorba deci despre depresii grave sau despre un mediu familial atent, care a acceptat diagnosticul.
Or, mult prea adesea, depresia la copil este acceptata cu greu: multe depresii ale copilului, mai ales daca acesta este mic, nu sunt nici recunoscute, nici, afortiori, tratate. Chiar daca starea depresi a copilului este recunoscuta, cei din jurul sau nu iau intotdeauna masurile adecte. Exemplul clinic al lui Pascal si, in mai mica masura, cel al Sandrei sau al lui Vincent dovedesc destul de bine acest lucru.
Cazul lui Pascal este interesant datorita unei supravegheri indelungi, de la 3 ani la 17 ani. Aceasta supraveghere a fost in acelasi timp prea intermitenta pentru a putea modifica evolutia naturala a depresiei, dar suficienta pentru a sili jaloane solide acestei obsertii. El are "antajul" ca nu amesteca patologia depresi cu problematica sociala, cum ar fi, de exemplu, schimbarile de domiciliu multiple sau separarile. Este vorba, in sfarsit, de o depresie care apare la un copil cu inteligenta normala si care isi pastreaza posibilitatile cognitive pe tot parcursul evolutiei sale. Semiologia depresi evolueaza in mod clar in functie de rsta - mai intai, depresia anaclitica aproape caracteristica, cu manifestari somatice importante, apoi multiplicarea conduitelor de protest si aparitia esecului scolar si, in sfarsit, organizarea progresi a conduitelor psihopatice si delincvente. Organizarea psihopatologica poate fi recunoscuta la inceput in paralel cu prelenta vidului ("depresia" in sensul csimeteorologic al termenului, care este exprimata tipic prin desenarea caselor), apoi printr-o tentati de reconstructie defensi si idealizanta, dar al carei scop este negarea suferintei si a sentimentului de pierdere (exprimate de aceasta data prin plimbarea idilica a mamei si a copilului elefant care merg sa manance, in vreme ce unul dintre simptomele cele mai rezistente ale lui Pascal este anorexia, mai ales in relatia cu mama), pentru a ajunge la organizarea apararii prin actiune, obtinand singura iesire pulsionara traita ca posibila: sa agreseze, sa ia de la altul ceea ce nu putea niciodata obtine in mod spontan. Vidul devine atunci persecutam, deoarece ii reaminteste aceasta suferinta trecuta. Pe masura ce comportamentele psihopatice, pe de o parte, si apararea prin actiune, pe de alta parteA ocupa primul loc, nucleul depresiv devine din ce in ce mai ascuns si mai inaccesibil. Aceasta inaccesibilitate il priveste atat pe clinicianul confruntat cu adolescentul (semiologia depresi propriu-zisa tinde sa dispara), cat si pe pacient (el se simte efectiv din ce in ce mai putin "deprimat" sau "gol", dar din ce in ce mai agresat de o societate "injusta", al carei raspuns, trebuie subliniat acest lucru, adica inchisoarea, nu face altce decat sa confirme in ochii lui Pascal incapacitatea acesteia de a-l intelege si nedreptatea ei). Inac-cesibilitatea a ceea ce este denumit adesea, intr-o maniera uneori lapidara si expediti, "nucleul depresiv" explica dificultatea aplicarii tratamentului corect: acesta ar trebui sa-l faca pe Pascal sa accepte o revenire a afectelor depresive inainte de a putea sa le analizeze si sa le transforme in mod progresiv.
Evolutia depresiei copilului spre o psihopatie a adolescentului era deja sesizata de catre numerosi autori care au studiat comportamentele delincvente si psihopatice. Acestia au obsert frecventa separarilor in copilaria adolescentilor numiti "psihopati". Sa-l citam pe Ainsworth si studiul sau asupra a "44 de hoti", dar si pe Winnicott (1958), pentru care "tendinta antisociala" este o conduita de revendicare secundara unei suferinte si unei situatii pritive, sau pe Flavigny (1977), care evoca o "discontinuitate zdrobitoare a primelor relatii afective".
Totusi, ar fi fals sa deducem din cele constatate mai sus ca orice depresie a copilului se organizeaza intr-o maniera psihopatica la adolescenta si mai tarziu. Sunt posibile si alte evolutii.
O problema majora, cu urmari clinice, teoretice si chiar terapeutice priveste continuitatea depresiei de-a lungul anilor, de la copilarie pana la rsta adulta. Unele anchete epidemiologice incep sa furnizeze cate rezultate. Astfel, Kocs si colaboratorii sai (1984) constata ca aproximativ 70% dintre copin cu episod depresiv major (DSM-III) prezinta un episod depresiv repetitiv dupa cinci ani de la debutul tulburarilor. Harrington si colaboratorii sai (1990) reiau dosarele unui grup de 60 de copii si adolescenti (6-l6 ani) spitalizati pentru stare depresi si il a cu un grup martor de aceeasi rsta, sex si conditii socioeconomice, spitalizat de asemenea la psihiatrie fara sindrom depresiv. Urmariti timp de 18 ani, pacientii din grupul depresiv au prezentat un risc mult mai ridicat de evolutie depresi (probabilitate cumulati de prezenta a unui episod depresiv la rsta adulta in acest grup: 0,6) decat cei din grupul martor (probabilitate cumulati: 0,27), Diferenta este foarte semnificati. Totusi, aceasta continuitate este mult mai puternica atunci cand episodul depresiv major apare dupa pubertate decat daca apare inainte ( mai departe).
Mai mult, intr-un al doilea studiu asupra unui subgrup din populatia studiata, Harrington si colaboratorii sai (1991) confirma obsertiile clinice ale lui Penot. 63 de copii deprimati au fost ati cu un grup martor asemanator (68 de cazuri). 21 % prezentau "tulburari de comportament" asociate sindromului depresiv. Copin "deprimati cu tulburari de comportament" au prezentat o evolutie la rsta adulta marcata de un risc ridicat de conduite antisociale si delincvente si un risc mai slab privind evolutia depresi. in schimb, grupul de copii "deprimati fara tulburari de conduita" a prezentat un risc mai ridicat de evolutie depresi la rsta adulta.