MOTTO: Dupa cum rigorile modei sunt ineviile in stimentatie, aceleasi rigori sunt valabile si in medicajie.

Arcadie Percek

Medicii au observat inca de multa vreme ca destinul unui medicament este grevat de o multitudine de factori: desigur, eficacitatea medicamentului, ca si faima de care se bucura, ii conditioneaza in egala masura longevitatea. Cu toate acestea si in asemenea situatii, se inregistreaza inadrtente si discrepante, tinand de faptul ca medicamentele sunt supuse si ele unor uzuri psihologice mai mult sau mai putin manifeste si mai mult sau mai putin consistente. Deoarece un medicament nu este perfect, se spera totusi ca medicamentele tind a fi din ce in ce mai perfectionate, motiv pentru care, noul potenteaza uzura psihologica a medicamentelor, considerandu-se ca medicamentele noi sunt mai valoroase decat cele chi.
Se mai intampla, pe urma, in materie de medicamente ceva similar cu ceea ce se intampla in stimentatie. Ajungem cu timpul sa ne plictisim de o rochie sau de o haina oarecare, preferand din acest motiv sa le schimbam cu altele. Practica curenta ne demonstreaza faptul ca dupa cum rigorile modei sunt ineviile in stimentatie, aceleasi rigori sunt ineviile si in medicatie.
Ca sa nu dam in aceste sens decat un unic exemplu, vom preciza ca in materie de tratament al reumatismului articular, medicina a cunoscut intr-un interval de timp relativ scurt moda corticosteroizilor, a fenilbutazonei, a clorochinei, a indometacinului, a dimetilsulfoxidului etc. Putem sustine apoi ca nu actioneaza in perimetrul civilizatiei moderne o adevarata moda a somnului declansat si intretinut de somnifere, desi se stie ca exista nenumarate alte modalitati de a-l declansa si intretine pe alte cai? Cum ne explicam faptul ca de la 1900 pana in prezent au fost puse la punct mai mult de 2.000 de barbiturice? Acest fapt demonstreaza, desigur, si dependenta de moda semnalata, dar, in acelasi timp si uzura morala care isi face simtite efectele, din moment ce farmacologii considera ca doar o duzina dintre aceste 2.000 de barbiturice ar fi suficiente pentru a acoperi nevoile reale ale medicinei pe linia somnului.
La baza fenomenalei "explozii medicamentoase", ce caracterizeaza epoca noastra, sta, printre alti factori, si acest fenomen al uzurii psihologice, care obliga fabricile de medicamente la un continuu proces de reinnoire, cu toate ca sub masca unor noi denumiri sau noi prezentari, se ascund aceleasi clasice formule, de cele mai multe ori nesemnificativ modificate. Cu toate acestea, atat in domeniul terapeuticii, cat si al automobilismului spre exemplu, sunt situatii cand un produs devalorizat, uitat, capata prin interntia unor factori circumstantiali, o noua viata, o noua renastere. Nu suntem din acest punct de dere martorii valorii deosebite de care se bucura chile modele de automobile, sau cel putin unele dintre ele? Cu totii cunoastem sau poate am trait aceasta realitate: ca fotografi amatori, ne-am cumparat la un monent dat un aparat model A, considerat cel mai bun in momentul cumpararii; am fost realmente fericiti de aceasta achizitie. in momentul insa cand pe piata a aparut un model mai pefectionat, modelul B, de exemplu, cu toate ca perfectionarile sale sunt minore, suntem realmente nefericiti cu modelul A si nu am liniste pana cand nu ne debarasam de el. Asa se intampla si cu medicamentele. Aceasta inseamna uzura psihologica.
La inceputul secolului, cand se circula cu automobile ce realizau o viteza maxima de 40 km/h, acest fapt reprezenta, desigur, o performanta; astazi, cand cel mai modest automobil parcuge 100 km/h, ni se pare un inadmisibil regres de a ne servi de un automobil demodat, uzat psihologic. Este ca si cand, in era antibioticelor, am trata gonoreea cu hipermanganat, iar sifilisul cu fumigatii de arsenic.
J.P Dupuy si S. Korsenty se straduiesc sa popularizeze un termen nou in medicina, care sa marcheze uzura psihologica a medicamentelor. Aparitia oricarei terapeutici noi

precizeaza autorii mentionati

produce ceea ce se poate denumi cu termenul de obsolescenta psihologica, in legatura cu terapeuticile chi. Termenul de "obsole-scenta", pe care nu il gasim de altfel in nici un dictionar, ne aduce in memorie amintiri din studiile de economie, in legatura cu importanta problema a reinnoirii echipamentelor industriale. Stim din aceste studii, cum progresul tehnic provoaca substituirea progresiva a tehnicilor chi, denite astfel obsolescente. Astfel, avionul supersonic face obsolescent avionul subsonic, care, la randul sau, a facut obsolescent avionul cu elice. Obsolescenta psihologica a medicamentelor chi favorizeaza succesul celor noi. Uzura psihologica a medicamentelor rezulta din faptul ca performantele lor se deterioreaza odata cu trecerea timpului, chiar in absenta de inovatii. Imaginati-va, in acest sens, riscul pe care si-l asuma un medic, de a recomanda bolnavilor sai unul si acelasi pansament gastric, timp de 10 ani succesiv, de exemplu, perioada de timp in care pe piata exista nenumarate alte pansamente, care sunt recomandate cu ardoare de confratii sai. Din acest motiv, al uzurii psihologice, fabricile de medicamente cand lanseaza un produs A, usor modificat fata de produsul anterior A, sunt preocupate nu atat de ideea de a castiga in plus, cat de a nu pierde. In contul uzurii psihologice a medicamentelor se petrec procese cat se poate de interesante. in acest sens medicii de varsta mijlocie au putut observa cum vitaminele au devalorizat tonifiantele si cum tranchilizantele au devalorizat somniferele. Spre a arata cum lupta fabricile de medicamente impotriva uzurii psihologice, vom da un singur exemplu. 400 mg meprobamat alcatuiesc, la fabrica de medicamente CLIN-BYLA, produsul cunoscut sub denumirea de Equanil si care, dupa cum de asigura prospectul in cauza, ne confera o "permanenta a linistii". Adaugand 10 mg de aceprometazina acelorasi 400 mg meprobamat, se obtine produsul nou, elaborat de aceeasi fabrica, intitulat Mepronisine, care asigura un "somn calm si reparator". Daca la aceleasi 400 mg meprobamat fabrica producatoare mai adauga inca 50 mg de aceprometazina si daca noul medicament, denumit Suponizine, se prezinta sub forma de supozitor, ne aflam in fata unui alt produs nou care ne asigura un "somn calm, durabil si reconfortant".

Astfel cum sa ne explicam faptul ca un numar complet din voluminoasa revista "Gazette Medicale De France" din anii trecuti, ca si o prestigioasa manifestare stiintifica medicala ce a avut loc la Londra, au ca unic subiect de discutie aspirina. Fie ca este cunoscuta sub acest nume lansat de cunoscuta fabrica de medicamente Bayer

numele de aspirina pronind de la denumirea "spirasaure" pe care germanii il dau acidului acetilsalicilic

fie ca i se spune Rhodine ca in Franta, Acesal ca in fosta Republica Democrata Germana, Istopirin ca in Ungaria sau, mult mai logic, acid acetilsalicilic

de fapt substratul sau chimic

cum i se spune la noi, este vorba in realitate despre unul si acelasi produs medicamentos; cu alte cuvinte de aceeasi Marie cu alta palarie, cum ar spune un hatru de-al nostru de la tara.Inainte de a face consideratii merita, cred, sa facem succinte incursiuni de ordin istoric, in domeniul aspirinei, pentru ca descoperirea acestui drog ilustreaza foarte bine istoria insasi a farmaciei in ultimele 4 secole.
La originea aspirinei sta, in esenta, celebra teorie a semanaturilor, imaginata de Paracelsus, in virtutea careia o boala isi lasa insemnele medicamentelor cu care trebuie tratata in insesi creatiile getale, minerale sau animale ale naturii. in imediata apropiere a bolii se afla, in optica acestei teorii, si remediile cu care trebuie combatuta. Asa, de exemplu, sa presupus, in virtutea teoriei semanaturilor, ca salciile care populeaza malurile baltilor infestate de malarie ar detine in structurile lor si principiul activ cu care aceasta boala poate fi combatuta, ca si febra pe care aceasta o genereaza. Aceasta optica o gasim ilustrata in celebra comunicare pe care E. Stone a facut-o la 2 iunie 1763 la Societatea Regala din Londra, comunicare intitulata "Compte rendu des succes de l'ecorce de saule, dans la traitement de la fievre". lata cum decoctul scoartei de salcie devine un tratament suran in ceea ce priste combaterea febrei.In 1829, un farmacist francez, pe nume H. Leroux, a izolat din acest decoct un constituent pe care l-a denumit salcina. Cam in aceasi perioada un alt farmacist, de asta data eltian, pe nume H. enstecher, a obtinut prin distilare din florile de Spirae ulmaria, aldehida salicilica, ulterior transformata prin oxidare, de catre farmacistul german Karl Jacob Lawig, in acid salicilic. Acest acid a fost acetilat de catre Charles-Frederic Gerhardt din Strassbourg in 1853, iar cativa ani mai tarziu, lui H. Guerland i-a reusit performanta sintetizarii acestui produs. in 1876, L Riess si S. Stricker demonstreaza actiunea febrifuga a acidului salicilic in domeniul reumatismului, in timp ce in 1893 lui Felix Hoffman ii reuseste performanta sintetizarii la scara industriala a noului medicament.Insasi denumirea de aspirina, care i-a fost data de fabrica producatoare, reprezinta un exemplu clasic de denumire vulgara utilizata in industria farmaceutica: prefixul "a" amintindu-ne de prezenta radicalului acetyl, in timp ce celalalt radical "spir", indica ta de origine Spirae ulmaria, din care aldehida salicilica a fost initial obtinuta.
Esfe realmente uimitoare ascensiunea aspirinei, ca si fascinatia pe care a exercitat-o intotdeauna si o exercita inca asupra publicului larg. Vanzarea acestui produs a depasit in Franta, cantitatea incredibila de 1.000 de tone. in S.U.A. se consuma anual in jur de 9 milioane de livre, ceea ce echivaleaza cu aproximativ 3.360 de tone

cantitate considerata ca suficienta pentru a suprima, pe moment durerile de cap la circa sase miliarde de oameni.
Cum se explica oare aceasta extraordinara ascensiune?

se intreaba cu legitim interes medicii, farmacologii si chiar psihologii. in primul rand, desigur, prin marile servicii aduse de acest medicament medicinei, prin tratarea nenumaratelor boli gratie proprietatilor sale analgezice, respectiv, de suprimare sau calmare a durerii pe cale centrala; antipiretice, respectiv de combatere a starilor febrile; antiinfla-matorii, de stimulare a respiratiei, de crestere a meolismului, de crestere a eliminarii renale a acidului uric etc. De aici, prescrierea regulata a aspirinei in reumatismul acut si subacut, in cel cronic, in nevralgii si mialgii de tot felul, in stari febrile si gripale, in durerile de cap, ca si in atatea si atatea alte suferinte.
Aspirina s-a dodit un medicament de baza in terapia complexa a bolii reumatismale, cu infinita ei paleta de manifestari, reprezentand dupa cum se exprima F. Coste "painea de fiecare zi a bolnavului de poliartrita reumatoida". Ea a scutit mii de oameni, poate chiar sute de mii, de a intra in sfera de influenta a morfinei si poate chiar in pernicioasa ei dependenta, din moment ce s-a demonstrat ca 600 mg de aspirina au acelasi efect in tratarea durerilor postoperatorii ca si 10 mg morfina sau ca 60 mg codeina; iar 600 mg aspirina nu este deloc mult, din moment ce intr-o banala sciatica medicii prescriu in mod curent cantitatea de 200-300 mg/zi. Aspirina a scutit apoi un numar tot asa de impresionant de bolnavi de rigorile hormonilor corticoizi de tipul cortizonului, preparat posedand efecte secundare pe cat de numeroase, pe atat de noci.
Un studiu de mare anrgura efectuat in asociatie de doua prestigioase centre de cercetare

"Medical Research Council" din Anglia si "American Heart Association" din S.U.A.

ne-au facut demonstratia ca nu exista o deosebire esentiala intre eficacitatea tratamentului cu cortizon si a celui cu aspirina, respectiv cu acid salicilic, in ceea ce priste reumatismul poliarticular acut. Din nefericire insa, marea ascensiune si popularitate a aspirinei nu tine atat de proprietatile sale specifice cunoscute, cat de aureola de panaceu unirsal, pe care publicul larg o atribuie acestui drog. De aici extraordinara sa difuzare in randul maselor largi, de aici extraordinara sa pondere in cadrul automedicatiei.
A contribuit in acest sens aceasta reputatie, falsa de altfel, a lipsei oricarei toxicitati, ca si multiplele efecte benefice desfasurate pe tot atatea fronturi ale patologiei. Din nefericire, o cota consistenta din aureola semnalata revine amatorismului si lumii nemedicale. (in fotbal, ca si in medicina, toata lumea isi da cu presupusul.) De aici folosirea aspirinei ca medicament somnifer, sau, dimpotriva, ca medicament psihoenergizant. Bunica mea, pe de alta parte, o folosea in dirse tulburari gastrointe-stinale. Un cin, dintr-o calatorie cu avionul, undeva in Europa, se droga, convins, cu aspirina impotriva raului de inaltime, cautand sa ma convinga si pe mine in aceasta practica, atunci cand m-a vazut ca prezentam tulburarile neurogetati de rigoare. Cunosc apoi un farmacist care ia aspirina in doze mici si repetate impotriva albirii parului; un suferind de reumatism cronic mi-a semnalat efectele benefice ale preparatului pe linie de impotenta sexuala.
Va puteti imagina ce se va intampla cu aspirina in perimetrul publicului larg si in numele aceleiasi automedicatii, cand acelasi public va afla ca anumiti cercetatori sustin ca aspirina poate exercita nu numai efecte curati in legatura cu infarctul miocardic, ci si prenti? Caci, intr-adevar, Lahiri, ne-a facut o asemenea demonstratie, care a fost repetata ulterior si de altii, constand din impiedicarea formarii ocluziei coronariene la cainii de experienta ce primeau aspirina in doza zilnica de 600 mg. Trecand la rificare pe om a acestui nebanuit efect Salzman a raportat acum cativa ani, ia Washington, rezultate mai mult decat incurajatoare, pe linie de prenire a infarctului de miocard, pe un lot de 8.000 de bolnavi tinuti, din acest punct de dere, sub o stricta observatie medicala. Autorul citat atribuie acest efect actiunii inhibitorii a aspirinei in ceea ce priste coagularea sangelui.
O interesanta experienta facuta de dr. Mats Hamberg de la Institutul suedez Karolinska, in 1978, si-a propus se demonstreze efectul salicilatului de sodiu, medicament de tipul aspirinei, asupra biosintezei prostaglandinelor. Cand celulele sunt lezate, incep sa produca in exces prostaglandine de tipul E si poate si de alte tipuri. impreuna cu alti mediatori chimici si factori ai tesuturilor, aceastea produc o inflamare. Aspirina

sau alt medicament de acest fel

impiedica biosinteza prostaglandinelor, eliminand sursa inflamarii. Pacientul a luat salicilat de sodiu (750 mg pe zi) timp de 4 zile. Masuratoarea procentului de prostaglandine arata ca acesta scade rtiginos, pentru a reincepe sa creasca in ziua urmatoare intreruperii tratamentului cu salicilat de sodiu. Dr. Hamberg a demonstrat insa ca anumite medicamente de tipul aspirinei (inclusiv aceasta) pot actiona mai rapid decat salicilatul de sodiu.
Indiferent insa de aceasta gama larga si variata de efecte si indiferent de aceasta larga tolerabilitate a preparatului, acesta nu poate fi considerat un drog chiar atat de inofensiv cum ne apare la prima dere. Aceasta pentru ca aspirina s-a dodit a fi sursa unor intoxicatii cu caracter acut sau cronic de o foarte mare varietate. Celebrul "Centre anti-poison" din Marsilia considera chiar ca acest drog este sursa a circa 4% din totalitatea intoxicatiilor medicamentoase. Ceea ce mai trebuie sa stim in legatura cu aspirina este ca ea este sursa frecnta a nenumarate accidente de tip alergic (eruptii sau chiar a dificultatilor de respiratie). Din fericire, frecnta generala a hipersensibilitatii fata de aspirina este de obicei redusa, fiind, dupa Prickman si Buchstein de ordinul a 1 la 500. Totusi ea exista si in perimetrul acestui 1/500 ea face literalmente ravagii. Aspirina este apoi sursa frecnta a unor tulburari neuro-senzoriale de asemenea de o mare varietate (tulburari de ordin vizual, cefalee, astenie, dirse parestezii etc). Ceea ce pare mai grav este ca aspirina produce in mod direct sau numai redesteapta, multe ulceratii gastroduodenale. in literatura medicala s-a semnalat un caz in care a fost nevoie de a se interni de urgenta pentru o perforatie gastrica, surnita la o ora dupa ingerarea unui singur comprimat de aspirina, luat in contul unei stari gripale banale. La deschiderea chirurgicala a cavitatii abdominale s-a gasit comprimatul de aspirina, incomplet digerat si fixat chiar in zona de perforatie, si anume intre pliurile mucoase pe care in prealabil le ulcerase intr-o maniera atat de spectaculoasa. Fara a generaliza aceasta situatie

din fericire pana la ora actuala cu caracter de unicat

se poate afirma totusi, cu toata certitudinea, ca aspirina este cauza indiscuila a tot felul de suferinte ulcerati, mai ales in tratamentul de durata si mai ales pe fondul unor ulcere existente in antecedentele bolnavului in cauza. Aspirina poate produce apoi dirse accidente sanguine: poate produce o prelungire a timpului de sangerare; poate atinge cea de-a Vll-a pereche de nervi cranieni, ducand in consecinta la un bazait permanent in ureche si uneori chiar la o surditate cu caracter tranzitoriu. Unii vorbesc in cadrul particularitatilor reacti ale sistemului nervos central de aparitia la anumite persoane a asa-numitei "furii salicilice", simuland perfect starea de ebrietate alcoolica. O alta sursa foarte importanta de tulburari rezida in interactiunea aspirinei cu alte medicamente, iar cate posibilitati .exista pe aceasta linie este usor de imaginat, tinand cont ca aspirina reprezinta o componenta aproape indispensabila din orice antinevralgic. Cel mai important lucru de stiut in legatura cu aspirina este ca sugarii si copii sunt in mod cu totul particular sensibili la acest drog, dupa cum, indiferent de varsta, trebuie retinuta marea variabilitate a reactivitatii personale.
Tributul pe care omenirea il plateste in contul automedicatiei, in general, si al automedicapei in aspirinice, in particular, este foarte mare. Indiferent insa de toate aceste aspecte semnalate, aspirina, care isi are originea in glucozidul amar extras din coaja de salcie si ale carui efecte benefice erau cunoscute in parte pana si de antici, isi va mentine valoarea, rificata de secole de practica sociala si de experienta medicala.