S-ar putea intampla ca, dupa lectura modulului precedent, unii cititori sa ramana cu impresia ca terapia naturista este absolut suverana si ca ei ii datoram impresionantele realizari ale medicinei. Mai mult decat atat, s-ar putea sa ramana cu impresia ca terapia moderna a preparatelor de sinteza reprezinta un regres, ca mai mult a prejudiciat exercitiul medical decat sa-i na in ajutor.In realitate lucrurile nu stau asa. Fara a nega meritele terapiei naturiste, precizam din capul locului ca marile realizari ale medicinei, mai ales din ultimul secol si jumatate, se datoresc, in cea mai mare parte, aportului terapeutic eficace si substantial al medicamentelor de sinteza sau altor substante descoperite de medicina moderna. Sa exemplificam mai bine. cele afirmate mai sus.
Dupa cum stim, vaccinarile au produs modificari substantiale in modul de manifestare al bolilor endemice, pe unele dintre ele eradi-candu-le, iar pe unele reducandu-le in mod considerabil. Daca ar fi sa avem in vedere doar cazul poliomielitei, si inca ar fi suficient spre a ne connge de valoarea acestei arme terapeutice. Difteria practic a disparut tot gratie vaccinarilor. Variola mai persista pe mici arii endemice, dar OMS.-ui intreprinde actiuni cuprinzatoare pentru eradicarea acestui temut morb. Holera, pesta si tifoida

marile amenintari de odinioara ale omenirii

sunt tinute la respect de aceleasi vaccinari, iar meningita tuberculoasa, pana de curand nu numai frecventa ci si mortala, nu mai inspaimanta pe nimeni. Tuberculoza pulmonara, osteoarticulara si genitala se ndeca in zilele noastre intr-o proportie de 98% fata de numai 45% cum era situatia in urma cu aproximativ o jumatate de veac. Pneumopatiile inflamatorii, ca pneumonia, bronhopneumonia, abcesul pulmonar, gangrena pulmonara, stafilo-cociile pulmonare, pana de curand extrem de periculoase, mai ales la copii si ia varstnici, astazi sunt ndecabile in marea lor majoritate. Meningita cerebro-spinala, o alta mare spaima de odinioara, nu mai este mortala in zilele noastre decat intr-o proportie de 1% fata de circa 70% cat era in urma cu o jumatate de veac. Malaria, febra de Malta, bilharioza, blenoragia, sifilisul, lepra, ca si atatea alte boli, au inregistrat regrese considerabile pe anumite arii ale Terrei, chiar disparitii, ca urmare a terapiei moderne si in primul rand a preparatelor de sinteza. Mutatii tot atat de considerabile, in sens 'pozitiv, s-au produs in domeniul bolilor psihice, endocrinologice, meolice sau de alt gen.
Toate aceste remarcabile progrese ale medicinei se datoresc sulfa-midelor, antibioticelor, bacteriostaticelor, vaccinurilor, hipoglicemiantelor, corticoizilor, hipotensoarelor, tranchilizantelor, neuroplegicelor, antidepre-soarelor, estrogenilor, amfetaminelor, anticoagulantelor, antipaludicelor, diureticelor, ca si inca atator mari categorii de medicamente, acestea fiind in marea lor majoritate preparate de sinteza sau cel putin de semisinteza.
Din acest punct de vedere nu trebuie sa ni se para exagerata afirmatia lui Pierre Thell, facuta intr-un articol publicat in resta "La Medicine practicienne" din iunie 1972, in care precizeaza ca "putini oameni au inteles serciile pe care le realizeaza acest mic comprimat (fiind vorba despre medicamentul de sinteza in general

n.n.) pentru a spori fericirea oamenilor, pentru a extinde societatile, pentru ca

gratie lui

speranta medie de ata care era in 1750 de numai 29 de ani, depaseste actualmente 72 de ani". La aceasta parere se raliaza si cunoscutul oncolog si om de stiinta Georges Matha din Villejuif cand precizeaza: "Nu ezit a zice ca, in mod esential, gratie progreselor realizate de industria farmaceutica, speranta medie de ata a ajuns de la 45 de ani, cat era in 1900, la 70 de ani, cat era in 1972".
De fapt, daca stam si analizam bine partizanii medicinei naturiste

denumiti de unii, naturisti

isi fundamenteaza motivatia lor pe urmatoarele argumente:
folosirea produselor naturiste de-a lungul secolelor a dus la o detaliata si precisa cunoastere a efectelor, posologiei si a indicatiilor lor;
medicamentele naturiste au infruntat proba aspra a timpului;
ele ne dau impresia "realizarii ei sinteze a rtutilor pamantului fecund cu binefacerile unui cer propice".In acelasi timp partizanii medicatiei moderne

de sinteza

asa-numitii rationalisti, isi fundamenteaza optiunea pe urmatoarele argumente:
medicamentele de sinteza sunt energetice si eficiente;

ele pot fi produse la scara industriala;

ele necesita, in vederea prepararii, substante usor de procurat, motiv pentru care nu creeaza dificultati de aprozionare;
ele ne dau impresia ca reprezinta expresii concrete ale stiintei si tehnicii.Intr-adevar, producerea medicamentelor de origine naturala este tributara anumitor arii geografice, unde se gasesc resursele vegetale, animale sau minerale necesare. in plus, producerea acestor medicamente este supusa unor factori circumstantiali politici, economici sau istorici care stanjenesc sau faciliteaza aprozionarea. Vom exemplifica cele afirmate mai sus cu situatia chininei.
Arbustul in a carui scoarta se gaseste acest principiu activ era cunoscut de populatiile precolumbiene care populau muntii Anzi. Coaja amara a acestui arbust era folosita in mod traditional pentru combaterea starilor febrile. Cand conchistadorii spanioli au ajuns pe aceste meleaAuri au intrat in posesia reputatei coji, careia ii erau proprii o serie de importante rtuti terapeutice, cea mai importanta dintre acestea tinand de combaterea febrei.
Coaja arbustului mentionat si, implicit, principiul activ pe care il contine, den de-a dreptul celebre in anul 1638, cand contesa de Cinchon, sotia ce-regelui Perului, se ndeca in mod spectaculos de malarie in urma unei ingestii de infuzie preparata din coaja amara a arbustului peruan de care am vorbit.
Deoarece calugarii iezuiti

in acele vremuri mari cunoscatori ai telor medicinale

au contribuit la introducerea si popularizarea infuziei mentionate in Europa, praful rezultat din uscarea si pulverizarea cojii amare a fost denumit "pudra contesei" sau "pudra iezuitilor". O alta ndecare spectaculoasa, de data aceasta a Dauphin-ului, il determina pe Regele Soare ca cumpere secretul fabricatiei pudrei mentionate de la un oarecare Talbot Robert din Cambridge. Alcaloidul activ continut de scoarta amara a arbustului din Cordilieri

respectiv chinina

a fost extras abia in 1820, la Paris, de catre doi cercetatori: Pelletier si Caventou.
Marile distante care separa Europa de America de Sud si, in special, de principalul sau lant muntos, ii determina pe europeni sa incerce aclimatizarea arbustului mentionat undeva, mai aproape. Aceasta performanta reuseste englezilor si in special olandezilor, primii creand culturi in Indiile Britanice, iar secunzii in Java

pe atunci colonie olandeza. Se creeaza chiar o adevarata concurenta intre aceste tari, iar olandezii beneficiind in colonia lor de conditii climaterice mai adecvate, reusesc cu timpul sa asigure 90% din productia mondiala pe aceasta linie, Amsterdam-ul devenind un autentic centru mondial care controla productia si, implicit, pretul chininei. Acest monopol prejudicieaza serios o serie de tari, mai ales in cursul primului razboi mondial.
Situatia aprozionarii cu chinina se normalizeaza la terminarea razboiului, dar dene din nou grava cand Java cade in mainile ocupantilor japonezi. Pentru a nu mai depinde de aceste situatii, unele tari europene cauta sa dezvolte arii de cultura in alte locuri propice, cu atat mai mult cu cat culturile traditionale din Peru, Ecuador si Bolia si-au redus considerabil randamentul, ca urmare a exploatarii intensive. Asa, de exemplu, Franta isi creeaza asemenea culturi in Camerun, Guineea si Madagascar, in intentia de acapara cat mai mult piete de desfacere si, implicit de a obtine avantaje economice. Dar intentiile Frantei sunt stanjenite, deoarece tarile in cauza isi obtin in etape independenta, fntre timp si Java inceteaza de a mai fi o sursa importanta de materie prima, intrucat culturile sale au fost grav avariate in timpul razboiului.
lata ratiunile care au dus la obtinerea unui produs antimalaric pe cale sintetica, cale care sa scoata din circuit dependenta de culturi greu de intretinut si situate la mari distante, ca si efectul de perturbare a aprozionarii cu materie prima de catre diversi factori circumstantiali. Pentru ca fabricarea chininei nu s-a dovedit renila, s-a trecut la fabricarea altor substante chimice, cu formula asemanatoare si care s-au dovedit a exercita actiuni antimalarice. Asa s-a ajuns la aceste medicamente de sinteza cu larga raspandire si utilizare cum sunt atebrina, paludrina, nivaquina, plasmochina si altele.
Aprozionarea cu materie prima este ingreunata insa si de alte situatii, stiut fiind ca exista numeroase te lemnoase sau altele cu bulbi, reprezentand materia prima pentru diverse medicamente, carora le trebuie intre 3 si 10 ani spre a se ajunge la culturi care sa poata fi exploatate in acest scop. Problema aprozionarii cu materie prima este si mai dificila pentru medicamentele extrase din regnul animal, lata deci principalele ratiuni care au impins omenirea spre produsele de sinteza.
Daca ar fi sa enumeram principalele modalitati de preparare ale substantelor active, acestea ar fi:
extractia,

sinteza,

semisinteza si

biosinteza.

Cateva cunte in continuare despre fiecare din aceste modalitati. Extractia reprezinta concentrarea intr-un volum redus a principiilor active continute de un anume element din regnul vegetal, animal sau mineral. Sinteza reprezinta procedeul care, pe calea metodelor clasice ale chimiei organice, construieste noi molecule chimice, noi substante, folosindu-se in acest sens de variate elemente chimice. Semisinteza, combinand extractia cu sinteza, realizeaza o fertila colaborare a omului cu natura, in timp ce biosinteza reprezinta metoda in care extragerea principiului activ este legata de proliferarea unor microorganisme care detin propriile lor principii active, le acumuleaza si le excreteaza in mediul lichid de cultura.

Preparea unui extract necesita doua etape:

dizarea sau faramitarea elementului continator intr-un solvent, care in majoritatea cazurilor este reprezentat de alcool;
concentrarea solutiei extractive in scopul obtinerii principului activ in volume mici si, pe cat posibil, in stare ferma si sub forma uscata.In principiu se vorbeste despre extractul total dintr-o anume ta, de exemplu, ca si

in situatii bine determinata

numai despre extractul principiului activ. Exemplul cel mai obisnuit care se poate da pe aceasta linie tine de extractul total de opiu. Acest extract contine desigur in diferite cantitati nu un singur alcaloid, ci toti alcaloizii prezenti in sucul care se scurge dupa incizarea capsulelor de Papaver Somniferum. Actiunea acestui extract va fi complexa si dominata de proprietatile analgezice si hipnogene. Aceasta actiune nu se aseamana decat partial cu cea exercitata de morfina, de fapt constituentul principal al extractului mentionat. Aceasta pentru ca Thebaina, care exista in acest extract si care este un excitant cerebral, va anihila in parte actiunea morfinei. in acelasi timp, alti alcaloizi

nicotina si papaverina

vor atenua si ei, in parte, actiunea depresiva exercitata de morfina asupra miscarii respiratorii. in acelasi timp, codeina va potenta actiunea sedativa exercitata de morfina asupra tusei. Actiunea extractului total de opiu ne apare, din acest punct de vedere, mai echilibrata sau, mai bine zis, "mai tamponata", dupa cum se exprima un cercetator, decat actiunea morfinei pure. Separarea diversilor constituenti dintr-un extract total reprezinta o operatie foarte complexa si dificila. Sunt folosite in acest scop cristalizarile, sublimarile, distilarile fractionate, distrugerile enzimatice selective etc.
O metoda pentru prepararea extractelor de origine biologica este biofilizarea, metoda care consta din congelarea prealabila si in ritm accelerat a materiei prime si apoi prin uscarea in d. intr-o asemenea situatie, apa sub forma de gheata se elimina prin sublimare, trecand din starea solida in cea gazoasa, scurt-circuitand, asadar, starea lichida. Pe aceasta cale se prepara in mod curent constituentii plasmatici de tipul fibrogenului, al albuminelor si globulinelor, apoi extractele apoterapice etc. Trecand in continuare la medicamentul de sinteza, vom preciza ca momentele memorabile din istoria acestui medicament sunt:
sinteza acidului acetil-salicilic, respectiv al aspirinei, in 1883, de catre un chimist de la Bayer, si anume Felix Hoffman;
sinteza unor preparate pe baza de arsenic (Salvasan, Atoyl etc.) ce au avut loc la inceputul acestui secol si datorita medicului german P. Ehrlich, considerat pe buna dreptate parintele chimioterapiei prin sinteza;
- sinteza sulfamino-chrysoidinei, respectiv a preparatelor "Prontosil" si "Rubiazol" in 1935 de catre Domagk.
De fapt, daca stam si ne gandim bine, Domagk este initiatorul primului val de medicamente pur sintetice. Avea sa-l urmeze mai tarziu marele val al tranchilizantelor si pe urma inca multe altele.
Tranchilizantele si neurolepticele au revolutionat medicina. inainte de 1952 nu se cunosteau decat aminele psihotonice si hipnoticele. Descoperirea primului neuroleptic, a clorpromazinei, cu numele comercial de Largactil, da posibilitatea transformarii clasicului si demoralizantului azil de nebuni intr-un spital de psihiatrie. Ca sa ne dam seama ce reprezinta aceasta cotitura terapeutica in practica medicala si ca sa realizam saltul calitativ facut, vom aminti un argument cantitativ: in 1952

anul descoperirii Largactilului

consumul acestui medicament se ridica intr-o tara ca Franta doar la 428 grame, pentru a ajunge la 2,5 tone cinci ani mai tarziu.
Din punct de vedere chimic, clorpromazina apartine marelui grup al fenotiazinelor care, incepand din anul 1956, ne-a furnizat o si mai mare familie de substante psihotrope. O noua etapa a fost marcata in 1954, odata cu introducerea in psihiatrie a unui alt medicament, cu o actitate inrudita cu cea a clorpromazinei: este vorba despre alcaloidul sintetizat din extractul dintr-o ta indiana Rauwolfia Serpentina

alcaloid cunoscut sub denumirea de reserpina. intre 1955 si 1957 Delay randuieste clopromazina si reserpina intr-un nou grup de psihotrope depresoare nehipnotice, denumite neuroleptice, pentru tratarea de boli care se caracterizeaza si prin semne neurologice vecine cu starile parkinsoniene si traduc o atingere particulara a centrilor de la baza creierului, antrenand de asemenea tulburari scerale simpatice in domeniul cardiovascular, intestinal, endocrinian etc.
Actiunea neuroleptica difera de cea hipnotica, in sensul ca ea nu provoaca un somn fortat, in doza uzuala. Dezinteresul si indiferenta pe care o produc pot conduce indirect la somn, dar la un somn oarecum natural.
Tot incepand cu anul 1955 se descopera numeroase substante cu compozitia chimica variata avand asupra psihismului o actiune analoga cu cea a clopromazinei sau a reserpinei, dar care erau mai putin active si mai putin toxice, ceea ce convenea tratarii unor stari nepsihiatrice, pentru atenuarea hiperemotitatii, de exemplu. Ceea ce mai caracterizeaza aceste substante, denumite tranchilizante si care au facut si ele o adevarata era in medicina, electitatea actiunii lor asupra afectitati, absenta de semne neurologice ca inhibitia psihomotorie, apoi absenta contracturilor, a miscarilor anormale si a manifestarilor scerale. Tranchilizantele reprezinta cea de-a doua familie a psiholep-ticelor nehipnotice, cu indicatie majora pentru omul normal, insa nelinistit si anxios, fiind desemnate de ziaristi prin denumirea de "pilulele fericirii".
Trecand acum la medicamentele de semisinteza, vom preciza

dupa cum am mai facut acest lucru

ca in prepararea acestor medicamente se realizeaza o combinatie intre procedeul extractiei si al sintezei. Exemplul cel mai conngator si de altfel clasic care se poate da pe aceasta (inie tine de prepararea hormonilor steroizi obtinuti exclusiv pe calea extractiei. Practica a demonstrat in acest sens ca este nevoie de o cantitate de 25 m3 urina masculina pentru a extrage numai 15 mg androsteron. Aceeasi practica a mai demonstrat ca sunt necesare ovarele de la aproximativ 40.000 scroafe pentru a obtine o cantitate similara de progesteron, in timp ce obtinerea a numai 10 mg testosteron necesita o materie prima constand din 100 kg testicule de taur.Intr-o asemenea situatie, cercetatorii au cautat in natura molecule care sa aiba o formula chimica asemanatoare cu cea a hormonilor semnalati si care sa poata fi modificata in sensul dorit, pe cale sintetica. Asadar, dupa cum vedem, natura efectueaza o parte din munca, de fapt cea mai importanta, iar chimia de sinteza o alta parte, care, in esenta se reduce la o munca de finisare. Asa, de exemplu, apelandu-se la colesterol

substanta chimica cu formula asemanatoare cu cea a hormonilor steroizi si care se gaseste din abundenta in maduva spinarii a diverselor animale si careia i s-au efectuat niste modificari de finisare pe calea oxidarii

s-a ajuns la o alta substanta, reprezentand de fapt un precursor al hormonilor sexuali. Laboratoarele Roussel din Franta si Merck din Germania folosesc ca materie prima pentru acest procedeu semisintetic de fabricare a corticoizilor, acidul cholic extras din bila, in timp ce fabricile de medicamente din S.U.A. folosesc, tot in acest scop, ca materie prima, radacinile unei te de genul Discoreea, care creste din abundenta pe platourile mexicane.
Pentru ca insasi procurarea acestei materii prime ridica dificultati de aprozionare, s-a reusit dupa laborioase cercetari conduse de profesorul Velluz de la laboratoarele Roussel a se fabrica corticoizi la scara industriala, pe cale pur sintetica. Bineinteles, aceasta importanta descoperire a dus la cresterea considerabila a consumului de corticosteroizi.
Mai multe tamine sunt fabricate pe calea semisintezei. Asa, de exemplu, tamina D se produce, printre altele, si din ergosterol, extras la randul sau din drojdia de bere, iar tamina C

din care numai Franta produce in jur de 500 tone anual

din glucoza. Trecand, in sfarsit, la ultimul procedeu pentru obtinerea de substante active din diverse materii prime

biosinteza

trecem implicit la marele modul al antibioticelor, in cea mai mare parte produse pe aceasta cale. in acest sens vom reaminti ca Sir Alexander Fleming izoleaza in 1932 din culturile pure ale unui anume mucegai (penicilium notatum) substanta activa, pe care el a denumit-o penicilina, care a fost folosita in scopuri terapeutice abia in 1941 de catre Chain, Florey si colaboratorii lor. Era antibioticelor incepe deci in acest an. Celelalte stele din aceasta enorma constelatie sunt descoperite intr-o succesiune cat se poate de rapida: streptomicina in 1944, cloramfenicolul in 1947, auromicina in 1948 etc. La ora actuala multe antibiotice se fac nu numai pe calea biosintezei, ci si pe cea a semisintezei sau chiar a sintezei pure.
Indiferent insa de modalitatea de preparare, nasterea sau mai bine zis aparitia pe firmamentul terapeuticii a unui nou medicament reprezinta o operatiune laborioasa si de o mare complexitate. Se sustine in acest sens de catre oamenii de specialitate ca pentru descoperirea unui nou medicament este necesara analiza a circa 8.000 de substante Echipe intregi de chimisti, farmacologi, toxicologi, clinicieni, ca si alti oameni de stiinta sunt angrenate in aceasta munca. Fonduri considerabile sunt cheltuite in numele acestor descoperiri. Numai in Elvetia, de exemplu, munca de cercetare pe aceasta linie "inghite" anual in jur de 1 miliard de franci.
Prima etapa din nasterea unui nou medicament este legata de asa-numitul "screening", care consta din trierea efectelor interesante ale unei substante, prin diverse testari. Dupa aceea urmeaza determinarea gradului de toxicitate ai substantei cercetate. Urmeaza apoi experimentarea pe animale si cercetarea efectelor teratogene. Daca si experimentarea clinica

pe de o parte cea mai importanta

se dovedeste promitatoare, noul produs primeste investitura de "candidat la medicament", fiind supus ca atare unor comisii pentru aprobari finale.
Sistematizate, aceste etape se prezinta astfel:

etapa de screening;

etapa testarilor toxicologice si teratogene sau cea a experimentarii pe animale;
etapa experimentarii pe om sau etapa experimentarii clinice;
etapa autorizatiei de punere in vanzare a noului medicament.In primele doua etape, intra in functie de obicei farmacologii si chimistii. in cea de-a treia, galenistii, respectiv acei farmaco-tehnicieni, veriili croitori ai itorului medicament, careia ii confectioneaza cea mai oportuna imbracaminte. in etapa a patra intra in functie clinicienii, iar in ultima, oamenii legii. Vedem deci ce succesiune de oameni de specialitate este necesara pentru ca un nou medicament sa-si faca aparitia.
Ceea ce trebuie subliniat este ca, in fiecare din etapele elaborarii sale, medicamentul implica serioase responsabilitati din partea tuturor celor angrenati in aceasta munca. Ceea ce, de asemenea, trebuie subliniat este ca, chiar atunci cand un medicament a trecut cu succes proba experimentarilor clinice, el nu poate fi considerat pe deplin cunoscut.
"Pentru tot ce atinge integritatea si intimitatea naturii umane

precizeaza in acest sens J.M. Pelt

un halou de estompare si mister persista. Si cum ar putea fi altfel cand se cunoaste dificultatea experimentarii pe omul u, ceea ce limiteaza campul de observare a ! fenomenelor si posibilitatea de a le reproduce dupa vointa. Importanta I diferentelor indiduale si a stimularilor, interactiunile stranse dintre subiect si obiect, incidenta colectivului asupra indidului, in sfarsit, necesitatea de a tine cont de interferenta constanta a miturilor, a credintelor, a uurilor, pe scurt a nelinistilor unei naturi umane, intotdeauna mai m\lt sau mai putin alienata, contribuie la aceasta realitate. De aici necesitatea de a examina nu numai faptele biologice si explicarile mecanice ale actiunilor medicamentoase, ci, de asemenea, si impactul sensibilitatilor indiduale". De aici imposibilitatea

precizeaza acelasi autor

de a fonda o stiinta a medicamentului, tot asa de exacta, de rece si rationala cum este electronica sau fizica nucleara.
Trecand la problema denumirii, mai bine zis a botezarii noilor produse, vom preciza ca in acest domeniu nu exista norme unanim acceptate, ceea ce a dus la haosul existent pe aceasta linie. Totusi cei implicati in aceasta munca au cautat o serie de criterii de care sa se foloseasca ad-hoc. Asa de exemplu:
unele medicamente sunt denumite in functie de natura lor (Bismut, Bismosal, Alunozal etc);
altele in functie de efectul scontat (Sedonal, Immenoctal, Aerocid etc);
majoritatea medicamentelor sunt denumite in mod fantezist si, curios lucru, publicul larg prefera de multe ori aceste denumiri. Asa, de exemplu, denumirea fantezista de Phenergan este preferata denumirii comune de Promethazine.
Industria medicamentelor, in general, si cea a medicamentelor de sinteza, in particular, prezinta un pregnant caracter inovator.
Produsele medicamentoase se reinnoiesc repede si continuu. O multitudine de factori impulsioneaza acest permanent proces de reinnoire si asupra celor mai importanti dintre ei am insistat in modulul dedicat uzurii psihologice a medicamentului. S-a contatat ca medicamentele au o ata medie de circa 15 ani

perioada de timp in care se nasc, traiesc si mor.
Se aprecieaza in acest sens ca 70% din medicamentele comercializate la ora actuala au mai putin de 10 ani din momentul aparitiei lor in lumea terapeutica si circa 1/2 din cifra de afaceri a industriei medicamentoase este realizata cu produsele mai tinere de 5 ani.In contul acestui suflu novator s-a ajuns asa de repede de la cortizon la hidrocortizon, apoi la prednison. In contul acestui suflu novator

s-a ajuns ca in S.U.A. 7.563 de noi preparate sa fie lansate pe piata numai intre 1948-l966. Aceste noi preparate pot fi repartizate mai departe in 1.785 de noi forme galenice ale produsilor deja lansati si in 5.778 de noi produsi. Acesti 5.778 de noi produsi pot fi descompusi in urmatoarele categorii:
676 noi substante terapeutice;

3.757 asocieri de substante cunoscute;

1.345 produse lansate de o anume fabrica si care, de fapt, sunt absolut identice cu cele ale altor fabrici, deosebindu-se intre ele doar prin nume.
Cei care au analizat cu minutie situatia semnalata mai sus, respectiv acea explozie medicamentoasa din Statele Unite ale Americii intre anii 1948-l966, au constatat stupefiati ca doar 5% dintre cele 7.563 medicamente lansate in acest lung interval reprezentau inovatii medicamentoase majore. Situatii similare se intalnesc in majoritatea tarilor mari producatoare de medicamente.
Una din caracteristicile cercetarii medicamentoase moderne o reprezinta munca de echipa, chiar daca o idee oarecare pe aceasta linie tine de un indid, cum se intampla in multe cazuri, ea nu poate fi adusa la indeplinire, fertilizata deci in folosul multimilor, decat pe calea echipei. Alexander Fleming, celebrul bacteriolog englez, a descoperit intr-adevar printr-un hazard penicilina. Astazi insa nu ne putem lasa la voia intamplarii. Daca ar fi sa procedam asa, ar aparea un nou medicament doar la cateva decenii. Cercetarea si experimentarea de medicamnete noi nu mai sunt lasate la discretia hazardului, ci sunt incredintate unei echipe. Sa exemplificam. Descoperirea si punerea la punct a unui medicament de acelasi gen ca penicilina, respectiv cloramfenicolul, au necesitat o echipa formata din 152 de savanti si tehnicieni, care au desfasurat in acest scop 400.000 ore de munca. Remediul mentionat a fost experimentat si testat in faza preparatoare pe 17.000 de subiecti, iar firma producatoare a investit 10 milioane de dolari in acest proiect.
Stalpii de rezistenta ai unei asemenea echipe sunt: chimistul, analistul, toxicologul, farmacologul, biochimistul, patologul si clinicianul. Sa vedem pe scurt rolul fiecaruia.
Chimistul edentieaza o anume cantitate dintr-o substanta activa, fireste in forma cea mai pura posibila. Aceasta operatiune presupune sute sau mii de cautari, de dibuiri.
Analistul pune la punct metoda, permitand de a controla compozitia medicamentului, structura sa chimica, ca si modificarile acestei structuri in diversele etape de dezvoltare.
Toxicologul experimenteaza pe animale substanta descoperita, si-lindu-i dozele de tolerabilitate, dozele in care substanta poate fi periculoasa sau mortala. Fireste, toate caile de administrare (perorata, hipodermica, subcutanata, intravenoasa etc.) sunt testate.
Farmacologul sileste valoarea exacta a dozajului util in tratamentul bolii, silita ca putand beneficia de pe urma administrarii medicamentului cercetat. Fireste, el urmareste efectele medicamentelor asupra circulatiei, respiratiei, asupra sistemului nervos, ca si efectele asupra ficatului, rinichilor, cat si a altor aparate si scere din organism.
Biochimistul sileste itinerariul medicamentului in organism, urmarind modalitatea de absorbtie, de penetratie, de acumulare. El se foloseste in acest scop mai ales de tehnica moderna, bazata pe marcarea prin izotopi radioacti.
Patologul examineaza cu atentie tesuturile tuturor organelor afectate de medicament, semnaland modificarile produse. De verdictul sau depinde marele salt al trecerii de la experimentarea pe animal, la experimentarea pe om. Veto-ul sau poate fi hotarator.
Clinicianul conduce experimentarea finala, aceea efectuata pe oameni. Experimentarile clinice se fac cu mare prudenta, incepandu-se cu dozele cele mai mici; gradat doza se mareste. Este studiata cu mare atentie asimilarea substantei medicamentoase de catre organism, descompunerea si eliminarea sa, efectele clinice etc. Acest proces dureaza luni de zile. Numai dupa verdictul clinicienilor, medicamentul in cauza primeste aprobarea finala din partea forurilor de resort, dupa care este dat in comert.
Drumul de la principiul activ la medicamentul propriu-zis este, dupa cum vedem, foarte lung. Un principiu activ nu este nici pe departe un medicament. Aceasta pentru ca principiul activ poate fi periculos

periculozitate care este domesticita doar in indelungatul si complicatul proces prezentat mai sus, necesar pentru ca acesta sa fie investit cu titul de medicament. Sa exemplificam. Dupa cum stim, nitroglicerina, aceasta valoroasa substanta antispastica de care ne folosim pentru tratamentul crizelor spamodice ale anginei de piept, este un exploziv de prim ordin. Datorita efectelorr nocive ale acestui exploziv, numerosi mineri sau lucratori in tunele si-au pierdut ata. Lui Alfred Nobel, fondatorul premiului cu acelasi nume

care este cel mai ravnit de catre oamenii de stiinta

i-a reusit performanta de a imblanzi nitroglicerina, decoperind dinamita. Ei bine, chimistii si farmacologii au reusit ca, plecand de la nitroglicerina, sa descopere un nou medicament

trinitrina

de cea mai mare importanta in tratamentul anginei de piept. Numai ca un asemenea comprimat cu efecte antispasmodice atat de salutare nu contine decat 0,0005 g de nitroglicerina, respectiv o jumatate din a mia parte dintr-un gram.
Cat timp, in medie, este necesar pentru experimentarea unui medicament, pentru ca sa poata fi distribuit medicilor si bolnalor? Aproximativ sapte ani. Nu este vorba numai de procesul asa-zis chimico-farmaceutico-medical ce trebuie avut in vedere atunci cand se produce un nou medicament, ci si de procesul tehnologic, industrial. Tehnicile de fabricare trebuie sa fie absolut sigure. Este absolut necesar ca fiecare comprimat de trinitrina de exemplu, sa nu contina decat 0,0005 g; asadar nici mai mult nici mai putin.
Mai este un lucru extrem de important in materie de producere de medicamente. Acestea trebuie sa fie nu numai eficace, ci si abordabile. Daca medicamentele ar fi extrem de scumpe, producerea lor n-ar mai fi renila din cauza dificultatilor de vanzare, lata de ce industria de medicamente se straduieste, in consecinnta, nu numai de a extrage dintr-un produs natural principiile active cautate, ci de a le extrage intr-o maniera economicoasa.Intr-o prima etapa a experimentarilor se folosesc in acest scop numai cantitati mici de substanta activa, preluata de catre toxicologi, farmacologi, biochimisti, care o testeaza pe animale de experienta. Daca rezultatele sunt promitatoare, se trece la producerea principiului activ la scara mai mare. Totusi inca nu ne aflam in faza cand pricipiul activ poate fi investit cu titulatura de medicament. Pentru a se ajunge la acest stadiu este nevoie de fabricarea produsului in cauza in cantitati satisfacatoare, care sa permita experimentarea sa clinica. in acest stadiu intermediar intra in functie ceea ce se cunoaste sub denumirea de "pilot t", expresie nascuta in S.U.A., prin care se desemneaza o instalatie care produce substanta ce aspira a deveni medicament in cantitati reduse. Instalatia mentionata produce o productie masurabila doar in kilograme. Numai daca etapa clinica a fost depasita cu succes, se trece la productia industriala propriu zisa.In medie, orice nou medicament este controlat de aproximativ 200 de ori din momentul cand el se reduce la cateva elemente abia cunoscute, pana in faza finala. Tripleta care sta la baza experimentarilor medicamentelor comporta urmatoarele elemente: puritate, securitate, eficacitate.
Ce ne rezerva itorul in materie de descoperire si productie medicamentoasa? Greu de spus. Ne dam seama totusi de pe acum ca stiinta chimiei a depasit cautarea de principii naturale. Aceasta din o mie si unu de motive. Aceasta stiinta incearca sa patrunda intr-o lume noua, aceea a cercetarii creatoare care isi propune sinteza si experimentarea substatelor care nu se afla in natura. Din acest punct de vedere, acestei stiinte i se deschid perspective inca dificil de identificat si de precizat. Chiar de pe acum suntem in posesia a numeroase medicamente, a caror principii active nu se afla direct in natura, ci care au fost create in atmosfera silentioasa si rece a laboratoarelor.
Cercetarea acestor substante se va desfasura intr-un ritm din ce in ce mai rapid si, practic, omul mereu va nascoci ceva nou in acest domeniu, pentru ca intr-adevar asa cum se precizeaza in deza ce poate fi citita la Muzeul Omului de la Paris: "Omul inventeaza asa cum respira", prin aceasta tinandu-se a se preciza ca inventitatea reprezinta cea de-a doua respiratie a conditiei umane.