Fenilbutazona

Fenilbutazona (phenylbutazone, butadion, butazolidin, elmedal, spondiryl), un acid enolic derivat de pirazolidin-3,5- diond, este capul de serie al unei grupe de antiinflamatorii nesteroidiene foarte efi cace.

Fenilbutazona are predominant efect antiinflamator. Potenta la nivelul diferi telor modele de inflamatie congestiv-exu dativa, provocata experimental, este

supe rioara celei a acidului acetilsalicilic, dar inferioara celei a indometacinei; nu influ enteaza inflamatia granulomatoasa. in con ditii clinice este eficace indeosebi in inflamatiile acute de felul accesului de guta. Dintre formaele cronice de reumatism inflamator, efectul terapeutic este superior in spondilartrita anchilopoietica. Efec tul analgezic ( in afara componentei secun dare actiunii antiinflamatorii) este mai slab decat cel al acidului acetilsalicilic; efectul antipiretic este de asemenea putin important. Dozele terapeutice au actiune uricozurica slaba (dozele mici pot retine acidul uric). Fenilbutazona, administrata oral, se ab soarbe in proportie de 80-l00% si realizeaza concentratia plasmatica maxima dupa 1-2 ore. In cazul injectarii intra musculare absorbtia este lenta, din cauza legarii locale de proteine concentratia plasmatica maxima se realizeaza dupa 6 10 ore. Fenilbutazona si metabolitii activi se leaga de proteinele plasinatice in proportii mari 90-98%; la dozele mari pro centajul scade din cauza saturarii sediilor de legare. Concentratiile plasmatice tera peutice se situeaza intre 50 si 150 μg/ml; doza de 10 mg/kg, care produce efectul antiinflamator maxim, realizeaza o con centratie plasmatica de 100-l75 g/ml. Volumul de distributie este in medie de 0,1 1/kg, cantitatea cea mai mare de me dicament acumulandu-se in ficat si rinichi. Patrunde in lichidul sinovial unde rea lizeaza o concentratie de circa 50% fata de concentratia plasinatica si se mentine timp indelungat (pana la 3 saptamani dupa oprirea medicatiei). Metabolizarea, interesand aproape in intregime doza administrata, se face lent sub actiunea enzimelor microzomale din ficat. Se formeaza 2 metaboliti activi: oxifenbutazona (derivat hidroxilat la unul din inelele benzenice), cu proprietati antiinflamatorii si de retinere a sarii si apei comune cu fenilbutazona si gama-hidroxifenilbutazona (derivat hidroxilat la catena laterala buti rica), cu proprietati uricozurice. Majori tatea metabolitilor eliminati urinar sunt glucuronoconjugati. Timpul de injumatat ire este de circa 56 de ore pentru fenil butazona si 12 ore pentru gama-hidroxi fenilbutazona. Fenilbutazona se administreaza obisnuit pe cale orala. In cazurile acute se recomanda, in primele 1-2 zile, 600-800 mg/zi, dar dozele uzuale sunt de 200-400 mg/zi (200 mg la mese sau cu un pahar cu lapte). Tratamentul nu trebuie sa depaseasca 10 zile. In situatii de exceptie se pot administra ironic, cu prudenta, doze de 200 mg/zi. Fenilbutazona poate fi introdusa si pe cale rectala, 1-2 supozitoare a 250 mg/zi. La nevoie se injecteaza intramuscular profund 600 mg (efectul se instaleaza lent in 6-7 ore). Exista si preparate pentru uz local de exemplu unguent 4%. La copii (mai mari de 6 am) se administreaza oral 5 mg/kg si zi (se poate creste pana la 10 mg). Principalele indicatii sunt artrita gutoasa acuta, spondi lartrita anchilozanta, poliartrita reuma toida. Este de ales in bolile reumatice severe, pentru combaterea episoadelor acute. Folosirea impotriva durerilor reu matice banale nu este recomandabila. riscul reactiilor adverse depasind benefi ciul terapeutic. o alta indicatie este flebita superficiala.

Fenilbutazona este un medicament greu suportat. Reactiile adverse sunt frecvente si determina oprirea tratamentu lui in 10-l5% din cazuri. Bolnavii se g deseori de neplacere epigastrica, pirozis si gastralgii, greata si voma, dia ree, tulburari dispeptice diverse. Sange rarile oculte sunt curente, dar sangerarile masive rare. Relativ rar se dezvolta ulce rul gastric; riscul activarii bolii ulceroase

laterite este mare. La inceputul tratamen tului se produce, in masura mai mica sau mai mare, retentie hidrosalina si cresterea volemiei, uneori cu edema; aceasta face necesara o dieta hiposodata. La bolnavii cu deficit de pompa cardiaca poate aparea decompensarea. Ocazional survin cefalee, ameteli, nervozitate, insomnia, rareori stare depresiva. Au fost semnalate cazuri rare de leucopenie, trombocitopenie, anemie aplastica, agranulocitoza, pancitopenie. A fost descris un 'sindrom pulmonar acut' grav, cu dispnee, febra, opacitati radiografice si eozinofilie, care survine rareori, in cursul tratamentului indelungat. Alte reactii adverse de frecventa relativ mica sunt: tumefierea glandelor parotide, gusa (secundar inhibarii sintezei hor monilor tiroidieni), reactii cutanate aler gice (rareori ectodermoza eroziva pluri orificiala sau dermatita exfoliativa), tul burari hepatice si renale. Fenilbutazona nu trebuie utilizata la persoanele in varsta, din cauza riscului mult crescut de reactii adverse. Desi nu s-au semnalat malformatii congenitale, este, de dorit ca intrebuintarea in primul trimestru de sarcina sa fie evitata. Ulcerul gastroduodenal si antecedentele ulceroase, nefritele cronice, cardiopatiile decompensate sau cu risc de decompensare, hipertensiunea arteriala severa, bolile hepatice grave, homeopatiile si diatezele hemoragice constituie contraindicatii. Utilizarea este strict interzisa in caz de antecedente alergice la orice compus^- din grupa pirazolidinelor sau la cei cu antecedente de agranulocitoza (la pirazoli sau de orice alta cauza). Inaintea inceperii tratamentului si in cursul administrarii cronice trebuie verificata formula sanguina. Aparitia febrei, anginei, hemoragiilor cutanate spontane, care semnaleaza posibilitatea agranulocitozei, impune oprirea imediata a

tratamentului si ingrijiri medicale. Aceleasi masuri sunt necesare daca apare o simptomatologie pulmonara acuta insotita de febra, care semnaleaza posibilitatea 'sindromului pulmonar acut'. Medicamentul trebuie indicat cu prudenta la epileptici (poate favoriza crizele).

Fenilbutazona nu trebuie asociata cu alte antireumatice puternic active si cu saruri de aur, din cauza frecventei sporite a reactiilor adverse. Asocierea cu glucocorticoizii trebuie limitata, tinand seama indeosebi de riscul mare al lezarii mucoasei gastrice. Administrarea simultana de fenilbutazona si anticoagulante cumarinice (trombostop) poate fi cauza de accidente hemoragice - fenilbutazona deplaseaza moleculele cumarinice de pe proteinele plasmatice si le diminueaza metabolizarea, inhiba functiile plachetare si lezeaza mucoasa gaztrica; doza de anticoagulant trebuie reajustata, in functie de activitatea protrombinica. La fel asocierea cu sulfamidele antidiabetice impune prudenta, din cauza riscului de reactii hipoglicemice (prin deplasarea moleculelor sulfamidelor de pe proteine, inhibarea metabolizarii si micsorarea eliminarii renale). Administrarea in timpul tratamentului cu digitoxina

determina micsorarea nivelului plasmatic al tonicardiacului, probabil prin inductia enzimelor metabolizante, de aceea doza de digitoxina trebuie eventual crescuta. Asociata fenitoinei poate determina fenomene toxice datorita inhibarii eliminarii antiepilepticului.

Oxifenbutazona (oxyphenbutazone, phlogase, phlogistol, phlogont, tanderil), kebuzona (kebuzone, ketazon, phloguron), compusi foarte asemanatori chimic si farmacologic cu fenilbutazona, ca si clorezona (clofezone, clofedin, perclusone), o combinatie echimoleculara de fenilbutazona si clofexamida, sunt considerate ca ceva mai bine suportate, indicatiile ca antiinflamatorii fiind mai largi. Oxifenbutazona este utilizata si in unguente oftalmice, pentru tratamentul iridociclitei.