- "De cate ori imi moare un bolnav, odata cu el moare si o particica din mine."(N. Bethune)

- "Fiecare medic are cimitirul sau (un medic)."

- "Nu intotdeauna Dumnezeu, a pus moartea, la sfarsitul etii" (N. Iorga).

- "Moartea e sursa etii, nu invers."(Dominic Stanca).

- "Nu conteaza cat traim, ci cum traim."(Epicur).
- "Cea mai mare imprudenta pe care o face omul este aceea de a accepta sa moa-ra."(Miguel Cervantes). "Dar are alta solutie?"
- "A pleca insemneaza a muri un pic.(Partir c 'est mourir unpeu).

- "Odata cu moartea unui prieten moare si ceva din tine."

- "Moartea nu este decat o iluzie, caci ea nu inseamna altceva decat eliberarea sufletului din inlantuirea corpului, o renastere in lumea pura a luminii si iubirii (concept religios pe cale de acceptare si de stiinta).

- "Tot ce moare, cade in ata."(Maeterlinck)

- "Prin moarte, ata isi redobandeste valoarea ei."
- "Moartea e cel mai bun medic, fiindca numai o singura data ne."
- "Luptati-va pana la moarte pentru dreptate."(Sirah.IV.33).

- "Marele inngator al etii este moartea."

- "Cine nu stie sa moara, nu are dreptul sa traiasca."
- "Copacii mor dar nu se indoaie". "Copacii mor in picioare."
- "Oamenii curajosi mor o data, cei lasi si fricosi de mai multe ori."
- "A muri nu inseamna altceva decat a te intoarce in tara natala."(Plutarch).
- "Dupa moarte, renumele dene mai mare."(Odiu).
- "Adesea creatia si moartea se lumineaza reciproc."(Octaan Paler).
- "Daca nu traiesti si dupa moarte nu traiesti deloc."

- incetarea gandului insemneaza moartea.

- Moartea ta sa fie sa de cat mai multi.
- Zeii nu mor, dreptul la ata il au numai cei care au trait.
- Omul moare asa cum a trait.

- Non omnis moriar (Horatiu) - Nu murim cu totul.

- Moartea este cuprinsa in ata.
- "Omul este demn nu numai de o ata omeneasca, dar si de o moarte omeneas-ca."(D. Dumitrascu)
- Sa fi demn in ata ca sa ai si o moarte demna.

"Ascult cum creste-n trupul tau, sicriul Sicriul meu

Cu fiecare clipa care trece Gorunule din margine de drum."

(Lucian Blaga - din poezia "Gorunul") - "Mor pentru natiune."(Horea, pe esafodul de la Alba Iulia)
Cu adevarat mori numai dupa ce toti te-au uitat. Alte ganduri despre moarte

"Din chaos Doamne am aparut Si m-as intoarce-n chaos Si din repaus m-am nascut Mi-e sete de repaus."
(din "Luceafarul" de Mihai Eminescu)

"Moartea succede etii, ata succede la moarte." (Mihai Eminescu)

"Iar cerul este tatal meu, Si mama mea e marea"

(Mihai Eminescu)
- " Cimitirul adevarat - nu este in gradina eternitatii, ci in inima noastra."
(Vasile Bogrea)
- "Moartea seamana cu o noapte senina si lunga de vara."(Socrate)
- "Omul de onoare se teme mai mult de rusine decat de moarte."(Smiles)

"Nu de moarte ma-nspaimant Ci de vesnicia ei."

(G. Cosbuc)
- "Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca voi trai vesnic si nu voi muri niciodata."(G. Cosbuc)
- "Un om traieste si dupa moarte, cel putin cat traiesc discipolii sai." (I. Hatieganu)
- "Voi muri cu adevarat cand vor muri discipolii mei". (I. Hatieganu)
- "Nu de moarte ma-nspaimanta, ci de greutatile ce le las familiei."(V. Bologa)
- "Cand nu mai suntem copii suntem deja morti."(Vasile Parvan)
- "Nu vreau sa mor, mi-e capul ca un dovleac plin de seminte."
- Mortui vos docent (Mortii invata pe cei i) - vrea sa spuna ca anatomia patologica autopsiile, pot sa invete pe cei i!
- "Toti dorim o moarte senina; adica la inchiderea ochilor sa nu avem regretul eventualelor greseli."
- "Mortii sunt radacinile unui neam. Din fiecare se desprinde o fibra de a-ta."(Octaan Goga).
- "Moartea cea buna este acea in care nu-ti pare rau ca ai trait."(N. Iorga).
- "Impreuna cu tine mor inca o data toti mortii tai."(N. Iorga).
- "Spune-mi cum se moare intr-un spital ca sa-ti spun cat valoreaza acel spital."

- Cu fiecare mort moare si ceva din noi.

,, Nemuritor este acela care este din ce in ce mai iubit de tot mai multi ano-nimi."(Freud)
Sensul etii a constituit din totdeauna o preocupare majora a ganditorilor, dar raspunsurile formulate s-au dovedit adesea derutante. Probabil ca cel mai productiv sub aspect antropologic este negarea unui sens dat de la sine si necesitatea pentru fiecare ins de a-I descoperi: intatie la autocunoastere, autoformare si performanta. (D. Dumitrascu)
- Destinul a fost perceput la inceput ca o forta suprema, nevazuta si nestiuta un fel de superdivmitate care hotara chiar ata zeilor insisi. Personificata sau nu, aceasta se prezenta ca substantiv propriu, scris cu litera mare. Mai tarziu predestinare a devenit prilegiu al zeilor, mai cu seama al zeului suprem si, edent, al Dumnezeului din religiile monoteiste. Soarta omului - moira, fatum - de unde fatalis - apararea oricum dictata si controlata de undeva din afara, de deasupra, de dincolo. Exista, totusi, o posibilitate de a modifica in sens favorabil cursul etii proprii? Invocatia, rugaciunea, jertfa, ofranda etc, orice ar fi putut castiga bunavointa fortelor cu drept absolut de decizie, si cum omul se descoperea intr-un univers ostil, dispozitia pesimista i-a fost cea mai la indemana, asa cum probeaza mai toate scrierile vechi.
- Herodot povesteste ca drept darul "cel mai de pret" cerut lui Apollo de o mama pentru cei doi copii ai ei a fost, si li s-a oferit, moartea fara suferinta, deplina eliberare. Poetul elegiac Theogonis din Megara (sec VI= aprecia, in mod asemanator: Dar un mare noroc este acela de a muri, apoi unul si mai mare este cel de a nu te fi nascut. Saracia, boala si batranetea apareau lumii drept principale blesteme, lor opunandu-se, drept consolari, razboiul de cucerire, gloria, bogatia cu desfatarile ei.
- A mai imaginat omul si alte cai, profane, prin care incerca sa intoarca in favoarea lui cursul etii. Asa apar dinatia, oracolele, zodiacurile, astrologia, talismanele protectoare, o uimitoare taumaturgie preventiva care va compune in secole dimensiunea fascinanta a lui homo magicus, supraetuitor si astazi.
- Traumatismul puternic al "pierderii paradisului" a lasat urme de nesters. A se vedea si textele biblice: Eclessiastul, sectiunea lui Iov II regasim chiar la unul din "doctorii bisericii", Isidor de Sella (sec. VII d.H.): Omul este fiinta trista zvarlita etii. Pentru ca, dupa 13 secole sa aflam prin Heidegger despre Sein zum Tode, existenta umana destinata mortii. A trai pentru a muri? Este absurd chiar daca existenta n-ar fi - cum credea filosoful - insotita de libertate, o alta condamnare, si ea, la fel nedorita si inseparabila de ata.
- Datoram stoicilor greci indrumari in arta de a ne conduce ata: invatam de la ei cum putem atinge seninatatea interioara (ataraxia) respectand necesitatea fatala care guverneaza lumea si cenzurand, prin propria vointa, amenintarile pasiunilor. Acest tip de intelept al ascezei si al supunerii risca insa sa se lase inselat de aparentele pe care le ia - din nestiinta - drept ,,legitati"(necesitate). Capcana cu atat mai periculoasa, cu cat subiectitatea noastra, atat de relativa, interne totdeauna in aprecieri. Observatia o face tot un stoic, Epictet: Ceea ce il tulbura si il nelinisteste pe om nu sunt lucrurile, ci opiniile si inchipuirile despre lucruri. Omul nu traieste intr-o lume de fapte brute () ci in mijlocul emotiilor imaginare, sperantelor si temerilor, al sarilor sale.
Si totusi: omul nu-si poate rata sansa devenirii sale. Tot mai clar germineaza ideea unei anumite suveranitati de care el dispune. O afirma cu orgoliu inteleptul Seneca: Nu depinde de mine cat timp traiesc, dar depinde de mine ca atat timp cat traiesc, sa si fiu Sa-mi traiesc ata, nu sa trec pe langa ea. Aris-totel ne ajuta sa identificam mai exact caile pe care se cune sa umblam, intr-un astfel de demers curajos, precizand ca suntem stapanii actiunilor noastre, dar nu si ai dispozitiilor noastre. Cu aceasta distinctie intre actele de vointa si trairile emotionale, tot el decide: Sufletul este de neinns, nu este constrans de nimeni. Virtutile sunt ale noastre, ciile sunt ale noastre si nu ale naturii, nu ale sortii.
- Umanistii Renasterii descopereau in problema destinului (substantiv comun, scris cu litera mica, de acum!) un teren defrisat Vor aduce, la randul lor, unele precizari hotaratoare pentru era care se deschide cunoasterii. Pietro Pompanazzi face o disjunctie: soarta omului este predestinata, ii ramane libertatea morala. Predestinarea priveste ata si moartea, bogatia, nenorocirile. Omul dispune insa de liberul-arbitru, rezultanta a ratiunii si vointei, in egala masura. Gianozzo Manetti face fronda unei carti despre ,jniseria conditionis humanae,,(pa.pa Inocentiu II, sec. XII) si trateaza ,J)e dignitate et excellentia homonis", unde spune (sfidand orice banuiala de blasfemie): Datoria de a rationa si de a actiona sunt socotite a fi si sunt intr-adevar comune cu Dumnezeu cel Atotputernic. Omul nu cuteaza insa decat cu greutate sa-si asume responsabilitatea pentru propriul sau destin. Era mai simplu sa lasi totul pe seama unor forte exterioare, la care nu ai acces, cum si astazi, predispozitia genetica tinde prea adesea sa fie transformata intr-o fatalitate. Iata-l si pe Giovanni Pico della Mirandola, cu binecunoscuta interpelare adresata Iui Dumnezeu lui Adam: Pentru restul fiintelor natura lor marginita este ingradita de noi inauntrul unor legi dinainte silite. Tu insa, neconstrans de nici un fel de limita, iti vei fixa hotare dupa propria vointa in seama careia te las() Vei putea sa degenerezi spre fiintele inferioare, care sunt brute; vei putea sa te inalti, dupa calauza cugetului, spre cele superioare, care sunt dine.
- Occidentul crestin a trait mult timp un paradox: superbia "regelui creatiunii" amplificata de succesele facile de cucerire a continentelor "salbatice" fata in fata cu sindromul condamnarii dine dupa "pacatul originar". Progresele stiintei aduc pierderea iluziei geocentriste prin Copernic si alinierea fiintei umane pe o scala evolutionista prin Dar-win. Cata patima justitiara pune Montesquieu in aceasta apostrofare adresata omului: Sa ne arate el cu puterea judecatii sale pe ce temei si-a cladit marile prilegii de care gandeste ca are o parte fata de celelalte fapturi. Cine l-a incredintat ca minunata miscare a boltii ceresti, lumina vesnica a acelor faclii rotindu-se mandru deasupra capului sau () sa fi fost rostuite si sa dainuie de-a pururi pentru a sa multumire si in slujba lui.
- Pretentiile fata de om vor creste tot mai mult Rousseau il trezeste la obligatia de a-si respecta propria natura: Constiinta! Constiinta! Instinct din nemuritor si voce cereasca, calauza sigura a unei fiinte ignorante si marginite, dar inteligenta si libera; judecator infailibil al binelui si raului, care il faci pe om asemenea lui Dumnezeu in elogiul exprimat de carul din Savoya. Kant aduce in prim datoria si chiar daca se lasa cuprins de impulsuri apologetice, el o expune totdeauna pe un esafodaj rigorist care obliga. Pentru ca Hegel sa ne atraga atentia ca "suntem confundati in istorie si societate", ca natura este un imperiu al necesitatii si, cautand o ierarhizare a influentelor exterioare, ca "soarele si luna au mai putina influenta asupra noastra decat fortele morale si sociale".
- "Supraomul" lui Nietzsche ar fi putut constitui o demonstratie de eficacitate a "vointei de putere", daca n-ar fi deraiat intr-un razboi radical cu toate valorile. Sar-tre a parut ca ne readuce increderea in "omeneasca noastra conditie" aratand ca "omul este rezultatul alegerii sale, niciodata incheiat". Cata vreme insa, "infernul sunt ceilalti" sentimentul tragic nu poate fi etat de biata fiinta amenintata din toate partile, strita de prea larga ei libertate: Singur in mijlocul unei monstruoase taceri, liber si singur, fara ajutor, condamnat sa decida fara posibilitati de recurs, condamnat pentru totdeauna sa fie liber. Deconspirand "absurditatea" conditiei umane, Camus propune refuzul destinului oferit si revolta. O singura alternativa vedea el: sinuciderea. Pe care o propusese Papini mai de mult. Dar sunt astea solutii?
- Un lucru este sigur: oamenii n-au prea avut motive sa fie incantati de ata de care au dispus. Nicicand, si la fel va fi totdeauna. Omul reprezinta o indidualitate autarhica, dar traieste intr-o lume pe care n-o poate controla si dirija. Se confrunta de o parte cu legalitati - este ratiunea universului - la care trebuie, prin insasi natura lui, sa se alinieze. Este asaltat, din toate partile de absurd si irational, fara sa se poate mai adesea feri. Sunt agresiunile etichetate ca "forte ale raului", desi scapa oricarei morale.
- Am depasit momentul romantic al primelor noastre succese in stiinta, cand aveam iluzia ca putem explica totul printr-o cauzalitate lineara si, deci, vom ajunge candva sa ne stapanim existenta. Progresele care au urmat ne-au aratat, insa, ca determinismul mecanicist - legitatea rationala - nu este operant nici in microuniversul atomic si nici in cosmos(macrounivers). Geometria neeuclidiana, logica polivalenta, teoria relatitatii etc. ne-au impus tot mai imperios un alt tip de determinism: probabilist. Sub semnul acestuia se desfasoara la randul sau ata si in mod particular cea omeneasca. Mai intai, omul este "si ceilalti", este societate, istorie, itor. in plus fiinta aceasta nu-i numai creier. Freud va fi exagerat rolul inconstientului si l-a circumscris la un singur instinct sexual izand astfel destinul, dar el ne-a atras atentia ca am intarziat mult pe drumul umanizarii.
- Ce continut mai are pentru noi, astazi, destinul si in ce conditii il putem influenta in favoarea noastra? O forta supranaturala, constienta sau nu, care sa decida cursul etii noastre indiduale, stim prea bine ca nu exista. Suntem in schimb supusi unui mare numar de influente reale, de natura extrem de diversa. Unele reflecta "necesitatea", altele "hazardul". Ne-ar fi mai usor daca s-ar reduce toate la legitati, pentru ca am avea sansa sa le cunoastem si sa etam conflictul cu ele. Irationalul face insa parte si el din existenta, cum l-am putea eta? De ce atat tragism? Sa invatam sa reducem riscul, la atat cat s-ar opri lupta noastra cu "destinul". Ar fi si atunci o participare activa la trasarea devenirii noastre: colaborarea cu destinul.
- Predestinarea noastra este inscrisa intr-o tesatura cauzala extrem de complicata; ea decurge din legiile universale ale cosmosului, ale etii terestre si ale societatii umane. Destinul cosmic tine de situarea noastra pe un anume satelit al soarelui, de biochimia noastra bazata pe carbon, toti atomii provenind din stea-ua-mama, si de bioenergetica bazata pe fotonii primiti de la soare, stocati in rezerve chimice de cloroplast. in acest am izbutit doar sa infrangem forta gratatiei terestre, prin nagatie si zbor, si sa umanizam scoarta terestra pe care am aparut.

Ne mai gasim si sub semnul destinului genetic. Nimic de tacut: nu ne putem alege nici parintii, nici locul nici momentul cand sa ne nastem. Pentru urmasii nostri, putem totusi decide foarte multe: conceptia lor, aducerea la ata, apelul la tehnicile performante de fecundare in tro, de dirijare a sexului, poate chiar de clonare. Stim, insa, noi ce este bine si ce este rau in acestea?