Copilul unic la parinti. in zilele noastre multe familii,, mai ales cand parintii sunt amandoi salariati, se decid sa aiba un singur copil. Copilul unic poate creste la fel de fericit si de bine ca si un copil cu frati si surori, dar trebuie sa fiti atenti sa nu va legati toate sperantele si surile de un singur copil, deoarece acest lucru e o povara mult prea mare pentru orice baiat sau fata ( paragrafele 336, 407, 559 si 634).

Cum sa ajuti un copil unic la parinti sa fie expansiv si descurcaret. Majoritatea copiilor nascuti primii cresc mari la fel de fericiti si bine adaptati ca si ceilalti copii din familie. Din pacate, o mica parte au dificultati in ce priveste adaptarea la lumea exterioara.
Parintii afirma adesea: "E atat de usor sa ne descurcam cu al doilea copil. Ea nu ge niciodata, rareori ne face probleme si se joaca multumita de una singura si este foarte prietenoasa cu ceilalti!" Dupa cativa ani parintii vor spune: "Fetita este asa de prietenoasa si deschisa, incat toata lumea o iubeste din prima clipa. Cand ne plimbam, strainii ii zambesc si ne opresc ca sa intrebe ce varsta are. Dc-abia apoi il baga in seama pe cel mare, ca sa fie politicosi. E usor sa ca cel mare se simte usor ranit in orgoliul sau. El tanjeste dupa atentie mult mai mult decat fetita."

Care este oare diferenta? Unul din necazuri este ca primul nascut din unele familii dene mai mofturos, mai ales dupa varsta de 6 luni cand incepe sa fie apt sa-si gaseasca singur ocupatii distractive. Parintii insa il baga mereu in seama, ii dau sugestii si il iau in brate mult mai des decat ar fi necesar. Astfel el are mult mai putine sanse i sa-si dezvolte singur interesele si foarte rar este cel care face primul pas deoarece parintii sunt intotdeauna cei care i se adreseaza primii. Este posibil sa fie prezentat mult prea mult si altor adulti. O picatura nu face rau, dar un regim constant constituit dintr-un astfel de tratament il face pe copil mult prea constient de propria persoana. Cand primul nascut este bolnav, parintii se apleaca in mod natural asupra lui cu mult mai multa grija si teama decat vor manifesta dupa ce au avut o lunga experienta cu el. Cand se poarta urat, parintii sunt mult mai inclinati sa ia lucrurile in serios si sa se agite in jurul copilului. Un flux constant de atentie si agitatie catre un copil tinde sa-l rasfete oarecum pe acesta in 2 feluri. El va creste crezand ca este buricul lumii si toata lumea trebuie sa-l admire in mod automat fie ca este atragator, fie ca nu; pe de alta parte, copilul nu a putut sa exerseze suficiente cai prin care sa se distreze singur si nici cum sa fie comunicativ si atragator in relatiile cu ceilalti oameni.


Edent ca raspunsul la aceasta problema nu este sa ignori copilul. El are nevoie de afectiune si raspuns la sentimentele lui calde. Dar trebuie lasat sa se joace singur cu ce ii place atata vreme cat isi pastreaza interesul si e fericit, cu cat mai putine interziceri, indicatii, certuri si griji exagerate. Oferiti-i din cand in cand ocazia sa porneasca singur un dialog. Cand n persoane straine lasati-l sa se descurce singur cu ele. Cand se indreapta catre dumneavoastra ca sa primeasca afectiune sau sa se joace fiti prietenosi si afectuosi, dar lasati-l sa plece atunci cand se intoarce la jocurile proprii.
Alt factor care uneori pare sa transforme primul nascut intr-o fiinta mai putin sociabila este o atitudine prea sobra si serioasa. Nu este vorba ca parintii ar fi persoane mohorate. Ei se comporta cel mai adesea foarte deschis fata de prieteni sau urmatorii copii. Problema este ca ei depun eforturi mult prea mari cand e vorba de primul nascut.
Veti intelege ceea ce vreau sa spun daca ati vazut vreodata cum incearca unii oameni cu o incordare exagerata sa calareasca pentru prima data. Ei stau tepeni ca si cum ar fi inghitit un par, nu stiu cum sa se acomodeze la miscarile calului si au tendinta sa il conduca intr-o maniera exagerata. Este foarte greu atat pentru calaret, cat si pentru cal. Calaretii experimentati stiu cum sa se relaxeze, cum sa cedeze si sa se conformeze cu unele din miscarile calului fara sa cada din sa,

cum sa dirijeze calul cu delicatete. A creste un copil nu se aseamana prea mult cu calaria, dar acelasi comportament si atitudine dau rezultate bune in ambele.
Un exemplu asemanator este al unui tanar ofiter de armata sau director, pus pentru prima data in functie. Daca nu este prea sigur pe propriile forte s-ar putea ca la inceput sa fie exagerat de solemn si sever, fiindu-i frica de pierderea controlului asupra subordonatilor. Unei persoane cu experienta nu-i este frica sa fie prietenoasa si rezonabila.
S-ar putea sa spuneti: "Necazul este ca intr-adevar nu am experienta". Dar nu trebuie sa ai experienta ca sa te descurci foarte bine cu un copil, tot ce iti trebuie de la inceput este un sentiment de dragoste si prietenie. Copilul nu te da jos din sa, asa cum face calul (cel putin nu pana cand creste mare) si nu va rade de tine asa cum ar putca-o face un pluton de soldati. Nu va fie frica sa va relaxati si sa fiti agreabili. Este mai bine sa fiti ingaduitori si naturali, decat sa fiti prea seriosi.

Al doilea copil.
Se vorbeste atat de mult despre al doilea copil dintr-o familie cu mai multi copii, incat auzi uneori expresia "sindromul copilului de mijloc" ca si cum ar fi vorba despre o boala. Nu exista asa ceva, dar e adevarat ca uneori al doilea copil crede ca fratii sai mai marc si mai mic sunt considerati "speciali" de catre parinti si acest lucru il face sa se simta ca si cum ar fi dat la o parte. Astfel de sentiment poate apare la orice copil dintr-o familie, care nu este primul sau ultimul copil nascut. Parerea mea este ca cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa etati atiile cu fratii mai mari sau mai mici, pentru ca lucrul care conteaza cel mai mult este ca cel nascut "la mijloc" sa stie ca-l iubiti si-l apreciati pentru ceea ce este el ca indid.

Copilul cel mai mic.

Acesta poate fi considerat "special" din mai multe motive. Auzi parintii spunand despre copilul cel mai mic "el este sufletul meu". Bineinteles ca nu este nimic rau in a simti asta, atata vreme cat nu impiedica parintii sa lase copilul sa creasca si sa se dezvolte in mod firesc in fiecare stadiu al evolutiei sale. Mai este apoi situatia in care parintii au fost dezamagiti de ceilalti copii. Poate ca acestia nu au devenit atletii sau savantii pe care ii doreau parintii si, ca urmare, pasiunea se concentreaza asupra celui mai mic. Este posibil si ca parintii sa doreasca in mod special un baiat care sa duca mai departe numele familiei si, daca se intampla ca cel mai mic sa fie tot fata, ei isi lasa dezamagirea sa se manifeste dand impresia fetitei ca ceva nu este in regula cu ea. Am enumerat aceste posibilitati pentru ca, fiind constienti de ele, sa le puteti eta.