Transtul de cord se constituie din anii '80 ca o metoda alternati, "eroica", pentru rezolrea unor cardiopatii aflate deasupra resurselor unor metode terapeutice medico-chirurgicale dintre cele mai sofisticate. Doua categorii de copii intra in discutie si anume: copilul mare, cu insuficienta cardiaca intraila, cardiomiopatie cronica si nou-nascutul cu malformatie congenitala complexa (hipoplazie de cord stang).

Problemele etice, tehnice si de supraveghere post-operatorii sunt diferite pentru cele doua categorii de rsta. Cea mai mare experienta a transtului de cord la nou-nascut (1990) apartine Universitatii "Loma Unda" din California. Rezultatele imediate sunt incurajatoare, supravietuirea riind intre 70-84%. Unii autori apreciaza ca bolnavii dispun de o buna calitate a vietii, altii considera ca supravegherea medicala acti si minutioasa pe care o presupune perioada post-operatorie, ca si tratamentul imuno-supresiv continuu (ciclosporina 4-8 mg/kg/24 ore si Azathioprina 2-3 mg/kg/24 ore oral), la care se aduga corticoterapie de lunga durata, cand apar semne de rejet de grefa, influenteaza nefavorabil confortul familiei si al copilului. Atat timp cat nu exista unmarker biochimic pentru rejetul de grefa, supravegherea acti presupune repetate cateterisme si biopsii endomiocardice (la interl de 6 luni), care pot deveni traumatizante (fizic si psihic). Pretul enorm al interventiei, dificultatile de a obtine donatori, (comune transtului de cord la adulti) se adauga unui alt deziderat, al rstei pediatrice si anume cel al concordantei taliei intre donator si primitor (exista o limita de toleranta pana la 30%, pentru cazurile de discordanta). Cordul transtat trebuie sa creasca o data cu noua gazda si sa se adapteze functional efortului de crestere al acesteia. Diferente legate de rsta primitorului marcheaza evolutia postoperatorie. Astfel, pentru copilul mare s-a remarcat ca in afara rejetului de grefa (0,82 - episoade/pacient/ luna, sau 18% la un an, 27% - la 2 ani, si 44% la 3 ani dupa operatie), mortalitatea post-operatorie este influentata de arterioscleroza (demonstrata prin angiograme coronariene succesive), hipertensiunea arteriala, convulsii si moarte subita.

In contrast, nou-nascutul, gazda cu un sistem imunitar "naiv" prezinta mai rar rejet de grefa si acesta nu trebuie dovedit prin biopsii miocardice succesive, supravegherea clinica atenta fiind suficienta pentru a-l obiecti. Nu sunt deci necesare cure prelungite de steroizi, nu se instaleaza arterioscleroza si hipertensiune arteriala precoce. Aceste "antaje" recomanda acest grup pentru transtul de cord. Problema donatorilor nu este rezolta, cu toate ca pe mapamond mor anual un mare numar de sugari neinfectati, cu resuscitare cardio-respiratorie ineficienta, care ar putea constitui o sursa suficienta de organe. Problemele etice si psihologice privind donatorul si primitorul (ne referim atat la copil, cat si la cuplul parental) complica transtul de cord la rsta pediatrica, care reprezinta deocamdata o metoda de angarda foarte costisitoare, aplicabila pentru cazuri riguros selectionate, in centre specializate, foarte bine echipate.