Frecnta rupturilor de splina se cifreaza la aproximativ 26%. De multe ori leziunile splinei apar in cadrul unor politraumatisme, de aceea in aceste conditii diagnosticul poate sa fie mai dificil de silit, atentia putand fi atrasa de una dintre leziunile asociate. De aceea, in mod particular, la copin politraumatfzati, nu trebuie sa se uite ca examenul atent al regiunii splenice este obligatoriu.

Simptomatologie. Diagnosticul rupturii de splina se poate face uneori prin asocierea catorva elemente; notiunea de traumatism abdominal, semnele de hemoragie interna, dureri in hipocondrul stang, contractura, matitate, varsaturi.
Starea de soc care urmeaza de obicei traumatismului nu este caracteristica rupturii de splina, ci contuziei abdominale. Tratarea starii de soc permite sa se aprecieze daca socului traumatic i s-a asociat si un soc hemoragie si sa se interpreteze corect simptomele prezentate de pacient. Daca socul persista cu tot tratamentul efectuat, se poate afirma existenta unei hemoragii prin leziune viscerala. Durerea, localizata in flancul si hipocondrul stang, este importanta daca persista - atat ca durere spontana, cat si ca durere provocata - mai ales daca tensiunea ei creste, o data cu trecerea timpului. Durerea iradiata in umarul stang, fara sa fie obligatorie, atunci cand exista, este patognomonica pentru ruptura de splina.
Contractura peretelui abdominal nu este obligatorie. Poate fi localizata in hipocondrul stang sau, uneori, numai la nilul muschiului drept abdominal de partea stanga si orienteaza diagnosticul spre o ruptura de splina.
Matitatea depinde de cantitatea de sange de la nilul lojei splenice sau din abdomen; in prima ipoteza, ea mareste intinderea matitatii splenice; in cea de-a doua, se gaseste ca matitate depla-sabila.
Varsaturile, intalnite la copii aproape in toate contuziile abdominale, constituie un semn de iritatie peritoneala, fara sa fie caracteristice pentru ruptura de splina.
Sincopa tardiva poate indica o hemoragie in doi timpi - accident posibil din cauza detasarii unui cheag care initial oprise hemoragia. Examenele de laborator trebuie sa completeze examenul bolnavului; scaderea progresiva a numarului de hematii, a hemoglobinei, la examenele repetate la cateva ore, ca si variatiile hematocritului, ajuta la precizarea diagnosticului.

Examenul radiografie poate evidentia o umbra splenica marita, coborarea unghiului stang al colonului sau indreptarea marii curburi a stomacului cu deplasarea ei mediana. in ultimii ani ecografia, dar mai ales TC sunt instigatiile care au castigat foarte mult teren, dodindu-si utilitatea deosebita in rupturile de splina.
Evolutia unei rupturi de splina poate fi variabila. in afara cazurilor evidente, la care semnele locale si cele de hemoragie interna permit silirea diagnosticului, exista si rupturi de splina mai reduse, care evolueaza in timp cu mici semne de sangerare sau care, intrate in normal pentru cateva zile, isi traduc brusc existenta prin semnele unei hemoragii gra intarziate - hemoragia in doi timpi. Tratamentul este chirurgical.