Acest lucru depinde de ce-i place si cu ce este obisnuit copilul, si de cat de bine isi pot stapini parintii ingrijorarea. Daca au stat intotdeauna alaturi, nu este posibil sa dispara dintr-o data fara sa-l ingrijoreze pe copil.
Daca pot fi sociabili, relaxati si sa nu se gandeasca la mancare, atunci e in ordine sa ramana alaturi dde copil chiar daca nu-si mananca portia lor de mancare. Daca insa descopera ca si dupa zile de antrenament nu pot sa nu fie atenti la ce face copilul sau sa se abtina sa-l indemne sa manance, ar fi mai bine ca ei sa se retraga din scena, in timpul mesei, nu cu suparare, nu brusc, ci treptat si cu tact, din ce in ce mai mult timp in fiecare zi, asa incat copilul sa nu sesizeze schimbarea.

Fara scene, amenintari sau recompenseIn mod sigur parintii nu trebuie sa recurga la spectacole zilnice pentru a mitui copilul ca sa mar ance, in genul unei povestiri pentru fiecare inghititura sau promisiunea sa faca tumbe daca tot spanacul va fi mancat. Toate aceste feluri de a pacali copilul par a avea efect pe moment, dar pe termen lung ii diminueaza tot mai mult pofta de mancare. Parintii trebuie sa creasca bacsisul ca sa capete acelasi rezultat. Se ajunge la prezentarea unei adevarate piese de teatru timp de cateva ore pentru a face copilul sa inghita cateva guri de mancare.
Nu spuneti copilului sa manance primele feluri ca sa capete desertul, o bucata de ciocolata, o inghetata sau orice alt fel de premiu. Nu ii cereti sa manance pentru bunica, mamica sau taticul, sau ca sa se faca marc si voinic, ca sa nu se imbolnaveasca sau ca sa fie goala farfurioara. Copin nu trebuie amenintati cu pedepse fizice sau pierderea prilegiilor in incercarea de a-i face sa manance.
Pentru a exprima regula mai concis: urmati urmatoarea conduita: nu-i porunciti, nu mituiti si nu fortati copilul sa manance.
Nu e nici un rau daca parintele spune o poveste in timpul mesei de seara sau se pun desene animate la deo daca asa e obiceiul in familie, atata vreme cat toate acestea nu sunt legate de faptul ca se mananca sau nu la masa.

Nu este nevoie sa fiti excesiv de ingaduitori. Am vorbit atat de mult despre faptul ca trebuie lasat copilul sa manance cat pofteste, incat s-ar putea ca unii parinti sa capete o impresie gresita. imi amintesc de o mamica ce s-a luptat ani in sir cu problemele de alimentatie ale fetitei ei de 7 ani, folosind forta, argumentele si constrangerea. Cand a inteles in final ca fetita avea probabil in profunzime un apetit normal si o dorinta fireasca de a manca o dieta echilibrata, iar ca cel mai indicat mod de a scoate aceste sentimente la suprafata era sa se opreasca lupta in ce priveste mancatul, mama a cazut in cealalta extrema, devenind mult prea ingaduitoare. Fetita avea deja la aceasta varsta destul de multe resentimente din timpul "bataliilor" de pana atunci. Din momentul in care a realizat ca mama a devenit blanda ca o miclusca, a inceput sa profite de pe urma ei. A inceput sa toarne tot borcanul cu zahar in lapte in timpul mesei de dimineata, urmarind cu coltul ochilor oroarea inabusita a mamei. inainte de fiecare masa o intreba ce doreste sa manance, iar daca ea spunea "hamburger", mama ii cumpara ascultatoare. Dar cand ii servea mancarea ceruta fetita spunea "nu vreau hamburger, vreau crcmvursti", iar mama alerga disperata ia frigider sa vada daca are asa ceva.
Iata care e calea de mijloc. Este rezonabil sa se educe copilul sa na la mese la timp, sa se comporte cilizat si placut cu ceilalti comeseni, sa se abtina a face remarci neplacute despre mancare sau sa spuna ca nu-i place, sa manance cu maniere rezonabile pentru varsta respectiva. Este indicat ca parintii sa tina cont, pe cat posibil, de preferintele copilului (dar corelandu-le cu cele ale restului familiei), iar din cand in cand sa-i ofere ce doreste in momentul respectiv, ca un fel de favoare. Dar este foarte rau pentru copil daca incepe sa creada ca este singura persoana care trebuie luata in consideratie. Este intelept si indicat pentru parinti sa limiteze consumul de zahar, sare, dulciuri, prajituri si siropuri (precum si alte alimente mai putin nutritive). Toate aceste obiective se pot atinge fara cearta atata vreme cat parintii se comporta cu siguranta si fermitate aratand ca fac ce este corect.

Scoaterea mancarii din gura

Copilul mai mare de un an care nu tolereaza decat mancaruri de consistenta pastoasa a fost probabil fortat sa manance si cand nu dorea pana atunci. Nu e atat de mult vorba ca nu suporta mancarea taiata in bucatele; ceea ce face copilul sa scoata mancarea din gura, e faptul ca ii este varata pe gat. Adesea auzi parintii unor astfel de copii care scot din gura mancarea ce nu le place afirmand ca "e nostim ca atunci cand mananca ceva ce la place foarte mult inghit fara probleme bucati intregi de mancare si chiar si carne pe care o rod de pe os". Sunt trei masuri care trebuie luate pentru a opri copilul sa scoata mancarea din gura. Primul este sa fie incurajat sa se autoalimentezc (paragrafele 511, 512), al doilea este sa fie ajutat sa-si depaseasca suspiciunea fata de alimente, in general (paragraful 466) iar al treilea este sa se mearga mai incet in ce priveste cresterea consistentei alimentelor. Lasati copilul sa manance saptamani si chiar luni in sir alimente de consistenta unui piure si nu-i dati carne in aceasta perioada daca nu ii place fin tocata. Cu alte cunte, faceti trecerea atat de repede cat ii conne copilului.
Sunt rare cazurile cand copin scot din gura chiar si alimente de consistenta pastoasa, iar in aceste cazuri se pare ca tocmai faptul ca hrana e lipicioasa, ca un piure, nu le place. incercati sa diluati alimentele in putina apa sau lapte, sau sa tocati foarte fin legumele si fructele fara a le pasa.