Pentru a usura criteriologia responsabilitatii medicale s-au standardizat riscurile in toate domeniile practicii medicale, existind termenii de risc bun, risc mediu si risc grav.
Frica de risc duce la practicarea medicinei defensi. Sintagma medicina defensiva nu are inca o definitie foarte clara, in ciuda explicatiilor lui Mechanic din 1965 si ale lui Somer din 1977. In 1972, Hershey sugereaza ca exista practici inutile sau chiar potential daunatoare prin "deviere de la ceea ce medicul considera ca practica sanatoasa si este ca atare considerata in mod general, indusa de amenintarea responsabilitatii". in 1984, Linzer vorbeste despre "proceduri diagnostice ale caror indicatii nu sint riguros documentate".
Epistemologia urgentelor medicale este deosebit de importanta pentru standardizarea atitudinilor medicale in cele mai variate si neasteptate situatii obiecti. Aici dem din nou diferenta dintre eroare, care este de domeniul cunoasterii, si greseala, care este de domeniul constiintei.
Medicul are obligatia neconditionata de a raspunde la o chemare de urgenta, deoarece ceea ce constituie banal pentru medic poate fi iesit din comun pentru bolnav si anturaj, iar unele cazuri aparent banale pot evolua fatal. Medicul are obligatia de a nu parasi bolnavul pe toata perioada pericolului.
Opinia publica, dar si jurisprudenta internationala au tendinta de a considera esecul ca rezultat din lipsa de raspuns la solicitare - drept o raspundere pentru rezultat (considerindu-se ca daca bolnavul primea asistenta la timp putea scapa de riscurile inerente bolii). Se poate considera ca sintem in fata unei situatii de tip res ipsa loquitur (lucrul vorbeste de la sine) despre vinovatie. Este important de mentionat ca aceasta tendinta de incriminare obiectiva nu intruneste conditiile de baza ale raspunderii profesionale medicale (rezultatul nefericit poate sa nu fie legat cauzal de vinovatie - adica bolnavul ar fi murit chiar daca medicul internea). Institutia pierderii sansei tenteaza, de asemenea, incriminarea obiectiva, deci indiferent de vinovatie. Asadar este imperios necesar ca medicul sa faca intotdeauna dovada raspunsului cu diligenta, deoarece abstentia sa poate fi considerata creatoare de prejudiciu, in ciuda inexistentei legaturii cauzale. Medicul trebuie sa constientizeze pericolul prin insasi solicitarea facuta de bolnav sau anturaj, intuind starea de necesitate ce obliga la raspuns, actionind in interesul celui in pericol, indiferent de posibilitatile materiale, de resursele subiecti, de loc si timp.
Starea de necesitate medicala se omologheaza cu starea de necesitate juridica, in asa fel incit dreptul medicului de a interni poate incalca chiar dreptul bolnavului la informare si consimtamint. incalcarea libertatii individului este justificata de interesul social al salvarii vietii individului aflat in stare de necesitate.
Literatura de specialitate romaneasca emite citeva criterii considerate in mod necesar a fi aplicate in urgentele medicale:
- datoriile profesionale de ordin juridic ce decurg din statutui epistemologic al institutiei raspunderii in materie de urgente sa domine pe cele de constiinta;
- datoriile afirmativ-imperati de actiune sa domine pe cele prohibitiv-facul-tati de abtinere;
- datoria de competenta profesionala ireprosabila sa domine pe cea de afectiune si de bunavointa fata de bolnav;
- datoria de raspuns care se impune ca absoluta sa premearga si sa inglobeze indoielile rezultate din entualele dubii rezonabile ;
- datoria de raspuns la chemare - ca obligatie neconditionata - sa absoarba orice alta datorie conditionata;
- datoria de a raspunde la urgenta - ca datorie de ordin general - sa premearga orice alta datorie de ordin special, indiferent de pregatire si specialitate;
- in cazul datoriilor de raspuns egale, situatia sa se judece in functie de urmarile posibile rezultate din indeplinirea sau neindeplinirea lor, tinindu-se seama ca: la datorii de aceeasi valoare, apreciate dupa gravitate, se vor prefera intotdeauna cele cu un obiectiv mai extins (care sint mai gra);
- violarea standardului de comportament profesional privind obligatia neconditionata de raspuns trebuie sa defineasca si sa eticheteze culpa profesionala;
- rezultatul nefericit nu trebuie sa duca la concluzia de neglijenta sau indiferenta, atita timp cit medicul a raspuns prompt la chemare si a facut tot ce era posibil ca om si ca medic, in raport cu conditiile concrete.

Aprecierile unei conduite medicale de maniera abstracta, netinind seama de standarde, pot genera conceptul de responsabilitate obiectiva.
Exista si opinia ca medicii pot fi responsabili fara greseala. in aceasta viziune, medicii ar trebui sa accepte pierderea prin dezdaunarea pacientului prejudiciat, desi sint nevinovati, fiind intr-o pozitie financiara care le permite aceasta. Compensarea bolnavului in absenta greselii poate fi facuta dintr-un fond social special sau din sume platite periodic Societatilor de Asigurari.
In statistica responsabilitatii medicale in Moldova am urmarit concluziile Comisiei de Expertiza Medico-legala fata de aprecierile ca greseala facute de organul de urmarire penala. Se poate dea ca greseala a fost confirmata in mai putin de jumatate din totalul acuzelor atit inainte, cit si dupa 1990. Numarul cazurilor ambigue este inca mare, dodind ca nu exista inca o criteriologie fixa aplicabila profesiunii medicale, in ciuda standardizarii (el nr. 7).