Termen care se refera la imitarea, crearea tulburarilor (somatice sau psihice) unei boli inexistente (artificiale) in scop utilitar (obtinerea unui avantaj material sau moral). Simulatorii, falsi bolnavi sau falsi infirmi (denumiti de Dieulafoy "patomimi") (v. PATOMIMIE) spera sa scape prin acest procedeu de anumite responsabilitati (sa se eschiveze de munca, armata, urmari judiciare etc.) sau sa obtina un beneficiu material (ex. pensie). Aspectele procedeelor si modalitatilor de simulare sint extrem de variate. Excluzind multiplele aspecte ale simulatiei neurologice (false paralizii, astazii, abazii, cecitate, surdo-mutitate, atitudini vicioase, tremuraturi, variate crize convulsive, mutism etc.) si accidentele viscerale produse prin sugestie sau procate intentionat (varsaturi, tulburari intestinale, urinare etc.) si tinind cont de faptul ca numarul celor care simuleaza boli psihice este mult mai mare fata de al acelora care imita alte boli, se pot deosebi (dupa Sol-lier, 1915): simulatia (creatoare), exagerarea (amplificatoare) si perseveratia (fixatoare). Constanta Parhon, E. Tomorug, T. Ia-cob rbesc, in afara de simulatia propriu-zisa, si de supra-simulatie (simulatie patologica), de perseveratie, falsificarea anamnezei si de disimulatie. Cunoasterea acestor forme are o importanta in expertizele medico-legale; in aceste cazuri, asa cum subliniaza Danescu si Tomorug, se cere expertului sa le examineze atent si cu mult simt de raspundere, pentru a nu comite greseli, cu repercusiuni grave (considerarea simulantului drept bolnav sau confundarea unui bolnav real cu un simulant). S. propriu-zisa sau adevarata (totala) apare la indivizi normali din punct de vedere psihic care, in mod intentionat, constient, legat de un scop bine precizat (de ex. scutiri medicale, concedii medicale prelungite, pensionare, sesiuni prelungite si aminari de examene, dispense, scutire de serviciu militar, front etc.) reproduc semnele unor boli psihice inexistente. Mai frecvente sint insa: Suprasimulatia (simulatia mentala prin exagerare sau agravatia) in care subiectul utilizeaza constient si exagereaza simptomele unei a fectiuni psihice preexistente, reale, dorind sa para si mai bolnav; Perseveratia apare la indivizii care au avut o tulburare mentala reala (ex. stari depresive, confuzionale sau reactive). Desi boala este pe cale de disparitie sau chiar a disparut complet, ei continua sa prezinte acuzele respective, sa persevereze in boala, pentru a scapa de responsabilitate, in caz de infractiune, fie in scop utilitar, material (de ex. obtinerea unei desubiri majorate). O alta forma de simulatie ar fi falsificarea anamnezei (C. Parhon si E. Tomorug), in care subiectul da expertului (in mod intentionat) date eronate in legatura ou internari anterioare in spital, ou antecedente convulsive din copilarie etc., sau chiar recurge la internari preventive, pentru obtinerea unui diagnostic de boala psihica, care sa fie folosit ulterior intr-o eventuala expertiza. Controlul datelor trebuie facut prin documente oficiale (copii ale foilor de observatie, anchete sociale etc). Disimulatia se refera in general la ascunderea unei boli, infirmitati. La bolnavii psihici se intilneste in cazul in care interesul acestora este de a fi considerati sanatosi, descoperirea bolii putindu-le aduce prejudicii (de ex. interzicerea practicarii anumitor munci, pensionare etc). Aceasta este asa-zisa disimulare obisnuita. In disimularea patologica, bolnavul face totul pentru a fi considerat "normal", ca sa nu fie etichetat "nebun". Aceasta forma apaire mai ales la deliranti (paranoici). Practica psihiatrico-le-gala arata ca bolnavii psihici propriu-zisi recurg rareori la simulatie, cel mai frecvent aceasta fiind apanajul indivizilor sanatosi, care urmaresc un scop precis. Cel mai adesea simulatia apare in anumite conditii si anume la delicventi-infrac-tori sau indivizi cu manifestari antisociale, care doresc sa obtina prin acest procedeu neresponsabilitatea sau condamnare mai usoara, eventual cu suspendare. Procedeele utilizate pentru simularea bolilor psihice

variaza in functie de nivelul lor intelectual si cultural, de pregatirea lor in aceasta directie, de o anumita ambianta (familiala, spitaliceasca etc), cu rol de "contagiune psihica", de rezistenta si .tenacitatea lor. Aspectele clinice ale simulatiei psihice sint sistematizate de A. Porot in 3 categorii: 1). Atitudini negative de inhibitie, inglobind stupoarea, mutismul, surdo-mutitatea, atitudini pseudo-catatonice, amnezii. 2). Stari de agitatie psihomotorie si sindroame delirante {onirism halucinator, falsa agitatie maniacala, delire simulate). 3). Manierism si absurditate, care pun cele mai dificile probleme de expertiza. Dintre bolile psihice, epilepsia ii tenteaza cel mai mult pe simulanti (accesul simulat putind fi diagnosticat de experti prin caracteristicile sale: tulburari incomplete de constiinta si de scurta durata, conducerea accesului dupa plac in functie de anturaj, lipsa unor semne caracteristice ale accesului "grand mal" cu muscatura limbii,