Starile psihice reacti, dupa Jaspers, se caracterizeaza prin: a) aparitia lor determinata de factori apropiati in timp; b) continutul starii in raport comprehensibil cu factorul declansator si c) daca ar dispare cauza s-ar sterge si starea respectiva. Spre deosebire de aceste elemente caracteristice starilor R. normale, in patologie se produce o diferenta, o indepartare variabila de la cauza la efect, iar evolutia starii R. nu mai depinde de factorul care a produs-o, ci de personalitatea individului respectiv. Dupa Kretschmer, se poate face o diferenta clara intre starile reacti primiti, cu debut brutal si care apar la copii, la persoane primiti sau in cazul in care intensitatea factorilor traumatogeni este foarte mare, si starile reacti complexe mult mai lent constituite, stari in care particularitatile structurale ale persoanei in cauza au un cuvint extrem de greu de spus. Din grupul R. primiti cele mai importante forme (dupa Kretschmer-Peiicier) sint: a). R. explozi caracterizate printr-o descarcare psihomotorie elementara (minie, ura, agresiune); b). R. de scurt circuit, mai complexe ca precedentele, cum ar fi fuga, dezertarea recrutilor, criza de nostalgie a tinerilor etc; c). R. isterica; d). R. crepusculara, cu angajarea constiintei si urmata de amnezii partiale sau totale, pe cind din R. complexe cele mai bine cunoscute sint: a). R. depresi si b). R. paranoide. Th. Kammerer propune o noua categorie de R. si anume R. pluridimensionale, cu o evolutie lunga si lou clinic polimorf. Intensitatea generala a majoritatii R. nu depaseste domeniul neuiroticului, dar (asa cum spune H. Ey) "cind omul se apara ou arme care se intorc impotriva lui, se poate ajunge la adevarate psihoze reactionale de tip melancolic sau paranoid cu
delir senzitiv". In aceste cazuri structura premorbida a persoanei este intotdeauna implicata in crearea unor motivatii aberante. C. Bonnhoeffer in Germania si mai tirziu A. Meyer in SUA au exagerat mult prezentarea locului ocupat de R. in psihiatrie. in aparitia si dezvoltarea R. se pot deosebi 3 faze: 1). Faza primara de soc, faza de intilnire brutala ou agentii toaumatogeni puternici, oare au asupra organismului o influenta covirsitoare, determinind fie o dezorganizare spre agitatie psihomotorie, fuga, fie o "impietrire", o inhibitie foarte puternica. Aceste modele acute de R. au o durata scurta si renirea la normal se face rapi
d si de obicei integral. Unii autori incadreaza aici si R. de minie sau de tristete produse de diferite cauze psihice. 2). Faza intermediata de subsoc este o perioada in oare se organizeaza modelele de raspuns, de aparare si de adaptare a organismului sub forma de
durere prelungita, arsiune, iesire din ambianta respectiva, rendicare, cenestopatie etc. Durata este variabila si resilirea, de multe ori, partiala. 3). Faza finala este perioada in care se contureaza simptomatologie o forma clinica, cu evolutie prelungita, pentru ca traumatismul suferit a lasat o amprenta grava asupra persoanei. Cele mai importante forme clinice de R. sint: R. de demisie, apare la copii si adolescenti, cu precadere, si se caracterizeaza prin retragerea din sfera preocuparilor obisnuite, tendinta de izolare progresiva, la o adevarata "disperare muta". Treptat se detaseaza de toate elementele, problemele care-l interesau, complacindu-se intr-o pasivitate si un refuz de a face vreun efort. R. depresiva, forma predominant afectiva, determinata de pierdere, deceptie, esec, deces etc. Cele mai frecnte cazuri apar la pubertate, precum si in perioada de climax; numarul femeilor intrece pe al barbatilor (3 :1). Simptomele cele mai frecnte: tristete, indispozitie, adinamie, inapetenta, insomnie, cefalee, anxietate. Treptat, pe fata se instaleaza o adincire a cutelor, cu imobilitate (masca depresiei), persoana pierde gustul si mai ales interesul pentru activitate, distractii, complacindu-se in retragere, izolare. Vorbeste foarte putin, evita societatea, prefera locurile singuratice; ideea suicidului poate apare ca rezultat al inutilitatii existentei. Este necesar un diagnostic diferential cu
depresia periodica (debutul de schizofrenie, ASC) sau tumorile frontale. Tratamentul este complex, condus cu multa grija si, cel putin la inceput, sub o atenta si controlata supraghere medicala. Se va recurge la tranchilizante minore sau timoleptice combinate intotdeauna cu psihoterapie individuala si de grup. R. de opozitie (de protest) se intilneste mai ales la adolescenti, dar rniai poate apare la psihopati, debili mintali. in forma usoara se caracterizeaza prin explozii zgomotoase de minie, injurii, grosolanii, nesupunere, hementa, mai mult rbala. In forma grava, clastomania este elementul ce
l mai caracteristic (bolnavul sparge obiectele, distruge, devine agresiv, arunca cu tot ce ii vine, da foc etc.). Formele gra sint urgente si reclama internarea imediata; formele usoare pot fi tratate ambulator, printr-o
cura de 23 luni, cu psihotrope sedati. R. paranoida este o forma clinica mai rara, ea survine mult mai frecnt la barbati decit la femei si, de obicei, dupa o intensa psihotrauma profesionala (insucces, ambitii etc). Ideile prevalente si apoi delirante au tendinta rendicativa si crulatorie in jurul lor se intretese tot loul simptomatologie, tot ele reprezentind mobilul actkt-nilor intreprinse (reclamatii, amenintari, santaj, calomnii etc). in multe cazuri de R.P. este dificil de a face diagnosticul diferential cu psihopatia paranoida (decompensata), cu delirele cronice sistematizate sau cu parafrenia. Terapia psihotropa este cu atit mai eficienta, cu cit este mai rapid inceputa si sistematic condusa.
