Termen introdus in stiintele biologice (1956) referitor la o noua ramura a farmacologiei clinice si experimentale, care se ocupa cu studiul substantelor psihotrope, urmarind influenta acestor agenti farmacodinamici asupra proceselor psihice normale si patologice. P. este o stiinta medicala complexa interdisciplinara care, aplicind metodele stiintelor biologice (biofizica, biochimie, neurofiziologie, psiho-fiziologie etc), testele si metodele farmacologiei si psihologiei sileste actiunea medicamentului psihotrop asupra proceselor complexe care determina activitatea nerasa superioara; in acelasi timp ofera un mijloc de cercetare a functiilor psihice, a substratului tulburarilor psihice si constituie o componenta importanta a arsenalului terapeutic al bolilor psihice. in acest sens este un modul al psihiatriei (farmocopsihiatrie) care se intereseaza, in afara de aspectul terapeutic mentionat, si de
tulburarile psihice pe care le pot determina substantele chimice (psihozomimetice). Acestea permit studiul psihozelor experimentale sau "model" si a tratamentului lor. inceputurile P. sint vechi odata cu folosirea empirica a drogurilor care influenteaza activitatea psihica. Acestea se utilizau si in scopuri de savurare (hasis, opiu, peiot etc.) sau mistice. Epoca stiintifica incepe cu aplicarea unor substante, in cursul secolului trecut, pentru vindecarea unor simptome ale bolilor p
sihice (bromurile, diverse hipnotice etc). Epoca moderna incepe odata cu introducerea clorprorniazinei (4560 R.P.) in clinica psihiatrica, in 1952, de Hamon si colab. precum si de catre Delay si De-niker. Acestia folosesc, pentru prima oara, termenul de neuro-leptic. In 1954 Kline descrie rezultatele utilizarii rezerpinei in neuropsihiatrie. in aceeasi perioada apar si tranchilizantele. Studiul antidepresivelor si a IMAO este deschis, in 1952 (Delay si colab.), prin izoniazida, urmata de iproniazida, in 1958 (Kline). in 1957, Kuhn cerceteaza efectul imipraminei (G. 22355), primul antidepresiv triciclic. Neurolepticele au fost utilizate initial in alte scopuri (de ex., in 1952, Laborit folosea clorpromazina ca silizator vegetativ pentru hibernatie artificiala; re-zerpina era indicata initial pentru tratamentul bolii hipertensive, iar iproniazida se aplica in TBC, ca tuberculostatic). Ulterior s-a descoperit efectul psihotrop, fiind meritul clinicie-nilor de a fi sesizat acest 'aspect. Primele cercetari farmacologice de anvergura asupra clorpromazinei le^au facut Couirissier si colab. (1953), iar pentru imipramina Domenjoz si colab. (1959), acestea fiind in acelasi timp modele de screening in acest domeniu. La cel de al doilea Congres International de Psihiatrie de la Ziirich, in 1957, s-a constituit Colegiul International de Neuropsihofarmacologie.
