in practica, de multe ori medicamentele se administreaza asociate. In aceste cazuri se pot produce interactiuni intre medicamentele respective cu repercusiuni asupra efectelor lor farmacodinamice. Interactiunea dintre componentele asociate se poate produce chiar inaintea administrarii lor, datorita unor incompatibilitati legate de proprietatile lor fizico-chimice, multe ingrediente putin-du-se inactiva (v. INCOMPATIBILITATI). Interactiuni intre medicamente pot sa se produca de asemenea in toata faza far-macocinetica, precum si in decursul fazei farmacodinamice, in care medicamentul se fixeaza pe receptor si determina efectul farmacodinamic. Interactiunile pot avea ca rezultanta o actiune sinergica, antagonista sau actiunea medicamentelor poate ra~ mine neschimbata. Este de inteles ca numai prima situatie este avantajoasa din punct de vedere terapeutic. De asemenea se stie ca o serie de asocieri nejudicioase pot determina reactii adverse sau efecte secundare (v. EFECTE SECUNDARE). Interactiunile nedorite sint rezultatul polipragmaziei, insuficientei cunoasteri a compozitiei si proprietatilor medicamentelor prescrise de catre unii medici, nerespectarii contraindicatiilor, faptului ca bolnavii utilizeaza medicamente prescrise de mai multi specialisti, care nu-si cunosc reciproc prescriptiile, sau intrebuintarii prin automedicatie de catre bolnavi a celor mai variate medicamente, pe care si le pot procura cu destula usurinta. In cazul medicatiei psihotrope se pot produce interactiuni intre psihotropele utilizate si intre acestea si alte medicamente administrate bolnavului. in functie de aceste posibilitati vom deosebi urmatoarele situatii: 1). Interactiuni intre psihotrope imbracind forma actiunii sinergice, in cazurile in care medicamentele produc efecte in acelasi sens sau medicamentele asociate pot avea actiune antagonista, in cazul in care ele determina efecte opuse, a) Sinergismul poate consta dintr-o simpla sumare (aditie) a efectelor, b). Poate imbraca aspectul potentarii, in cazul caruia efectul final este mai mare decit suma efectelor partiale determinate de medicamentele asociate (siner-gism supraaditiv). Aditiactioneaza morfina-petidina, bromurile intre ele, efectul colinolitic al fenotiazinelor, antidepresi-velor triciclice si al antiparkinsonienelor colinolitice poate, de asemenea, sa se sumeze. Exemple de potentare constituie interactiunile dintre clorpromazina

narcotice, etanol, tranchilizante, hipnotice, analgezice narcotice. In aceste cazuri, clorpromazina modifica activitatea SNC si determina intarirea sau prelungirea actiunii medicamentelor mentionate. Un alt exemplu de acest fel apare in cazul scurtarii perioadei de latenta si a instalarii rapide a actiunii antidepresivelor triciclice dupa triiodtironina (Engelhard, 1974), care augmenteaza sensibilitatea receptorilor din SNC la actiunea noradrenalinei. Potentarea se mai poate obtine prin modificarea (diminuarea) bio-transfoinmairii. De exemplu, asocierea de L-DOPA cu inhibitori ai dopa-dercarboxilazei extracerebrale, de tipul benserazidei, in preparatul Madopar(R), permite formarea unei cantitati marite de dopamina in creier si reducerea dozei de L-DOPA necesara pentru tratarea bolii lui Parkinson. In felul acesta diminua incidenta reactiilor adverse, c) Antagonismul se poate realiza printr-un mecanism chimic si unul biologic. De exemplu, pentru a antagoniza efectele sedative pronuntate determinate de feno-barbital in tratamentul epilepsiei se pot asocia diferite medicamente stimulante ale SNC (amfetamina) sau invers, in cazul utilizarii efedrinei in tratamentul astmului bronsic, se pot asocia sedative. 2). Interactiuni dintre psihotrope si alte medicamente. De exemplu, antidepresivele triciclice pot antagoniza efectul antihipertensial betanidinei (Esbatal), debrisoquinei (Decli-nax(R') si guanetidinei. in cazul guanetidinei, efectul hipotensise produce printr-un mecanism simpaticoplegic, pentru realizarea caruia guanetidina trebuie sa fie incorporata in terminatiile nervoase simpatice. Triciclicele antagonizeaza efectul antihipertensiprin impiedicarea incorporarii medicamentului in neuronii adrenergici. Efectul antagonizarii apare dupa 12 zile. Efectul hipotensial guanetidinei mai este antagonizat si de clorpromazina, haloperidol, tioxantene, amine sim-paticomimetice (amfetamina, efedrina), metilfenidat. Neurolepticele actioneaza ca si antidepresivele triciclice, iar in cazul amfetaminei mai intervine probabil eliberarea guanetidinei din locurile unde s-a depozitat, in terminatia neuronilor noradrenergici. Fenobarbi-talul stimuleaza meolizarea si diminua eficienta digitoxinei, fiind necesare doze mai mari de cardiotonic in astfel de situatii. Fenobarbitalul mareste meolizarea hormonilor steroizi, putind agrava crizele de astm la bolnavii tratati cu glucocortico-steroizi. 3). Interactiunea unui medicament oarecare cu psihotropele, de exemplu inductorii enzimatici de tipul fenilbuta-zonei si al griseofulvinei, stimuleaza meolismul si diminua efectul terapeutic al antidepresivelor triciclice. 4). Interactiuni medicamentoase care pot determina reactii adverse: a). Interactiuni intre psihotrope, de exemplu asocierea antidepresivelor triciclice cu IMAO poate genera stare de agitatie, delir, convulsii, coma. Din acest motieste necesar sa se asigure o pauza de minimum doua saptamini intre cele doua categorii de medicamente. Asocierea IMAO (tranilcipromina) cu amine simpatico-mimetice indirecte (amfetamina) produce cefalee, hipertensiune arteriala, aritmii cardiace. Aceste asocieri sint contraindicate.

Efectele colinolitice (de tip atropinic) ale fenotiazinelor se pot suma cu cele ale antidepresivelor triciclice, agravind efectele secundare, b). Interactiuni intre psihotrope si alte medicamente, de exemplu IMAO potenteaza actiunea hipoglicemianta a antidiabeticelor, clorpromazina potenteaza actiunea insulinei. Diureticele, care determina depletie de Na si K, potenteaza toxicitatea sarurilor de litiu. 5). Interactiuni medicamentoase determinate de modificarea meolismului medicamentelor asociate au fost in parte aratate. Unele interactiuni deosebite merita un comentariu mai amplu. Fenobarbitalul este cunoscut ca inductor enzimatic. Astfel, poate stimula propriul sau meolism, determinind toleranta precum si meolizarea altor medicamente carora le reduce actiunea (de exemplu anticoa-gulante de sinteza (Warfarin(R)), difenilhidantoina, griseoful-vina, fenilbutazona etc). Inductia enzimatica mai intervine si in alte situatii, fiind responsabila pentru instalarea tolerantei la o serie de medicamente hipnotice, tranchilizante etc. intreruperea administrarii unui psihotrop, in conditiile aratate mai sus, poate avea urmari dintre cele mai serioase. Astfel, intreruperea tratamentului cu barbiturice la un bolnacu un regim silizat la anticoagulante poate duce la cresterea concentratiei sanguine a anticoagulantului (Warfarin