Plasata in cadrul emotiilor de tonalitate penibila,
anxietatea a fost definita de J. Delay, modi-ficind o formula a lui P. Janet, ca o "tema fara obiect aparent". Ea poate fi privita ca o traire penibila a unui pericol iminent si nedefinit (teama in lipsa unei amenintari externe), o stare de asteptare penibila, de
tensiune afectiva continua; bolnavul avind impresia ca i se va intimpla ceva deosebit, ceva rau, fiind amenintat de un pericol pe care nu-l poate nici delimita, nici defini, nici inlatura. Balaceanu si Nicolau plasind schematic afectivitatea pe o axa confort-disconfort, disting 8 stari afecti (poziti si negati) in psihologia umana. Anxietatea ar fi o stare afectiva negativa aparte, legata, in general, de disconfortul creat de instalarea unei stari de motivatie. in perspectiva unei semnificatii informationale, anxietatea se situeaza printre manifestarile "sindromului de agresiune informationala" (Restian si Popp), bolnavul fiind dezorientat de marea cantitate de informatii care il asalteaza. Este necesara diferentierea notiunii de anxietate de notiunile inrudite
neliniste, frica, angoasa. Actualmente definirea acestor stari dis-timice se poate incerca in raport cu obiectul lor
pericolul. Littre considera nelinistea, anxietatea si angoasa ca fiind trei aspecte ale aceleasi stari. Brissaud opunea anxietatea, considerata de el fenomen psihologic, de origine cerebrala, angoasei, fenomen somatic, de origine bulbara. Multi autori tind sa puna un semn de egalitate intre anxietate si angoasa, pe care le considera doua aspecte ale aceleasi stari, prima pe rsantul psihologic, cea de a doua pe cel somatic. Angoasa ar fi reprezentata de tulburarile fizice care insotesc anxietatea, traducind mobilizarea tuturor resurselor energetice ale individului ("o descarcare a anxietatii" dupa Coilraut), o anxietate localizata pe un organ. in clinica sint binecunoscute suferintele organice in care apare anxietatea proiectata pe un aparat sub forma angoasei, insotita, in afara de senzatii de constrictie, de senzatia mortii iminente (ex. angor pectoris). Precizarea continutului notiunii de anxietate patologica necesita o referire obligatorie la anxietatea "normala", unul din cele mai frecnte fenome
ne emotionale ale existentei. Anxietatea nu este in sine un fenomen patologic, putindu-se explica prin reactiile subiectului in confruntarea sa cu situatii neprevazute, traumatizante, socante, cu multiple aspecte si grade de amenintare. Anxietatea patologica, in opozitie cu cea normala, este caracterizata prin excesul, durata si intensitatea sa. Dintre toate clasificarile starilor anxioase, mai utila practicii clinice pare a fi cea care distinge anxietatea paroxistica, structura anxioasa si afectiunile organice generatoare de anxietate. Clinic, anxietatea se intilneste in toate psihozele, dar in practica este mai frecnta in: Starile confuzionale, care realizeaza loul clinic al stuporii, agitatiei sau confuziei mentale, aspectul cel mai frecnt fiind insa cel al onirismului. Unele echivalente epileptice (comitionali-tatea temporala), in care anxietatea se insoteste de un sentiment de straniu, de instrainare a lumii ambiante, halucinatii olfacti si gustati. Perioada de debut a unor psihoze (schizofrenia). Bufee delirante, Psihoze periodice (mai ales melancolia anxioasa). Crizele anxioase p.sihotice pot imbraca uneori forma de raptusuri anxioase foarte dramatice (cu tentati de
suicid etc). Structura anxioasa poate fi trasatura dominanta a unor personalitati morbide, carora le apartin toate varietatile de
nevroza de angoasa, si anxietati constitutionale, precum si neurastenicii, hipocondriacii, obsesivii, fobicii. Exista o serie de afectiuni organice generatoare de anxietate. Crizele de angina pectorala,
infarctul miocardic, crizele de astm, toate crizele spasmodice sau ocluzi ale viscerelor abdominale sint insotite de anxietate marcanta. Anxietatea poate apare si in afectiuni somatice subacute sau cronice (hipertiroidism, leziuni ale trunchiului cerebral, encefalite etc). La cele trei aspecte, care pot atinge paro
xismul (anxietatea nevrotica, psihotica si de origine somatica), noi am adaugat anxietatea paraterapeutica. Aceasta se refera la efectul anxiogen al anumitor medicamente, utilizate in tratamentul unor afectiuni somatice sau chiar psihice. Este cazul derivatilor cortizonici, al unor antibiotice (ciclo-serina), al antidepresilor (IMAO si derivatii triciclici) si al psihostimulatoarelor. Un aspect recent discutat in legatura cu starile anxioase (la al Vl-lea Congres Mondial de Psihiatrie, Honolulu) este cel al belocantelor. Dupa introducerea lor in cardiologie, s-a constatat ca acesti produsi aau de asemenea un efect "anxiolitic si destressant". Belocantul reuseste adesea sa rupa spectacular cercul vicios care leaga angoasa de tulburarile getati periferice (P. Kielholz). Aceasta constatare deschide noi perspecti in terapeutica starilor anxioase.
