Deoarece exista deja mai multe prezentari utile ale interntiilor farmacologice in SSPT (de exemplu, Friedman, 1997; Yehuda et ai, 1998), aceasta sectiune isi propune sa ofere o perspectiva de ansamblu asupra tratamentelor medicamentoase. in tratamentul SSPT, administrarea medicamentelor are mai multe functii. in primul rind, deoarece confruntarea traumei - ca parte a tratamentului - determina ineviil detresa, medicatia are rol complementar interntiilor psihologice. Medicamentele contribuie la diminuarea excitatiei si detresei, ajutind pacientul sa tolereze procesul dificil de modificare a amintirilor traumatizante si de acceptare a lor. in al doilea rind, medicamentele pot fi folosite in tratamentul afectiunilor comorbide, cum ar fi depresia, care pot influenta tratamentul simplomelor principale ale SSPT. In cele din urma, se poate afirma ca farmaco-terapia ajuta in mod direct la eliminarea principalelor simptome ale SSPT, ipoteza care a cistigat teren odata cu recunoasterea din ce in ce mai mare a modificarilor biologice induse de SSPT. Totusi, acest fapt ramine doar un scop al cercetarilor viitoare. in prezent, nu exista nici un medicament elaborat special pentru SSPT; au fost testate dirse medicamente folosite in tratamentul depresiei si anxietatii, obtinindu-se rezultate variabile.
Recent, o noua generatie de antidepresi - ISRS - s-a impus drept principala alternativa de tratament pentru SSPT, chiar daca pina in prezent au aparut putine studii clinice aleatorii (van der Kolk et al., 1994; Connor el al., 1999). Aceste studii indica obtinerea unor progrese in cazul pacientilor civili, insa van der Kolk si colaboratorii sai (1994) au aratat ca, in tratamentul teranilor de razboi cu SSPT, fluoxetina nu a produs rezultate mai bune decil medicatia placcbo. Unele studii clinice deschise au sugerat ca ISRS determina o diminuare evidenta a tuturor simptomelor SSPT. in special, aparenta proprietate a ISRS de a reduce simptomele de anestezie emotionala a generat un interes sporit, deoarece alte medicamente nu au avut efect asupra acestui aspect al tulburarii. ISRS reprezinta o medicatie promitatoare in tratamentul SSPT, fapt care se datoreaza, partial, presupusei lor capacitati de a se adresa intregului sindrom, precum si numarului relativ redus de efecte secundare. De asemenea, au un potential ridicat si unele medicamente precum trazodona si nefazodona, antidepresi serotonergice cu proprietati inhibitoare asemanatoare cu cele ale ISRS si ale 5-hidroxitriptaminei de tip 2. Desigur, si acestea trebuie testate prin studii controlate adecvate ; in prezent, se desfasoara studii ale efectelor nefazodonei pe esantioane multiple.
Dintre antidepresile consacrate, inhibitorii monoamin-oxidazei (MAO) au determinai progrese in doua din trei studii aleatorii, in special in ceea ce priste simptomele asociate cu reexperimentarea. Totusi, in practica, terapeutii ezita sa prescrie aceste medicamente din cauza restrictiilor alimentare impuse. O noua generatie de inhibitori MAO, cum ar fi moclobemida, cunoscuta ca un inhibitor rersibil MAO de tip A, nu ridica aceste probleme, insa trebuie testati in tratamentul SSPT. Trei studii aleatorii au instigat efectele anti-depresilor triciclice asupra stresului posttraumatic; au existat si numeroase studii clinice deschise si studii de caz. Rezultatele au fost dirgente si in general modeste. Odata cu descoperirea ISRS, antidepresile triciclice nu mai reprezinta o alegere de prim rang in tratamentul SSPT.
Medicamentele anxiolitice, in special benzodiazepinele, au fost prescrise pe scara larga in unele clinici. Desi au drept efect o ameliorare moderata a anxietatii generalizate, rezultatele studiilor randomizate si deschise arata ca, in privinta reducerii principalelor simptome ale SSPT, acestea nu sint superioare medicatiei placebo. intr-adevar, administrarea lor in primele saptamini dupa trauma poate intirzia recuperarea (Gelpin et al., 1996). Pe de alta parte, pot fi utili si unii agenti antiadrenergici precum clonidina si propranololul. Desi inca nu exista studii randomizate, citeva studii clinice deschise indica ameliorari ale simptomelor de hiperexcitatie si intruziune (Yehuda et al., 1998). in plus, clonidina a fost recomandata pentru stadiile foarte acute ale stresului traumatic, cum ar fi stresul de lupta (Friedman et al., 1993).
In tratamentul SSPT mai sint utilizate si alte grupe de medicamente insa, pina in prezent, nici una dintre acestea nu a fost evaluata in mod adecvat. Studiile deschise asupra substantelor anticonvulsi, precum carbamazepina si valproatul, au indicat ca aceasta clasa de medicamente are o anumita influenta asupra SSPT, in special in privinta grupului de siinptome asociate cu hiperexcitatia. Desi in trecut se foloseau medicamentele antipsihotice, aparitia unor medicamente mai adecvate a dus la reducerea utilizarii acestora in tratamentul SSPT, cu exceptia cazurilor cu simptome psihotice evidente. Desi ideea ca SSPT este asociat cu dereglarea sistemului opioid endogen a general interes fata de administrarea unor antagonisti opioizi, exista putine do legate de eficienta acestora (Yehuda el al., 1998).
Pe scurt, in domeniul tratamentului medicamentos al SSPT au fost efectuate surprinzator de putine studii controlate randomizate. Nici unul dintre acestea nu a instigat in mod adecvat intreruperea medicatiei, desi se poate presupune ca, daca nu se intervine in alte moduri, ar aa loc o recidiva. in acest moment, exista putine argumente in sprijinul interntiilor farmacologice ca tratament eficient al SSPT. Data fiind natura si etiologia acestei tulburari, nu este un fapt surprinzator. Chiar si cei mai fernti sustinatori ai farmacologiei ar recunoaste importanta asocierii tratamentelor medicamentoase cu interntiile psihologice. De asemenea, este evident ca, in viitorii ani, vor fi depuse eforturi considerabile in derea descoperirii unui medicament specific pentru SSPT.