Persoana umana este un subiect cunoscator. Ca "subiect cunoscator", ea isi construieste in decursul existentei un capital de valori logice (de adevar) care constituie fondul sau mintal. Prin aceasta, persoana umana devine o fiinta rationala.
Dupa H. Ey, "fondul mintal este ansamblul operatiilor intelectuale si activitatea sintetica necesara pentru desfasurarea gandirii". Aceste aspecte se reflecta si in cazul delirului.
Persoana este legata de lume printr-o relatie existentiala de un tip particular. Realitatea externa reprezinta ordinea cu legile ei in care se desfasoara existenta fiintei umane. Procesul de alienare consta in inrsarea raportului realitatii cu persoana. Aceasta abatere de la ordine o reprezinta delirul.
In analiza personalitatii delirante ne vom referi la categoria bolnavilor psihic al caror lou clinic este dominat de prezenta delirului. Ceea ce ne va interesa va fi prezenta delirului, care trebuie sa aiba un caracter sil, durabil, bine organizat, cu o tematica precisa. La aceste persoane se vor aa in dere modul de viata, relatiile interumane si comportamentul, toate raportate direct la existenta delirului.
Analiza persoanei delirantului trebuie sa cuprinda si psihobiografia acestuia, cu toate particularitatile sale, enimentele vietii traite de bolnav, momentele-cheie ale existentei acestuia in legatura cu aparitia, consolidarea si evolutia delirului (E. Kretschmer, J. Wirsch, N. Rettenstcil, K. Conrad, L. Binswanger).
Avand in dere cele de mai sus, in analiza personalitatii bolnavilor deliranti se disting doua aspecte principale: trasaturile caracteristice ale personalitatii si caracteristicile psihobiografice ale vietii acestora.

1. Caracteristicile personalitatii delirantilor

S-a constatat existenta unei stranse corelatii intre structura personalitatii si tulburarile psihice. Cercetarile in aceasta directie sunt numeroase (N. Retterstol). E. Kretschmer vorbeste despre tipul de personalitate senzitiva, caracterizata printr-un tip de reactie puternica, predispusa la formarea unui "delir senzitiv de relatie". Winncr considera boala ca pe o continuare a personalitatii premorbide ("temperamentul paranoic genetic"), care, cu timpul, evolueaza catre paranoia. Krueger crede ca paranoicii se recruteaza dintre personalitatile cu agresivitate constitutionala, considerati de autorul citat ca fiind "paranoici innascuti".
K. Kolle descrie paranoicii ca pe niste personalitati cu tendinta la recluziune constitutionala, oricand potentiali de a face o psihoza. Dupa W. Mayer-Gross, este foarte greu, in cazul paranoicilor, de a spune ceea ce apartine fondului constitutional al personalitatii acestora si este legat de dezvoltarea patologica. Langfeld si Kretschmer sustin existenta unei personalitati de "natura senzitiva" ca substrat constitutional al dezvoltarii psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalitatii bolnavilor deliranti se caracterizeaza prin rezerva, suspiciune, neincredere, tendinta la ipohondrie. Bonner remarca faptul ca la paranoici predomina inlrorsia si tendintele dominante.
Klein si Horwitz disting trei grupe de personalitati delirante:
- o grupa nesemnificativa, a carei personalitate nu iese cu nimic in evidenta;
- o grupa cu o personalitate caracterizata prin neincredere, teama de inferioritate si tendinte reclusi;
- o grupa caracterizata prin ambitie, atitudine intelectuala de tip moralizator, afisand superioritate in raport cu ceilalti.
Bonner atrage atentia ca paranoicii dispun de un nil intelectual superior, mult mai ridicat decat al schizofrenicilor, fapt care denota o corelatie intre structura personalitatii si tipul clinic de tulburare paranoica sau paranoida.In ceea ce priste natura personalitatii bolnavilor deliranti, exista o mare varietate de aspecte care preureaza un anumit "model de personalitate" caracterizat printr-o liipersenzitivitate, ca reprezentand o conditie esentiala de receptivitate la boala respectiva.In sensul acesta, trebuie acceptata existenta unei "personalitati premorbide" specifica bolnavilor deliranti si care reprezinta terenul obligatoriu al dezvoltarii psihozei respecti, in sensul acesta, tulburarile caracteristice ale personalitatii delirante sunt urmatoarele :

- psihorigiditate eniotional-afectiva;

- tendinta la introspectie ;
- mizantropie si egocentrism eu supraevaluarea propriului Eu ;
- relatii interpersonale restranse si dominate de ideea de superioritate a propriei persoane in raport cu ceilalti si cu lumea;
- suspiciune cu tendinta la formarea de idei prevalente ;
- sentimentul propriei insecuritati in raport cu lumea si cu celelalte persoane;
- intoleranta la frustrare cu dificultatea de a se putea adapta in situatii-limita de viata ;
- agresivitate crescuta, orientata catre lume ;
- o mare tendinta de proiectie asupra lumii sau a altor persoane a propriilor trairi, insotita de culpabilizarea celorlalti si recul ulterior asupra sa;
- tendinta la supradominare, incapacitate de suplete in relatiile cu ceilalti, incapacitatea de a admite opiniile sau deciziile altora, intransigenta, dominatie si comanda, toate aceste aspecte fiind legate de egocentrism si hipertrofia Eului bolnavului respectiv ;
- idei expansi de dominare, reforma sociala, istorica, morala, religioasa sau stiintifica;
- o mare forta psihica manifestata prin hiperactivitate si mobilitate crescute.
Din cele de mai sus se desprinde marea bogatie a structurii personalitatii premorbide a bolnavilor deliranti, precum si dificultatea extrema de a putea trasa o granita neta intre "normal" si "patologic" in cazul acestei structuri a personalitatii, in care "normalul si patologicul sunt intricate". Psihiatrii sunt, astfel, inclinati sa considere acest tip de personalitate ca pe ceva intermediar intre normal si patologic, motiv pentru care H. Witter este inclinat sa le considera ca pe niste "variatii patologice ale normalului".

2. Caracteristicile psihobiografice ale delirantilor

Cercetarile psihobiografice la indivizii normali si la bolnavii psihic au preocupat pe numerosi specialisti (L. Szondi, Ch. Biihler, L. Binswanger, R. Kuhn, K. Jaspers, M. Robert, S. Frcud, N. Rctterstol). Dinamica psihobiografica a bolnavilor deliranti cuprinde cateva aspecte caracteristice de care depinde intelegerea atat a personalitatii acestora, cat si a vietii si destinului lor. Vom prezenta in continuare aceste aspecte.

Problema originii
Problema originii a fost initial studiata de O. Rank, care i-a subliniat importanta vorbind despre "traumatismul nasterii". Tema este reluata, tot in sfera psihanalizei, de catre M. Robert, intr-o perspectiva dinamica largita, subliniind faptul ca "originea" este un factor important care marcheaza "semnificatia vietii" unui individ.
Traumatismul originii "obscure" sau "incerte", insotit de reconstituirea fantasmatic--compensatorie a unei origini personal-imaginare cu rol "reparator", corespunzator tendintelor si reprezentarilor libidinale proprii, apare ca o manifestare specifica la aceasta categoric de bolnavi.
Majoritatea lor au o origine incerta, necunoscuta, sunt copii abandonati, bastarzi, traind dramatic aceasta situatie, pe care o vor conrti ulterior intr-o "legenda personala" pentru a-si putea justifica un anumit statut social si pentru a putea indeplini un anumit rol. Este, de fapt, vorba de cautarea si confectionarea unui "statut psihosocial" corespunzator aspiratiilor libidinale frustrate sau absente.

Formarea personalitatii

Caracteristica dinamica a acestor indivizi este legata, in ceea ce priste formarea personalitatii lor, de absenta familiei de origine sau pronienta lor din medii familiale dezorganizate. Din aceste moti, ei sunt lipsiti de aportul emotional-afectiv, care este inlocuit de frustrari si carente educationale. Aceste aspecte intaresc izolarea, tendinta la introspectie, psihorigiditatea ideo-afectiva, ducand treptat la separarea lor de lume, premisa a viitorului conflict Eu-lume.
Drept compensare a incapacitatii lor de a se pune de acord cu lumea, se va dezvolta treptat un "complex de superioritate" fata de ceilalti, cu hipertrofia propriului Eu si tendinte dominatoare.

Existenta unei tensiuni intrapsihice

La aceasta categorie de bolnavi se noteaza o permanenta stare de tensiune intrapsihica legata de cautarea unui statut si a unui rol psihosocial personal, in conformitate cu propriile tendinte si aspiratii. Ei suni permanent nemultumiti de starea lor. Se considera nedreptatiti, neintelesi si lipsiti de drepturi.

Momentul conrsiunii
Acesta este mpmcntul-cheie in viata persoanelor cu predispozitie paranoica. EI se releaza in cazul plasarii acestor indivizi in anumite situatii-limita care, prin problematica pe care o pun, determina o schimbare, o deturnare a cursului obisnuit al vietii anterioare. Procesul de conrsiune proiecteaza individul in alt registru existential, cu o dinamica noua, total diferita de cea anterioara si pe care bolnavul o "descopera" ca reprezentand o "vocatie" sau care, dimpotriva, "i se impune" impotriva vointei, fiind, in acelasi timp, incapabil de a o refuza.
Actul conrsiunii va schimba "pozitia" si "relatiile" bolnavului cu lumea, cu sistemul de valori al acesteia. Prin conrsiune, delirul, aflat pana atunci in stare larvata, erupe in exterior, gasindu-si "forma" si "tematica" de exprimare.
Prin actul de conrsiune, bolnavul "ia cunostiinta de sine insusi", dar intr-o maniera nefireasca, ireala si, in primul rand, ilogica. Noul sau "model de gandire" va fi irational, neconform cu sistemul de valori, motivat de mobiluri psihopatologice si care-l va deturna de la desfasurarea fireasca a existentei sale anterioare.
Orice act de conrsiune este un "raspuns" pe care individul si-l da la intrebarile ce-l framanta. Acest raspuns reprezinta un "act de descoperire". Tensiunea intelectuala a omului de stiinta, a cercetatorului consta in conducerea acestuia catre "descoperirea adevarului", pe cand tensiunea motivata patologic a bolnavilor psihic ii conduc catre "descoperirea erorii", a gandirii delirante.
In urma conrsiunii, bolnavul "va dea" in mod diferit, fata de starea sa anterioara, atat propria persoana, cat si lumea exterioara, producandu-se in felul acesta intre bolnav si lume o "ruptura ontologica". El va dori si va actiona, conform ideilor sale delirante, in directia schimbarii lumii, a societatii, a sistemului de valori dupa noile sale "idei", nind astfel in conflict deschis cu ordinea sociala.

Dezvoltarea deliranta

Aceasta este etapa care urmeaza "crizei de conrsiune" a personalitatii acestor indivizi. in prima faza, este elaborata clar tematica deliranta. Ulterior, se constata schimbarea modului de existenta a bolnavului, acesta fiind in totalitate preocupat de efortul de "realizare" practica a propriilor sale idei delirante (erotice, reformiste, pasionale, de prejudiciu etc.).
Treptat, se ajunge la o stare de tensiune, de ostilitate deschisa intre persoana bolnavului si lumea exterioara, care se va adanci progresiv, declansand conflicte sau chiar acte de agresivitate antisociala.

Regresiunea personalitatii

Starea de tensiune psihica duce, in timp, la o epuizare interna a fortei psihice a bolnavului, precum si la o ingustare si saracire intelectuala prin cultivarea exclusiva a preocuparilor delirante. in timp, delirul isi pierde din intensitate, se estompeaza, ca si activitatea generala a bolnavului. Acesta devine apatic, indiferent, inactiv. Interesul pentru "marile probleme" care-l preocupau inainte se reduce sau, dimpotriva, asistam la o "retragere martirica" liber acceptata de catre bolnav, care se va considera "un mare neinteles si nedreptatit al sortii intr-o lume care nu-l merita".In cadrul tematicii referitoare la personalitatea deliranta se disting trei tipuri de alienare deliranta, si anume :
a) dezvoltarea deliranta a persoanei, mentionata de K. Jaspers, din cursul delirurilor pasionale, paranoia etc, in care prevaleaza mecanismele de intuitie si cele de interpretare;
b) proliferarea imaginativa, extraordinar de luxurianta, ca in cazul "delirului de imaginatie" (E. Dupr6) sau al "parafreniilor" (E. Kraepelin), in care predomina tendinta de a substitui reprezentarilor colecti ale realitatii logice o conceptie fantastica despre lume, de tip baroc ; c) tipul sau grupa schizofreniilor, in care predomina existenta de factura autista. in acest caz, Eul impenetrabil si haotic constituie o riila "lume pe dos".