Atitudinea statului fata de bolnavii psihic vizeaza, aproape in exclusivitate, aspectele formale ale locului acestora in societate si ale libertatii lor de gandire, de miscare, de comunicare si actiune. Aceste aspecte se regasesc in doua domenii: mentalitatea societatii referitoare la nebunie si institutionalizarea bolnavilor psihic. Le vom analiza in continuare.
1. Modul de "a gandi" nebunia
Modul de "a gandi" nebunia cuprinde totalitatea reprezentarilor pe care statul si le construieste si le formuleaza referitor la nebunie si la bolnavul psihic. Ele se regasesc in mentalitatea despre nebunie si bolnavul psihic, proprii fiecarei societati in parte. in general, distingem mai multe atitudini care contribuie la formarea acestei mentalitati. Acestea sunt: atitudinea sociala, atitudinea moral-religioasa si atitudinea medicala. Le vom dezvolta in continuare.
Atitudinea sociala vizeaza, in primul rand, statutul social al bolnavului psihic. Ea este cea care-i atribuie o anumita "eticheta de separare" in raport cu ceilalti indivizi, considerati normali. Bolnavul psihic este privit cu suspiciune din cauza imprevizibilului conduitelor si actiunilor sale, potentialmcnte antisociale. in spatele "masurilor de protectie sociala" se ascunde "teama societatii" si chiar "repulsia" fata de bolnavii psihic. Asistam, in felul acesta, la un act de segregare, prin care statul si puterea politica vor opera o separatie intre bolnavii somatic (considerati social nepericulosi cu exceptia celor cu boli infectocontagioase) si bolnavii psihic (considerati social periculosi). La aceasta se mai adauga falsa conceptie a "incurabilitatii" bolnavilor psihic, care, prin natura afectiunii lor, devin "neproductivi" si "ineficienti" social, reprezentand in consecinta o povara care "incarca bugetele" statului obligat la intretinerea lor.
Atitudinea moral-religioasa difera, la randul ei, in raport cu confesiunea. Nebunia este o "alterare a creatiei divine", o stare de "impurificare", iar bolnavul psihic un "posedat". Din acest motiv, nebunia este condamnata, iar bolnavul psihic evitat sau izolat ca infamat. In decursul istoriei, considerati ca "posedati de diavol", multi bolnavi psihic au fost arsi pe rug, ca act purificator, sau incarcerati in azile speciale. Ulterior, de la "culpabilizare" nebunia s-a deplasat in registrul "rusinii". A fi bolnav psihic este o rusine care trebuie ascunsa. Acest aspect poate fi intalnit si astazi in medicina cand unii bolnavi sau familiile acestora solicita medicilor de specialitate sa declare "diagnostice usoare" sau, pe cat este posibil, sa nu pronunte "diagnostice psihiatrice" care ar putea invalida sau marginaliza ulterior individul in social, familial, profesional etc.
Atitudinea medicala, ca de altfel si celelalte de mai sus, a variat in decursul epocilor istorice. Ceea ce caracterizeaza atitudinea medicala de factura psihiatrica este tendinta de "a vedea" peste tot "tulburari psihice" si "personalitati anormale" de diferite forme, intensitati si stadii de evolutie. Prestigiul profesiunii medicale implica o nota de "savanta superioritate" care o separa de "profanii nespecialisti". Aceasta atitudine aduce o nota de mister care este proiectata asupra diagnosticului clinic si o nota de miracol, asociata tratamentului bolii; ambele rezervate exclusiv medicului, considerat ca un maestru al "artei medicale".
In materie de boala mintala, cel care hotaraste, in mod definitiv si irevocabil si ale carui decizii nu pot fi discutate sau contestate decat tot de confratii sai, este psihiatrul. De diagnosticul silit de psihiatru, autoritate necontestata si expert in domeniu, depinde starea actuala, dar, mai ales, viitorul bolnavului. in plus, statul isi va institui si justifica "masurile" pe care le adopta fata de boala psihica si fata de bolnavul mintal pe decizia psihiatrului. in felul acesta, psihiatria si psihiatrul devin simboluri. Psihiatria va fi o prelungire a stalului, iar psihiatrul va avea atribute similare puterii politice. m vedea in continuare ce decurge din aceasta situatie.
2. Institutionalizarea bolnavilor psihic
Institutionalizarea este o consecinta si o prelungire a "modului de a gandi nebunia" si a "atitudinii statului fata de bolnavul mintal". Ea se manifesta sub forma unei institutii medico-psihiatrice de asistenta supravegheata, terapie si recuperare, vizand restaurarea starii de
sanatate mintala a bolnavilor psihic.In marea lor majoritate, bolnavii psihic resimt spitalizarea ca pe o "incarcerare". Scoaterea lor din familie si din grupul social si "intrarea" lor in "comunitatea terapeutica" formata din bolnavi psihic si personal medico-psihiatric de specialitate constituie o situatie psiho-traumatizanta (sursa de angoase, nesiguranta, impresia de abandon si mai ales obligativitatea acceptarii "statutului de bolnav psihic").
Institutionali/arca reprezinta izolarea care poate merge pana la "ruptura" definitiva a bolnavului de propria sa familie si de grupul sau social. In marea majoritate a cazurilor, institutionalizarea bolnavilor psihic adauga "bolii psihice" pentru care bolnavul a fost internat si
nevroza de spitalizare, situatie adesea greu de evitat, cu caracter represiv-conflictual, pe care acesta este obligat sa o accepte, tara a avea dreptul sa protesteze.
Dincolo de aceste institutii totalitare (P. Sivadon, Ph. Rappard), noile metode terapeutice (psihofarmacologia, psihoterapiile individuale si de grup, terapiile ocupa-tionale si socioterapia) au creat institutii terapeutice deschise care nu mai "separa" spa/iul psihiatric de spatiul social, ci constituie o "prelungire" sau o "continuare" a acestuia din urma. prin "deschiderea" si "permeabilizarea" comunicarii si a circulatiei bolnavilor intre "institutia terapeutica" si "societate".
Exista insa si o a treia forma de inslilutionalizare psihiatrica asupra careia vom insista in mod deosebit. Ea are un caracter special si daca din punct de vedere formal pastreaza aspectul si modul de organizare al "spitalului de psihiatric", ca destinatie si functionalitate are un pronuntat caracter "anti-medical", dictat de interesele statului; mai exact, este o "prelungire mascata" a puterii politice. Este vorba de institutiile psihiatrice destinate dizidentilor politici, celor care prin convingerile lor politice, prin actiunile si proanda pe care le desfasoara aduc prejudicii ordinii de stat, institutiilor si chiar unor personalitati politice.
Trebuie sa delimitam insa, in mod precis, structura si functiile acestei institutii psihiatrice represive. Avem de-a face cu doua tipuri de structuri:
a) spitalele de psihiatrie inchise, supravegheate, in care sunt internati pe termen lung bolnavi psihic care au comis acte antisociale de o extrema gravitate, recidivisli incurabili, de regula criminali patologici, fara discernamant si, in consecinta, iresponsabili din punct de vedere legal si cu un potential crescut de periculozitate antisociala ;
b) spitalele de psihiatrie, in care sunt internate persoane care, prin convingerile lor politice, prin proanda publica si actiunile lor, se opun ordinii statului. Acest sistem de reprimare mascat sub eticheta "bolii psihice" este, incontesil un grav atentat ia drepturile fundamentale si libertatile omului, la libertatea de opinie, de exprimare, de intrunire, de actiune sociopolitica etc.
Semnificativ este faptul ca aceste institutii apar, prolifereaza si functioneaza in interiorul statelor totalitare, sub regimurile dictatoriale din secolul XX, iar prezenta lor a starnit numeroase actiuni de protest, polemici si dispute politice, sociale si juridice.
Cu toate acestea, institutii psihiatrice represive mentionate isi au originea in legea privind "Regimul alienatilor si libertatea individuala" votata de Parlamentul Frantei si in vigoare din anul 1838, iar G. Bernard Shaw face o impresionanta si zguduitoare relatare a acestor institutii in lucrarea sa Asiles d'alienes politiques en Amerique el plus pres de chez nous. Ambele au precedat literatura pe aceeasi tema a lui A. Soljcnitin si a celor care i-au urmat. m incerca sa explicam in continuare acest fenomen.
