Exista un acord general intre ICD-l0 si DSM-IV cu privire la fobiile specifice. Daca sintetizam cele doua sisteme de diagnosticare, putem reliefa urmatoarele caracteristici principale ale unei fobii:
1. o reactie de teama provocata de stimuli care
2. produc neplaceri, cauzind probleme emotionale, sociale sau ocupationale,
3. recunoscuta drept excesiva si irationala, si care
4. conduce la evitare sau la anxietate ridicata fata de expunerea la stimulii fobiei.
Din studiile pe marginea acuratetei diagnosticului se poate trage concluzia ca fobiile specifice sint usor de identificat, dar ca nu este la fel de simplu sa se determine pragul de gravitate, pentru a putea sili cu exactitate momentul in care temerile devin fobii (Di Nardo et al., 1983). Unul dintre avantajele sistemului DSM este acela ca incurajeaza deschis impartirea fobiilor specifice in patru categorii. Principalele fobii identificate sint legate de :
1. animale;
2. mediul inconjurator (de exemplu, inaltime, furtuna, apa);
3. singe, injectii sau rani;
4. anumite situatii (de exemplu, avioane, lifturi, spatii inguste).
De asemenea, se mentioneaza (dar sint incluse in categoria Altele") fobii situationale in care individul se teme de sufocare,
voma sau imbolnavire. in prezent, valoarea anticipatorie a acestei categorizari nu este foarte clara. Desi indivizii care sufera de un anumit subtip de
fobie vor aa probabil si temeri legate de situatiile cuprinse in aceeasi categorie, este la fel de posibil sa sufere si de cu totul alte fobii (Hofmann et al., 1997). Cu toate acestea, impartirea pe categorii arc avantajele ei, iar in cazul fobiilor legate de singe, injectii sau imbolnavire exista chiar efecte diferite pe care tratamentul le are asupra caracteristicilor acestei
tulburari (Marks, 1988 ; e, 1994b). Kleinknecht si Lenz (1989) au impartit fobiile legate de ranire pe baza fricii si a predispozitiei spre lesin, identificind astfel un subgrup care a lesinat cind a fost expus la singe sau rani, dar care nu a manifestat nici un fel de teama. Este interesant ca s-a gasit si o legatura intre parinti si copii in ceea ce priste lesinul, dar nu si in ceea ce priste teama, ceea ce poate sugera etiologii distincte. in prezent, nici unul dintre principalele sisteme de diagnostic nu mentioneaza rolul pe care il joaca lesinul, desi acesta este un factor important de luat in considerare atunci cind se sileste tratamentul individual (Ost et al., 1984a; Ost si Sterner, 1987; e, 1991a). In majoritatea situatiilor, diagnosticarea este relativ directa, dar poate fi simplificata prin interviuri structurate de diagnoza. Atit rsiunea revizuita a ADIS (Anxiety Disorders Interview Schedule - Revised), cit si CIDI (Composite International Diagnostic Interview) ofera evaluari solide ale fobiilor specifice (e, 1991b; Peters si Andrews, 1995).
Descrierea clinica
Pentru ca fobiile specifice reprezinta o bine-cunoscuta categorie de diagnostic, un caz ilustrativ ar putea fi considerat redundant. Cu toate acestea, fobiile legate de singe sau ranire sint mai putin cunoscute ; de aceea, le vom ilustra aici. intr-o maniera tipica pentru fobiile specifice, individul va manifesta un comportament de evitare provocat de teama, dar va prezenta si complicatii precum
lesinul atunci cind se afla intr-o situatie fobogena.
Dl B., un jurist in virsta de 32 de ani, a apelat la medic pentru a-si trata spaimele care l-ar fi impiedicat sa fie de fata la apropiata
nastere a fiului sau. El sustinea ca este ingrozit in toate situatiile care au fie si cea mai mica legatura cu boala sau ranirea. De exemplu, nu reuseste sa faca injectii, sa i se ia singe sau chiar sa auda despre oameni bolnavi. in astfel de situatii, i se face foarte frica, are palpitatii, transpira, ameteste, se simte slabit, i se face
greata sau tremura. Principala lui teama in aceste momente este sa nu lesine. Din acest motiv, a evitat ani de zile sa mearga la medic, chiar daca s-a simtit foarte rau. De asemenea, evita sa-si viziteze rudele sau prietenii bolnavi si chiar sa auda vorbindu-se despre proceduri medicale, raniri sau boli. in ultima vreme, a inceput sa refuze si cazurile in care se mentioneaza rani sau singe. Crede ca tulburarea s-a declansat cind aa 9 ani, in momentul in care mama lui a postit in amanunt despre o interntie chirurgicala de indepartare a petelor de pe piele. in acel moment, i s-a facut frica si a ametit, a inceput sa transpire abundent si a lesinat. isi aminteste ca a fost foarte greu sa i se faca
vaccinuri sau sa mearga la controale medicale in tot restul copilariei, dar si ca a avut numeroase episoade de
lesin la maturitate, de fiecare data cind asista la orice tip de ranire, chiar si minora, cind auzea despre boli sau rani sau cind dea o persoana bolnava ori desurata. Nu demult, a incercat sa doneze singe, dar la coada a inceput sa-i fie cald, sa ameteasca si sa se simta slabit pe masura ce dea cum li se ia celorlalti singe. A incercat sa-si abata gindurile, dar ultimul lucru pe care si-l aminteste este ca zacea nauc pe podea.
