Conditionarea prematura si teoriile legate de pregatire
Watson si Rayner (1920) sustineau ca au reusit sa conditioneze dupa o metoda clasica o frica in cazul "micutului Albert" prin asocierea unui stimul anterior inofensiv (un soricel alb) cu unul aversiv (zgomotul). Acest lucru a procat un raspuns conditionat (RC; un raspuns la "frica") in momentul expunerii ulterioare la cobai. Gene-ralizind, consecinta fireasca a tratamentului a fost expunerea la stimulul fobie in absenta celui aversiv (Le., extinctie), sau chiar in prezenta unor stimuli placuti (contraconditionare). Cover-Jones a dezltat aceste idei in 1924 si a tratat cu succes fobiile iepurilor, folosind expunerea gradata in vi. Alte interventii de succes bazate pe expunere au fost intreprinse mai tirziu (Wolpe, 1958). Cu toate ca terapiile bine argumentate teoretic s-au dovedit eficiente si au inceput sa apara tot mai multe informatii argumentate teoretic, Seligman (1971) a sesizat numeroase slabiciuni ale conditionarii simple. El a remarcat faptul ca temerile fobice nu erau caracterizate in aceeasi masura de toti stimulii posibili. Cele mai multe frici erau legate de intuneric, apa, inaltimi, insecte sau animale mici. Aceasta aglomerare de temeri n-ar fi putut fi prezisa de o teorie conform careia toti stimulii pot dezlta aceleasi conditionari. Avind in vedere ca fobiile se concentrau asupra unor obiecte sau situatii in general temute, Seligman a cautat un numitor comun. El a emis ipoteza ca stimulii fobiei tipici ar fi putut fi considerati o serioasa amenintare biologica pentru stramosii unei specii. Cercetatorul (1971) a sugerat ca anumite asocieri ar putea fi "predefinite" - ceea ce inseamna ca pot fi mai usor dobindite decit altele. Toate asocierile pot fi plasate pe o scala, de la "puternic predefinite" pina la "puternic nepredefinite". Din acest motiv, am putea sa credem ca stimulii cu potential fobie fac parte dintr-o clasa de asocieri puternic predefinite. Ei contin un set redus de stimuli neintimplatori, care semnalizeaza cresterea sanselor de pericol in istoria elutiei unei specii. Fobiile si celelalte contexte de manifestare a invatarii puternic predefinite au aceleasi caracteristici. Reactiile fobice : (1) sint exagerate in raport cu situatia data, (2) nu pot li respinse prin argumente rationale, (3) nu pot fi controlate luntar, se dobindesc repede si sint greu de eliminat, (4) pot conduce la un comportament de evitare efectiva sau dorita. Ipoteza lui Seligman a inspirat numeroase alte lucrari, inclusiv pe cele semnate de Ohman si colegii sai (Ohman et al., 1975a, 1975b; 1976). in cadrul paradigmei umane de conditionare autonoma, Ohman et al. (1975a) a cuplat doua categorii de stimuli cu anumiti stimuli aversivi. Informatiile obtinute sugereaza ca excitatia fizica conditionata de posibilii stimuli fobiei (de pilda, serpii) a fost mai rezistenta la extinctie decit raspunsurile fiziologice conditionate de stimuli neutri (de pilda, florile), punind in paralel cronicitatea fobiilor specifice.

Dificultatile legate de teoriile de conditionare fobica

Din nefericire, studiile mai recente nu au reusit sa demonstreze viteza tot mai mare de instaurare a fricii in cazul stimulilor pe care o prezisese Seligman (1971). Mai mult, spre deosebire de cazul fobiilor adevarate, informarea pacientilor cu privire la faptul ca r mai fi supusi imediat la socuri a determinat anularea raspunsului conditionat la stimulii fobiei (McNally, 1981).
O dificultate legata de conditionarile premature si modificate este si incompatibilitatea cu declaratiile retrospective referitoare la dobindirea fricii. De exemplu, Di Nardo si colaboratorii sai (1988) au precizat ca, desi aproape doua treimi dintre cei care aveau fobie de ciini au mentionat un eveniment declansator, tot atitea persoane care nu sufereau de aceasta fobie au asociat ciinii cu anumite evenimente neplacute. O alta problema serioasa legata de conditionarea traumatica directa o reprezinta datele privitoare la dobindirea indirecta a temerilor fobice (Rachman, 1990, 1991). De exemplu, cind unui subiect i se face frica in prezenta unui anumit obiect, observatorul poate resimiti aceeasi teama (Mineka, 1988). Teoriile legate de conditionarea directa nu pot explica aceste descoperiri (de vreme ce este aproape imposibil sa identifice stimulul neconditionat). O posibila abordare ne indeamna sa tinem seama de faptul ca majoritatea criticilor legate de conditionare (de exemplu, Menzies si Clarke, 1995) au reprezentat, de fapt, atacuri la adresa modelelor de "stres in izolare completa" (Mineka si Zinbarg, 1996). Cu alte cuvinte, criticile au vizat teoria de conditionare limitata, care nu reuseste sa tina cont de contextul dinamic in care vietuieste orice organism. in afara laboratorului, putine organisme trateaza cu naivitate stimulii legati de amenintare ; ele se bazeaza pe istoricul de conditionare care le influenteaza procesele de invatare, raspund la replicile contextuale si diferentiate si se lovesc de anumite constringeri biologice ale procesului de invatare ( Mineka si Zinbarg, 1996; Forsyth si Chorpita, 1997). Mineka si Zinbarg (1996) au demonstrat cu argumente solide ca, atunci cind se ia in considerare contextul dinamic, multe dintre dificultatile aparente ale teoriilor de conditionare dispar imediat. Un alt raspuns la aceste probleme ar fi sugerat existenta mai multor cai posibile de atingere a temerilor fobice. Rachman (1991) a identificat trei astfel de conditionari. Etapa finala comuna tuturor celor trei cai este obtinerea unei reprezentari care sa lege stimulul de un rezultat temut sau aversiv. Daca se reuseste acest lucru, se poate crea o anumita coerenta, prin asimilarea noilor dezltari ale teoriei conditionarii.