Mai multe clase de medicamente au facut obiectul studiilor. Acestea sint beta-blocantele, anxioliticele din clasa benzodiazepinelor si anti-depresile.

Beta-blocantele
Beta-blocantele - cum ar fi propranololul sau atenololul - pot aa efect in reducerea simptomelor periferice care rezulta din hiper-activitatea sistemului nervos beta-adrenergic, precum tremorul, transpiratia, inrosirea, gura uscata si palpitatiile (Marshall, 1992 ; Roy-Byrne si Wingerson, 1992). in acest context, beta-blocantele sint utilizate in mod frecnt in managementul anxietatii legate de performanta. 27% dintre artistii performeri au mentionat utilizarea lor intr-un studiu (Marshall, 1992). Indivizii cu anxietate legata de performanta vor intruni in multe cazuri criteriile DSM-III-R pentru fobie sociala, tipul circumscris (Clark si Agras, 1991). Exista o explicatie pentru intrebuintarea beta-blocantelor prin faptul ca simptomele fiziologice ale anxietatii sint adeseori interpretate in mod dezastruos, un factor important in mentinerea fobiei sociale (Clark si Wells, 1995 ; Wells si Paeorgiou, 2000). in consecinta, minimalizarea sau eliminarea acestor simptome poate reduce cognitiile irationale care provoaca anxietate si chiar anxietatea. Oricum, lipsesc dole cu privire la eficacitatea beta-blocantelor in fobia sociala generalizata. Atenololul nu s-a dodit a fi mai bun decit medicatia placebo in studiile lui Liebowitz (1988) si Turner (1994) si ale colaboratorilor lor. Efectele secundare pot include depresie, tulburari ale somnului si bronho-constrictie la pacientii sensibili, indeosebi in cazul beta-blocantelor care nu sint cardioselecti. Beta-blocantele pot cauza de asemenea bradicardie si hipotensiune si chiar incapacitare psihomotorie si cognitiva, in functie de doza. La pacientii a caror anxietate sociala nu se limiteaza la vorbitul in public sau la alte situatii specifice legate de performanta, exista probabilitatea ca un beta-blocant sa nu aiba efect.

Benzodiazepinele

Studiile necontrolate au sugerat ca benzodiazepinele pot aa efect in tratamentul fobiei sociale (Ontiros si Fontaine, 1990). Munjack si colaboratorii sai (1990) au at clonazcpamul cu lipsa oricarui tratament pentru pacientii care intrunesc criteriile DSM-III-R pentru fobie sociala, subtipul generalizat. Pacientii care au primit medicamentul (doza medie : 2,75 mg pe zi) au inregistrat imbunatatiri din punctul de dere cognitiv al fobiei sociale, dar in etapa de posttratament nu s-au mai angajat in expunere, la fel ca grupul fara tratament, si nu a existat nici o diferenta reala intre grupuri la nilul invaliditatii secundare fobiei sociale. Nu s-a raportat nici un studiu de urmarire. Clonazepamul (pina la 4 mg pe zi) si incurajarea de a se angaja in situatii sociale noi a fost la fel de eficient ca TCC intr-un studiu Iara grup de control placebo (Otto et al., 2000). Doua studii controlate cu placebo au raportat, de asemenea, descoperiri poziti pentru clonazepam sau alprazolam (Gelernter et al., 1991 ; Davidson et al., 1993), dar, in ansamblu, exista un deficit de astfel de studii. Riscurile includ dependenta, toleranta si recidiva cind medicatia este oprita si schimbari in cognitie si in activitatea psihomotorie, care pot aa efecte daunatoare asupra functionarii. in plus, riscul ridicat asociat al abuzului de alcool pe viata justifica prescrieri precaute si poate duce la un risc mai ridicat al dependentei de benzodiazepine pentru pacientii cu fobie sociala. Benzodiazepinele sint, de asemenea, ineficiente pentru depresie, care adeseori complica fobia sociala. O analiza recenta a tratamentelor empirice a recomandat ca acestea sa fie rezervate pentru pacientii care nu raspund sau nu tolereaza alte tratamente (Roy-Byrne si Cowley, 1998).

Inhibitorii monoamin-oxidazei (IMAO)
Un numar de studii aleatorii, controlate cu placebo au demonstrat eficacitatea inhibitorilor irersibili ai monoamin-oxidazei. Fenelzina s-a dodit a fi superioara atenololului si medicatiei placebo intr-un studiu efectuat de Liebowitz si colaboratorii sai (1988, 1992).
Atenololul nu s-a deosebii in mod semnificativ de placebo. Pacientii cu fobie sociala circumscrisa par sa raspunda mai bine la atenolol decit cei cu fobie sociala generalizata, dar dimensiunea esantionului (7V=18, cinci pina la sapte in fiecare grup) s-a considerat prea mica pentru o analiza statistica. Mociobemida, un inhibitor rersibil al monoamin-oxidazei, a obtinut rezultate bune intr-un studiu controlat si aleatoriu anterior, fata de placebo si fenelzina (Versiani et al., 1992), 91 % din grupul tratat cu fenelzina, 82% din grupul tratat cu mociobemida si 43% din grupul tratai cu placebo intrunind criteriile necesare pentru a egaliza o tulburare aproape lipsita de simptome dupa incheierea a 16 saptamini de tratament. Acesti cercetatori au observat ca pacientii care au intrunit criteriile pentru TPE au aratat, de asemenea, o ameliorare semnificativa dupa administrarea medicamentelor acti, majoritatea nemaiintrunind criteriile pentru TPE dupa saptamina a opta (24/27, spre deosebire de 2/16 in grupul cu placebo). Totusi, studii mai recente asupra moclobemidei in doze de pina la 800-900 mg pe zi au demonstrat in mod constant un efect mult mai slab, cu rate de raspuns in general scazute (International Multicenter Clinical Trial Group on Moclobemide in Social Phobia, 1997; Noyes^o/., 1997; Schneier et al., 1998).

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS)
Toti ISRS disponibili au constituit subiectul studiilor de caz (Liebowitz et al., 1991), studiilor deschise (Van Ameringen et al., 1994; Bouwer si Stein, 1998) sau studiilor aleatorii controlate cu placebo (Stein et al., 1998b; Allgulander, 1999; Baldwin et al., 1999; Stein et al., 1999). Eficacitatea lor este bine determinata, astfel incit acum sint considerate un tratament farmacologic de prima importanta in fobia sociala. S-a raportat in mod constant ca aproximativ de doua ori mai multi subiecti carora li s-au administrat ISRS, cit si placebo si-au imbunatatit starea mult sau foarte mult. De asemenea, s-au inregistrat rezultate favorabile pe Sheehan Disability Scale in toate studiile care au utilizat acest instrument (mai cu seama cele recente). in studiile flexibile de dozare, doza medie ceruta de participanti a fost adesea de 1,5 pina la de 2 ori mai mare decit doza initiala obisnuita; de exemplu, aproximativ 35 mg paroxetina, medicamentul cel mai des studiat (Stein et al., 1998; Baldwin et al., 1999), 150 mg sertralina (Van Ameringen et al., 1994) si 200 mg fluvoxamina (Stein et al., 1999).
Majoritatea studiilor au raportat un numar semnificativ de participanti care intruneau criteriile pentru fobie sociala generalizata, iar citeva au identificat, de asemenea, TPE comorbida : nu s-a raportat nici o diferenta de raspuns din partea celor cu fobie sociala negeneralizata sau fobie sociala tara TPE, indicind faptul ca ISRS sinl eficienti si pentru formele mai sere de fobie sociala. De fapt, unele studii au relevat o tendinta catre un raspuns mai bun la niluri mai sere ale bolii (Montgomery, 1998; Schneier et al., 1998).

Dimensiunile efectelor tratamentului si ratele de abandon
Ratele de abandon in terapia antidepresiva par similare sau poate usor mai ridicate decit in TCC la aproximativ 25% dintre participanti (Schneier et al., 1998; Baldwin et al., 1999). Dimensiunile efectelor nu sint, in general, raportate in literatura farmacologica, dar ar ajuta foarte mult atiei cu tratamentele psihologice daca ar deni mai uzuale (Lampe, 2000).