Exista putine studii controlate care a terapiile psihologice si farmacologice in tratamentul fobiei sociale. Toti pacientii au manifestat ameliorari importante in autoevaluarea fricii, etarii si incapacitarii intr-un studiu in care tratamentele active cu fenelzina, alprazolam sau terapie cognitiv-comportamentala de grup (TCCG) nu au fost mai eficiente decit un placebo administrat cu indicatii pentru autoexpunere (Gelernteref al., 1991 ; grupurile cu tratament medicamentos au primit si ele indicatii de autoexpunere). Subiectii care au incheiat TCCG, cu sau fara buspirona, au manifestat o reducere mai mare a anxietatii subiective in timpul spectacolelor muzicale si o ameliorare mai pronuntata a calitatii performantei decit cei tratati doar cu buspirona sau placebo intr-un studiu asupra muzicienilor cu anxietate legata de performanta (92 dintre cei 99 de subiecti au intrunit criteriile DSM-lI1-R pentru fobie sociala, subtipul specific; Clark si Agras, 1991). O atie intre TCCG si clonazepam (pina la 4 mg pe zi), cu incurajarea de a se angaja in interactiuni sociale noi, nu a relevat diferente importante dupa tratament intre grupurile de tratament pentru nici o variabila de evaluare legata de pacient sau de terapeut care foloseste metoda raportarii la ultima observatie (Otto et al., 2000). Nu s-a raportat o diferenta semnificativa nici intre procentele de abandon de 25% pentru TCCG si 40% pentru clonazepam. Ambele afectiuni au manifestat ameliorari, dimensiunea efectului fiind de 0,92 pentru TCCG si 0,99 pentru clonazepam (calculat conform datelor furnizate in Otto et al., 2000, elul 1, p. 352). TCCG si fenelzina au fost superioare conditiei placebo si unui grup de control "educatie + suport", grupul tratat cu fenelzina aratind o ameliorare mai rapida si superioritate fata de TCCG in ceea ce priveste unele variabile (Heimberg etal., 1998). Dimensiunea efectului pentru fenelzina fata de placebo s-a situat intre 0,6 si 0,7, iar pentru TCCG a fost mai variabila, intre 0,1 si 0,44.
Dole limitate sugereaza ca indizii care au fost tratati atit cu medicamente, cit si prin TCC nu se descurca mai bine decit cei tratati printr-o singura modalitate terapeutica, ci chiar mai rau (de exemplu, Clark si Agras, 1991).

Rezultatul pe termen lung

Pina in prezent, studiile de intrerupere a farmacoterapiei au dus la rate de recidiva ridicate, intr-un caz chiar si dupa ce tratamentul activ fusese administrat pina la 2 ani (Versiani et al., 1996). Literatura de specialitate a aratat ca TCC duce la o micsorare a frecventei si severitatii recidivei. Viitoarele cercetari asupra fobiei sociale trebuie sa sileasca daca beneficiile obtinute in urma tratamentului sint mentinute si daca acest lucru necesita administrarea neintrerupta a medicamentului sau poate fi imbunatatit prin suplimentarea cu TCC.

Rezumat
Elementele de baza ale fobiei sociale sint acum bine definite. Tratamentele incununate de succes au fost identificate si includ TCC, IMAO si ISRS. Rezultatul functional al TCC este raportat la severitatea simptomelor inainte de tratament. Exista do conform carora beneficiile obtinute in urma TCC pot fi mentinute pe termen mediu, dar este nevoie de mai multe studii pe termen lung. Nu exista inca do ca beneficiile de pe urma tratamentului medicamentos pot fi mentinute odata ce medicatia este oprita. Componentele active specifice ale programelor TCC ramin in mare masura necunoscute, fiind si aici nevoie de mai multe studii. in printa rezultatului pe termen lung, TCC este tratamentul preferat pentru fobia sociala. Cind fobia sociala este complicata cu tulburari pentru care exista tratamente medicamentoase silite si indicate, aceste medicamente ar trebui administrate. Exista do care confirma reducerea nivelurilor declarate de anxietate sociala si etarea raportata de pacient a situatiilor sociale dupa tratament prin terapie antidepresiva sau TCC. Nu s-a demonstrat ca o reducere a unitatilor anxietatii sociale este egala cu interactiunea sociala mai functionala in lumea reala. Dezideratul cerc etarilor in ceea ce priveste urmarile fobiei sociale in secolul XXI este descoperirea si implementarea instrumentelor de masurare a rezultatului functional: cit de bine ii ajuta tratamentele noastre pe indizi sa-si realizeze obiectivele de interactiune sociala la munca, in familie si in domeniile sociale ale comunitatii ? Este, de asemenea, nevoie de mai multe studii care sa evalueze rezultatul tratamentului pe termen lung si sa optimizeze eficacitatea terapeutica pentru indid.