Separarea in familiile biparentale
Familia traditionala se bazeaza pe un patrimoniu comun cultural si material care se transmite cel putin in parte de la o generatie la alta. In prezent, un copil care apartine unei familii biparcntalc se confrunta frecnt cu separarea sau cu divortul parintilor.
Patrimoniul comun al familiilor care se destrama ramane copilul asupra caruia consecintele sunt majore. In cele mai dese cazuri, in special pentru copin minori, dreptul de ingrijire este acordat mamei. Aceasta atributie devine deseori conflictuala, parintii dezbatand cu fervoare dreptul nu numai de ingrijire a copilului, ci si pe cel de a-l obtine pe scurte perioade de timp (vacante, weck-cnd-uri, sarbatori). Aceste dezbateri iau aspecte dramatice in unele cazuri, copilul denind un "obiect" care se doreste a fi posedat pentru ambitii personale, pentru pedepsirea fostului partener de viata, neglijand nevoile acestuia de securitate si afectiune.
Rolul justitiei in aceasta etapa este deosebit de important si de fragil in acelasi timp. Magistratii recurg adesea la anchete sociale, la examene psihologice si psihiatrice pentru a lua decizia cea mai potrivita pentru copil.
Indiferent de partea carui parinte se situeaza justitia, in urma separarii, copilul va apartine unei familii monoparentale (Lcfauseheur, 1986). Daca parintele care ingrijeste copilul se recasatoreste, copilul va apartine unei familii biparentale reorganizate (Thery, 1987).
Situatiile frecnt intalnite sunt cele in care ambii parinti isi refac familiile, iar copin apartin celor doua familii biparentale reorganizate avand frati vitregi, bunici, unchi, matusi castigati prin casatoria parintilor cu alti parteneri, totul formand uneori o nebuloasa familiala.
Alti parinti raman solitari si revin in caminul propriilor parinti, redenind uneori "copii" si "frati" in acelasi timp pentru copilul lor. Rolurile se schimba, limitele se modifica, creandu-se confuzii care ecraneaza conflictele, fara a elimina insa simptomele.
In alte situatii, familia se reface prin unirea cu un alt partener, dar pentru scurt timp, apoi se dezorganizeaza din nou, iar se reface eu un alt partener, din nou se dezorganizeaza, ceea ce complica reteaua familiala si da nastere unui fenomen denumii "poligamie in lant" (Kellerhals, 1984).
In aceste conditii, copin raman la dispozitia fenomenelor pe care le implica aceste aliante succesi, intr-o discontinuitate imposibil de inteles pentru ei, Iara ca nevoile lor sa fie luate cu adevarat in consideratie.
Partenerii acestor legaturi efemere traiesc de fapt negarea sentimentelor depresi si a nevoii de dependenta, idealizand sentimentele de dragoste si fericirea individuala. Sunt persoane animate de "conipulsiunea de a pa-rasf (Fregaville, 1988) ale carei efecte privind copin nu le iau in considerare. Parasirea are loc de fiecare data pe motivul cautarii unui partener ideal care ar putea satisface nevoia narcisista de iubire.
Aceste peripluri "familiale" se petrec de obicei intre parteneri care cauta un ideal-de-sine reflectat in oglinda "celuilalt". Iluzia reflectarii este de scurta durata, deceptia ce ii urmeaza conduce la separare. Copin care rezulta din uniunea acestor cupluri efemere sunt si ei idealizati pentru o vreme, apoi, o data cu dezamagirea provocata de partener, pot fi abandonati, trecuti in grija unor parinti-substitut (bunici, matusi, prieteni) sau institi cu roluri parentale, asteptand de la ei mangaiere, asistenta, pedeapsa, stergand in felul acesta granita dintre generatii.
Copin pot fi utilizati uneori cu scopul de a-i manipula pe fostii sau viitorii pretendenti ai cuplului.
Seria situatiilor poate continua, dar importanta determinanta o are de fapt impactul separarii asupra modificarilor psihologice pe care le suporta copilul.
Oricare ar fi conditiile in care are loc separarea familiala, copilul se simte vinovat, ceea ce il determina la provocari adresate parintilor pentru a testa limitele omnipotentei in care culpabilitatea este infiltrata. Cand copilul isi spune "din cauza mea s-au despartit", durerea se amesteca cu triumful. EI ii provoaca pentru a proba, in ciuda separarii, soliditatea interdictiilor oedi-piene ce apartin psihismului parintilor. Atunci cand parintii se despart, copilul se teme sa nu fie abandonat la randul sau de parintele in grija caruia ramane (Anthony, 1974). La plecarea unuia dintre parinti, copilul devine trist, ca urmare a loviturii narcisiste primite si care se insoteste de rusine si umilinta. Copilul se poate apara de afectele depresi prin conduite maniacale care implica negarea tandretii si a dependentei. Se poate apara de aceste afecte instind in curiozitatea pentru obiecte sexuale intercurente, depasind cu mult curiozitatea specifica unor etape de varsta.
In termenii realitatii, un copil nu poate alege intre tata si mama, iar daca o face, aceasta are pretul unei fixatii condamnabile asupra unuia dintre aspectele oedipiene.

Indiferent cui ii este dat in grija, elaborarea corecta a separarii este posibila atat timp cat copilul pastreaza legaturile eu cei doi parinti. Toate studiile psihologice subliniaza importanta acestei afirmatii, liste determinanta de asemenea calitatea acestei legaturi care afecteaza realitatea psihica a subiectului. Un parinte poate fi departe de copil si in acelasi timp poate continua sa insteasca in acesta prin contacte mediate (scrisori, telefoane, cadouri). Aceasta presupune ca adultii sa nu se descalifice unul pe celalalt in discursurile lor; ei ar putea admite la copilul lor o institie pozitiva din partea fostului partener. in caz contrar, copilul se simte obligat sa se asocieze unuia dintre cei doi parinti, sa se cramponeze cand unul dintre ei ii pare ostil sau periculos, in timp ce celalalt isi multiplica conduitele de seductie. O. Bourgueignon (1985), Walerstein si J.B. Kelly (1974) numesc aceste situatii "conflicte de loialitate", care conduc la situatii patogene cum ar fi "clivajul obiectului" sau "clivajul Eului", modificari responsabile de declansarea unor fenomene si manifestari psihopatologice care afecteaza dezvoltarea personalitatii.
Atunci cand un parinte devine "bun" si altul "rau", se intaresc tendintele ambivalente si se produce clivajul privind institia obiectuala, aparand astfel riscurile fixatiilor homosexuale. Sentimentele persecutorii percepute in anturaj si tendintele paranoice devin atunci posibile.In cazul in care clivajul priste Eul, copilul poate sa iubeasca sau sa deteste rand pe rand cand pe unul, cand pe altul dintre parinti, tara a tine cont de realitate si tara a constientiza faptul ca sentimentele pe care le are sunt contradictorii.
Aceste conflicte neelaborate pot antrena in timp sentimente de depersonalizare sau de pierdere a identitatii, ca si tulburari de gandire.
Disfunctiile dintre parinti sunt responsabile in acelasi timp de identificari patogene, cum ar fi identificarea cu parintele abandonat sau cu cel care abandoneaza, identificarea cu victima sau cu agresorul ori identificarea cu parintele triumfator omnipotent sau cu parintele dispretuit, desconsiderat.
Copin manipulati devin la randul lor manipulatori; copin ignorati devin insuporili.
Conflictele de loialitate se pot multiplica si pot cuprinde intr-un lant patogen nu numai pe parinti, ci si pe toti adultii importanti din viata lor. Cli-vajele se pot descompune la infinit.
Simptomatologia pe care copilul o dezvolta ca urmare a separarii parintilor exprima o suferinta care cel putin atrage atentia adultilor, aflati de cele mai multe ori fixati sau in conflicte reciproce.
Aceste tulburari sunt variabile in functie de varsta. Astfel, negarea si regresia insotite de tulburari somatice sunt frecnte in perioada oedipiana, urmate de tulburari de comportament si deficit academic in perioada scolarizarii; cele din urma sunt mai frecnte la baieti si se accentueaza spre adolescenta.
Copilul se poate refugia intr-o aparenta stare de indiferenta si de falsa independenta insotite uneori de rationamente depresi. In perioada varstei latente, copilul nu este protejat, ci dimpotriva, fie este tratat ca fiind inca mic, dependent, fie este instii cu responsabilitati parentale care in economia spatiului sau psihic nu pot fi girate. Adolescentii pot resimti separarea parintilor ca pe un act de abandon sau ca pe o sanctiune fata de dorintele lor sexuale in dezvoltare, ceea ce poate conduce la refuzul constrangerilor sau la practicarea unor riscuri timpurii.
Cele mai sere patologii comportamentale sunt legate de adolescentii baieti, care in urma separarii parentale raman in grija unor mame falice omnipotente ce resping un tata descalificat.
Un studiu efectuat pe 150 de adolescenti baieti, delincnti, efectuat in Franta la Saint-Denis (C. Erasme, 1985) confirma aceasta afirmatie.In cazurile fericite, separarea parentala poate aa pentru adolescenti efectul unei maturizari poziti, dezidealizarea parentala fiind compensata prin institii sublimati si de idealizarea unor modele substituti.
Practica a confirmat faptul ca, de cele mai multe ori, in familiile mo-noparentale in care copin sunt incredintati, ingrijirea apartine mamei, frecnt, mamele nu mai doresc sa tina legatura cu tatal, descalificandu-l, aceasta situatie implicand modificari gra, mai ales pentru baieti, pentru care identificarea sexuala corecta este pusa in discutie.
Copin raman insa sensibili la aspectele psihologice pe care le ia deplasarea functiei paterne si a prerogatilor acesteia. Ei repereaza cu destul discernamant daca un barbat poate accede sau nu la paternitatea psihologica.
In demersul sau fantasmatic legat de separarea familiala, copilul face proiectii in viitor. Daca prezentul este dezagreabil, viitorul poate fi idealizat sau dimpotriva, subminat, de la caz la caz, avand un impact favorabil sau defavorabil asupra proiectiei familiei in viitor. Notiunea de familie este importanta pentru copin ale caror legaturi parentale prezente sunt insile. Ei manifesta o aviditate afectiva particulara, incercand sa "adopte" prieteni ca pe frati sau pe unii adulti ca pe substitute parentale.
Alti copii cultiva insa confuzia in gandire si imaginatie, amestecand adevaratul cu falsul, binele si raul, valorizand si devalorizand urile parentale, prezinta manifestari histeroide sau prepsihotice in care "scena primitiva nu este operanta".

Functionarea psihica (studii de caz)
In clinica, examenele psihologice, interviurile, anamnezele surprind cu destula claritate mecanismele psihologice care sustin activitatea psihica a copiilor prinsi in procesul separarii familiale.
Prezentarea unor analize psihologice personale incearca sa descrie functionarea psihica pe o cazuistica ce exemplifica astfel de situatii de separare.
Cazul I. M.B., 8 ani si 4 luni, fala. Pe o perioada de un an, copilul asista la conflicte familiale gra, in aceasta etapa locuind cu ambii parinti, care aau dispute frecnte. Fetita a fost supusa unor presiuni psihologice importante, tatal incerca sa submineze autoritatea mamei, descalificand-o calomnios. Performantele scolare scad, copilul incepe sa aiba preocupari erotice, antrenandu-se in jocuri interzise cu prieteni sau ri de varste apropiate. Desenele efectuate in aceasta perioada proiecteaza aceste preocupari (desen nr. 1, desen nr. 2).
La testul proiectiv CAT, scenariile postirilor utilizeaza negarea pentru a tine la distanta conflictele din familie si sunt impregnate de afecte abandoniace. Scena primitiva este prezenta refuland curiozitatea erotica.
PI. 5: "Doi ursuleti dorm intr-un pat mic si mama si tata dorm in patul cel mare. Ursuletii stau putin de vorba (supragheaza). Parintii sunt departe de ci. Parintii lor dorm".
PI. 6: "Un iepuras doarme intr-un patut mic, s-a trezit si se joaca. Parintii lui sunt la bucatarie sa pregateasca masa ii este frica singur si striga pe mama care nu vine, are treaba la bucatarie".
Ketita a urmat o perioada de sase luni de terapie de joc, alternand eu sedinte de consiliere la care participa mama, ocazional a participat si tatal, care a manifestat un interes scazut pentru acest gen de intalniri. Scopul intalnirilor terapeutice a fost de a recunoaste conflictele emotionale cu care se confrunta copilul si de a invata comportamente adecvate de dominare a acestora, ca si schimbarea unor situatii de mediu. in acest interval de timp, mama a luat fetita intr-un alt apartament, se ocupa de ingrijirea si educatia ei si accepta prezenta tatalui pentru scurte intalniri. in sedintele de terapie, copilul isi manifesta, prin joc, postiri si discutii libere, temerile legate de toate enimentele prin care a trecut. Schimbarile s-au reflectat in functionarea psihica prin desenele si jocurile finale. Ultimul joc de constructie s-a numit "Parcul de distractii" si aa multe personaje si constructii foarte armonios concepute, in plus, parcul era amplasat in apropierea locului unde se afla actuala locuinta (desen nr. 3, "Camera mea", desen nr. 4, "Picnic in familie", apar aici mama, tatal si copilul).

Cazul II. T.B., 7 ani, fata. A parcurs mai mult de un an in psihoterapie individuala si familiala, examinari psihologice si observatii psihologice. A fost inclusa in acest sistem chiar de la debutul separarii familiale. Un tata violent paraseste caminul conjugal, nu inainte ca fetita sa asiste la scene de violenta si sa fie implicata. Copilul ramane in ingrijirea mamei si a bunicilor materni. Tatal primeste drept de vizite si loisir-uri, dar foloseste acest drept terorizand copilul si familia de ingrijire.
Primul examen psihologic (22.10.2002)
La testul CAT, se proiecteaza o puternica problematica conflictuala, conduitele (rbale) au note histeroide si agresi.
Afectele invadeaza masiv discursul in detrimentul cursivitatii. Sunt prezente note oral-agresi si depresi. Hrana devine simbolul unei negocieri distructi. Agresorul se transforma in victima si victima in agresor intr-un lant de comportamente ostile, in care pedeapsa apare ca aparare impotriva sentimentelor de rejectie, abandon si vinovatie.
PI. 1: "lira un pui nazdravan care spunea: Mama, tata, vreau sa fac nazdravanii! Pe pui il chema Nica. El a facut mancare arsa si a pus-o la flori, florile au denit carnivore si l-au mancat pe Nica. Pe Nica l-au inmormantat, apoi a inviat".
PI. 2: "Un urs tragea de sfoara, era mai nazdravan, maiea-sa cazu din picioare. Ursul pui s-a inecat in lac. Apa l-a transformat in netrebnic, pentru ca apoi copilul si-a mancat parintii".
Dupa un an de intalniri la sedintele de psihoterapie, saptamanal, fetita a constientizat sentimentele de agresivitate pe care le aa, ca si pe cele de omnipotenta. Acestea ecranau de fapt un fond depresiv latent (desen nr. 5, "Tristete", desen nr. 6, "Tristetea mea peste tot ca o lacrima").

Solutiile de sprijin emotional oferite de terapeut, familie si scoala i-au crescut increderea in sine. Nu se mai teme de tatal ei, caruia nu-i mai permite sa fie agresiv sau sa o descalifice pe mama. Are ocupatii extrascolare care o valorizeaza (desen, muzica, dans). Ultimele ci desene abordeaza teme echilibrate (desen nr. 7, "Dans cu ingeri", desen nr. 8, "Prietenii mei", desen nr. 9, "Ziua Copilului").
Cazul III. F.A., 6 ani, baiat, face parte dintr-o familie heteroculturala, tatal japonez, mama este romanca. A petrecut primii cinci ani din viata in Japonia impreuna cu mama, tatal si sora mai mica cu trei ani. in urma cu un an, parintii s-au separat, iar mama a renit cu copin in tara. Se solicita examenul psihologic pentru ca baiatul prezenta tulburari de comportament manifestate prin conduite agresi fata de sora, bunica, colegii de gradinita.
La testul CAT, scenariile sunt incarcate de conflicte familiale. Imago-urile parentale sunt omnipotente, rejecti.
PI. 1: "Trei puiuti mancau la masa. Unul era foarte rau, a spart tot ce era prin camera Mama i-a pedepsit, i-a pus la munca. Puiutii au furat bani de la mama lor".
PI. 8: "Copilul nu-si asculta tatal. Acesta l-a trimis la bunica. Bunica i-a dat banane sa manance. Ivi a mancat multe si a denit gras. Cand s-a dus acasa, tatal l-a intrebat: - Cine esti tu? - Fu sunt, tata, copilul tau! Tatal nu l-a crezul si l-a dat afara. Bunica a zis:

Acesta este (Iul tau".
PI. 6: "O mama, un tata si un copil. Mama aduce zilnic crengi, frunze. Copilul era lenes, se plimba de unul singur Copilul a furat bani de la tatal lui si a plecat pentru ca mama i-a propus tatalui sa-l alunge pe copilul cel lenes".
Subiectul recurge in cadrul postirilor sale la clisee din viata familiala. Scenariile derulate de-a lungul intregului test (inregistrat audio) sunt incarcate fantasmalic de aparari maniacale, agresivitate, clivajul Kului, idei legate de neglijare si abandon.
De-a lungul postirilor, confuziile se multiplica si creeaza cadrul unei functionari psihice de aspect prepsihotic.
In realitatea clinica, copilul este un inadaptal la noua cultura, la noile moduri de viata, este dotat cu inteligenta superioara, comunica bine in trei limbi (romana, japoneza, engleza).
Desenele surprind existenta unei dualitati psihologice (desen nr. 10, "Casa din Japonia"; desen nr. II, "Casa din Romania"), ca si a tematicii agresi (desen nr. 12, "Baiat calcat de masina").
La testul Fabulele lui Duss, este important raspunsul la prima fabula in care puiul ramane singur in cuib, tatal "zboara" in alta parte, iar mama nu este de gasit. Fabula este desenata de copil (desen nr. 13).
Pentru acest copil, solicitarea psihica este imensa, pe de-o parte separarea familiala, pe de alta, confuzia identilara in raporturile cu o mama falica, omnipotenta si cu o cultura noua si obiceiuri noi de viata.
Un lant de aparari, de confuzii in care Ful este slabit, invadat de
pulsiuni primare.Intr-un studiu realizat de MM. Marazzini in 1988, se acrediteaza ide-ea conform careia separarea parentala asociata cu heterogenitatea apartenentei culturale implica riscul delincntei.

Interntii terapeutice
Specialistii serviciilor de sanatate mintala sunt solicitati privind enimentele de separare familiala, fie in cursul desfasurarii lor, fie dupa ce ele
au avut loc.
Interntia care se face pentru copil va aa loc cu acordul acestuia si va implica intalniri si cu parintii, in acelasi timp sau separate. Acestea vor putea include noi protagonisti, daca familia este reorganizata sau in curs de
reorganizare.
Familia copilului (monoparentala sau polimorfa) este mai degraba avida de sfaturi, ceea ce implica de multe ori din partea specialistului o atitudine ambivalenta. Pe langa evaluarea conflictualitatii interne a copilului, psihologul sau psihiatrul va trebui sa aprecieze locul pe care copilul il ocupa in familie. Rul acestor copii, din cauza enimentelor de viata pe care le traiesc (separare parentala, reorganizare, promiscuitate incestuoasa), este solicitat pana la nilul exprimarii crude a unor dorinte pulsionale.
Identificarile lor secundare sunt adesea interpatrunse de discontinuitati privind institiile si de conflicte de loialitate. Functionarea psihica a acestor familii se poate gasi mai aproape de procesele primare decat cele secundare (realizarea imediata a dorintelor fata de elaborarea conflictelor si sublimare).In cazurile de separare a parintilor, interntia psihoterapeutica trebuie sa se concentreze asupra remanentei unor entuale legaturi patogene care se repeta in jurul copilului si asupra descalificarilor pe care parintii le practica intre ei. De asemenea, se vor identifica proiectiile al caror obiect este copilul sau asupra asimilarii abuzi a acestuia cu partenerul detestat. in acest sens se va reconstitui geneza problemelor in functie de cooperarea obtinuta. Aceasta reconstituire poate conduce la o reprezentare ipotetica a parintilor ca si copii, ceea ce conduce la reprezentarea bunicilor si astfel la intelegerea separarii care a avut loc in familia respectiva.
Dupa ce se construieste loul familiei caruia ii apartine copilul, se pot propune terapii individuale sau de cuplu ori de grup familial.In ceea ce priste psihoterapia copilului, care vizeaza amenajarea conflictelor interiorizate, aceasta este eficienta daca adultii responsabili (parinti, bunici, parinti adoptivi) admit si inteleg schimbarile pentru care se lucreaza.
Transformarile familiale solicita uneori pentru copil mai multe institutii responsabile (justitie, educatie, sanatate). La intersectia acestor reprezentari oficiale se poate afla psihologul sau/si medicul care poate determina ca, prin interntiile pluridisciplinare, realitatea interna angoasanta, regresiva a copilului si a familiei aflate in suferinta sa devina o reprezentare omogena, sila si coerenta.
Aceste interntii sunt dificile, pentru ca, de multe ori, legaturile semnificati care sunt propuse a fi realizate se opun logicii interne, contradictorii, dizarmonice a protagonistilor.