"Agitatia psihomotorie", sindrom clinic si nu entitate diagnostica, constituie, asa cum o sugereaza denumirea, o urgenta geropsihiatrica, ce incarca de responsabilitate personalul medical, responsabilitate bare deriva din necesitatea precizarii cit mai rapide a apartenentei nosologice, ca si a interventiei terapeutice, in mare masura dependenta de aceasta apartenenta. Este o situatie clinica, frecventa in practica geriatrica si poate sa apara atit la bolnai rstnici internati in spital, cit si la cei aflati in ingrijire la domiciliu.In acest din urma caz, problemele care se pun de obicei sint de a transporta cit mai urgent bolnavul la o unitate sanitara, operatie adesea dificila, datorita manifestarilor bolnavului si mai ales rezistentei la manevrarea de catre anturaj (deplasare, administrarea de medicamente). in alte cazuri, agitatia psihomotorie se manifesta prin parasirea domiciliului, comiterea de acte antisociale, turbulenta in diverse locuri publice, in toate aceste situatii, aspectul este dramatic si impune de urgenta izolarea bolnavului intr-o unitate sanitara de profil si instituirea de urgenta a tratamentului.
Cazul psihogeriatric fiind determinat de un ansamblu de factori (neurologici, psihologici, sociali si psihiatrici) obliga la un plus de diferentiere in cazul unei agitatii psihomotorii. Ca si la adult, pot sa existe si alti factori organici care sa se exprime la prima vedere prin agitatie (tumori cerebrale, lues, traumatisme, procese toxi-infeetioase), pe care vom avea grija sa le eliminam in primul rind printr-un diagnostic corect. Odata aceste eventualitati excluse, o agitatie psihomotorie la un pacient rstnic poate aparea in cadrul uneia din urmatoarele entitati nosologice:
a Sindromul de neadaptare, prin dezradacinarea din mediul familial, un mediu cu persoane si obiecte cunoscute. La aceasta contribuie adesea atitudinea custodiala a personalului si graba, aparent eficienta, de a-l dezbraca si a-l inregistra, fara sa-i lase un timp de adaptare; trecerea rapida la tinuta de spital, deposedarea de acte si valori existente asupra persoanei, care sint rapid inventariate, consemnate si depozitate la birourile de valori, ca si explicatiile date pacientului (atunci cind se dau), de cele mai multe ori rapide, sumare, incomplete; toata aceasta brutalitate a primirii sta adesea la baza unei stari de agitatie psihomotorie.
a Psihoze depresive de involutie, in care pe un fond de meditatie sumbra, cu idei de culpa si inutilitate existentiala, pot surveni brusc agitatie psihomotorie, insomnie, anorexie, consecinte ale unei halucinatii imperative sau ale unui raptus, agitatie deosebit de semnificativa pentru un risc de suicid.
a Psihozele paranoide sau paranoia de involutie, in care agitatia psihomotorie este consecinta halucinatiilor auditive, gustative, olfactive, care duc la ideea persecutiei, urmaririi, de care bolnavul incearca sa se
veze prin fuga, prin eventuala agresiune, prin incercarea de a inmina autoritatilor memorii. Agitatia psihomotorie este deci, adesea de ostilitate, productitate grafica, atitudine de ascultare a unor "voci", si raspunsurile acestora.
a Mania de involutie, in care agitatia se afirma in principal prin locvoree, hiperactitate fara finalizare, insomnie, euforie putin contagioasa, ativ cu cea a pacientului tinar, irascibilitate marcata, in-pulsitate, frecvent elemente confuzive.
a Dementele de involutie, vasculare sau cel mai ades mixte, prezinta frecvent, de la internare, stari de agitatie prin neintelegerea situatiei noi. Frecventa starilor de agitatie este mai mare in timpul serii si noptii, cind scaderea irigarii cerebrale, deprimarea senzoriala zuala, auditiva, i'recvente la rsta a treia, duc la cresterea dezorganizarii comportamentului.
a Episodul confuzional, datorat unui puseu hipertensiv, dezechilibrului meolic sau perturbarii circulatiei cerebrale, poate fi cauza independenta de agitatie psihomotorie sau intricata eu una din entitatile mentionate.

Interventie terapeutica
a) Masuri psihologice. inainte de a detalia "camasa chimica", trebuie sa subliniem rolul deosebit pe care il are primirea bolnavului rst-nic cu tulburari psihice importante sau la limita sau, aparent, chiar fara tulburari psihice, intr-o institutie spitaliceasca. Primirea trebuie facuta cu grija, cu blindete, cu respect si consideratie pentru persoana bolnavului, fara graba exagerata de a-l dezbraca si de a-l trece la tinuta de Spital, in masura posibilitatilor, este bine sa nu mintim bolnavul, dar nici sa nu-l contrazicem, ferm sau dur, spunindu-i ca uita, incurca, delireaza.
b) Chimioterapia. La bolnavul rstnic trebuie sa se tina seama si mai mult decit la adult, de principiul indidualizarii dozelor, legat de cumulul de afectiuni somatice si de toleranta indiduala.In principiu, dozele pentru batrin trebuie sa fie cam o treime din dozele pentru adult.
Starea de agitatie psihomotorie se asociaza cu refuzul si chiar cu opozitia la medicatie perorala. Calea injecila intramusculara ramine solutia cea mai nimerita. Foarte util prin multiplele valente terapeutice (ha-lucinolitic, anxiolitic) si bine tolerat de bolnavul rstnic este neurolep-ticul incisiv, haloperidolul, care in asociere cu un neuroleptic sedativ de tip plegomazin sau cu un diazepinic injecil de tip diazepam, alcatuieste primul pas in tratamentul unei stari de agitatie. In psihozele paranoide de involutie cu agitatie persistenta, dozele de halo-peridol injecil de 100150 mg (23 fiole) sint indicate si in general bine tolerate pe durata de 710 zile, cresterea dozelor facindu-se progresiv, fiolele fiind apoi inlocuite cu echivalentul lor in picaturi, pe masura cresterii cooperantei bolnavului. Se asociaza doze moderate de rom-parkin (23 lete), romergan (1 drajeu sau 1 fiola) si, cu o destul de buna toleranta edentiata de practica, 12 fiole plegomazin (dupa amiaza si seara) inlocuite ulterior cu drajeuri de clordelazin. in doze ceva mai mici decit in psihozele paranoide, haloperidolul ramine foarte util la inceputul tratamentului psihozelor depresive, pentru scaderea tensiunii in-trapsihice cu tendinte suicidare si de refuz al alimentatiei. Asocierea cu plegomazinul, diazepamul, o practicam si in aceste cazuri, pina la acceptarea de catre pacient a medicatiei antidepresive propriu-zise, pe care, cu exceptia antideprinului, o administram predominant sub forma buva-biia: amitriptilina (teperin), trimipramina (herphonal).
, in administrarea diazepamului, atentie la glaucom; uneori, episodic, poate aparea accentuarea confuziei. in tratamentul ulterior, la psihozele depresive sint preferabile antideprcsivele anxiolitice de tip amitriptilinie, trimipraminic, bine tolerate si coronarian si mai putin energizante decit imipramina (antideprinul), care intr-o prima etapa poate sa creasca riscul de suicid. In sedarea agitatiei generata de mania de involutie, haloperido-lul injecil este utilizat alaturi de plegomazin pentru diminuarea acti-smului patologic, insomniei, a turbulentei. in doze mai mici, de obicei perorai, haloperidolul este util si pentru risipirea elementelor confuzio-nale care se suprapun diverselor forme de dementa. Dupa inngerea rezistentei cooperarii pacientului, paleta terapeutica poate fi completata cu tranchilizante perorai, bine tolerate de bolnavul rstnic, ca: hidroxizin, 23 drajeuri pe zi. oxazep'am, 12 lete.In agitatia din demente si starile confuzionale, trebuie introduse cit mai precoce echilibrantelc circulatiei cerebrale de tip secotoxin, xantinol, stugoron, precum si roborante cerebrale din familia piracctamului, asla-tal, meclofenoxat etc.