Depresiile sint considerate cele mai frecvente afectiuni psihice intalnite la rstnici, incidenta lor apreciindu-se ca este 815A/o din populatia rstnica.
Fie ca este vorba de vechi bolna depresi ajunsi la batranete, fie ca este vorba de stari depresive aparute la aceasta rsta, loul clinic, evolutia, prognosticul, terapeutica si chiar etiopatogenia au unele aspecte particulare care le diferentiaza de starile depresive ale nerstnicului. Au fost caracterizate ca depresii atipice in raport cu depresiile ratelor anterioare; in realitate, ele sint de fapt tipice rstei inaintate.
Cele mai importante forme de depresii intilnite la rstnici sint:

depresiile din nevroze;

depresiile pe fond psihoorganic cerebral (in boli cerebrale degenerative, vasculare, infectioase, toxice, tumorale);
depresiile simptomatice (in boli dureroase, infirmitate, boli endocrine, meolice etc);
depresiile endogene (psihoza maniaco-depresiva, melancolia de involutie);
depresiile reactive (dupa traume psihice, stresuri, neadaptare sociala, familiala, ocupationala).In etiologia depresiilor rstnicului exista factori comuni intilniti la nerstnici, precum si factori specifici; cumulul acestor factori explica incidenta mai mare la rsta inaintata a acestei tulburari psihice a senes-centei;
factori genetici (eredo-familiali);
factori patologici (afectari ale nevraxului, intoxicatii etc);
factori specifici imbatrinirii: constientizarea procesului do imba-trinire (constatarea dureroasa a modificarilor morfologice proprii senes-centei, canitie, caltic, riduri etc, a diminuarii capacitatilor fizice si psihice);
schimbarile intervenite in anturaj (in familie, prieteni, vecini, schimbarea locuintei, institutionalizarea in unitati de ocrotire sociala);
modificari ale statutului social (retragerea din actitatea profesionala) sau economic (diminuarea veniturilor materiale);
acumularea de tare somatice prin imbolnari cronice favorizate de inaintarea in rsta;
preocuparile legate de ideea apropierii mortii.
Clinica depresiilor rstnicului exprima si ea unele particularitati, iparativ cu loul clinic clasic al depresiei.
Astfel, depresiile rstnicului sint aproape in loialitate depresii anxioase, lipsind inhibitia, care este elementul dominant in depresiile rste-l ir anterioare.In toate cazurile depresiile rstnicului coexista (fiind generate, intretinute sau favorizate) cu afectiuni somatice, ceea ce impune, pe linga examenul clinic psihiatric si psihologic, si un riguros examen clinic si pa-raclinic al diferitelor aparate si sisteme. Bolile cardiovasculare, gastro-intestinale, hipotiroidismul, neoplaziile pe de o parte, afectiunile psiho-organice pe de alta (relevabile prin examene neurologice, clinice si para-elinico

neuroradiologic, ECG, examenul l.c.r. etc.) sint insotite de stari in mod special depresive.
Predomina ideile depresive, ipohondriaee si de negatie. Sint frecvente sentimentele de culpabilitate, de inutilitate, de autoacuzare. Poate sa apara negatismul caracterizat prin opozitii la tratament, refuz de alimentare, mutism. Uneori, in cazurile grave, se pot dezvolta deliruri ipohondriaee, paranoice, de persecutie, manifestari de tip confuzional si halucinatii.
Ca semne obisnuite, in depresia de involutie intilnim diminuarea initiativei psihomotorii, saracirea etii psihico, senzatii cenestezice, lamentari exagerate si continui pentru tulburarile fizice, de apetit si somn, pentru astenie, pe care rstnicii nedepresi le percep la o intensitate mai mica.
O alta caracteristica consta in faptul ca dezordinea afectiva este mascata do suferinte somatice ca hipertensiunea arteriala, diabetul, infectia urinara, suferintele respiratorii (depresiunea mascata, larvata); de aceea, diagnosticul de "depresie mascata" trebuie pus dupa un examen somatic riguros.In formele foarte grave se ajunge la suicid, eventualitate evolutiva frecvent intilnita la rstnici.
Tot ca o particularitate, date fiind situatiile in care se afla obisnuit rstnicul de a urma diverse tratamente pe termen lung, este de mentionat agravarea starilor depresive printr-o anume medicatie ca tranchilizante majore, antihipertensive (rezerpina, metildopa, propranololul, clo-nidina).

In ceea ce priveste debutul, acesta poate fi brusc reactiv, psihogen la o psihotrauma intensa sau lent-progresiv.
Evolutia are si ea unele particularitati: astfel, dupa fiecare noua faza depresiva, intervalele libere den din ce in ce mai scurte, iar concomitent, fazele depresive den mai lungi, dar mai atenuate ca simptomatologie, cu o monotonie progresiva a continutului. Aceste crize depresive sint declansate la batrinete de evenimente psihosociale de natura existentiala cum sint: pierderea partenerului de ata, schimbarea locuintei, greutati materiale, aparitia unei boli noi, institutionalizarea.
O evolutie posibila este alungirea progresiva a fazelor depresive pina la dementa senila, stadiu in care depresia ia forma rigidificata cu elemente de anxietate, agitatie, stereotipii.
In diagnosticul depresiei este necesar mai intii sa indidualizam faza subclinica prodromica ce consta in astenie, inactitate, preocupari ipocondrice. De asemenea este necesar sa se culeaga informatii credo-bio-logice, eventuale simptome maniaeal-depresive in antecedentele colaterale si, totodata, date prind structura psihologica a subiectului, tinind seama ca inaintarea in rsta accentueaza tendintele preexistente spre in-troversie, izolare, resemnare.
Boala depresiva trebuie mai intii deosebita de oscilatiile starii de dispozitie, de depresiile de situatie, de depresiile secundare altor tulburari psihice sau somatice.
Se va tine seama ca starile de malnutritie prin deficitele proteinice si taminice, cu deosebire din grupul B, pot fi insotite de simptome asemanatoare depresiei: astenie progresiva, apatie, depresie.
Diagnosticul pozitiv ia in consideratie o stare depresiva de intensitate psihotica, caracterizata prin anxietate intensa, idei delirante hipocon-driace si de negatie, cu evolutie progresiva, constind in scurtarea intervalelor libere dintre crizele depresive.
Este necesar sa precizam natura depresiei: pe fond psihoorganic cerebral, simptomatica, endogena, reactiva, precizare care indica directiile terapeutice.
De un interes deosebit este diagnosticul diferential dintre depresie si dementa, aspect tratat in modulul "dementa", cunoscind faptul ca multe stari depresive sint diagnosticate drept demente. Se apreciaza ca 1020% din cazurile diagnosticate drept demente sint in realitate stari depresive de involutie (De Rissio).
Tratamentul starilor depresive se adreseaza factorilor etiologici determinanti sau javorizanti. El poate fi sistematizat in:
tratament prin mijloace psihosociale;
tratamentul suferintelor organice ale creierului si al afectiunilor somatice raspunzatoare de existenta starilor depresive;
tratament prin mijloace psihofarmacologice.
Tratamentul utilizind mijloace psihosociale este deosebit de important si adesea pe nedrept ignorat; este un tratament etiopatogenic, fiindca, precum am vazut, la baza multor depresii stau ca factori declansanti (sau favorizanti) factori psihosociali frecventi si specifici batrinetii. Astfel, sint necesare construirea unui climat psihologic familial favorabil, in care batrinul sa se considere util si nu marginalizat, mentinerea unor legaturi firesti, afective cu membrii familiei, pregatirea psihologica pentru unele schimbari, mai greu suportate de rstnic: pensionarea, schimbarea locuintei, diminuarea unor venituri, institutionalizarea etc;
tratamentul bolilor cerebrale organice traile (afectiuni vasculare, tumorale, infectioase), al bolilor somatice (boli eerebro-vasculare, di-
e, diabet etc), care constituie una din directiile terapeutice eficace ale depresiei;
tratamentul psihofarmacologic in formele usoare si medii, care le psihoanaleptice si mai ales timoanaleptice (inhibitorii de mono-
aminoxidaza) de tipul produselor procainiee. In formele mai grave se administreaza antidepresive triciclice (atentie, pot sa provoace scaderi ale tensiunii arteriale, hipctensiune ortostatiea) de tipul antideprinului, ami-triptilinei. in formele cu anxietate importanta se administreaza anxiolitice (haloperidol, tioridazin), hipnotice, mcclofenoxat si se supravegheaza atent formele grave cu tendinta la sinucidere.
Sinuciderile la rstnici, ca expresie a gratatii unor depresii, sint relativ frecvente; astfel, sinuciderile reusite insumeaza intre 25 si 30A/o din totalul sinuciderilor la toate rstele, in timp ce populatia rst-nica reprezinta 1014% din populatia generala (I. Simeone, 1985).
Accentuarea comportamentului autodistructiv la rstnici ativ cu d'lelalte rste are explicatii multiple de natura psiho-socio-familiaia.In determinismul suicidului defectul de adaptare la imbatrinire (de-
a de involutie) se inscrie cu o pondere de 259/o (Ringcr).
S-a aratat (Moamai) ca persoanele in rsta de peste 85 de ani se sinucid de 13 ori mai mult decit subiectii and intre 15 si 24 de ani.
Se apreciaza pe de alta parte, ca suicidul la persoanele rstnice ' in realitate mai frecvent decit se crede, pentru faptul ca decesul rstni-cului fiind firesc, nu determina totdeauna o ancheta care sa sileasca a fost vorba de o moarte naturala sau de un suicid.

Grupele ele rstnici cu risc de suicid crescut sint:

persoane rstnice suferind de boli cronice, traind in izolare si neajunsuri materiale;

subiecti rstnici depresi;

persoane in crize emotionale (vadua prin pierderea partenerului, schimbai i ale relatiilor cu familia

abandon, institutionalizarea);

persi ne suferind de boli incurabile.

Subiectii rstnici recurg la metode mai olente si mai eficace ele de sinucidere la rstnici sint mai putin frecvente decit sinuciderile finalizate, ativ cu celelalte rste.
Tentativele trebuie inf.eiese ca o forma extrema de a incerca sl-l mei comunicari intrerupte, olicita un dialog.
Pe de alta parte, singuratatea nu se identifica neaparat cu situatia de i trai izolat, ci mai ales ci faptul de a nu mai conta ca persoana, de a nu mai ti iubit, de a avea senzatia de inutilita
Un numar important de sinucideri se petrec in unitatile de asistenta micilor pe termen lung, camine de batrini si camine-spital. Adesea sinuciderea are loc la inceputul internarii, ca o expresie a incapacitatii si refuzului de adaptare la noua situatie de ata, sau ca o forma de protest fata de conduita familiei care a optat pentru aceasta forma de izolare.
O forma particulara intiinita la rstnicii asistati in astfel de institutii este Ceea ce s-a numit: "sinuciderea silentioasa"; in aceste cazuri batrinii pierd dorinta de a trai. "pier in tacere".
Diagnosticele care se pun in aceste cazuri sint: stari depresive, melancolie, regresie profunda, anorexie senila, sindrom de "alunecare" (glis-sement, un termen consacrat in literatura de specialitate, traducerea nefiind suficient de sugestiva), stare regresiva acuta. in multe cazuri insa nu se poate obiectiva o patologie somato-psihica importanta, dar se poate pune in edenta o situatie de abandon afectiv; de excludere familiala, do izolare extrema.
Toti autorii sint de acord ca suicidul persoanelor rstnice are la baza izolarea si pierderea Identitatii sociale.
Cauzele suicidului la persoanele rstnice, asa cum au fost stan: de un studiu O.M.S. in 1969, sint in ordine: izolarea sociala, pierde unui rol social (in special pentru barbati), incetarea actitatii profesionale (la fel, mai ales in cazul barbatilor), intreruperea unui mod de obisnuit (spitalizare, plasament), moartea partenerului conjugal, a copilului, a unei persoane apropiate, o stare de sanatate fizica si mintala deficitara, lipsuri materiale.