Toxicomania - definitia si caracterizarea generala a toxicomaniei

Toxicomania

Definitia si caracterizarea generala a toxicomaniei

Tentatia de a evada din realitate, de a ajunge la stǎri euforice existǎ incǎ din antichitate cand se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace si halucinogene. Dacǎ in antichitate existau doar droguri naturale, ulterior, datoritǎ situatiilor limitǎ si in special a rǎzboaielor, oamenii de stiintǎ au creat drogurile (substantele) artificiale care erau folosite pentru armatele diverselor popoare ce trebuiau sǎ reziste in regim de rǎzboi, de multe ori fǎrǎ apǎ si hranǎ si pentru anihilarea durerii cauzate de rǎni.

Astfel, in secolul XVII s-a descoperit morfina (calmant pentru durerile provocate de rǎni), iar apoi s-a realizat cǎ aceasta duce foarte repede la dependentǎ fizicǎ si psihicǎ. S-a cǎutat un inlocuitor si, prin derivarea morfinei cu opiumul s-a descoperit heroina care initial se credea cǎ nu dǎ dependentǎ asa de mare ca morfina. In realitate dependenta de heroinǎ e de sapte ori mai mare decat cea de morfinǎ. Dupǎ primul rǎzboi mondial aceste substante au inceput sǎ fie consumate in toatǎ lumea, astfel fenomenul toxicomaniei a luat amploare, dependenta putand fi legatǎ de consumul unui singur drog sau de utilizarea mai multor droguri (politoxicomanie) in doze ne-terapeutice si in scopuri ne-medicale. Astfel, prin consumul de droguri, individul incearcǎ sǎ obtinǎ stǎri de beatitudine, de reverie, de plenitudine si de satisfactie interioarǎ, dar si un refugiu ca solutie la situatiile de impas ale vietii cǎrora el nu le poate face fatǎ.

In literatura de specialitate existǎ mai multi termeni care definesc uzul si abuzul de substantǎ printre care: toxicomanie, toxicodependentǎ, adictie, drogodependentǎ, dependentǎ de droguri si farmacodependentǎ. Toxicomania este o stare psihosomaticǎ ce rezultǎ in urma interactiunii individului cu un produs psihoactiv (psihotrop) specific avand drept consecinte tulburǎri de comportament si alte reactii care presupun o dorintǎ invincibilǎ, permanentǎ continuǎ sau periodicǎ de a consuma drogul pentru obtinerea anumitor efecte psihice. In cazul in care consumul de droguri este suprimat se declanseazǎ tulburǎri severe de diferite forme, grade si intensitati. Organizatia Mondialǎ a Sǎnǎtǎtii (1957) defineste toxicomania ca o stare de intoxicatie periodicǎ sau cronicǎ determinatǎ de consumarea repetatǎ a unui drog (natural sau sintetic). Antoine si Maurice Porot inteleg prin toxicomanie apetenta anormalǎ si prelungitǎ manifestatǎ de cǎtre anumiti indivizi pentru substantele toxice sau droguri pe care le-au cunoscut accidental sau le-au cǎutat cu intentie efectul analgezic, euforic sau dinamizator, apetentǎ care devine rapid obisnuintǎ tiranicǎ si care atrage dupǎ sine aproape inevitabil cresterea progresivǎ a dozelor (Toxicomaniile, p. 7). Pentru a intelege mai bine acest concept, este necesar sǎ se clarifice semnificatia termenilor dependentǎ, dependentǎ fizicǎ, dependentǎ psihicǎ, drog, tolerantǎ si sevraj, cu care toxicomania opereazǎ. Astfel, dependenta reprezintǎ dorinta de a consuma periodic sau continuu o substantǎ toxicǎ pentru a obtine din acest fapt o plǎcere sau pentru a risipi o stare de indispozitie. Dependenta psihicǎ este starea mentalǎ caracterizatǎ prin impulsul pacientului spre consumul periodic sau continuu al drogului, in scopul dobandirii unei plǎceri sau al anulǎrii unei stǎri de tensiune. Dependenta fizicǎ reprezintǎ starea adaptativǎ care are drept consecinte aparitia unor tulburǎri fizice intense, cand este stopatǎ administrarea substantei sau dupǎ neutralizarea actiunii sale de cǎtre un antagonist specific. Toleranta se manifestǎ prin necesitatea de a mǎri progresiv dozele pentru a se obtine efectul dorit. Sevrajul este caracterizat de survenirea simptomelor somatice dupǎ stoparea sau reducerea unui drog care se utilizeazǎ regulat. Se numeste drog substanta naturalǎ sau sinteticǎ aptǎ sǎ ducǎ la dependentǎ. Definitia clinicǎ este mai precisǎ: drogurile sunt substante psihoactive, susceptibile de a induce efecte psihice trǎite succesiv, ca o intǎrire a desfǎsurǎrii unei stǎri de dependentǎ psihologicǎ sau fizicǎ (Henri Chabrol, . 7).

Astfel, din cele mentionate mai sus, reies urmǎtoarele caracteristici psihopatologice ale toxicodependentei: nevoia permanentǎ de consum continuu sau periodic a unui drog natural sau sintetic, cu tendinta de a creste doza initial administratǎ; dependenta fizicǎ si psihicǎ; neputinta de a renunta la utilizarea drogurilor; manifestǎri psihopatologice si fiziologice care apar in cazul intreruperilor bruste a consumului de substante; degradarea fizicǎ, psihicǎ, moralǎ si socialǎ in urma utilizǎrii indelungate a drogurilor.

Desi dependentii de droguri sunt considerati niste delicventi, ei sunt in realitate oameni bolnavi ajunsi in stare de iresponsabilitate pentru faptele lor.

2. Definitia si caracterizarea generalǎ a drogurilor

In ultimii ani, la majoritatea buletinelor de stiri televizate sau nu, auzim cǎ a mai fost prins un traficant de droguri, cǎ un tanǎr s-a sinucis in urma consumului de stupefiante, cǎ a avut loc o crimǎ, ucigasul fiind consumator de substante toxice sau cǎ un individ a murit datoritǎ unei supradoze. Asadar, folosirea substantelor toxice reprezintǎ o problemǎ majorǎ in sǎnǎtatea publicǎ prin cresterea sa frecventǎ, prin ecoul pe care il are asupra desfǎsurǎrii si adaptǎrii sociale, prin mortalitatea de care este strans legatǎ.

In ceea ce priveste traficul de droguri, Romania este o tarǎ de tranzit dinspre Orientul Mijlociu cǎtre Europa de Vest si astfel dupǎ 1989 a devenit o tarǎ consumatoare. In perioada 90-96 cuiburile traficantilor si consumatorilor de droguri erau cǎminele studentesti, apoi s-au extins si prin baruri, discoteci, case de rromi si chiar la colt de stradǎ. Traficul de droguri a devenit o afacere rentabilǎ in Romania, dar in acelasi timp si o mare problemǎ la nivel macro si microsocial.

Multi oameni de stiintǎ incearcǎ sǎ explice si sǎ anihileze acest fenomen. De exemplu, Antoine Porot a definit drogul ca fiind o substantǎ naturalǎ sau sinteticǎ aptǎ sǎ ducǎ la o dependentǎ: se foloseste in general in farmacologie pentru a desemna orice produs a cǎrui administrare la animalul de experientǎ provoacǎ un rǎspuns al acestuia. Este sinonim pentru evitarea termenului de medicament. Definitia clinicǎ este mai precisǎ: drogurile sunt substante psihoactive, susceptibile de a induce efecte psihice trǎite succesiv, ca o intǎrire a desfǎsurǎrii unei stǎri de dependentǎ psihologicǎ sau fizicǎ (Henri Chabrol, p.7). Eusebiu si Laura Tihan definesc drogul ca o substantǎ de origine vegetalǎ, animalǎ sau universalǎ care serveste la prepararea anumitor medicamente: narcotice, stupefiante (medicamente care inhibǎ centrii nervosi provocand o stare de inertie fizicǎ si psihicǎ, care prin folosire repetatǎ dǎ nastere obisnuintei).

In dictionarul de psihiatrie (J. Postel) drogul este substanta care, introdusǎ in organismul uman, poate modifica una sau mai multe dintre functiile sale. Termenul desemneazǎ substante psihotrope, susceptibile de a genera o dependentǎ, fiind deci toxicomanogene. Actualmente termenul desemneazǎ substante interzise utilizate de toxicomani.

3. Clasificarea drogurilor

In functie de criteriile adoptate existǎ diverse forme de clasificare a drogurilor. In 1924, L. Lewin in Phantastica distinge cinci grupe de substante dupǎ efectele cǎutate de utilizatori:

a) Euphorica substantele care produc linistea interioarǎ si un sentiment de bunǎ fiintare, cuprinzand indeosebi opiaceele; Lewin a adǎugat aici si cocaina;

b) Phantastica drogurile care corespund halucinogenelor (peyotl, datura); Lewin a adǎugat canabisul si derivatele sale;

c) Inebriantia substantele care produc betia: alcool, eter;

d) Hypnotica substantele care provoacǎ somn; la vremea lui Lewin erau cloralul, kawakawa si veronalul; astǎzi li se adaugǎ toate barbituricile, tranchilizantele si somniferele;

e) Excitantia substantele ce reprezintǎ stimulente: cafea, kat, la care se adaugǎ azi amfetaminele si cocaina.

O altǎ clasificare este cea datǎ de J. Delay si P. Deniker aceasta fiind compusǎ din trei grupe:

1) Psiholepticele care diminueazǎ activitatea psihicǎ; se includ aici neurolepticele cu efect antidelirant utilizate in psihoze, tranchilizantele, sedativele, anxioliticele si hipnoticele (somnifere, barbiturice);

2) Psihoanalepticele care stimuleazǎ activitatea psihicǎ includ nooanalepticele care stimuleazǎ vigilitatea (cafea, amfetaminele) si timoanalepticele care au un efect pozitiv asupra dispozitiei (antidepresive);

3) Psihodislepticele care corespund halucinogenelor si canabisului, iar pentru unii, stupefiantelor precum si alcoolului.

Cele mai frecvente clasificǎri ale drogului sunt:

a) dupǎ efectul produs asupra SNC : se pot identifica produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricile, benzodiazepinele, tranchilizantele, hipnoticele, metaqualona, etc.); produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.) si produse peturbatoare sau halucinogene (canabis, LSD, fencyclidina, mescalina, psilocybina etc.)

b) dupǎ originea produsului regǎsim produse naturale, produse de semi-sintezǎ si produse de sintezǎ;

c) dupǎ regimul juridic al substantelor sunt intalnite substante a cǎror fabricare si administrare sunt supuse controlului (morfina si barbituricile) si substante total interzise (LSD, heroina, crack-ul);

d) dupǎ dependenta generatǎ sunt droguri care creeazǎ dependentǎ psihicǎ, droguri ce creeazǎ dependentǎ fizicǎ si droguri ce dau dependentǎ mixtǎ.

Pentru a aborda aceastǎ temǎ cat mai exhaustiv voi face o scurtǎ trecere in revistǎ a celor mai utilizate droguri. Astfel sunt intalnite urmǎtoarele grupe de droguri:

-substante psihotrope si substante stupefiante care modificǎ perceptia si activitatea mentalǎ. Acestea cuprind: depresoarele, halucinogenele, analgezicele, hipnoticele, stimulentele.

Depresoarele micsoreazǎ activitatea SNC incetinind functiile vitale si reflexele, calmeazǎ si relaxeazǎ. In doze bine determinate sunt utilizate in medicinǎ, mai ales ca sedative pentru a induce somnul. Barbituricele si tranchilizantele minore sunt depresoare ale SNC; de asemenea, analgezicele opioide actioneazǎ ca depresoare ale SNC.

Halucinogenele actioneazǎ asupra SNC si conduc la aparitia iluziilor senzoriale sau a halucinatiilor. Cunoscute si sub denumirea de droguri psihodelice in randul lor se inscriu dietilamida acidului lisergic (LSD), fencyclidina, psilocybina si unele amfetamine substituite la nucleul benzenic (Ecstasy, Adam).

Analgezicele influenteazǎ reactia la durere diminuand sau inlǎturand tulburǎrile psihice care o insotesc (anxietatea, tensiunea psihologicǎ, indispozitia).

Hipnoticele sunt substante depresoare ale SNC care induc somnul. Barbituricile, metaqualana si clorahidratul sunt exemple de hipnotice. Numeroase droguri pot fi concomitent sedative si hipnotice.

Stimulentele intensificǎ activitatea SNC si stimuleazǎ activitatea creierului si a unor centri nervosi din mǎduva spinǎrii. Anumite stimulente au pe international o utilizare terapeuticǎ legalǎ, cum ar fi anorexigenele (reduc pofta de mancare) si unele medicamente pentru tratarea depresiilor psihice.

-amfetaminele si alte stimulente (efedrinǎ, crank, ice, rocks, MDMA, extasy) produc stǎri de euforie, lipsa oboselii, pot realiza performante in cadrul unor actiuni simple, mǎresc nivelul de activitate, produc anorexie, duc la cresterea nivelului de violentǎ. Amfetaminele creeazǎ dependentǎ, pot fi administrate oral, injectate sau inhalate (prizate) pe cale nazalǎ sau fumate. Consumul de amfetamine conduce la modificǎri psihologice sau comportamentale dezadaptative, semnificative clinic, cum ar fi euforia sau aplatizarea afectivǎ, modificarea de sociabilitate, hipervigilitatea, sensibilitatea interpersonalǎ, tensiunea sau mania.

-substantele de origine naturalǎ care sunt cocaina, cannabisul si ciupercile halucinogene. Cocaina este un produs natural care se obtine din frunzele tei de coca si are efecte asemǎnǎtoare cu ale altor stimulente, fiind una din cele mai adictive substante folosite frecvent. Este un drog cu actiune de scurtǎ duratǎ care produce efecte rapide si puternice asupra SNC atunci cand e administratǎ intravenos sau fumatǎ. Efectele principale ale cocainei sunt euforia, senzatia de crestere a energiei, acuitatea mentalǎ mǎritǎ, cresterea constiintei senzoriale, anorexie, anxietate crescutǎ si susceptibilitate, nevoie scǎzutǎ de somn, incredere in sine mǎritǎ. Din ta canabis se obtin mai multe forme care pot fi fumate sau consumate oral, acestea purtand denumiri diferite: marijuana, hasis, sensimilla. Modificǎrile comportamentale sau psihologice dezadaptative semnificative clinic induse de canabis sunt: deteriorarea coordonǎrii motorii, euforie, anxietate, deteriorarea judecǎtii, senzatie de incetinire a timpului, retragere socialǎ. Foarte rar pot apǎrea reactii depresive acute care sunt in general putin grave si trecǎtoare, dar pot necesita interventie psihiatricǎ. Ciupercile halucinogene au efecte similare cu canabisul.

-opiaceele sunt derivati ai opiului, produsi prin metode de prelucrare relativ simple, mai mult fizice decat chimice; opioidele includ si substante recente produse prin sinteze chimice uneori destul de complexe (Ka & Sadock, p.121). Opioidele se impart in naturale (opium, morfina, codeina), semisintetice (heroina, hydromorphone, oxycodone) si sintetice (metadona, buprenorfina, meperdine). Consumul de opiacee produce modificǎri dezadaptative psihologice si comportamentale semnificative clinic care apar la scurt timp dupǎ uzul acestora, cum ar fi: euforie initialǎ urmatǎ de apatie, disforie, agitatie sau lentoare psihomotorie, deteriorarea judecǎtii, deteriorarea functionǎrii sociale, constrictie pupilarǎ, torpoare, dizartrie, deteriorarea atentiei si a memoriei.

Heroina este un antidepresiv al SNC, produce o stare de bunǎstare, de reverie, eliminǎ durerea si induce somnul. Intoxicatia severǎ datoratǎ unei supradoze de heroinǎ, poate duce la comǎ, dilatatie pupilarǎ, depresie, pierderea cunostintei care in extremǎ cauzeazǎ moartea. Consumul de herionǎ dǎ nastere senzatiilor euforice, activeazǎ regiuni cerebrale prin care se produce dependeta fizicǎ si psihologicǎ caracterizatǎ prin dorinta pentru drog, tolerantǎ (necesitatea pentru doze din ce in ce mai mari pentru a ajunge la acelasi rezultat) si sevraj dureros si periculos ce include panicǎ, frisoane, anxietate, greatǎ sau vomǎ, insomnie, febrǎ, diaree, lǎcrimare sau rinoree. Aceastǎ substantǎ consumatǎ in perioada de sarcinǎ creste riscul de avort si nastere de copil mort. Copilul aflat in uter poate ajunge la nastere in sevraj si existǎ posibilitatea sǎ manifeste diferite probleme de dezvoltare. De obicei consumatorii isi injecteazǎ heroina intravenos in brate, gambe, glezne, sub limbǎ, dar pot injecta si subcutanat, intramuscular, pot fuma sau inhala (priza). Fiecare mod de administrare aduce cu sine posibilitatea instalǎrii bolilor prin contaminare, SIDA, hepatitǎ, pneumonie si pericolul supradozei deoarece concentratia si tǎria drogului sunt variabile ce nu pot fi monitorizate.

Diacetilmorfina sau diamorfina, cǎci asa se mai numeste heroina, este o pudrǎ de culoare albǎ, bej sau maro ce degajǎ un miros specific intepǎtor si are gust amǎrui. Ea se traficheazǎ sub forma unor mici pachetele numite bile, cantǎrind intre 0,01 grame si 5 grame, foarte rar pure, de obicei in amestec cu alte substante sau ingrediente ca laptele praf si huma. In prezent se fabricǎ doar in laboratoarele clandestine si existǎ patru sortimente de heroinǎ, respectiv heroina 1, 2, 3 si 4. Heroina 1 si 2 nu sunt prea cǎutate pentru cǎ au o concentratie micǎ de substantǎ activǎ; heroina 3 se mai numeste brown-sugar, Hong-Kong Rocks, Vogelfutter si are o concentratie de panǎ la 60% diacetilmorfinǎ; heroina 4 este diluatǎ cu diferite substante chimice (manitol, talc si bicarbonat) pentru cǎ ea contine diacetilmorfina in proportie de 60-95%. Efectele cǎutate de consumatori sunt o reactie de euforie (flash), dupǎ care urmeaz o stare de destindere, de relaxare, de cǎutare de sine, stare ce dureazǎ intre douǎ si sase ore. Prin inhalare sau fumatǎ aceste efecte sunt mai putin puternice, dar indiferent de metoda folositǎ pentru consum dependenta fizicǎ si psihicǎ apare la prima administrare. Odatǎ cu dependenta apar si efectele nefaste cum ar fi: ingustarea pupilei, incetinirea ritmului cardiac, greturi, tulburǎri intestinale, urinare, hepatitǎ viralǎ, pneumonii, supradoza care poate fi fatalǎ. Heroina poate cauza nebunie temporarǎ, comportament violent si psihozǎ, iar consumatorii crezand cǎ pot face lucruri extraordinare, sunt adesea deziluzionati de capacitǎtile lor. Pentru recuperarea heroinomanilor este nevoie de un lant terapeutic complex: retragerea clientului din consum gradual sau imediat, folosirea medicatiei pentru a usura efectele fizice ale sevrajului, medicatie antidepresivǎ administratǎ cu scopul de a regla sistemul nervos, prescrierea metadonei ca substitut pentru heroinǎ, se impun consilierea si diverse tipuri de psihoterapie.

Dupa cum se observǎ, dintre toate drogurile am pus accent pe heroinǎ deoarece in cercetarea de fatǎ sunt studiate fenomenele care ii privesc pe cei aflati in tratament de recuperare in urma dependentei de heroinǎ.

4. Profilul de personalitate al toxicomanului

Din submodulele anterioare se poate deduce cǎ aportul de droguri conduce la un polimorfism psihopatologic, conurand astfel un anumit profil de personalitate al toxicomanilor.

B. Ball afirma cǎ intrarea in toxicomanie se face prin poarta durerii, a voluptǎtii si a grijilor. De aici se desprinde importanta factorului emotional-afectiv, aspectul moral si socio-cultural al utilizǎrii drogurilor de cǎtre comunitatea suferindǎ. Psihanaliza abordeazǎ toxicomaniile ca pe niste forme sublimate ale unor pulsiuni refulate, o formǎ particularǎ de realizare a principiului plǎcerii caracteristicǎ Eurilor imature, slabe, narcisice si masochiste.

Pentru conturarea profilului de personalitate al toxicomanului consider necesarǎ trecerea in revistǎ a factorilor etio-patogenetici si de personalitate, a descrierii personalitǎtii toxicomanilor, precum si a trǎsǎturilor caracteristice ale acestora.

Cei mai importanti factori etio-patogenetici si de personalitate care determinǎ individul sǎ consume droguri sunt:

• curiozitatea, cǎutarea de senzatii noi, de inedit, atractia exercitatǎ de o plǎcere interzisǎ, fascinatia legatǎ de perceptia unui potential pericol;
• conotatia antisocialǎ a abuzurilor de substante toxice, fapt care dǎ semnificatia unui refuz al valorilor sociale, al sistemului, evadarea dintr-o lume perceputǎ ca ostilǎ;
• cǎutarea naivǎ a unei forme noi de comunicare cu alti indivizi care impǎrtǎsesc aceleasi idealuri;
• tentativa disperatǎ de a relua comunicarea ruptǎ cu apropiatii datoritǎ principiilor morale rigide ale acestora;
• drogul poate oferi iluzia temporarǎ a unei cresteri a performantelor intelectuale

ale individului, sau a capacitǎtii de creatie artisticǎ;

• nevoia de afirmare narcisicǎ prin satisfactia produsǎ de efectul drogului;
• compensatia dificultǎtilor unor subiecti de a tolera frustrǎrile si legat de acestea, maturizarea lor afectivǎ si sexualǎ deficitarǎ.

Descrierea personalitǎtii toxicomanului

Drogul nu face discriminǎri, nu tine cont de varstǎ, sex, pozitie socialǎ, priveste atat personalitatea individualǎ cat si societatea cǎreia ii apartine. Fenomenul toxicomaniei se dezvoltǎ cu precǎdere in situatii de crizǎ, atunci cand se pun probleme mai dificile, diferite si fluctuante. La nivel macrosocial aceastǎ afirmatie este concludentǎ pentru tara noastrǎ care datoritǎ tranzitiei se confruntǎ din ce in ce mai mult cu acest flagel numit toxicomanie. Indivizii consumǎ droguri datoritǎ dorintelor si modelelor proprii de gandire, acestea fiind diferite in raport cu normele morale si sociale. Pentru consumatori drogurile reprezintǎ efortul de a fi asemenea celorlalti sau dimpotrivǎ, dorinta de a fi diferiti de ei sau chiar de a se identifica cu Eul ideal. Drogul devine un obiect de cult si un ritual psiho-social, creeazǎ o lume nouǎ cu regulile sale unde, in cazul in care consumul de substante toxice dominǎ angoasa si problemele legate de aceasta, toxicomanul devine sclavul ritualurilor, al nevoii, al traficantilor. Prin urmare, el se izoleazǎ intr-o lume artificialǎ in care, in mod iluzoriu, isi

gǎseste o relativǎ liniste si libertate.

Aparent, curiozitatea, imitatia sau sugestia sunt cele care determinǎ consumul de droguri, insǎ, privind in profunzime, motivele toxicomaniei sunt reprezentate de revolta impotriva sistemului socio-cultural, de nevoia unor satisfactii imediate, de cǎutarea unui refugiu, de depǎsirea spatiului si a timpului, a unei realitǎti considerate ca insuficientǎ, represivǎ sau inacceptabilǎ. Dupǎ cum am mentionat la inceputul acestui submodul, personalitatea toxicomanilor are nivele mentale diferite si ei provin din medii sociale diferite, din aceste motive ea nu poate fi definitǎ in raport cu cadrul clinic obisnuit intrucat nevoia de drog se inscrie intr-o largǎ paletǎ de motivatii si nevoi.

Un exemplu de profil de personalitate al toxicomanului poate fi subiectul introvetit, fǎrǎ satisfactii, care provine dintr-o familie cu probleme pentru care drogul reprezintǎ o modalitate de evadare din acest mediu intr-unul ireal, dar totusi ideal pentru el, unde sǎ se poatǎ afirma si sǎ poatǎ fi valorizat.

C. Oliventein relateazǎ in urma unui studiu despre tinerii toxicomani cǎ acestia cautǎ prin utilizarea drogurilor sǎ isi asigure o putere absolutǎ, iar prin desfiintarea barierelor dintre real si imaginar sǎ acceadǎ la imortalitate. In ciuda faptului cǎ nu existǎ un profil de personalitate clar stabilit al toxicomanilor, totusi pot fi identificate cateva trǎsǎturi caracteristice pentru aceastǎ categorie de indivizi:

• dependenta afectivǎ;
• angoasa de separatie;
• izolarea si anxietatea resimtitǎ in relatiile cu ceilalti;
• intoleranta la frustrǎri;
• depresia;
• nevoia de iubire, aprobare, valorizare;
• satisfacerea imediatǎ a dorintelor;
• lipsa de incredere in sine si pasivitatea;
• timiditatea si hipersensibilitatea.

Pe fondul acestor caracteristici de personalitate apar si tulburǎri psihice. Deniker si colaboratorii sǎi (1973) au vorbit despre un sindrom deficitar al toxicomaniilor care constǎ intr-un deficit de functionare intelectual cu ideatie lentǎ si cu tulburǎri ale memoriei imediate, intr-un deficit de bunǎ dispozitie si de afectivitate care favorizeazǎ dezinsertia familialǎ, apoi socialǎ in favoarea grupurilor marginale unde doar drogul este investit afectiv. La consumatorii de opiacee acest sindrom deficitar este rapid si constant; la consumatorii de halucinogene sunt prezente sindroamele psihotice delirante prelungite care evolueazǎ cǎtre schizofrenie; consumul de canabis creeazǎ sindromul de absentǎ a motivatiei; amfetaminele produc reactii delirante paranoide; consumul excesiv de droguri duce la accese confuzionale si chiar la come de duratǎ.

5. Tratamente pentru toxicomani

Existǎ o varietate de tratamente impotriva dependentei de droguri care sunt mai eficiente dacǎ abuzul este identificat din timp. De asemenea, eficacitatea lor depinde de caracteristicile pacientului care, de regulǎ, suferǎ de boli psihice, de probleme somatice si / sau sociale.

Tratamentul include medicatie, terapie de diferite tipuri si servicii sociale care sǎ satisfacǎ nevoile fiecǎrui pacient. Aceste interventii sunt strans legate intre ele si conduc la aceleasi scopuri bine definite: abstinentǎ pe termen lung, deplinǎ vindecare.

Una din principalele etape ale tratamentului este cura de dezintoxicare ce reprezintǎ maximum 10% din intreg tratamentul unei persoane toxicodependente. Obiectivul principal este cel de diminuare a simptomelor negative, in timp ce pacientii se obisnuiesc fǎrǎ droguri. Aceastǎ curǎ se desfǎsoarǎ in sectia de dezintoxicare, care este parte componentǎ a unui serviciu de psihiatrie, unde durata spitalizǎrii, in medie, este de 15-30 de zile. In acest timp se administreazǎ pacientilor un tratament medicamentos care poate fi non-substitutiv (se utilizeazǎ simptomatice) sau substitutiv (metadonǎ, buprenorfinǎ). Persoanele care rǎman in tratament panǎ la sfarsitul programului nu vor mai prezenta simptomele specifice sevrajului.

Un alt tip de tratament se realizeazǎ in comunitǎtile terapeutice care sunt destinate doar persoanelor dependente care au trecut integral prin cura de dezintoxicare si sunt motivate pentru a continua tratamentul spre abstinentǎ. Durata tratamentului este de 12 luni sau chiar mai putin, timp in care pacientul nu mai consumǎ droguri, in caz contrar el fiind exclus din cadrul acestui program. Tratamentul in comunitatea terapeuticǎ este divizat in trei etape: inductie si tratament timpuriu (in care individul se integreazǎ in comunitatea terapeuticǎ, stabileste o relatie de incredere cu angajatii si ceilalti rezidenti, incepe sǎ inteleagǎ natura dependentei si ar trebui sǎ se implice in procesul de recuperare), tratamentul primar (comunitatea terapeuticǎ foloseste interventii pentru a schimba atitudinea individului, perceptiile si comportamentele sale legate de consumul de droguri si pentru a se adresa nevoilor sociale, educationale, vocationale, familiale) si reintegrarea prin care se faciliteazǎ separarea individului de comunitatea terapeuticǎ si trecerea cu succes in cadrul marii societǎti. Absolventul comunitǎtii terapeutice pǎrǎseste programul fǎrǎ sǎ mai consume droguri si fiind angajat sau integrat intr-o scoalǎ. Dupǎ tratament rezidentii sunt incurajati sǎ participe in cadrul grupurilor de ajutor reciproc, cum ar fi Narcoticii Anonimi.

Un alt serviciu care se adreseazǎ dependentilor de substante toxice sunt centrele de zi care asigurǎ un program de 4-5 ore, initial zilnic, apoi reducandu-se la trei zile pe sǎptǎmanǎ. Scopul central al tratamentului este de a sustine motivatia pacientului pentru schimbare, stabilirea si mentinerea abstinentei fatǎ de toate drogurile psihoactive si dezvoltarea capacitǎtii de impotrivire si rezolvare a problemelor panǎ la respingere si in cele din urmǎ eliminarea impulsurilor de a consuma droguri. Din programul de tratament fac parte consilierea de grup si individualǎ, psihoeducatia pentru pacient si pentru familia acestuia, supravegherea testelor de urinǎ pentru a incuraja si verifica abstinenta.

Specialistii in psihoterapie au dezvoltat cateva modele de interventii specifice de tratament pentru toxicomani printre care se regǎsesc si:

a) Modelul BRENDA care se bazeazǎ pe o abordare bio-psiho-socialǎ si incorporeazǎ elemente a trei modele majore: farmacologic, al 12-lea pas si modele de invǎtare. Acest model presupune o bunǎ intelegere a diferentei dintre dependenta de drog si folosirea lui in scop recreativ, existenta unei evaluǎri bio-psiho-sociale, monitorizarea tratamentului, gandire empaticǎ, motivarea pacientului si realizarea unei aliante terapeutice.

b) Terapia de familie care intelege importanta fiecǎrui individ ca subsistem in interiorul sistemului constituit de intreaga familie si ca unitate de evaluare si interventie. Tratamentul bazat pe familie lucreazǎ cu unitǎti multiple incluzand pǎrintii (fiecare luat individual), adolescentii, pǎrinte-adolescent, precum si intreaga familie ca si membrii familiei in relatie cu alte sisteme. Aplicatǎ corespunzǎtor, terapia de familie pune repede in evidentǎ realitatea unei situatii, transformandu-se intr-un instrument eficient de tratament. Cand e utilizatǎ cu toti membrii familiei poate imbunǎtǎti comunicarea, adesea eliminǎ acele secrete din cadrul familiei care il fac pe pacient sǎ continue sǎ fie dependent.

c) Terapia de stimulare motivationalǎ este o consiliere centratǎ pe client initiind schimbǎri comportamentale si ajutand pacientii sǎ isi rezolve ambivalenta: angajarea in tratament si stoparea consumului de droguri. Aceastǎ abordare presupune urmǎtoarele strategii: obtinerea unui feed-back generat de prima evaluare pentru a stimula dialogul referitor la folosirea personalǎ a substantelor si pentru a scoate la ivealǎ declararea motivatiilor interne; intervievarea motivationalǎ care e folositǎ pentru a consolida motivatia si pentru a construi un pentru schimbare; strategiile de coping pentru situatiile de risc crescut sunt discutate si sugerate pacientului. Terapeutul monitorizeazǎ schimbarea, revizuieste strategiile de stopare si continuǎ sǎ incurajeze angajarea pentru schimbare sau abstinenta sustinutǎ.

d) Terapia prevenirii recǎderii este o terapie cognitiv-comportamentalǎ care se bazeazǎ pe teoria cǎ procesele invǎtǎrii au un rol critic in dezvoltarea unor patternuri comportamentale dezadaptative. Prevenirea recǎderii reuneste cateva strategii cognitiv-comportamentale care faciliteazǎ abstinenta si sunt menite sǎ intensifice autocontrolul. Tehnicile specifice presupun analizarea consecintelor pozitive si negative ale consumului continuu, o automonitorizare pentru a recunoaste dorinta timpurie de drog si pentru a identifica situatiile de risc crescut ale consumului de drog si dezvoltarea unor strategii pentru a face fatǎ si pentru a evita situatiile de risc crescut si dorinta de consumare. Un element central al acestui tratament este anticiparea problemelor cu care pacientii au cele mai mari sanse sǎ se intalneascǎ si ajutorarea lor in dezvoltarea unor strategii de coping. Abilitǎtile individuale dobandite prin terapia prevenirii rǎman si dupǎ terminarea tratamentului.

e) Psihoterapia expresiv-suportivǎ este o psihoterapie de scurtǎ duratǎ centratǎ pe client si are douǎ componente principale: tehnici suportive care ajutǎ pacientii sǎ se simtǎ confortabil, discutand despre experientele lor personale si tehnici expresive care ajutǎ pacientii sǎ identifice si sǎ lucreze asupra aspectelor relatiilor interpersonale. Eficacitatea acestei psihoterapii a fost testatǎ cu rezultate favorabile la pacientii aflati in tratament de intretinere cu metadonǎ si care aveau tulburǎri psihice asociate.

6. Concluzii

Folosirea substantelor toxice reprezintǎ o problema majorǎ in sǎnǎtatea publicǎ prin cresterea sa frecventǎ, prin ecoul pe care il are asupra desfǎsurǎrii si adaptǎrii sociale, prin morbiditatea si mortalitatea de care este strans legatǎ. Se stie cǎ tutunul, cafeaua si alcoolul sunt substantele cele mai utilizate, indiferent de varstǎ, sex sau mediu social, din care provin dependentii. Insǎ, consumul de droguri licite (tutun, alcool, tranchilizante, cafea etc.) nu fac de obicei decat sǎ preceadǎ si sǎ pregǎteascǎ o escaladǎ spre drogurile ilicite. Cauza determinantǎ a folosirii substantelor toxice rezultǎ din interventia mai multor factori, fiind cauzatǎ atat de o presiune socialǎ cat si de o problematicǎ personalǎ: probleme de desfǎsurare ale individului, disfunctiile familiale dar si dificultatile de adaptare socialǎ sau scolarǎ. Evolutia care conduce de la folosirea sporadicǎ a substantelor toxice la toxicomanie este datǎ de o dinamicǎ patogenǎ sau de o conduitǎ de uilizare a drogurilor care interactioneazǎ cu diferiti factori sociali, familiali, psihologici si biologici. Consecintele conduitelor toxicomanice asupra adaptǎrii sociale si scolare, dar mai ales asupra evolutiei psihologice, aratǎ ca o spirala negativǎ interactivǎ care poate duce la imbolnǎvirea adolescentului, ajungand astfel un toxicoman. Acest polideterminism demonstreazǎ dificultatea prevenirii colective si necesitatea terapeuticǎ de a combina interventii multiple, terapiile familiale si individuale, actiunile sociale globale ale cǎror modalitǎti sunt incǎ discutate pe motivul raritǎtii studiilor ative si demersul procesual prelungit. (Henri Chabrol, . 5)

Prin toxicomanie se intelege o apetentǎ anormalǎ si prelungitǎ, manifestatǎ de cǎtre anumiti indivizi pentru substante toxice sau droguri pe care le-au cunoscut accidental sau le-au cǎutat cu intentie efectul analgezic, euforic ori dinamizator, apetentǎ care devine rapid o obisnuintǎ tiranicǎ si care atrage dupǎ sine inevitabil cresterea progresivǎ a dozelor. (Antoine Porot si Maurice Porot, . 7) Se numeste drog substanta naturalǎ sau sinteticǎ aptǎ sǎ ducǎ la dependentǎ. Definitia clinicǎ este mai precisǎ: drogurile sunt substante psihoactive, susceptibile de a induce efecte psihice trǎite succesiv, ca o intǎrire a desfǎsurǎrii unei stǎri de dependentǎ psihologicǎ sau fizicǎ. (Henri Chabrol, . 7) Astfel, tot ceea ce se numeste alcool, tutun, ceai, cafea, tranchilizante (droguri licite), dar si opiacee, cocainǎ, canabis, LSD, etc. (droguri ilicite) este drog. Totusi, in zilele noastre se mai face o distinctie intre drogurile tari (morfinǎ, heroinǎ, cocainǎ) si drogurile slabe (canabis, LSD, tutun, alcool). Aceastǎ clasificare este insǎ foarte artificialǎ, netinand seama de faptul cǎ drogurile slabe nu fac adesea decat sǎ fie poarta de acces a drogurilor tari si cǎ frecventa politoxicomaniilor (50% in 1993) nu mai permite separarea lor in mod schematic.

Dacǎ panǎ in 1989, datoritǎ controlului destul de strict efectuat de regimul comunist, Romania nu putea fi consideratǎ decat cel mult o tarǎ de tranzit referitor la problema drogurilor, dupa 1990 tara noastrǎ a devenit o piesǎ importantǎ in angrenajul tranzitului drogurilor spre vestul Europei si mai nou o piatǎ de desfacere, consumul de droguri intensificandu-se spectaculos in ultimii ani, mai ales in randul tinerilor.

Tinand cont de aceste realitǎti, a devenit absolut necesarǎ shimbarea legislatiei in domeniu si armonizarea acesteia cu legislatia internationalǎ, dar si dezvoltarea unor politici sociale legate de aceastǎ problemǎ. Astfel, Ministerul Sǎnǎtǎtii, Ministerul Educatiei si Cercetǎrii, Ministerul Tineretului si Sportului elaboreazǎ, sprijinǎ, dezvoltǎ si coordoneazǎ programe de informare a populatiei asupra consecintelor consumului de droguri.

Pentru a preveni consumul ilicit de droguri sunt programe educative adresate indivizilor ce presupun promovarea unui stil de viatǎ sǎnǎtos in familie sau in societate, vizand sǎnǎtatea publicǎ. Se organizeazǎ programe educative, adresate adolescentilor, in afara scolii care presupun activitǎti alternative pentru petrecerea timpului liber. Se organizeazǎ programe de consiliere psihologicǎ si psihoterapeuticǎ, ce presupun activitǎti specializate. Se realizeaza campanii mass-media ce presupun activitati de informare a populatiei prin mijloace precum: articole din presa scrisa, anunturi publice, emisiuni, reportaje, concursuri, video si audio clipuri tematice. Aceste campanii antidrog au luat amploare odata cu cresterea impresionanta a numarului de consumatori de substante toxice. Unele dintre acestea au avut un impact destul de mare asupra populatiei deoarece au fost implicate persoane indragite de publicul adolescent si nu numai. De exemplu, campania Spune NU drogurilor! i-a avut ca protagonisti pe AnimalX, Cristiana Raduta, 3SudEst, ASIA si altii si campania Lasa fumurile care a durat aproximativ sase luni, unde au participat importante personalitati din lumea show-bizz-ului. Statisticile realizate in urma acestor campanii au aratat ca nu au fost indiferente populatiei.

De asemenea, s-au luat masuri destinate anihilarii sau reducerii consumului de droguri. In Regulamentul de aplicare al Legii nr. 143/2000 sunt prevazute cateva masuri cu caracter obligatoriu sau facultativ destinate anihilarii ori reducerii consecintelor consumului de droguri, dintre care putem mentiona cura de dezintoxicare, supravegherea medicala ori ale masuri medicale, aplicate la cerere sau in caz de urgenta.

Cura de dezintoxicare se dispune pe baza expertizei medicolegale si se realizeaza in regim de spitalizare in una din unitatile medicale stabilite de Ministerul Sanatatii sau, dupa caz, de Ministerul de Interne ori de Ministerul Justitiei. Ministerul Sanatatii stabileste, prin ordinul ministrului sanatatii, unitatile medicale abilitate sa dispuna si sa aplice cura de dezintoxicare si supravegherea medicala precum si conditiile si normele de autorizare si avizare anuala, care trebuie sa fie indeplinita de acestea. Aceste unitati au in structura de personal medic psihiatru, asistent medical, psiholog, asistent social. Sectiile de dezintoxicare au regim inchis ceea ce presupune primirea vizitelor conform regulamentului de ordine interioara al acestor unitati medicale. Pentru eliminarea riscului de procurare a drogurilor, parasirea sectiei de dezintoxicare de catre persoana internata se va face numai prin externare. Cura de dezintoxicare se realizeaza prin oprirea brusca a administrarii drogurilor, utilizarea unor metode nonsubstitutive simptomatice, tratamentul de substitutie prin inlocuirea drogului consumat de toxicoman produse precum metadona sau alte produse farmaceutice specifice curei de dezintoxicare, si psihoterapie. Administrarea tratamentului de substitutie se face sub stricta supraveghere de catre medici sau de personalul abilitat pentru aceasta activitate. Tratamentul de dezintoxicare prin substitutie poate incepe numai dupa confirmarea diagnosticului de dependenta, prin punerea in evidenta in sangele sau urina toxicomanului a drogurilor consumate de catre acesta. Perioada de dezintoxicare este stabilita in functie de starea si de evolutia pacientului, fara a se depasi 30 zile.

Supravegherea medicala cuprinde serviciile de evaluare si ingrijire medicala continua, serviciile de consiliere psihologica si psihoterapie, serviciile de postcura reabilitare psihosociala si masurile destinate reducerii consecintelor consumului de droguri. Serviciile asigurate in etapa de postcurareabilitare psihosociala sunt: psihoterapia individuala, familiala si de grup; terapia ocupationala si tratamentul tulburarilor psihice asociate. Durata minima a postcurei reabilitarii psihosociale este de 180 de zile. Pe intreaga durata se efectueaza controale periodice si aleatorii ale metabolitilor drogurilor in sange si urina.

Prin toate aceste politici sociale, societatea incearca sa readuca dependentii la normalitate, la o viata fara droguri; lupta impotriva acestui flagel trebuie sa continue, obiectivul principal fiind reducerea numarului de consumatori si a celor care le comercializeaza. Narcoticele provoaca dependenta si il impiedica pe consumator sa actioneze rational. Dependenta il determina pe consumator sa procure drogul in orice fel, fara a tine cont de lege sau de morala. Sanatatea acestuia se deterioreaza, mintea este confuza, comportamentul capata valente negative, iar de aici pana la izolarea sociala nu este decat un pas. Decesele apar foarte repede in cazul dependentei de heroina, cocaina si alti compusi, chiar daca aceste substante sunt in stare pura. Narcoticele produc, de asemenea, efecte negative in mod indirect prin actiuni inconstiente, infractiuni sau accidente. Violentele si alte tipuri de infractiuni sunt deseori generate de intoxicarea cu droguri. Acest risc este cu atat mai mare, cu cat substanta consumata stimuleaza sistemul nervos central, inlatura inhibitiile, produce psihoze. Copii si tinerii sunt, in special, grav afectati de consumul de droguri. Intr-o perioada foarte scurta, consumul abuziv poate distruge existenta unui tanar si ii poate aduce chiar moartea. Viata de familie este si ea devastata de consumul de droguri. Copii si tinerii sunt afectati in mod indirect de consumul de droguri de catre parintii lor, fiind supusi amenintarilor, violentei si neglijentei. Pericolul pentru alte persoane la serviciu sau in trafic, este rezultatul reactiilor intarziate ale persoanelor intoxicate cu droguri, persoane tulburate psihic.Masurile de prevenire a abuzului de droguri reprezinta pasi importanti in prevenirea accidentelor si vatamarilor in toate sectoarele sociale.

Poluarea mediului inconjurator, atat social cat si mental si fizic, este o rezultanta a consumului de droguri. Poluarea creierului dependentilor este cu atat mai grava cu cat afecteaza capacitatea de a gandi independent. O minte nealterata de droguri reprezinta o necesitate pentru oameni, pentru a-si putea rezolva problemele si a putea depasi dificultatile vietii cotidiene. Controlul drogurilor a avut un rol decisiv, raspandirea drogurilor si cresterea posibilitatilor de procurare a dus la o crestere a numarului dependentilor, care numai prin operatiuni stricte ar putea fi tinuti sub control.