Lasatul de fumat prin metoda vointei

LASATUL DE FUMAT PRIN METODA VOINTEI

In societatea noastra s-a ajuns la concluzia ca e foarte greu sa te lasi de fumat. Pana si cartile care te invata cum sa te lasi incep de obicei prin a-ti spune cat este de dificil. In realitate, este ridicol de usor. Da, inteleg ca te indoiesti, dar hai sa ne gandim putin.

Daca telul tau este sa alergi o mila in mai putin de patru minute, treaba asta e dificila. Poti avea nevoie de ani intregi de antrenament dur si e posibil sa nu reusesti nici atunci. (Multe din reusitele noastre sunt de ordin mental. Nu e ciudat cat a fost de dificil pana cand Bannister a atins recordul, pentru ca astazi sa fie ceva banal?)

Ca sa termini cu fumatul, tot ce ai de facut este sa nu mai fumezi. Nimeni nu te obliga sa fumezi (in afara de tine insuti) si, spre deosebire de mancare si bautura, n-ai nevoie de fumat ca sa supravietuiesti. Deci, daca vrei sa nu mai fumezi, de ce sa fie greu? De fapt nu e. Fumatorii sunt cei care complica lucrurile, recurgand la Metoda vointei. Eu definesc Metoda vointei drept acea metoda care-l obliga pe fumator sa simta ca, intr-un fel, se sacrifica. Sa analizam un pic Metoda vointei.

Nu noi hotaram sa devenim fumatori. Pur si simplu facem un experiment cu primele tigari si, pentru ca au un gust groaznic, suntem convinsi ca ne putem opri oricand dorim. De regula fumam acele prime cateva tigari doar cand vrem si asta se petrece de obicei in societate, in compania altor fumatori.

Inainte sa ne dam seama, nu numai ca ne cumparam tigari in mod regulat si le fumam cand vrem, dar fumam in fiecare zi. Fumatul a devenit o parte a vietii noastre. Ne asiguram ca avem intotdeauna tigari la noi. Suntem incredintati ca fumatul imbunatateste mesele si intalnirile cu prietenii si ne ajuta sa scapam de stres. Se pare ca nu ne trece prin cap ca aceeasi tigara, scoasa din acelasi pachet, va avea dupa masa exact acelasi gust ca dimineata, la sculare. Realitatea este ca fumatul nu imbunatateste mesele si nici altceva, insa fumatorii isi inchipuie ca nu se pot bucura de o masa ori nu pot invinge stresul fara o tigara.

De obicei dureaza pana realizam ca suntem dependenti, deoarece ne amagim ca fumam fiindca ne place tigara, nu fiindca trebuie s-o fumam. Si pentru ca nu ne place (niciodata nu ne place), ne amagim ca ne putem lasa oricand vrem.

De regula, pana nu incercam cu adevarat sa ne lasam, nu ne dam seama ca exista o problema. Primele tentative au loc adesea cand abia am inceput sa fumam, determinate de obicei de lipsa de bani (baiatul se indragosteste de o fa si amandoi incearca sa stranga bani pentru o casa, nu sa-i iroseasca pe tigari) sau de probleme de sanatate (adolescentul care face sport descopera ca incepe sa gafaie). Indiferent de motiv, fumatorul asteapta intotdeauna o situatie stresanta, fie ca este vorba de sanatate sau de bani. De indata ce nu mai fumeaza, micul monstru launtric are nevoie de hrana. Fumatorul vrea atunci o tigara, iar faptul ca n-o poate avea il face si mai nefericit. Ceea ce lua impotriva stresului nu-i mai este acum la indemana, astfel ca sufera o tripla lovitura. Rezultatul probabil, dupa o perioada de chin, este compromisul:  O sa fumez mai putin.  sau  Am ales prost momentul.  sau  O sa astept pana cand n-o sa mai fiu stresat.  Insa cand stresul a trecut nu mai are nevoie sa se lase, asa ca nu mai incearca pana la urmatorul moment stresant. Bineinteles, momentul nu e niciodata potrivit, deoarece, pentru majoritatea oamenilor, viata devine mai stresanta, nu mai putin stresanta. Iesim de sub aripa protectoare a parintilor si infruntam viata ne cumparam o casa, platim rate, facem copii, ne luam slujbe tot mai grele s.a.m.d. Evident, viata fumatorului nu poate deveni niciodata mai putin stresanta pentru ca ceea ce produce stresul e tocmai tigara. Pe masura ce doza de nicotina creste, fumatorul devine tot mai nefericit si iluzia lui in ce priveste dependenta se amplifica.

De fapt, e o iluzie ca viata devine tot mai stresanta, iar ceea ce genereaza iluzia e tocmai fumatul sau o adictie similara. Vom discuta asta in amanunt in modulul 28.

Dupa primele esecuri, fumatorul incepe de obicei sa viseze ca intr-o buna zi o sa se trezeasca si pur si simplu n-o sa mai vrea sa fumeze. Speranta asta e atatata in general de povestile auzite de la alti fosti fumatori ( Am avut o gripa si dupa aia n-am mai putut sa fumez. )

Nu te amagi. Am verificat asemenea zvonuri si nu sunt niciodata atat de simple pe cat par. De obicei fumatorul se pregatea sa se lase si s-a folosit de gripa ca de o trambulina. Eu insumi am petrecut 30 si ceva de ani asteptand sa ma trezesc intr-o buna dimineata cu dorinta de a nu mai fuma niciodata. Dar, ori de cate ori eram racit si ma supara pieptul, abia asteptam sa se termine odata ca sa pot fuma cumsecade.

Oamenii care se lasa de fumat  dintr-o data  au suferit de obicei un soc. Le-a murit o ruda apropiata de o boala corelata cu fumatul sau le-a fost foarte frica pentru propria lor sanatate. Dar e mult mai frumos sa spui:  Intr-o dimineata, am hotarat sa nu mai fumez. Uite de ce sunt in stare!  Nu te mai pacali singur! Nu se va intampla decat cu contributia ta directa.

Sa vedem mai in detaliu de ce Metoda vointei este atat de dificila.

De cele mai multe ori adoptam in viata stilul  las treaba asta pe maine. , adica ne bagam, ca strutul, capul in nisip. Cateodata ceva declanseaza totusi o tentativa de a ne lasa. Grija pentru sanatate, bani, stigmatul social, sau recenta criza de tuse cu sufocare, in urma careia ne-am dat seama nu prea ne place treaba asta.

Indiferent de motiv, ne scoatem capul din nisip si incepem sa cantarim argumentele pro si contra fumat. Dupa care descoperim ceea ce am stiut toata viata: la o evaluare rationala, concluzia este NU MAI FUMA de o mie de ori!

Daca faci socoteala ce avantaje ai daca fumezi si ce avantaje ai daca te lasi, diferenta de puncte este coplesitoare in favoarea lasatului de fumat. Insa desi fumatorul stie ca i-ar fi mai bine daca n-ar fuma, el crede totusi ca sacrifica ceva. E o iluzie, dar e o iluzie puternica. Fara sa stie de ce, fumatorul crede ca tigara il ajuta in momentele bune si in momentele proaste ale vietii.

Inainte sa faca tentativa, a fost supus la doua forme de spalare a creierului: cea a societatii, consolidata de cea a propriei adictii. Lor li se adauga inca o forma de spalare a creierului, si mai puternica:  E foarte greu sa te lasi! 

A auzit povesti despre fumatori care s-au lasat de mai multe luni si inca au o pofta disperata de tigara. E vorba de acei fosti fumatori vesnic nemultumiti s-au lasat, dar isi petrec restul vietii vaicarindu-se cat le-ar placea sa fumeze o tigara. A auzit de fumatori care n-au mai fumat ani in sir, parand sa duca o existenta fericita, dar care au aprins la un moment dat o tigara si au redevenit dependenti. Cunoaste probabil si cativa fumatori in stadii avansate de boala, care in mod clar se autodistrug si carora, in mod evident, nu le place tigara, insa continua sa fumeze. Peste toate, a avut probabil el insusi una sau mai multe experiente de acest tip.

Asa ca, in loc sa porneasca entuziasmat  ce minune, am hotarat sa nu mai fumez!  - porneste cu un sentiment prost, de sfarsit de lume, de parca trebuie sa urce Everestul, si cu credinta ferma ca o data ce micul monstru si-a infipt ghearele in tine esti captiv pe viata. Multi fumatori pornesc asta cerandu-si scuze prietenilor si rudelor:  Uite, eu o sa incerc sa ma las de fumat si o sa fiu probabil nervos in saptamanile urmatoare. Incearca sa ma suporti.  Nenumarate tentative sunt sortite esecului mai inainte sa inceapa.

Sa presupunem ca fumatorul supravietuieste fara tigara cateva zile. Congestia din piept dispare destul de repede. N-a cumparat tigari, asa ca are mai multi bani in buzunar. Deci motivele pentru care s-a hotarat sa se lase i se evapora rapid din minte. E ca si cum ai vedea un accident grav de circulatie in timp ce esti la volan. Incetinesti un pic, dar te gandesti ca intarzii, asa ca uiti totul si apesi pe accelerator.

Pe de alta parte, acel mic monstru dinauntrul tau nu si-a primit doza. Nu ai nici o durere fizica: daca o raceala ti-ar produce aceeasi senzatie, nu te-ai opri din lucru si n-ai fi deprimat. Ai trece peste treaba asta cu usurinta. Tot ce stie fumatorul este ca vrea o tigara. De ce o vrea nu stie. Micul monstru din viscere il trezeste apoi pe monstrul cel mare, din cap, asa ca persoana care, cu cateva ore sau zile mai devreme, facea lista tuturor motivelor de a se lasa de fumat cauta acum cu disperare o scuza sa se reapuce. Isi spune chestii de genul:

Viata e scurta. Poate veni un cutremur. Se prea poate ca maine sa ma calce un autobuz. Oricum m-am lasat prea tarziu. In ziua de azi se spune ca totul e cancerigen.

Am ales un moment prost. Trebuia sa astept pana dupa Craciun/dupa vacanta/ dupa cutare eveniment stresant.

Nu ma pot concentra. Sunt tot mai enervat si mai furios. Nu pot sa-mi fac treburile cumsecade. Familia si prietenii n-or sa ma mai iubeasca. E clar, de dragul tuturor, trebuie sa reincep sa fumez. Sunt un fumator invederat si n-am sa mai fiu niciodata fericit daca n-o sa mai fumez o tigara. Acest lucru m-a facut sa fumez timp de 33 de ani!

In acest moment, de obicei fumatorul cedeaza. Aprinde o tigara si schizofrenia se amplifica. Pe de-o parte, imensa usurare de a-ti satisface, in sfarsit, dorinta, in clipa cand micul monstru isi primeste doza. Pe de alta parte, daca ai supravietuit fara sa fumezi un timp mai indelungat, tigara are un gust groaznic si nu poti pricepe de ce o fumezi. De aceea crede fumatorul ca n-are vointa. De fapt, nu e vorba de lipsa de vointa. Tot ce-a facut a fost sa se razgandeasca si sa ia o hotarare absolut rationala, in lumina ultimelor informatii. Ce sens are sa fii sanatos daca esti nefericit? Ce sens are sa fii bogat daca esti nefericit? Absolut nici unul. E infinit mai bine sa ai o viata mai scurta, dar fericita, decat una lunga si nefericita.

Numai ca nu e adevarat este exact pe dos! Viata de nefumator este infinit mai placuta, dar amagirea de care spuneam m-a facut sa fumez 33 de ani si, trebuie sa marturisesc, daca ar fi continut un strop de adevar, inca as mai fuma (corectie: n-as mai fi pe lumea asta).

Suferinta fumatorului n-are nimic de-a face cu chinul lipsei de nicotina. Sigur, ultimul are un rol declansator, insa agonia este de fapt mentala si e provocata de indoiala si de incertitudine. Cum fumatorul a avut din start sentimentul ca face un sacrificiu, el incepe sa se simta frustrat, ceea ce este o forma de stres. Momentele in care creierul ii spune  Ia o tigara  sunt cele de stres. Prin urmare, de indata ce se lasa, vrea o tigara. Dar acum n-o poate avea pentru ca s-a lasat de fumat. Treaba asta il deprima si mai tare, ceea ce redeclanseaza procesul.

Alt lucru care face Metoda vointei atat de dificila e faptul ca astepti sa se intample ceva. Daca scopul tau este sa treci o proba de conducere auto, cand ai trecut proba e sigur ca ti-ai atins scopul. In cazul Metodei vointei, iti spui:  Daca pot sa rezist suficient fara tigara, pana la urma nevoia de a fuma va disparea. 

Cand stii ca ti-ai realizat scopul? Nu stii niciodata, acesta e raspunsul, pentru ca astepti sa se intample ceva si nu se intampla nimic. Te-ai lasat de fumat cand ai stins ultima tigara, iar acum nu faci decat sa astepti, ca sa cat va dura pana cand cedezi.

Asa cum spuneam mai sus, agonia prin care trece fumatorul e mentala, provocata de incertitudine. Desi nu exista durere fizica, efectul e totusi puternic. Fumatorul este nefericit si se simte nesigur pe sine. Nu uita deloc de fumat, dimpotriva, fumatul il obsedeaza.

Pot fi zile, sau chiar saptamani de depresie neagra. Mintea fumatorului e asaltata de indoieli si temeri:

 Cat va dura dorinta? 

 O sa mai fiu vreodata fericit? 

 O sa mai doresc vreodata sa ma trezesc dimineata? 

 O sa ma mai bucur vreodata de o masa? 

 Cum o sa fac fata stresului pe viitor? 

 O sa-mi mai placa vreodata sa merg la petreceri? 

Fumatorul asteapta ca lucrurile sa se imbunatateasca, insa atata vreme cat se lamenteaza tigara devine tot mai pretioasa.

De fapt, ceva se intampla, dar fumatorul nu-si da seama. Daca poate supravietui trei saptamani fara sa inhaleze deloc nicotina, dorinta fizica de nicotina dispare. Pe de alta parte, cum spuneam inainte, chinul privarii de nicotina este atat de discret, incat fumatorul practic nu-l percepe. Totusi, cam in trei saptamani, multi fumatori simt ca  au invins . Asa ca isi aprind o tigara ca sa si-o demonstreze! Are un gust groaznic, dar fostul fumator a livrat acum corpului o doza de nicotina, iar in clipa cand stinge tigara nicotina incepe sa-I paraseasca organismul. Si iata ca vocea aceea mititica, dintr-un cotlon al mintii, ii spune:  Vrei inca una.  Invinsese, dar a redevenit dependent chiar acum.

De obicei, fumatorul nu-si va aprinde pe loc o alta tigara. Isi spune:  Nu vreau sa devin din nou dependent.  Asa ca lasa sa treaca o vreme ore, zile, chiar saptamani. Acum fostul fumator s-a convins:  N-am devenit dependent, deci nu risc nimic daca-mi mai aprind una.  A cazut in aceeasi capcana ca la inceput si deja aluneca pe panta in jos.

Fumatorii care reusesc sa se lase cu Metoda vointei inclina sa creada ca metoda dureaza prea mult si e dificila. Motivul este ca principala problema e spalarea creierului si, cand dependenta fizica a disparut, fumatorul continua sa fie obsedat de tigara. Pana la urma, daca reuseste sa supravietuiasca destul de mult timp, incepe sa priceapa ca n-o sa moara. Nu se mai lamenteaza si accepta ca viata merge inainte si e placuta fara tigara.

Multi fumatori reusesc cu aceasta metoda, dar ea e anevoioasa, iar esecurile sunt mult mai numeroase decat succesele. Chiar si cei care reusesc raman tot restul vietii vulnerabili. Isi pastreaza o oarecare spalare a creierului si sunt incredintati ca in momentele bune sau in cele rele tigara poate sa ajute. (Foarte multi nefumatori sufera si ei de aceasta iluzie. Sunt supusi la randul lor spalarii creierului, dar fie nu pot invata sa le  placa  tigara, fie refuza partea nociva  nu, multumesc! .) Iata de ce multi fumatori care se lasa pe perioade indelungate reincep sa fumeze.

Multi fosti fumatori isi aprind o tigara sau ca  premiu , sau ca sa se autoconvinga cat de oribila este. Si chiar este, dar, de indata ce omul stinge tigara, nicotina incepe sa-i paraseasca organismul si vocea mititica din cotlonul mintii spune:  Vrei inca una.  Daca aprinde inca una, continua sa aiba un gust oribil, asa ca-si spune:  Minunat! Atata timp cat nu-mi place, nu devin dependent. Dupa Craciun/vacanta/ necazul asta, o sa ma las definitiv. 

Prea tarziu. Este deja dependent. Capcana in care cazuse candva l-a capturat inca o data.

Asa cum spun tot timpul, placerea n-are nici un rol. Si niciodata n-a avut! Daca ar fi vorba de placere, nimeni n-ar fuma mai mult de o tigara. Ne inchipuim ca ne plac tigarile doar fiindca nu putem admite ca suntem atat de prosti incat sa le fumam fara sa ne placa. Tocmai de aceea fumatul e in mare parte subconstient. Daca, in timp ce fumezi fiecare tigara, ai fi constient de ceea ce-ti intra in plamani si ti-ai spune:  Chestia asta ma costa, intr-o viata, 40 000 de lire sterline, iar tigara din care trag acum poate sa-mi declanseze cancerul ala de plamani  - atunci, pana si iluzia placerii ar disparea. N-am suporta sa infruntam acest gand! Daca observi fumatorii, mai ales in societate, vei vedea ca sunt fericiti doar cand nu-si dau seama ca fumeaza. De indata ce isi dau seama, incep sa se simta stanjeniti si culpabili. Fumam ca sa hranim micul monstrusi, o data ce ai expulzat micul monstru din corp si marele monstru din cap, nu vei mai avea nici nevoia, nici dorinta sa fumezi.