Civilizatia, asa cum a fost ea inteleasa de oamenii grabiti si nerabdatori ai secolului abia incheiat, s-a dodit o adevarata cutie a Pandorei. Industrializarea, automobilul, alimentele variate, cu continut mare de calorii si grasimi, televizorul ne-au facut viata mult mai usoara si mai placuta, dar au adus printre noi si cativa mari ucigasi tacuti. Printre ei, ateroscleroza, boala care ingroasa peretii vaselor de sange si impiedica buna functionare a unor organe vitale: inima, creierul si arterele periferice ale membrelor inferioare. Boala aterosclerotica a denit una dintre cauzele principale de deces si de invaliditate.
Ultimii 40-50 de ani ai secolului XX au fost insa ani de cautare a modalitatilor celor mai eficiente de tratament al acestei boli. Concomitent, s-au desfasurat ample studii la nilul unor grupuri de oameni diferite ca rasa, sex, conditii de viata etc, pentru determinarea elementelor zise de risc, cu rol determinant in aparitia bolii. Asa s-a intocmit lista neagra a factorilor de risc majori pentru boala cardiovasculara aterosclerotica: fumatul, hipertensiunea arteriala, colesterolul, lipsa activitatii fizice, intoleranta la glucoza si diabetul zaharat, stresul. Din fericire, aceleasi studii au aratat ca indepartarea sau tratarea la timp a acestor factori reduce considerabil riscul de aparitie a maladiei. Mai mult, daca tin factorii de risc sub control, persoanele deja bolna pot spera la o viata mai lunga si de calitate mai buna, fara suferinta, fara enimente cardiovasculare acute sere, cum ar fi infarctul de miocard. in afara acestor factori controlabili, riscul de a face boala depinde in destul de mare masura de un factor necontrolabil - zestrea genetica, exprimata prin rasa si istoricul familial.
Nu cu foarte multi ani in urma, majoritatea medicilor recomandau bolnavului de inima repaus, medicamente si, entual, interntia chirurgicala. Dupa respectiva interntie chirurgicala recomandarile erau aceleasi: repaus, medicamente. Nimic mai mult. Fara sfaturi privind dieta, tipul sau nilul de activitate fizica permisa, comportamentul in familie sau in comunitate, fara ajutor pentru depasirea stresului si depresiei induse de boala, fara referiri la factorii de risc pentru evolutia negativa a bolii - cu exceptia fumatului, poate. Nu se vorbea nici despre educarea familiei sau despre modificarea stilului de viata, nici despre importanta armoniei dintre corp si suflet pentru buna functionare a celui dintai. Toate acestea fac acum parte din tratamentul bolilor cardiovasculare, nefiind considerate doar gesturi marginale, adju-vante. Mai mult, sunt componente de baza ale programelor de prenire, precum si ale programelor de refacere la nil maximal a functiilor afectate de suferinta.
Notiunea de prenire a bolilor cardiace si apoi cea de recuperare a bolnavilor cardiovasculari au reprezentat, cu aproximativ patru decenii in urma, aproape o revolutie in gandirea medicala a timpului. Recuperarea presupune refacerea la un nil functional optim a cordului si vaselor unui bolnav cardiac, care sa-i permita desfasurarea vietii de zi cu zi, astfel incat sa-si asigure cel putin autoingrijirea si loco-motia fara efort, fara aparitia unor simptome neplacute sau periculoase. Individul se poate reintegra, prin urmare, in familie si in comunitate si poate aa o viata de calitate buna. Treptat, a prins contur conceptul de calitate a vietii pentru toate suferintele cronice care creeaza invaliditate, in ultimii zece ani el urcand cel putin pe aceeasi treapta cu longevitatea.

Este interesant de urmarit evolutia in timp a acestor idei, cu atat mai mult cu cat in decursul istoriei umanitatii ele au fost promovate si apoi dezavuate in repetate randuri.
Exercitiul fizic controlat si sustinut reprezinta un aliat de nadejde in prenirea (profilaxia), tratamentul si recuperarea bolilor cardiovasculare aterosclerotice. Beneficiile sale au fost recunoscute inca din Antichitate de medicii si filozofii chinezi, indieni si mai ales greci. Actele medicale din acele timpuri se bazau pe concepte spirituale. Exercitiul fizic, ca orice act medical, era insotit de tehnici de meditatie ori alte practici spirituale. Din aceeasi perioada dateaza si primele elemente de profilaxie.Inchegarea unor programe unitare privind exercitiul fizic se produce abia la sfarsitul secolului al XlX-lca, cand prinde contur kineziologia, stiinta miscarii. Este perioada in care englezii Stokes si Schott si germanul Oerter, independent unii de altii, arata importanta exercitiului fizic pentru cardiaci si a reluarii precoce, progresi a mersului dupa un infarct de miocard. in 1908 Knopf pune bazele gimnasticii respiratorii, avand ca rezultat ameliorarea schimburilor de gaze, oxigen si dioxid de carbon, la nil pulmonar. Urmeaza punerea la punct, de catre Leo Burger, a setului de exercitii care ii poarta numele, destinat bolilor vaselor de sange periferice.In 1951 Levine si Lown reactualizeaza importanta mobilizarii precoce a bolnavilor dupa infarctul de miocard; ideea este reluata in 1957 de Hellerstein si Ford intr-un articol revolutionar privind recuperarea cardiaca.
Kenneth Cooper fundamenteaza principiile gimnasticii aerobice in 1970. in 1972 apare primul ghid de testare la efort si de prescriere a antrenamentului fizic pentru bolnavii cardiovasculari, ghid reactualizat periodic pana de curand.
Ultimii 10-l5 ani au adus do incontesile privind necesitatea unei activitati fizice sustinute pentru o functie cardiaca optima (asa-numituly?//iess cardiac), respectiv pentru o conditie fizica optima (fitness fizic) si pentru diminuarea riscului de boala aterosclerotica. Efectele asupra sanatatii sunt consecinta activitatii tuturor aparatelor si sistemelor, deci a intregului organism. Cel mai implicat si, in consecinta, cel mai studiat este aparatul cardiovascular.
Exercitiul fizic este o functie naturala a corpului omenesc. Acesta pare special construit pentru miscare, esentiala in timpurile mai chi pentru supravietuire. in deceniile din urma, supravietuirea denind tot mai la indemana, omul a uitat sa se miste. Marea intelepciune a practicarii constiente a miscarii sub forma exercitiului fizic consta in a pastra un echilibru intre performanta fizica, sanatate si riscul de boala, in medicina, performanta fizica este strans legata de capacitatea functionala a organismului si de calitatea vietii. Identificarea factorilor care pot limita performanta si determinarea capacitatii functionale se face cu ajutorul testelor de efort. Performanta fizica este rezultatul intricarii a cinci sisteme: mobilitate-flexibilitate, forta, coordonare, rezistenta si viteza de miscare. Pentru atingerea performantei sunt solicitate, in diferite grade, toate sistemele organismului, cu preponderenta sistemele muscular si osteoarticular, cardiovascular, nervos, pulmonar si sanguin. Stiinta care studiaza acest fenomen complex numit miscare este kinesiologia (sau kinetologia), iar utilizarea exercitiului fizic pentru profilaxie, terapie si recuperare functionala a capatat numele de kine-toterapie. Acum, ea face parte din tratamentul multor boli, mai ales cronice ori cu tendinta de cronicizare, alaturi de formele clasice de terapie. Efectele kinetoterapiei sunt numeroase, unele neputand fi obtinute prin alte tratamente:

creste nilul conditiei fizice

scade nilul de stres, atenueaza depresia, anxietatea

permite controlul greutatii

diminueaza riscul suferintelor degenerati articulare, inclusiv al durerii lombare

combate sindromul de deconditionare

faciliteaza cresterea armonioasa (in cazul copiilor)
combate sechelele bolilor cronice (bolile cardiovasculare, boala cerebrovasculara, cancerul, hipertensiunea arteriala, bronsita cronica obstructiva, diabetul zaharat, osteoporoza)
amelioreaza respiratia
scade durerea prin eliberarea de endorfine naturale (substante secretate de organismul insusi pentru a bloca perceptia senzatiei de durere)
scade riscul de producere a bolii cardiovasculare, a diabetului zaharat de tip 11, a unor tipuri de cancere, a osteoporozei

scurteaza travaliul (in cazul femeilor care nasc)

determina o stare de bine generala si permite imbunatatirea imaginii despre sine.
Nu numai ca exercitiul fizic reprezinta un excelent mijloc de terapie, dar lipsa lui, adica inactivitatea fizica, are consecinte negati de aceeasi intensitate ca fumatul. Desigur, el trebuie efectuat in conditii adecvate, la parametri care sa permita aparitia efectelor benefice fara riscul reactiilor negati, si sa fie adaptat fiecarui individ in parte, cu atat mai mult cand este vorba de un om bolnav sau cu potential de imbolnavire. De aceea sunt indicate prescriptia medicala si supragherea de specialitate.