DATE GENERALE
Aneylostomidoza este boala provocata de prezenta in organismul uman a 2 specii de nematozi, din familia Ancylostomidac, si anume: Ancij-losloma duodenale (genul Ancylosloma) si Necator amcrkanus (genul Nealtor).
Boala provocata de Ane.ylosloma duodenale se numeste ancylosLo-miaza, iar cea provocata de Necator americanus se numeste necatoroza. De multe ori, insa, in cercetarile de teren, nu se precizeaza specia parazitului, ci numai faptul ca este vorba de un aneylostomid. in asemenea cazuri, este bine de a utiliza pentru boala produsa numele mai larg cuprinzator al familiei parazitului, deci aneylostomidoza.
Boala data de ambele genuri este perfect asemanatoare, ca si biologia acestor 2 paraziti. Din aceasta cauza, va fi expusa sub denumirea de aneylostomidoza.
Caractere morfologice. Masculul de Ancylostoma duodenale masoara 811 mm, cu o grosime de 0,5 mm; femela poate ajunge in lungime la 20 mm cu o grosime de 1 mm. Viermii prezinta anterior o capsula bucala caracteristica, incovoiata usor in cirja spre fata dorsala. Pe buza ventrala a capsulei bucale, exista 2 perechi de cirlige puternice, prin care viermele se agata de mucoasa intestinala, iar de pe lobii faringieni latero-ventrali patrund in interiorul capsulei bucale 2 lame faringiene taioase, al caror rol este de a sectiona mucoasa intestinala patrunsa in capsula.
La extremitatea posterioara, femela prezinta un spin ;,scutit, iar masculul se termina cu o punga copulatoare, avind aspectul unei umbrele, intarita lateral de citeva coaste. ;il caror numar si dispozitie sint caracteristici de specie. Vulva femelei este situata in 1/2 posterioara a corpulu i.
O u a 1 e au o forma ovoidala. Masoara 40 pe 60 microni. Poseda o coaja foarte subtire si continutul lor este divizat in 4G blastomere. in tara noastra, Ancijlosioma duodenale a existat in minele de la Anina, dar in prezent este complet eradicata.
Necator americanus se deosebeste de specia precedenta, prin faptul ca este mai mic. Masculul masoara 7-9 mm, cu o grosime de 0.3 mm. Femela masoara 10

12 mm, cu o grosime de 0,4 mm. Cele 2 perechi de cirlige de pe buza ventrala a capsulei bucale sint inlocuite prin 2 lame taietoare, iar de pe lobul faringian dorsal se desprinde si patrunde in capsula un dinte proeminent. Punga copulatoare a masculului prezinta o dispozitie deosebita a coastelor de intarire. Femela este lipsita de spinul terminal, iar vulva este situata la mijlocul sau in 1/2 anterioara a corpului. O u a 1 e sint mai alungite, masurind 40 pe 70 microni, posed in d un numar mai mare de blastomere.
Evolutia ambelor specii este asemanatoare. Din ou, iese o larva rabditoida, adica prevazuta cu 2 dilatatii esofagiene. Ivi se formeaza foarte repede, dupa ce oul a ajuns in mediul extern. in curind, aceasta larva napineste, dind nastere la o a 2-a larva, care este strongiloida, adica poseda un esofag lung, cu o singura dilatatie. La rindul ei, si aceasta a 2-a larva napirleste, dar ramine inconjurata de camasa de napir-lire, devenind astfel larva strongiloida inchistata, care este infestanta. Ea se introduce in organismul uman, in mod activ, strabatind prin piele, dupa ce se debaraseaza de camasa de napirlire. Intrata in organism, ea patrunde in circulatie si ajunge cu torentul circulator in inima dreapta, de aici in plamini si (la fel ca larvele de Strongyloides stercoralis) trece in alveolele pulmonare, se ridica pe arborele respirator, pina in fundul gitului, de unde este inghitita si, prin esofag si stomac, ajunge in duoden, unde se sileste si va suferi inca 2 napirliri, pina ce ajunge la stadiul adult.
Rol patogen. Pentru ambele specii, patrunderea prin piele are drept efect tulburari cutanate de ordin toxicoalergic si infectios. Pe de o parte, intra in joc. apararea locala celulara a organismului, pe de alta parte, se produc infectii microbiene la punctele de. patrundere. Se ajunge, astfel, la leziunea cutanata, cunoscuta sub numele de "gurma minerilor".

Trecerea larvelor prin plamini duce la manifestari de bronsita, tuse, expectoratii sanguinolente si la aparitia sindromului Loffler.
Actiunea de hranire a viermilor adulti in intestin duce la tulburarile cele mai importante. Bolnavul manifesta greata si varsaturi, dureri abdominale (mai ales epigastrice), care se calmeaza prin ingerarea de substante inerte (ceea ce poate duce la geofagie) si capata o anemie extrema, determinata de sustragerea unei cantitati foarte mari de singe (in raport cu numarul de paraziti) si de toxinele liemolitice ale ancylostomidelor. Intra in joc, de asemenea, uvUdigestia si malabsorbtia, deprimarea eritro-poieziei si infectiile microbiene secundare (A. M. Nhonoli). Anemia intensa caracteristica, la care ajung acesti bolnavi, poarta numele de "anemia minerilor".
Mai trebuie citate si tulburarile nervoase si psihice: apatie, neurastenie, greutate in mers, scaderea tonicitatii musculare, parestezii, toate determinate de toxinele viermilor.
Diagnosticul se pune cu usurinta prin evidentierea oualor foarte carac-Leristicc in nnleriile fee.ile. Aceste oua se ridica repede la suprafata, intr-o metoda de concentrare, prin 1'Iotat.ic. Daca analiza materiilor fecale se face cu inlirziere, unele oua pot fi deja eclozate, in locul lor eviden-tiindu-se larve, care trebuie sa fie diferentiate de larvele de Strongyloi-des stercoralis.

TRATAMENT Timolul
Timolul este un produs de extractie din frunzele si florile mai multor specii de te apartinind genului Thyinus, in special din Thymus vul-garis si Thymus serpillum. Se prezinta sub forma de cristale mari, incolore, cu un miros patrunzator si caracteristic. Este foarte toxic pentru inima. Dupa Goodman si Gilman, forta si amplitudinea contractiilor unui cord de mamifer perfuzat cu o solutie de timol sint diminuate la concentratia de 1 : 200 000, ceea ce reprezinta concentratia in singe, care poate fi realizata in cursul tratamentului cu unele doze terapeutice.
Contraindicatii: afectiuni renale si hepatice, afectiuni decompensate sau pe cale de deeompensare ale cordului, ulcer gastrointestinal, inflamatii ale mucoasei gastrointestinale, dizenterie, stare generala deficitara, batrinete, graviditate.
Administrarea medicamentului se face dimineata pe stomacul gol. in seara zilei dinaintea tratamentului, se administreaza un purgativ salin (sulfat de sodiu).
Doza de timol, dupa Podiapolskaia si Vasilikova, este urmatoarea: intre 2 si 5 ani, 0,20,5 g/zi; intre 6 si 8 ani, 0,60,8 g/zi; intre 9 si 10 ani, 11,2 g/zi, intre 11 si 15 ani, 1,32 g/zi; intre 16 si 20 ani, 2,53 g/zi; intre 21 si 50 ani, 4 g/zi; peste 51 ani, 3 g/zi.
Doza zilnica se imparte in a prize, care se administreaza dimineata pe stomacul gol, la intervale de 20 de minute. Administrarea se face in capsule amilacee, in care timolul foarte fin pulverizat se gaseste amestecat cu lactoza in parti egale. Substanta nu trebuie sa fie tasata in capsule, pentru a nu se produce conglomerate, care ar fi iritante pentru mucoasa stomacala.
La 1 1/2 orc dupa ultima priza, se administreaza un purgativ salin. Masa se da la 23 ore dupa purgativ.

Tratamentul se repeta la fel 3 zile consecutiv.

Precautii. in tot cursul tratamentului si cu 1 2 zile inainte si 1 2 zile dupa tratament, se vor evita cu strictete alimentele care contin alcool, grasimi sau otet. Timolul prezinta incompatibilitate cu aminofenazona (Pyramidon).
Noi am tratat, cu succes cu timol un bolnav cu Ancijlosloma duodenale, cu urmatoarele doze zilnice progresive, administrate in cite 3 prize, la interval de 1 ora: in prima zi 3 g, in ziua a doua 3,5 g, in ziua a treia 4 g. Tratamentul a fost bine tolerat.
Dupa Podiapolskaia, timolul ar avea o eficacitate mai mare in neca-toroza decit in ancylostoiniaza.

Tetraclorura de etilen
Introdusa in tratamentul aneylostomidozei in 1925 de M. Hali si I. Schillinger, tetraclorura de etilen a inlocuit tetraclorura de carbon, care este mult mai toxica. Se prezinta ca un lichid incolor, usor volatil, prezentind un miros caracteristic. Se descompune la lumina si trebuie pastrata la adapost de lumina, in sticle colorate inchis. Se descompune si in contact cu aerul, prin simpla invechire, cu formare de fosgen, care este deosebit de toxic. Din aceasta cauza, se va utiliza un produs cit mai recent preparat.
Contraindicatii: boli de ficat, boli pulmonare, ulceratii sau/si numai inflama tii ale mucoasei digestive, hipotiroidie, hipocalcemie, perioada de lactatie (pentru a evita hipocalcemia), debilitate inaintata, graviditate constipatie rebela, alcoolism. Se va evita terapia concomitenta cu metale grele (A. Davis). De asemenea, prezenta concomitenta a ascarizi-lor contraindica tetraclorura de etilen, deoarece aceasta produce o excitare a ascarizilor, pe care ii incita la cratisni. Ascarizii trebuie neaparat eliminati in prealabil.
Pregatirea bolnavului. Cel putin 24 de orc inainte, de tratament bolnavul nu va ingera alcool, nici grasimi. Seara din ajunul tratamentului va lua o masa foarte usoara. Nu se da purgativ seara in ajun.
Administrarea medicamentului se face dimineata, pe stomacul gol; bolnavul nu va ingera nimic altceva in afara de apa, in tot reslul diminetii. Dozele mai mari, depasind 1 ml. se administreaza sub forma de capsule gelatinoase, cuprinzind cantitatea necesara (atentie la integritatea capsulei). Dozele de 1 ml se administreaza in sirop gumos (Channat si Raymond) sau in apa, la care, s-au adaugat 2 picaturi de Tween cSO (Picardo Sarda si Aude Rodriguez) sau adsorbit pe bucatele de zahar (P. W. I lut ton si K. Somers).
Dupa administrarea medicamentului esle bine ea bolnavul sa raminu culcat inca I ore sau cel putin sa nu faca eforturi fizice.
Nu se administreaza purgativ dupa medicament, deoarece aresta creste numarul si intensitatea fenomenelor secundare si scade eficacitatea medicamentului (Carr si colab., 11)51; A. R. Pinlo si colab., 195C>; A. Lopez Rico si colab., 195G; Wang Cheng Yi, 1959; Mai K'ai si colab., 1959). Alti autori (Bawa si colab., 1965) administreaza, lotusi, purgativul la 1 2 ore dupa medicament, pentru a preveni absorbtia medicamentului.
Bolnavul va continua regimul alimentar fara grasimi si alcool cel putin inca 24 de ore dupa tratament.
Modul de actiune a tetraclorurii de etilen nu este inca precizat. Viermii se elimina fiind inca vii (A. Davis).
Doza recomandata de A. Davis, in 1973 (O.M.S.), este la copil de 0,10 ml/kilocorp, cu un plafon de 4 ml. La adult, doza esle de 0,10

0,12 ml/kilocorp, cu uu plafon de 5 ml. Unii autori (R. Wigand, 1953; L. Rrumpt si IIoTlii Sang, 195f>; Wigand si Mat Ies, 1958) recomanda la copil doze mult mai mici, calculate la 0,20 ml/an de virsta. .1. Schneider contraindica tetraclorura de etilen sub virsta de 10 ani, ceea ce arata ca fenomenele secundare

desi de cele mai multe ori anodine

nu trebuie totusi subestimate.
Penomene secundare. Cel mai deseori intilnite sint greata si varsaturile, dureri abdominale (mai ales epigastrice). crampe, ca si fenomenele nervoase (ameteli, cefalee). Uneori, apare o stare de excitatie cu euforie, simulind ebrietatea. Alteori, o stare de buimaceala, de somnolenta si chiar de narcoza profunda, cu abolirea reflexelor si contractarea pupilelor, care intr-un caz a durat 2 ore, urmate de o stupoare de mai multe ore (Sandground, 1941).
Repetarea tratamentului se poate face dupa 4 zile si se poate repeta de mai multe ori la aceste intervale. Tetraclorura de etilen este mai eficace in necatoroza decit, in ancyloslomiaza.

Hidroxinaftoatul de befeniu

Bephenium este un derivat de amoniu cuaternar. Sarurile de bephe-inuin au fost introduse relativ recent in terapeutica antihelmintica. Dintre ele, aceea caic a capatat adeziunea generala ca toleranta si eficacitate, este hidioxinatloatul de, befeniu (Aleopar, Naftamon), prezentat sub forma de granule fine. Are o culoare galbuie si un gust foarte amar. Este prezentat in plicuri a cile 5 g de hidroxinal'toat de befeniu, care contine 2,5 g de befeniu-baza.
Contraindicatii nu i se cunosc. Este foarte putin resorbit prin mucoasa intestinala. A putut fi administrat fara tulburari la copii foarte mici si chiar la sugari, care sufereau de deficiente organice serioase (anemie extrema, epuizare, casexie, hipoproteinemie, hipotrofie, enterite si chiar ciroza hepatica), cazuri in care tratamentul cu tetraclorura de etilen ar fi fost contraindicat. Se poate administra si in graviditate si, de asemenea, in prezenta concomitenta a ascarizilor.
Pregatirea bolnavului nu este necesara. Nu se administreaza purgative nici in ajunul si nici dupa administrarea medicamentului.
Administiarea medicamentului se face in priza unica, amestecat bine in sirop foarte dulce (pentru a contracara gustul sau foarte amar). Ama-reala lui ar putea provoca la unii copii varsaturi. Administrarea se poate face dimineata pe stomacul gol, dar este mai bine sa fie facuta la 2 ore dupa micul dejun.
Doza, la orice virsta, incepind cu 2 ani, este de 2.5 g befeniu-baza, adica intreg continutul unui plic. Sub 2 ani si sub greutatea de 10 kg, doza se reduce la 1/2 (1,25 g befeniu-baza). Unui copil de 40 de zile, cintarind 3 kg, C. Lambotte si colab. i-au administrat numai 1/3 din continutul unui plic (1,7 g din produs si deci 0,83 g befeniu-baza).
Bolnavul nu va minca nimic 2 ore dupa ingerarea medicamentului.
Purgativele dupa medicament trebuie evitate, intrucit ar scurta durata contactului medicamentului cu viermii (Goodwin si colab).
Fenomene secundare, (ireala si varsaturile pot fi provocate in parte si din cauza amarelii medicamentului. Uneori, varsaturile pol lua un caracter ingrijorator. La citeva ore de la administrarea medicamentului, se poate instala o diaree, care dureaza toata ziua. Au mai fost semnalate dureri abdominale si cefalee. Dupa Rubens Campos si colab. (1900), fenomenele secundare sint mai frecvente, in cazurile in care administrarea s-a facut pe stomacul gol.
liepelarea tratamentului se poate face cu aceleasi doze si in urmatoarele 23 zile, dar este preferabil sa se faca dupa 1 saptamina si sa se continue 34 repetari la intervale de cite 1 saptamina, pina la negati-varea controalelor coproparazitologice. Acestea se fac numai dupa ,r> zile de la terminarea fiecarui tratament, intrucit in primele 5 zile mai pot aparea oua de. ancyloslomide (II. Maux si Tom-That-Niom. 1901).
Medicamentul pare a avea o eficacitate mai mare in aucy lostomiaza decit in necatoroza, dar noi cercetari sint necesare in aceasta directie (A. Davis).

Bitoscanatul

Medicament intrat in arsenalul antihclmintic abia in ultimul deceniu, bitoscanatul (.lonit), are formula chimica: para-difenilen-diizo-tiocia-nat. Se. prezinta ca o pulbere cristalina galbuie, lipsita de gust. Este foarte greu solubila in apa. Este prezentat sub forma de capsule a 0,050 g. Nu este precizat modul prin care actioneaza. S-a constatat ca dupa adminis-l rarea orala, medicamentul se concentreaza in paraziti, mai cu deosebire in tubul lor digestiv, in care poate ajunge atit prin singele, pe care ancy-lostomidele il sug, cif si direct transcuticular (A. Davis).
(Contraindicatii. Pina la noi cercetari nu se administreaza sub virsta de 5 ani. De asemenea, este contraindicat in perioada graviditatii si a lactaliei, ca si in cazuri de tulburari din partea glandei tiroide. Nu s-au semnalat alte contraindicatii.
Pregatirea bolnavului nu este necesara. Nu se dau purgative inainte de tratament.
Doza, la adult, este de 0,100 g, repetata de 3 ori, la interval de cite 12 ore. Doza totala =0,300 g. Medicamentul se poate administra la adult si intr-o priza unica de 0,150 g.
La copil, doza este urmatoarea: intre 5 si 9 ani, doua prize, a 0,050 g, la interval de 12 ore; intre 9 si 15 ani, doua prize a 0,100 g, la interval de 12 ore.
Administrarea se face dupa mese. Capsulele nu se mesteca in gura, ci se inghit intregi, intrucit medicamentul este iritant pentru mucoasa bucala. Nu se administreaza purgativ dupa medicament.
Precautii. Se evita cafeaua si alcoolul in cursul tratamentului.
Fenomene secundare: diaree, greata, varsaturi, dureri abdominale, buimaceala, ameteli, cefalee. Asemenea fenomene apar relativ frecvent, dar sint de mica intensitate. S. C. Johnson a constatat fenomene secundare la 37% din cazurile tratate, intr-un caz fiind necesara intreruperea tratamentului.
Tratamentul nu poate fi repetat inainte de 8 sapfamini.
Rezultatele obtinute cu bitoscanat in aneylostomidoza sint foarte incurajatoare. J. Holz si colab. (1972) au obtinut vindecari cu doza unica de 0,150 g in 79% din cazuri. O'Holohan si II. MatUnvs, utilizind doza unica de 0,150 g la adulti, de 0,050 la copii sub 9 ani si de 0,100 g, intre 10 si 14 ani, obtin vindecari in 95% din cazuri. Totusi, Chitrathorn si colab. (1972), cu aceeasi doza, nu obtin decit 35,3% vindecari, dar obtin o reducere de. 90,4% a numarului de oua pe gram de fecale.
Cu doza l'ractionata, O'Holohan si colab. (1971), la un numar de 53 pacienti, intre 4 si 01 de ani, obtin vindecari in 04,8% din cazuri, la cei cu mai putin de 4 000 de oua/gram de fecale, si o reducere a numarului de oua de. 91%, la ceilalti.
Palei si Olweny (1972) a eficacitatea bitoscanatului cu aceea a tetraclorurii de etilen la 2 grupuri de cite 40 de pacienti. Bitoscanatul a fost administrat in doza l'ractionata (0,100 gx3 ori , la interval de 12 ore), obtinindu-se 77,5% vindecari si reducerea numarului de oua la 92% din cei nevindecati; tetraclonita de etilen a fost administrata in doza de 4 ml/zi, timp de 3 zile consecutiv, obtinindu-se 72,5% vindecari si reducerea numarului de oua la 82% din cei nevindecati.

Levamisolul (tetramizol levogir)

Dozele de let'amisol (Decaiis) utilizate in ascaridioza ( cap. "Asca-ridioza"), nu dau rezultate multumitoare in aneylostomidoza, in care .1. Saugrain si A. Dclavat preconizeaza doza de 0,006 g/kilocorp, la copil, si 0,300 g ca doza maxima, la adult, iar CI. Bouycr recomanda doza de 0,007 g/kilocorp. Asemenea cresteri de doza au fost foarte bine tolerate, in.sa aplicarea lor nu a fost inca efectuata decit intr-un numar prea restrins de cazuri.

Tratamentul auxiliarIn general, bolnavii cu aneylostomidoza sint foarte anemiati. Tratamentul antihelmintic trebuie precedat de un tratament antianemic, care sa refaca rezervele epuizate de fier.
P. Podiapolskaia recomanda in special fierul redus (0,51 gx3/zi,la adult) sau tinctura ferri pomati. Pinto si colab. recomanda sulfatul feros, in doza de 0,25 gx3/zi, la adult, si 0,25 gx2/zi, la copil. Hu Hsbo Su si Wang Chang Hi (1959) mentioneaza ca un fapt curios ca administrarea de sulfat feros 1,80 g/zi (6 compr. a 0,30 g, cite 2 dupa fiecare din cele 3 mese principale), timp de 8 saptamini, duce la o scadere a numarului de oua de Ancylostoma. Aceasta inhibare a depunerii de oua s-ar face printr-un mecanism inca necunoscut. in consecinta, feroterapia are si un efect epidemiologie util, prin micsorarea numarului de oua pe care o determina.