Uleiurile esentiale sunt concentrate aromatice din te, arbori si flori. Majoritatea se obtin prin distilare, desi cate (de exemplu, cele din coaja de citrice) sunt produse prin presare la rece. Magazinele de produse naturale ofera mai multe sortimente, in flacoane mici din sticla galben-cafenie, cu dopuri cu picurator, care se deschid prin rasucire. Unele dintre cele mai exotice, cum ar fi trandafirul, sunt destul de scumpe, deoarece este nevoie de sute de kilograme de petale pentru cate grame de ulei. Unitatea tipica de masura pentru autotratament este picatura.
Unele uleiuri esentiale nu se administreaza niciodata intern, in timp ce altele nu trebuie folosite nici macar extern de catre femeile gravide. Pastrati-le in locuri care nu sunt la indemana copiilor. Urmatoarele sase uleiuri esentiale au o actiune relativ blanda, sunt netoxice si accesibile.
Desi exista si exceptii, in general uleiurile esentiale sunt atat de concentrate, incat nu trebuie aplicate direct pe piele Iara a fi diluate in prealabil. Daca le aplicati "ca atare" (fara a le dilua), este totusi bine sa faceti mai intai un test de toleranta pe o portiune a pielii.
Una dintre cele mai obisnuite metode de a dilua uleiurile esentiale pentru aplicarea externa este de a le adauga intr-un ulei vegetal "baza" ("de transport"), cum ar fi uleiul de floarea-soarclui, de germeni de grau sau de masline. Ca o recomandare generala, adaugati doua picaturi de ulei esential la o lingura de ulei baza.
Pentru baie, adaugati sase, pana la opt picaturi de ulei esential la o cada plina cu apa calda (apa fierbinte face ca uleiurile sa se epore rapid) si agitati apa cu mana de cate ori pentru a-l dispersa.

Cel mai simplu mod de a inhala aroma unui ulei esential este de a stropi un servetel sau o batista din bumbac cu sase, pana la opt picaturi si de a o tine la nas inspirand profund. Tineti ochii inchisi pentru a impiedica uleiul sa vi-i irite. De asemenea, puteti adauga trei sau patru picaturi intr-o chiuveta plina cu apa fierbinte, acopeiiti capul cu un prosop, aplecati deasupra apei si inspirati profund. Vaporizatoareie dau aerului un parfum placut de ulei esential pentru o perioada indelungata de timp. Majoritatea sunt boluri de ceramica, alimentate electric sau cu lumanari, in care trebuie sa adaugati opt, pana la zece picaturi de ulei esential si o cantitate mica de apa. Caldura determina eporarea lenta a uleiului si. umple toata camera cu o ceata tamaduitoare.
Pentru a-l aplica sub forma de spray, puneti opt pana la zece picaturi de ulei esential intr-un pulverizator sau intr-o pompita pentru tele din ghiveci si umpleti-l cu apa. in acest fel, se poate pulveriza direct pe piele sau, la fel ca in cazul porizatorului, pentru a raspandi o ceata fina in aerul din camera.
Pentru aplicatiile sub forma de comprese, puneti trei pana la patru picaturi de ulei esential in apa calda sau rece (in functie de afectiune), inmuiati o carpa de bumbac in solutie, stoarceti-o usor si aplicati-o pe zona traumatizata.
Musetel. Ca si in cazul tei ( mai sus) uleiul esential poate fi obtinut prin distilare din rianta germana sau cea romana. Principalul constituent, eficienta substanta antiinflamatoare azulen, se gaseste in concentratii ce mai mari in musetelul german. Uleiul esential este, de asemenea, renumit pentru proprietatile sale antiseptice si antibacteriene. Este folosit in tratarea iritatiilor cutanate, a arsurile, a ranile si a taieturile minore, a durerile si a crampele musculare, a febrei de fan, a luxatiile si a entorsele, a arsurile solare si a acneei. Are o actiune destul de blanda pentru a fi folosit in calmarea durerilor de eruptie dentara la copii mici.
Cuisoare. Mugurii florilor acestui arbore tropical vesnic verde (Eugenia caryophillata sau Syzygium aromaticum) dau un ulei esential puternic care este cel mai important remediu de prim ajutor pentru urgentele stomatologice. Cuisoarele, una dintre tele medicinale cele mai aromatice, cu gust caracteristic, se folosesc acum la orice, de la "Life Savers" pana la tigari.
Arborii de cuisoare se culti extensiv in zonele tropicale, in special in regiunea Oceanului Indian, in Indine de Vest si in Brazilia. Uscata si transformata in pudra, ta este un minunat condiment, foarte utilizat in bucatarie. Folosirea medicinala a tei dateaza cel putin din China antica, ai carei fitoterapeuti o prescriu de mii de ani pentru indigestie si infectii cutanate. Arabii au introdus-o in Egiptul antic, iar europenii o foloseau cu mult inainte de Evul Mediu. Frecarea gingiilor cu acest ulei pentru calmarea durerilor de dinti a fost un remediu preferat al fitoterapeutilor "ecletici" destul de raspanditi in Statele Unite in secolul al XlX-lea.
Aproape 20% din substantele active ale cuisoarelor sunt uleiurile esentiale al caror principal component este eugenoiul. Acest lichid aromatic incolor este sursa proprietatilor naturale anestezice si antiseptice ale tei. Uleiul esential de cuisoare este destul de puternic pentru a fi folosit de chirurgi ca sa-si sterilizeze instrumentele. S-a aratat, de asemenea, ca eugenoiul stimuleaza secretia de sali si ajuta la eliminarea gazelor intestinale.
Unii stomatologi inca mai folosesc uleiul de cuisoare ca anestezic local si jpentru a dezinfecta canalele radacinilor dentare. Este un ingredient in remediile pentru durerile de dinti, care se nd fara reteta, ca si in apele de gura, cum ar fi Lavoris. Pentru calmarea temporara a durerilor de dinti, inmuiati un tampon de ta in ulei si frecati dintele dureros si gingia din jurul lui. Acesta nu este o solutie definiti: tot trebuie sa duceti la stomatolog.
Fitoterapeutii si alti practicieni de medicina naturala folosesc uleiul esential si extern, pencru a dezinfecta rani si zgarieturi mici, a inlatura negii, a diminua afectiunile cutanate, cum ar fi scabia si intepaturile de insecte. Luat intern (doua picaturi diluate intr-o ceasca de apa), uleiul de cuisoare poate combate senzatia de voma si greata. Mirosul sau alunga insectele.
Uleiul esential de cuisoare, nediluat, este toxic in doze mari. De asemenea, poate irita gingiile si multa lume il dilueaza inainte de a-l folosi pentru durerile de dinti. Diluati-! intotdeauna cand il folositi pe piele si evitati-l in timpul sarcinii!

Eucalipt. Proprietatile unice ale acestui arbore australian au fost cele care au inspirat numele Muntilor Albastri din New South Wales. Frunzele speciilor de eucalipt (Eucalyptus ghbulus) secreta o rasina care, pe masura ce este eporata de soarele de ra, creeaza o pacla albastruie. Aceasta ceata naturala nu numai ca da culoare lantului muntos local, ci protejeaza eucaliptii de insecte si de malura. Se crede ca substantele chimice care confera aceste proprietati eucaliplului sunt cineolul si pinenul.
De peste doua sute de ani, australienii obtin prin distilare un ulei esential puternic mirositor din frunzele de eucalipt. Arborele este acum cultit si in alte tari cu clima temperata, inclusiv in Spania, in Portugalia si in China, dar Australia ramane sursa principala. Din eucalipt se extrage unul dintre cele mai ieftine uleiuri esentiale.
Uleiul esential de eucalipt are efecte antibacteriene si antivirale. De asemenea, ajuta la calmarea durerilor si la reducerea inflamatiilor. Practicienii il folosesc pentru a promo cicatrizarea ranilor, pentru a calma spasmele musculare si a fluidiza mucusul pentru tratarea astmului si a bronsitei. De asemenea, combate arsurile solare si flictenele, amelioreaza luxatiile si alunga insectele.

Aromaterapeutii aplica eucaliptul prin inhalatii sau porizatoare, in bai sau prin masaj. Concentratiile sau dozele mari de eucalipt pot irita rinichii atunci cand este administrat intern sau pielea, cand este aplicat extern. Respectati dozele recomandate.
Lentica. Frunzele si florile albastre ale arbustului de lentica (Lavctndula offlcinalis) sunt sursa acestui ulei usor si cu multe intrebuintari. Romanii adaugau lentica in apa de baie, iar preparatele fitoterapeutice de lentica sunt folosite inca din Antichitate pentru leziunile cutanate si ca aromatizant in parfumuri, sapunuri si produse cosmetice. Lentica creste in special in regiunile insorite din jurul Mediteranei. Aderata lentica salbatica este acum mai pretuita pentru uleiul sau decat hibridul landina (Landulux intermedia) care coloreaza sudul Frantei in timpul verii.

Substantele active ale lenticai cuprind un ulei volatil puternic parfumat si mult tanin. Uleiul se foloseste pe scara larga in industria cosmeticelor si a parfumului. Aromaterapeutii si alti practicieni ai medicinei naturale recomanda ca uleiul esential sa fie inhalat sau aplicai pe piele. Lxisia si o tinctura homeopatica care se foloseste intern si extern.

Inhalata pe nas, aroma proaspata, florala, a lenticai stimuleaza o zona a creierului, and efect sedativ asupra sistemului nervos central. Astfel, el este un soporific (somnifer) bland care poate alunga insomniile, contribuie la reducerea stresului si combate anxietatea si socul psihic survenite in urma ranirilor. Aromaterapeutii o recomanda si in tratamentul durerilor de cap. Local, uleiul actioneaza ca un cicatrizant, determinand intinerirea celulelor si stimuland sistemul imunitar. De asemenea, are unele efecte analgezice, antiseptice si antiinflamatoare. (Numele sau, de la cuntul latin lare, " a spala", reflecta o intrebuintare care continua in unele parti ale lumii: spalarea si dezinfectarea spitalelor si a camerelor bolnavilor.) Lentica are o actiune destul de blanda pentru a fi aplicata direct, nediluata, pentru tratarea diferitelor tipuri de rani, taieturi, zgarieturi si arsuri, ca si pentru luxatii, intepaturi si muscaturi de insecte, piciorul de atlet, dureri si crampe musculare si dureri de urechi. Lentica este recomandata in tratamentele pediatrice.
Menta. Producatorii din toata lumea folosesc uleiul esential din aceasta ta perena de gradina (Mentha piperita), in primul rand ca agent aromatizant in alimente, dulciuri, guma de mestecat si pasta de dinti. Desi folosirea sa ca remediu dateaza de doua secole, astazi mai putin de 1% din uleiul de menta are intrebuintari medicinale. Este pacat, pentru ca uleiul detine importante proprietati antiseptice, antiinflamatoare si astringente.
Desi fitoterapeutii clin Egiptul si China antica au inceput pentru prima oara sa foloseasca unele specii de menta cu mii de ani in urma, aceasta ta este relativ nou-venita pe scena medicala. Se pare ca menta a inceput sa fie cultita in Anglia, cam in primii ani ai secolului al XVIII-lea. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, era cultita in scop comericial in partea de vest a statului Massachusetts, si in 1812 era distilata pentru a se produce ulei. Planta este originara din Europa, unde se culti in continuare ca si in Statele Unite, in primul rand pentru uleiul sau esential. Recolta anuala din Statele Unite loreaza cam 100 milioane de dolari.
Ceaiul din frunze de menta e de multa vreme popular ca remediu digestiv, si unii fitoterapeuti il prescriu inca pentru indigestie, greata, diaree si crampe. Uleiul esential se foloseste intern pentru soc, astm, rau de calatorie, senzatii de lesin si greata si extern pentru o intreaga gama de afectiuni, printre care pruritul (mancarimile), hemoroizii, durerile de dinti, durerile musculare si intepaturile de insecte. Uleiul este eficient si pentru alungarea insectelor.
Uleiul se produce prin distilarea frunzelor. Un procent inalt intre principiile active este alcoolul mentol si contine, de asemenea, azulene si taninuri. Studiile referitoare la ulei arata ca acesta are si proprietati antimicrobiene, antivirale si ca este antispastic.
Uleiul de menta poate irita pielea unor persoane mai sensibile daca este aplicat nediluat sau in doze mari.
Arborele de ceai. in 1770, un botanist care il insotea pe marinarul britanic James Cook in explorarea coastei de est a Australiei, a fost intrigat de acest arbore neobisnuit. Echipajul lui Cook a facut ceai din frunzele aromatice ale arborelui (Malaleuca alternifolia), identificat mai tarziu ca fiind o specie din familia mirtului. Numele de .Arbore de ceai" a prins si, revenit in Anglia, botanistul Joseph Banks a intreprins prima dintr-o serie de cercetari asupra numeroaselor proprietati cicatrizante ale frunzelor. Astazi, uleiul esential din arborele de ceai este recunoscut ca unul dintre cele mai de seama remedii naturale de prim ajutor, folositoare pentru a trata arsuri, taieturi, zgarieturi, muscaturi, intepaturi si diverse iritatii ale pielii.

Daca echipajul lui Cook ar fi intrebat pe aborigenii australieni despre el, astazi am fi cunoscut ta sub denumirea de "arborele ranilor", pentru ca acestia o foloseau de mult pentru a dezinfecta si a vindeca ranile. Cercetatorii din Australia au confirmat proprietatile arborelui de ceai ca dezinfectant si, pana in 1930, a fost un medicament foarte respectat in aceasta tara. Cultitorii arborelui de ceai au fost scutiti de serviciul militar in timpul celui de-al doilea razboi mondial, pana cand au asigurat o provizie constanta de ulei pentru a fi inclus in trusele de prim ajutor. Productia comerciala a arborelui de ceai esle concentrata in New South Wales, singurul Ioc din lume unde creste in mod natural. Uleiul, de un galben pal, devine repede cunoscut in toata lumea pentru proprietatile sale antibiotice, antiseptice si antivirale.

Oamenii de stiinta au identificat vreo patruzeci si opt de compusi organici in uleiul arborelui de ceai. Desi este posibil ca toti sa joace un rol in capacitatea germicida si fungicida puternica a uleiului, doua dintre ele au o evidenta actiune medicinala - substantele chimice terpinen 4-ol si cineolul. Reglementarile produsului australian pred ca arborele de ceai trebuie sa contina cel putin 30% terpinen 4-ol. Potrivii Cynthiei Olsen,. autoarea volumului Ghidul uleiului de arbore de ceai australian, "Cu cat procentul este mai mare, cu atat mai bine, deoarece acest compus are proprietati cicatrizante". Olsen noteaza, de asemenea, ca unele spitale din Elvetia folosesc uleiul de arbore de ceai pentru a controla infectiile.

Studiile au aralat ca arborele de ceai este eficient impotri unei multitudini de afectiuni de origine virala, bacteriana si micolica, inclusiv piciorul de atlet, infectiile unghiilor si altele. De asemenea, este eficient in alungarea insectelor. "Uleiul de arbore de ceai este remediul meu favorit de casa", spune o cititoare din Salmon, Idaho. "il folosesc de ani de zile, cu rezultate excelente, pentru orice, de la raceala obisnuita la muscaturile de plosnita. Sotul meu este foarte multumit de ci in tratarea piciorului de atlet, iar eu nu-mi pot imagina sa cresc copin fara ulei de arbore de ceai. Trimit copin sa aduca arborele de ceai de cate ori au un cucui, o julitura, o taietura sau o eruptie, si problema se rezol".
Unii producatori dilueaza uleiul de arbore de ceai cu alte uleiuri sau cu uleiul din alte rietati de arbore de ceai. Studiile care i-au demonstrat efectele tamaduitoare au folosii ulei pur de Malaleuca alternifolia, deci cautati acele uleiuri care sunt Malaleuca alternifolia 100%. Unele companii prefera sa produca o crema terapeutica din arborele de ceai pentru arsuri solare si iritatii cutanate. Cautati-le pe cele cu un continut de cel putin 5% ulei de arbore de ceai. Companiile specializate in produse naturale pentru ingrijirea corpului folosesc acest ulei si ca ingredient in sampoane, sapunuri, paste de dinti, deodorante, uleiuri de masaj si o intreaga rietate de alte produse.
Arborele de ceai este nealergen si netoxic. Se poate aplica fara riscuri direct pe piele, fara a fi diluai (evitati totusi sa intre in ochi). Puteti pune cati stropi in apa fierbinte pentru a-l inhala ca sa ameliorati congestia nazala, dar altfel nu se ia intern.