Formele medii de tulburari inflamatorii primesc (sau pacientii cer) putine intepaturi; tratamentele prelungite necesita conditii de ingrijire mai sustinute: osteoartritele, 2-6 saptamani cu intepaturi regulate; artritele reumatoide 3-4 luni; scleroza multipla sau alte boli degenerative pot necesita 1-2 ani de tratament (cu 4000 de intepaturi pe an).Intr-un raport general s-a mentionat (1996) ca in SUA sunt in prezent 300 de medici care practica apiterapia, un exemplu fiind dat de Christopher Kun-Nat. Institut. Of Pain-Red Bank N.Y. cu peste 2000 de pacienti la care s-au aplicat peste 3 milioane de injectii cu VA. Exista fireste si medici din domeniul bolilor autoimune care manifesta retineri la terapia cu intepaturi cu VA, lucru de inteles, acum, cand statistic 2% din populatie este alergica la VA. Pentru aceste persoane, apiterapia fiind periculoasa, se impune ca pentru aplicarea acestei categorii de apiterapie, sa se efectueze in prealabil o testare privind alergia la VA.
T. Cherbuzier, 1996, relateaza cum este inca privita apiterapia in general, ideea reprezentarii sale prin terapie cu VA ca fiind reprezentati. Printre punctele traditionale din lume consacrate acestui mod de terapie sunt citate China si Romania, Coreea, iar cu extensivitatea clinica Romania, Bulgaria si Rusia, in timp ce in SUA, de exemplu, utilizarea VA este limitata doar la desensibilizari.
Terapia cu VA a evoluat in aceasta zona, in ultimul deceniu, prin preocuparile unor medici cu deschidere pentru terapiile orientale si naturiste. Christopher Kim, 1996, a inclus la Institutul National de Sanatate (SUA) un program de tratament apiterapie al durerii, tratand peste 2000 cazuri ativ cu tratamentul clasic, in afectiuni multiple: artrite, fibromiozite, nevrite, nevralgii. Dr. J. Santeili-Connecticut se remarca drept un sustinator fervent al Apiterapiei cu VA in cadrul Nat. Med. Soc. Invest. -New Mexico (1998).
Tipic, cercetatorii utilizeaza VA infiolat sau extras din albina uscat si apoi dizolt dupa clarificare in solutii izotone, sustinandu-se argumentul unui control al concentratiei, pe langa posibilitatea realizarii unor administrarii placebo.
Societatea Americana de Apiterapie (AAS) detine o baza de date de 630 de publicatii din ultimii 30 de ani (in limba engleza), din care 450 sunt publicate in ultimii 6 ani. Raportul Conferintei de Apiterapie (1996) citeaza faptul ca exista in lume clinici serioase cu preocupari stricte de apiterapie si cu traditie cum ar fi Institutul din Beijing- 1990, sau Centrul Medical de Apiterapie din Bucuresti cu 14 specialitati clinice de cercetare inca din anii '60.

Industria farmaceutica din numeroase tari produce, inca din 1927, preparate terapeutice din veninul de albine cu care s-au tratat, concomitent cu intepaturile albinelor, milioane de bolnavi. Pana de curand veninul de albine (VA) s-a aplicat, fara indicatia medicului, intr-o serie de autotratari ca mijloc terapeutic in medicina populara. In general, numarul oamenilor si animalelor domestice care sunt intepate de albine este deosebit de mare, iar urmarilor acestor intepaturi intamplatoare necesita adesea interventia medicului. Cazurile de intoxicatie si chiar deces in urma nenumaratelor intepaturi, ca si in cazurile reactiilor alergice grave fata de veninul de albine, se intalnesc destul de des.
De aceea cercetarile stiintifice asupra veninului si actiunii sale asupra organismului uman si animalelor a constituit o problema importanta pentru medicina umana si veterinara, fiind necesara o abordare interdisciplinara. Numarul cercetatorilor de diferite specialitati care se ocupa cu studierea veninului include insa doar pe adeptii interesati in aspectele apiterapiei, metoda ramasa- din pacate inca pentru multe cadre medicale - ca modesta si neeficienta, privind raspunsul asupra organismului uman in special.
Actualitatea studierii VA, din fericire din ce in ce mai pregnanta, cuprinde unele aspecte precum cercetarea procesului formarii veninului in corpul albinei si elaborarea unor metode de preparare pe scara mai larga in apicultura (Artemov V. -20/415), studierea compozitiei sale chimice, obserrea rezistentei elementelor compozitionale fata de actiunile distrugatoare exterioare (in scopul gasirii metodelor optime de prelucrare si purificare, metode care sa garanteze pastrarea activitatii biologice si terapeutice a preparatelor medicale pe baza de venin). Primele albine au aparut, dupa unele date (G. Arnold - Biologie et Apiculture, 1979) in era tertiara, acum aproximativ 50 milioane de ani dupa urmele gasite la Bolca-ltalia. Grupa albinelor - in sens larg - este o superfamilie, a apoidelor. Prin forta lor adapila au realizat o dezvoltare in era tertiara prin tele angiosperme care Ie-a furnizat polenul pentru hrana larvelor. Albinele inteapa, se apara si asigura perenitatea rasei gratie acului sau.
Acul albinei prezinta o structura speciala, care-l face sa ramana in locul intepaturii, sacrificand albina, spre deosebire de viespe care-si pastreaza acul din dotare" in continuare. Albina prin intepatura injecteaza 0,1 -0,5 mg venin, repetarea lor putand avea efecte toxice dependente de numar.
Edemul local ce se formeaza in jurul locului intepat, ca si eritemul, dispar dupa 2-3 ore pana la 3 zile (cu cele 4 elemente caracteristice reactiei inflamatorii descrise inca de la Hippocrat si Celsius: tumor, calor, rubor, dolor, datorate antigenului veninului). Agresiunea veninului intepat, sesizata de polinucleare, monocite, macrofage sau dupa originea lor, de mastocite, limfocite T si B, determina ca reactie de aparare producerea de anticorpi (imunoglobuline). Actiunea de stimulare a sistemului imunitar ar putea sta la baza efectelor terapeutice ale VA.
Alta explicatie a puterii terapeutice ar putea fi determinarea productiei de cortizol-cortizon natural, produsa de stresul intepaturii. Exista si posibilitatea ca acest tip de reactie sa depaseasca intensitatea normala, intrandu-se in domeniul anafilaxiei, apoi in acela al hipersensibilitatii sau alergiei (P. Malkhan si C. Pinoa).
Albina detine un venin care contine substante histamino-eliberatoare care modifica intr-ader reactivitatea imunologica a subiectului. Se relateaza ca unui subiect inteparea, o singura data, de 50 de viespi i-a determinat o producere masi de imunoglobulina E care a persistat peste 2 ani.
La apicultori s-a obsert o producere a IgE care creste progresiv, pentru a descreste in cazul unei desensibilizari spontane. Producerea de IgG se realizeaza mai tarziu - dupa IgE - cinetica fiind diferita, persistenta lor fiind mai mica. Exista deci o reactie imunitara sistemica importanta ceea ce explica faptul ca apicultorii fac reactii de tip anafilactic (alergic) timp de cate saptamani la inceputul activitatii lor, intr-un numar de cazuri.
Se sustine ideea ca influenta terenului nu ar intra in jocul raspunsului imun (J. P. Bonimond, 1981), argumentandu-se cu faptul ca agricultorii devin desensibilizati spontan, in timp ce membrii familiilor lor - care primesc mai putine intepaturi -realizeaza numai sensibilizarea.

Deosebit de importante si interesante cercetari din punct de vedere chimic si farmacologic asupra VA au fost intreprinse la Universitatea din Wurtzberg (Neuman, Nabermannn si colab.), prin care s-a urmarit silirea unor legaturi intre particularitatile farmacologice ale VA si combinatiile sau fractiunile chimice care intra in componenta lui. La Universitatea din Gorki s-au studiat urmatoarele aspecte: particularitatile colinolitice ale VA, in special a actiunii sale ganglioplegice; actiunea asupra aparatului neuro-muscular; actiunea asupra sistemului nervos central; actiunea asupra procesului de influentare a fractiunilor proteice din sange, precum si asupra permeabilitatii selor sanguine.
Astfel, s-a constatat particularitatile colinolitice ale VA in momentul blocarii de catre acesta a transmiterii excitatiei de la nervul periferic la inima (Artemov si Solovio, 1939), precum si faptul ca VA blocheaza transmiterea excitatiei in ganglionii simpatici cervicali superiori, in dilutii inalte de 1/50 000, dilutiile mai mari (1/1 000 000) scazand labilitatea acestor ganglioni, veninul fiind mai activ decat hexoniul sau alte gangliolitice cunoscute. Studiile privitoare la actiunea ganglioparalizatoare prin procedee electrofiziologice (Serghee, 1965) au confirmat aceste actiuni asupra transmiterii sinaptice, reactionand la substanta colinoreacti sau actionand asupra permeabilitatii membranelor sinaptice. Veninul are proprietatile colinoliticelor centrale, fapt care a determinat studiul extins asupra sistemului nervos central (SNC), datele obtinute (Orlov, 1965) atestand mecanismul de impiedicare a transmiterii excitatiei din SNC, marind simtitor perioada latenta a reflexului flexor, producandu-se si o scadere brusca a capacitatii acestui sistem integrator de insumare a impulsurilor de sub pragul excitatiei.
Conferinta de Apiterapie din Israel, 1996, a inclus in topica problemelor importante tratamentul artritei si sclerozei multiple, cat si interferenta in terapia maladiilor cardiace a apaminei si melitinei, doi factori recunoscuti a fi eficienti in cadrul nosologic al patologiei cardiace (alaturi de alte produse apicole, stiind: loarea antioxidanta a mierii, hipoalergia propolisului in vindecarea ranilor, tratamentul cancerului la copii cu laptisor, tratamentul ranilor prin miere s.a.) (Mc Culloch, 1997).
Tomoni Iku trateaza prin acupunctura cu intepaturi de albina (50 pacienti folosind peste 200.000.000 de albine, vindecandu-se boli precum: reumatism, insomnie, tensiune s.a. S-a preferat intepatura de albina in loc de ace, deoarece veninul contine acid pantotenic (albinele se hranesc inainte cu cate ore cu un amestec de miere si polen).