Veninul: insusirile terapeutice ale veninului de albine

Veninul

Veninul de albine este o substanta complexa, un produs de secretie al albinei lucratoare si al matcii, un amestec al secretiei glandelor de venin care concura la formarea aparatului vulnerant.

Este stocat in punga de venin si eliminat la exterior in momentul inteparii, servind impreuna cu acul la aparare (acul la albina lucratoare este un ovipozitor modificat pentru functiile de aparare) si eliminarea dusmanilor (matcilor concurente, a albinelor hoate, a animalelor si insectelor care vreau sa pradeze stupul, etc.).

Intepaturile albinelor reprezinta un act reflex de autoaparare si se materializeaza prin folosirea organului specializat pentru functia de aparare, format din partea vulneranta cu punga de venin, partea motoare si glandele secretoare de venin.
Cantitatea pe care o poate elimina la o intepatura o albina cu glanda de venin dezvoltata este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzand la circa 0,1 mg substanta uscata. Cantitatea de venin este determinata de varsta albinelor, de hrana si de sezon. Cantitatea maxima de venin se obtine de la albinele in varsta de 15-20 de zile, dupa care glandele secretoare degenereaza treptat.
In general se afirma ca odata folosita rezerva de venin nu se mai reface. Dimpotriva, unele cercetari mentioneaza ca dupa eliminarea prin intepare rezerva de venin a albinelor se reface cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie deteriorata.

Biologia secretiei de venin are particularitatile ei, cantitatea de venin variind de la o rasa la alta, de la o populatie la alta si chiar de la un individ la altul, atingand o cantitate maxima secretata de circa 0,3 mg.

Numeroasele cercetari efectuate pana in prezent arata ca veninul de albine are o structura complexa, in el fiind prezente atat substante de natura organica cat si anorganica, substante ce-i confera proprietati particulare, ecifice.

 Proprietatile fizice ale veninului de albine
Veninul de albine se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati fizice: este un lichid dens, transparent (incolor), cu miros particular, intepator, gust amarui-acid, astringent, arzator si cu insusiri de a cristaliza intr-un interval scurt de timp.

Proprietatile organoleptice si fizico-chimice ale veninului de albine cristalizat:

Caracteristici	Conditii de admisibilitate
Aspect	masa pulverulenta omogena
Culoare	alb-mat, usor cenusiu
Consistenta	pulbere afanata
Miros	iritant, caracteristic
Gust	amar, intepator
Puritate	fara impuritati
Solubilitate	solubil in apa, insolubil in sulfat de amoniu si alcool
Aciditate (pH)	4,5-5,5,
Continut in apa	6-7%
Continut in substanta uscata	93-94%
Proteine total	65-75%
Cenusa	3,5-4,0%
Greutate specifica	1,131

 

Este compus din proteine, saruri minerale, enzime, hormoni, uleiuri eterice si alte substante volatile. Mai mult de jumatate din veninul brut este format din proteina activa, care la randul ei cuprinde mai multe fractiuni: melitina, fosfolipaza si hialuronidaza.
Greutatea specifica a veninului este de 1,131, iar reactia lui este acida, avand un pH de 4,5-5,5. Precipita in mediu alcalin. Veninul de albine avand o compozitie complexa, principalul sau component este format din substante proteice in procent de pana la 75% din veninul uscat. Din cele 8 fractii albuminoide existente, numai doua prezinta importanta. Prima fractiune alcalina (pH = 11) are in componenta 13 aminoacizi: glicocol, alanina, valina, leucina, izoleucina, serina, treonina, Uzina, arginina, triptofan, prolina, acid aspartic si acid glutamic. Aceasta fractie are actiune toxica. A doua fractie are in componenta sa 18 aminoacizi, respectiv cei mentionati la fractia anterioara plus tirozina, cistina, metionina, fenilalanina si histamina. Aceasta fractie nu are actiune toxica.
Veninul de albine contine, de asemenea, lipide, in special din grupa sterinilor, hidrocarbonati, acizi (formic, clorhidric, ortofosforic) si baze. Dintre substantele minerale, veninul contine calciu, magneziu, mangan, fosfor, sulf si cupru.
In contact cu aerul la temperatura camerei se elibereaza componentii sai volatili si cristalizeaza in cristale de culoare alb-cenusie cu miros caracteristic si gust astringent. Este solubil in apa si insolubil in sulfat de amoniu si mai greu solubil in alcool de 60C. Este solubil in solutii acide si precipita partial in cele alcaline, precipitatul dizolvandu-se la un pH acid.
Solutia apoasa de venin precipita prin incalzire la 90-l00C, iar proteinele revin la starea initiala in mediu acid. Veninul de albine este termo-rezistent. Astfel, la temperaturi joase, sub 0C isi pastreaza valabilitatea terapeutica vreme indelungata, iar la temperatura camerei in stare cristalizata se poate pastra mai multi ani fara a-si pierde proprietatile curative. Este rezistent la acizi si baze. Sub influenta unor bacterii si fermenti alimentari, veninul de albine isi pierde eficienta.
Deoarece in contact cu mucoasele produce iritatie, se va evita pe timpul manipularii ducerea mainii la nas si ochi.

 Compozitia chimica a veninului de albine
Veninul de albine contine 46,36% carbon, 7,56% hidrogen si 13,30% azot si este compus din proteine, enzime, hormoni, saruri minerale, uleiuri eterice si alte substante volatile.

Principalul component al veninului de albine il reprezinta substantele proteice in a caror structura exista trei fractii. Cea mai importanta fractie proteica este melitina, aceasta fiind considerata si componenta cea mai activa a veninului. In melitina s-au identificat glicocol, alanina, valina, leucina, izoleucina, serina, tirozina, lizina, arginina, asparagina, glutamina, triptofan, prolina. Aceasta fractie a veninului dizolva eritrocitele, degajeaza histamina si serotonina, scurteaza fibrele musculare netede si striate, scade presiunea sanguina si ritmul respirator, blocheaza sincopele nervoase periferice si centrale etc. Are reactie alcalina, cu pH-ul de 11,0.
O alta fractie bine reprezentata este cea alcatuita din fermentii hialuronidazei si fosfolipazei A. in fosfolipaza, care are pH-ul 10. S-au identificat 18 aminoacizi, din care 13 au fost citati in fractia anterioara, plus urmatorii cinci: tirozina, cistina, metionina, fenilalanina si histamina. Fosfolipaza A lezioneaza celulele, provoaca senzatia de durere si prezinta efecte toxice, sinergice cu melitina. Hialuronidaza hidrolizeaza tesuturile vecine si este denumita 'factor dispersant' deoarece contribuie la raspandirea veninului in tesut si intensifica reactia locala. Nu este toxica.
Cea de-a treia fractie proteica reprezinta 3% din veninul brut si nu este activa. Histamina din veninul de albine are rolul de a provoca in organism senzatia de mancarime si durere si umflarea locului intepat. Ea actioneaza cu intensitate asupra musculaturii netede, aparatului cardiovascular si a glandelor exocrine. Sub actiunea ei creste tonusul si peristaltismul musculaturii netede, ajungandu-se chiar la spasme intestinale. Pot aparea crize asmatiforme si poate stimula secretia salivara, lacrimara, bronsica, pancreatica si gastrica.

Fosfolipaza este implicata in reactiile alergice.
In compozitia veninului s-au mai identificat si o serie de aminoacizi liberi, acizi nucleici, grasimi, acizi volatili, acestia din urma pierzandu-se in cea mai mare parte prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric si acidul ortofosforic).
Dintre substantele minerale, in cenusa s-au gasit calciu 0,26%, magneziu 0,49%, fosfor 0,42%, aceasta din urma sub forma de componenti organici ai acidului fosforic. Sulful se gaseste numai sub forma de derivati organici.
Natura complexa a veninului trebuie pusa pe seama marii diversitati de insecte si vertebrate pradatoare care pot ataca familia de albine.
La om reactiile la picatura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice si anafilactice. In primul caz de reactie, umflatura locala se extinde in timp de cateva ore, iar locul intepat poate fi rosu, cald si sensibil 2-3 zile. O reactie sistemica se petrece in cateva minute dupa intepatura si poate provoca o eruptie generala, tulburari respiratorii, greata, vomismente, dureri abdominale si sincope.
In reactia anafilactica, simptomele se manifesta in cateva secunde dupa intepare si comporta dificultati respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un soc de tensiune sanguina care poate conduce la pierderea cunostintei; si la moartea prin colaps respirator si circulator (F r a n k 1 a n d, 1976).
In general se poate crea o oarecare rezistenta la intepaturile albinelor dar totusi, reactiile la acestea pot deveni pe neasteptate, dintr-o cauza sau alta, foarte intense. Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singura intepatura de albina, dar un om a inregistrat 2243 de intepaturi si a supravietit.

 Falsificarea veninului de albine
Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare alba solubila in apa.
Albusul de ou crud uscat si macinat sub forma de pulbere fina cu structura cristalina, alba stralucitoare, poate imita foarte bine veninul de albine. Aceasta falsificare se recunoaste astfel: in solutie apoasa 1% are tenta opalescenta, iar prin incalzirea acesteia se formeaza flocone mici care la adaugare de clorura de sodiu se aglomereaza sub forma de coagul, asemanator cu albusul de ou fiert. Solutia are un pH alcalin, depasind cu mult valoarea maxima de 5,5.
Laptele praf adaugat veninului da o solutie apoasa cu aspect opalescent sau chiar lactescent. Prin adaugarea unor picaturi de acid clorhidric solutie 30% si incalzire, se formeaza flacoane care ulterior tind sa se aglomereze.
Faina de cereale sau amidonul ca atare din venin se pune in evidenta in urma tratarii cu solutie de iod, cand apare culoarea albastra. La examenul microscopic al sedimentului, in lumina polarizata, se constata numeroase granule de amidon.
Carbonatul, bicarbonatul sau alta pulbere alcalina din veninul de albine, se pune in evidenta prin tratarea acestuia cu o picatura de acid clorhidric solutie 30%, aceasta producand o efervescenta puternica. Reactia solutiei 1% este alcalina, pH-ul avand valori mari, de peste 8.
Clorura de sodiu adaugata in venin se poate identifica cu ajutorul azotatului de argint solutie 0,1 n in prezenta cromatului de potasiu. Daca produsul nu este impurificat atunci apare in solutie culoarea caramizie, iar daca falsul s-a produs, solutia ramane galbena.
Zaharurile direct reducatoare cum ar fi glucoza, fructoza, lactoza, cat si cele nereducatoare, zaharoza, se pot pune in evidenta usor prin reactia Fehling. In cazul prezentei zaharurilor apare un precipitat rosu caramiziu de oxid cupros. Orientativ, decelarea zaharurilor se poate face topind cateva cristale de venin la flacara pe spatula metalica. Daca apare aspectul si mirosul de caramel, inseamna ca veninul este falsificat cu zaharuri.

 Recoltarea veninului de albine
Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albina in momentul inteparii este de 0,3 mg venin lichid, adica 0,1 mg substanta uscata. Secretia veninului este determinata de varsta albinelor, de cantitatea si calitatea hranei si de sezon.
In momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile au circa 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg, iar la 15 zile 0,3 mg venin lichid, respectiv 0,05 mg, 0,07 mg si 0,1 mg substanta uscata.

Cantitatea maxima de venin este secretata de albinele in varsta de 15-20 de zile, varsta dupa care secretia glandelor incepe sa scada.
Cantitatea de venin obtinuta de la albinele de primavara, cand resursele polinifere sunt bogate, este mai mare decat la generatiile de vara si toamna.
Obtinerea veninului se poate face prin mai multe metode, dar avand in vedere numarul extrem de mare al albinelor necesare pentru producerea unui gram de venin, nu toate au eficienta maxima. Recoltarea se face prin narcotizarea albinelor, fie prin inteparea unor membrane, fie cu ajutorul unor dispozitive electrice speciale instalate la urdinis.
Metoda prin narcotizare consta in introducerea albinelor intr-un vas de sticla, peste care se aseaza o hartie de filtru umectata cu eter. Albinele depun veninul pe peretii vasului, de unde se recupereaza prin spalare, filtrare si evaporare, astfel ca se obtine venin sub forma de precipitat. Albinele, dupa ce isi revin, sunt redate familiei. Prin folosirea acestei metode de la 1000 de albine se obtin aproximativ 50-57 mg venin. Metoda prezinta dezavantajul ca veninul obtinut este impurificat cu diferite materii ce se afla pe corpul albinelor si in plus randamentul este relativ scazut.
Metoda recoltarii individuale a veninului se face intr-un vas cu apa distilata, pe a carui gura se leaga o membrana subtire de piele, pe care se aplica albinele in scopul de a intepa. In urma acestei operatiuni, veninul se scurge in apa distilata, de unde prin fierbere si evaporare se recupereaza sub forma unui precipitat. Metoda este foarte greoaie, dar prezinta avantajul ca permite obtinerea de venin pur.
Metoda instalarii la urdinis a unor dispozitive speciale care produc asupra albinelor un soc electric. Aparatura pentru recoltarea veninului se compune din: generator de impulsuri, sursa electrica, grila de excitatie cu caseta colectoare de venin si conductorii de legatura.
Generatorul de impulsuri este un aparat electronic alimentat la o sursa de energie de 9-l2 V, care produce impulsuri electromagnetice optime pentru declansarea actului de intepare si eliberarea veninului. Declansarea instinctului de intepare se realizeaza prin impulsuri electrice cu unda complexa ce are amplitudinea pozitiva de 45 V pe o perioada de 1,5 microsecunde, succedate instantaneu de o amplitudine negativa de 37 V, timp de 7 microsecunde. Frecventa impulsului este de 58 Hz. Impulsurile sunt ciclice, sub forma de serii, cu pauza intre serii de 3 sau 6 secunde. Contactul a una sau doua albine cu firele grilei provoaca instantaneu reactia de intepare. Alarma data de primele albine produce un efect de avalansa in urma caruia in 1-2 minute un numar mare de albine se aduna pe grila si inteapa membrana, dar reactia lor inceteaza la scurt timp dupa intreruperea semnalului stimul.
Grila de excitatie este constituita dintr-o retea de fire paralele neizolate cu grosimea de 0,5-0,6 mm, distantate intre ele la 4,5-5 mm. Cadrul grilei pe care se desfasoara reteaua este executat in doua variante. La prima varianta cadrul este format din doua piese din material plastic, fixate prin intermediul a doua tije metalice, desfasurarea retelei de conductori realizandu-se pe o singura fata. Cealalta varianta este sub forma unei rame din lemn cu dimensiunile ramei de magazin, pentru a putea fi folosita in toate celelalte tipuri de stupi, desfasurarea firelor retelei facandu-se pe ambele fete. Caseta colectoare de venin se plaseaza sub reteaua de fire si prezinta ca suport o placa de sticla peste care se aseaza o membrana din plutex (latex) care este usor penetrabila si nu retine acul albinei.
Conductorii pentru racordare asigura legatura intre generatorul de impulsuri si grilele colectoare montate la stupi (la urdinis, pe scandura de zbor, in pozitie orizontala cu pelicula in sus).
Recoltarea veninului se poate face numai in timpul sezonului activ, din aprilie pana in septembrie, numai de la familii puternice. In cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitari a 30 de minute, cu pauze intre ele de 60 minute. Repetarea recoltarii se poate face de la aceeasi familie dupa 48 de ore.
Casetele de colectare raman montate in grila pana la saturarea cu venin (8-l0 recoltari). Dupa ultima recoltare, casetele sunt pastrate intr-o incapere minimum 72 ore pentru ca veninul de sub pelicula sa cristalizeze complet si abia dupa aceea se procedeaza la desprinderea peliculei si razuirea veninului.
Trebuie mentionat faptul ca recoltarea veninului nu influenteaza negativ nici organismul albinelor si nici activitatea acestora. Deoarece pe timpul recoltarii veninului se produce o irascibilizare extrem de mare a albinelor care persista pana la 6 zile dupa efectuarea extractiei si deoarece veninul este foarte toxic se vor lua masuri severe de protectia muncii.
Ambalarea veninului se face in recipiente cu dop rodat, inchise la culoare, si se pastreaza pana in momentul livrarii la temperatura camerei, in conditii de umiditate normala.

 Insusirile terapeutice ale veninului de albine
Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei si nu intra in randul principiilor active transmise de te. Componentele sale actioneaza pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de alta parte ca stimulente ale inimii si ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine actioneaza in tratarea afectiunilor reumatismale, mai cu seama in artrite. Administrat direct sau pe cale parentala (injectii), singur sau in asociere cu corticoizi, veninul de albine este cunoscut si utilizat astazi ca un factor activ in tratarea acestor afectiuni, iar prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza in combaterea si altor afectiuni, cum ar fi:
poliartrite infectioase nespecifice si spondilartroze deformate; boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatica, nevralgii de trigemen si de facial, nevralgii intercostale, pareze si hemiplegii; boli vasculare: tromboflebita, endarterita, arterioscleroza vaselor membrelor;
guta, tireotoxicoza si astmul bronsic; reumatismul poliarticular, muscular si cardiac;
boli de piele: ulcere trofice, fistule si plagi atone; boli oculare: irita si iridocilita.

In general se poate spune ca veninul de albine, in doze mici, repetate, prin compozitia sa foarte complexa, stimuleaza reactivitatea nervoasa si humorala a intregului organism, marindu-i capacitatea de aparare impotriva infectiilor, marind reactivitatea sistemului conjunctiv, favorizand Ieucocitoza si permeabilizand o serie de tesuturi sclerozate. Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi si cardiologi, specializati in apiterapie.
Nu se vor trata cu preparate pe baza de venin bolnavii de diabet, de ficat si pancreas, cu afectiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite si miocardite, arterioscleroza avansata, cei cu nefrita si nefroza, cei cu tuberculoza, sifilis si bruceloza, cei cu epilepsie, encefalite si gravidele.