Originea interna. Potrivit cercetatorilor germani Kustenmarcher, Philip si Weck, propolisul este un reziduu rasinos pronit din prima faza a digestiei polenului, intr-un mic organ situat intre
gusa si intestinul mediu. Conform ipotezei lui Kustenmarcher propolisul provine din gusa de
polen sau
stomacul de polen" sau chylus magen" - organ situat intre stomacul de
miere si intestinul mediu. inlisul exterior al grauncioarelor de polen este transformat in balsam de catre albina sub forma de picaturi depuse in stup.
Procesul propriu-zis de formare a
propolisului incepe prin absorbirea unei mari cantitati de apa. Grauncioarele de polen inghitite de albine si acumulate intr-una din portiunile tubului digestiv, in asa-zisul stomac de polen se umfla datorita absorbtiei de apa de circa 5 ori mai mare decat propria lor greutate si apoi crapa. Din inlisul grauncioarelor de polen ia
nastere un balsam ce constituie si esenta propolisului, conform teoriei lansate in 1907 de Kunstenmacher.
Originea externa. Tot la inceputul secolului nostru au aparut o serie de teorii care afirmau originea externa a propolisului. in 1926 Jaubert izoleaza din propolis chrizina, compus responsabil pentru culoarea cerii de albine afirmand ca propolisul este obtinut din populus nigra, varietatea pyramidalis.
Originea getala a fost afirmata de catre Rosch in 1927 si apoi de Vansell si Bisson in 1940 si inca de Lavie in 1960 (22/490).
Jungkunz cercetand fractiunea insolubila a propolisului gaseste in aceasta gra-uncioare de polen apartinand speciilor getale de lupinus, robinia si omobrychini sativa si a silit ca ceara din propolis este aparent de origine getala.In general se accepta ideea ca albinele colecteaza propolisul din diferite surse getale din zonele temperate din nord, principalele specii lemnoase producatoare de propolis fiind: plopul, fagul, pinul, mesteacanul, prunul, castanul, frasinul.