Polivalenta actiunii medicamentoase reprezinta o realitate pe care de multa vreme nu o mai contesta nimeni. Este cat se poate de clar, pentru oricine, ca medicamentul reprezinta un obiect cu multiple intrebuintari. La intrebarea daca aceasta polivalenta a medicamentului este conditionata de organismul bolnavului si implicit de psihicul sau sau de medicamentul insusi, este greu de raspuns. Sau, mai precis: reactiile individuale care personalizeaza medicamentul tin de dozele
, acestuia de interferentele farmacodimanice cu alte droguri sau pur si simplu de reactivitatea proprie a bolnavului? Se pare ca toate aceste
posibilitati intra in joc, ceea ce complica si mai mult problema.IReferindu-ne la reactivitatea organismului, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, a remarca ceea ce tine de sectorul somatic de ceea ce tine de cel psihic, respectiv reactia organica de cea spirituala sau psihica. Aceasta pentru ca ambele aspecte, arbitrar disociate, tin in realitate de reactia unica a organismului. Platon a observat inca I dinaintea erei noastre "Este o eroare raspandita printre oameni " precizeaza acest mare ganditor antic, "de a voi sa vindeci separat spiritul si trupul. Pazeste-te bine de a te lasa angajat de unul care iti ingrijeste corpul, fara a-ti elibera spiritul. Spiritul trebuie ingrijit in primul rand, daca vrei ca trupul sa fie in buna stare." Pentru multiplele efecte ale medicamentului, pentru derutanta sa polivalenta, pledeaza insusi faptul ca efectele psihologice, ca si cele psihosomatice ale unui medicament variaza uneori chiar in limite foarte mari, dupa cum acest medicament ne este recomandat de un medic (si de cine anume), de un prieten, cunoscut sau de un membru al familiei, de opinia publica, de publicitate. Mai mult decat atat, aceste efecte variaza si in functie de faptul daca medicamentul este gratuit sau nu, ca si de faptul daca costa putin sau mult. in nici un caz nu putem reduce medicamentul la o formula chimica bine determinata, care va actiona in organism in virtutea unui cod cifrat, in virtutea unor legi infailibile. Medicamentul, inainte chiar de a fi un sprijin chimic pentru trup, este un asemenea sprijin si pentru spirit, inainte de a reprezenta o formula chimica, medicamentul reprezinta o credinta si o speranta.
Avand in dere consecintele, nu este suficient, asadar, numai de a prescrie un medicament, ci si de a-l prezenta, exact asa dupa cum nu este suficient de a indica o femeie de servici inaintea angajarii ei intr-o familie, ci si de a o prezenta familiei respecti. Medicamentelor le mai este proprie si o enorma incarcatura magica, tinand de vremurile imemoriale ale istoriei omenirii, ca si de vracii care le preparau. Din acest motiv apreciem mai mult, chiar in zilele noastre, asa-numitele medicamente magistrale, respectiv cele pe care magistrul, adica profesorul, Ie-a recomandat sub forma insiruirii elementelor componente, pe care farmacistul le va combina spre a elabora medicamentul in cauza. Dispunem inca de un argument care pledeaza pentru incarcatura magica de care am vorbit mai sus. Este vorba despre acele produse dietetice care se vand in acelasi timp atat in farmacii, cat si la magazinele alimentare sau bacanii si pe care le preferam a le cumpara de la farmacii, fiind convinsi ca acelea sunt mai bune. Se merge in general pe ideea ca atat boala, cat si medicamentul sunt lucruri iesite din comun, avand ca atare un caracter supranatural, motiv pentru care nu ne vine a crede ca ele pot fi rezolvate si inlocuite prin mijloace obisnuite, naturale.
Apoi, medicamentul nu trebuie numai prescris, ci, in aceeasi masura, si acceptat. Si din acest punct de dere se accepta in general neconditionat si cu mare incredere orice medicatie naturista, conside-randu-se ca aceasta a trecut proba aspra a timpului si considerandu-se, in plus, ca aceasta este de inspiratie supranaturala. De altfel vom vorbi mai detaliat despre acest lucru in modulul special din acest volum dedicat terapiei naturiste.
Mentinandu-ne in perimetrul preocuparilor ce tin de tripleta bolnav medicmedicament, ca si de substratul psihologic al acestei triplete, vom preciza ca orice prescriptie medicamentoasa actioneaza in doua directii principale:
o directie farmacodinamica si fiziopatologica reprezentata de actiunea biochimica a medicamentului;
o directie psihologica, reprezentata de efectul psihic al medicului si medicamentului, respectiv al intregului act medical.
Cu alte cuvinte este vorba in esenta despre doua laturi fundamentale:

actiunea medicamentoasa pur farmacodinamica si

influenta medicului pe linie psihica sau psihoterapeutica, aceasta influenta putand amplifica sau, dimpotriva, diminua efectul medicamentos.
Pentru a exemplifica aceste doua laturi vom da un exemplu, si anume acela tinand de proba farmacodinamica cu morfina, care se utilizeaza atat de frecnt in cursul explorarilor colecistografice. Se stie, in acest sens, ca sunt situatii cand insuficienta sfincterului Oddi nu permite opacifierea colecistului sau a cailor biliare extrahepatice, in cazul examenului colecistografic, ceea ce duce la compromiterea ,; acestui examen cu rol hotarator in punerea diagnosticului si

implicit L

a silirii conduitei terapeutice. intr-o asemenea situatie, daca se injecteaza intranos sau intramuscular o jumatate fiola de morfina,
I aceasta va exercita un efect pur farmacodinamic asupra sfincterului Oddi punandu-l in stare de tonus crescut, ceea ce se va solda cu retinerea substantei de contrast in colecist si in caile biliare extrahepatice si, implicit, cu opacifierea lor. Din nefericire, tot de actiunea farmacodinamica a morfinei tin si o serie de efecte suparatoare constand in senzatia de ameteala, din greturi si din varsaturi, simptome care transforma aceasta ultima proba radio-clinica intr-o adevarata j drama biologica. Ei bine, medicul, prin explicatii adecvate, prin subli-t nierea importantei covarsitoare a probei in ceea ce priste silirea diagnosticului si adaptarea actului terapeutic adecvat, poate face pur > si simplu ca efectele secundare suparatoare mentionate sa nu mai apara sau sa fie perfect tolerabile. Tot acest miracol se datoreaza apelului la psihologie. Din acest punct de dere nu mai este nici o exagerare in celebra afirmatie a lui Balint, in virtutea careia un medic cand prescrie un medicament se prescrie de fapt pe sine insusi.
Tocmai posibilitatea influentarii impactului medicamentos pe cai psihologice ne permite a clasifica medicamentele in 3 mari categorii principale:
(1) medicamente cu actiune pur farmacodinamica;
(2) medicamente care nu poseda asemenea actiuni, efectele lor exercitandu-se exclusiv pe cale psihica (medicamente de tip placebo).
(3) medicamente cu redusa sau nesemnificativa actiune farmacodinamica, dar care in schimb poate fi mult potentata sau, dimpotriva, diminuata, prin interntia factorilor psihologici.
Dupa cum dem, doua din cele trei categorii principale de medicamente depind, sub raportul eficacitatii lor, exclusiv sau aproape exclusiv, de influenta factorilor psihologici. Acesti factori tin:
pe de o parte de medic si in special de credinta sa in medicamentul recomandat, medicament care intr-o asemenea ipostaza devine pur si simplu indicator al puterii terapeutice;
pe de alta parte de bolnav, mai precis de credinta sa in medicament si de increderea in medicina, in general, si in medicul care i l-a prescris, in particular.Intrebarea "cui ii este destinat medicamentul?" poate fi considerata pe buna dreptate ca fiind intru totul banala, daca nu chiar gratuita, tinand cont de evidenta raspunsului. in realitate, lucrurile sunt mai complicate. Medicamentul este destinat, desigur, in primul rand bolnavului, in aceeasi masura el este necesar medicului, medicamentul jusfificandu-i existenta profesionala si conferindu-i eficienta, chiar daca aceasta se reduce la simpla linistire a bolnavului. in al treilea rand, medicamentul foloseste si celor din preajma bolnavului, conferindu-le liniste si securitate. Daca nu am aa medicamente prin care sa calmam dirsele dureri ale unui bolnav sau daca nu le-am aa pe cele care sa anihileze sau macar sa atenueze simptomele unui epileptic sau schizofrenic in criza, mai poate exista liniste si securitate pentru cei din jurul sau? Si, in sfarsit, in al patrulea rand, medicamentul este i util societatii insasi, colectivitatii umane careia ii apartine bolnavul in cauza, stiut fiind ca fiecare individ reprezinta o rotita mai mult sau mai putin importanta dintr-un angrenaj profesional, dintr-un angrenaj social. Atitudinea medicilor fata de medicamentele pe care le prescriu este in general de doua feluri:

Dupa cum am vazut, este clar ca lumina zilei ca fiecare medicament dispune, in afara de puterea sa farmacodinamica intru totul caracteristica, si de o anumita putere morala, legata de rasunetul psihologic al respectivului medicament, de potentialul sau de influenta asupra personalitatii bolnavului caruia ii este administrat. Ecoul psihologic al medicamentului este pe cat de valabil pe atat de imprevizibil. Aderenta bolnavului fata de drogul de care isi leaga toate sperantele este uneori de-a dreptul extraordinara, mai ales la cel care evolueaza sub raport constitutional sub insemnul hiperemotivitatii si al fragilitatii psihice. Aceasta aderenta se poate insa in aceeasi masura apropia de zero la cei mai putini impresionabili, sceptici si pesimisti. Din acest punct de dere putem fi absolut siguri ca vracii si sarlatanii de odinioara si din zilele noastre, pot efectua riile terapii, soldate cu echilibrarea partiala sau chiar totala a organismelor afectate, in special in acele cazuri in care este vorba despre suferinte cu substrat functional, nevrotic si atunci cand cei in cauza cred orbeste in mestesugul magului sau al vraciului consultat. Din acest punct de dere putem fi convinsi ca la Lourdes (reputata localitate in Franta, unde ar fi avut loc riile miracole pe linie de sanatate) si in multe alte locuri de pe mapamond se produc uneori insanatosiri mai mult sau mai putin semnificati, insanatosiri care pot fi explicate tocmai prin potentarea psihologica a remediului administrat, prin hipertrofierea, tot pe cale psihologica, a posibilitatilor si ritualurilor folosite de persoana tamaduitoare.