Bogata paleta a drogurilor si tot asa de mirifica paleta a reactiilor psihice

in rbirea curenta prin drog se intelege orice produs medicamentos, de natura chimica, orice produs farmaceutic. Termenul se preteaza la ambiguitati, intrucat drogurile pot proveni si din mediul natural. Treptat insa acest termen incearca sa cuprinda exclusiv acele substante, indiferent de natura lor, care exercita actiuni excitante, calmante, hipnogene, halucinogene sau care induc acele caracteristice stari de betie a psihicului uman. Termenul s-a impus ca atare atat in opinia publica comuna, cat si in cea medicala. in mod stiintific, aceste substante ar trebui sa fie desemnate cu denumirea de halucinogene sau stupefiante. Dar si aceste denumiri sunt criticabile, pentru ca nu toate stupefiantele sunt in acelasi timp si halucinogene. Mai corecta pare a fi denumirea de psihotrope, adica substante care prezinta afinitate sau tropism pentru psihic, pe care il influenteaza intr-un fel sau altul. Dar si acest termen este cu mult prea general. Aceasta este ratiunea care il determina pe Jean Delay sa propuna un alt temen

acela de substante psihodisleptice

substante care prezinta proprietatea de a perturba prufund functiile intelectuale normale, care deviaza activitatea mintala si creeaza o "lume imaginara". Mai mult decat atat, substantele psihodisleptice genereaza o perceptie eronata in ceea ce priveste Spatiul si Timpul, distorsionand in mod mai mult sau mai putin consistent valorile lumii reale, insotindu-le si de modificari somatice. Termenele de onirogene sau de delirogene propuse de altii nu s-au impus, deoarece nu toate substantele pe care aceste termene cauta sa le cuprinda sunt in totalitate producatoare de visuri sau deliruri.
Dificultatile s-au ivit nu numai in denumirea acestor substante, ci si in clasificarea lor. Ludwig Lewin, care in 1929 a efectuat un studiu foarte documentat asupra lor, le clasifica in urmatoarele cinci categorii importante:
Euphorica, respectiv calmate ale vietii afective;
Phantastica, respectiv substante halucinogene sau onirogene;
Inebriantia, respectiv substante care dau stari enivrante sau stari de betie;
Hypnotica, respectiv substante hipnogene sau producatoare de somn si
Excitantia, respectiv stimulente ale vietii phihice.
Hofmann, incercand sa faca o clasificare mai cuprinzatoare si in acelasi timp mai corecta, le imparte in sase categorii importante:
Substante analgezice si euforizante (derivatii opiului, pentidina, metadonul, piramidonul etc).
Substante sedative si neuroleptice (reserpina, fenotiazinele, togra-nilul etc).
Substante hipnotice (mepromatul, barbituricele, hidantoina, cloralul hidrat etc).
Substante imebriante (alcoolul, cloroformul, eterul, diversele esente etc).
Substante stimulante (cocaina, care in acelasi timp face parte si din prima categorie; amfetaminele; cofeina etc).
Substante halucinogene, grupa in care intra atat cele de origine chimica (LSD

respectiv acidul lisergic , DOM sau STP, care de fapt sunt amestecuri de mescalina si diverse amfetamine etc).
La randul sau, profesorul Jean Delay, de care am mai pomenit, propune in 1957, cu prilejul celui de-al doilea congres mondial de psihiatrie, o alta clasificare care cuprinde trei timente:
Substante psiholeptice, respectiv acelea care diminueaza tonusul psihic, in care intra in special hipnoticele si neurolepticele.
Substantele psihoanaleptice care, dimpotriva, ridica tonusul psihic, in care intra substantele inebriante si stimulante din clasificarea Hofmann si
Substantele psihodisleptice care, la randul lor, perturba tonusul psihic, in aceasta ultima categorie intrand substantele halucinogene, ca si cele euforizante (tot din clasificarea lui Hofmann).
Dintre toate aceste clasificari, cea a lui Lewin, indiscuil, cea mai schematica, desi cuprinde o serie de inexactitati (stiut fiind ca substantele inebriante pot exercita in anume doze si efecte de calmare a psihismului, ca euforicele exercita, tot in anumite doze, si efecte hipnotice etc.) este, totusi cea mai sugestiva, pastrandu-si ca atare valoarea, desi a trecut o jumatate de secol de la publicarea ei.In incheierea acestei prezentari de ansamblu dorim a sublinia faptul ca pana de curand se considera ca din cele circa un milion de specii de te care exista pe eta, alcatuind lumea vegetala, doar in jur de 200 furnizeaza principii care sa le justifice incadrarea intr-una din clasificarile mentionate mai sus. in anul 1949, doar 17 stupefiante erau considerate ca periculoase pentru fondul de sanatate publica fiind puse ca atare sub control international. in 1963 numarul acestora s-a ridicat la 86, pentru ca in zilele noastre acest numar sa fie si mai mare. De altfel, aproape in fiecare an publicatiile de specialitate semnaleaza noi alcaloizi extrasi din te si studiati de etnobotanisti si^ farmacologi. Inventarul lumii drogurilor este departe de a fi incheiat. in continuare m trece in revista principalele grupuri de droguri, insistand asupra influentelor pe care le exercita asupra psihicului in special, ca si consecintele nefaste ale acestor influente asupra sanatatii. Opiul si numeroasa sa familie
Depozitarul acestei substante de prim ordin din lumea drogurilor este reprezentat de ta denumita Papaver somniferum album sau macul de opiu, o ta care prefera, pentru a se dezlta, conditiile geoclimatice din Asia Mica, India, Extremul Orient, Egipt, iar in Europa pe cele intalnite in sud-estul ei, respectiv Grecia, Bulgaria si Iugoslavia. Tehnologia recoltarii de Papaver somniferum, ca si alcatuirea de material brut in vederea prelucrarii, sunt legate de respectarea anumitor norme.
La inceputurile sale, toxicomania prin opiu se realiza prin consumarea capsulelor de mac, a petalelor sau a sucului adunat. Ulterior acest lucru s-a realizat pe calea fumatului.
Jean-Louis Bran, acest competitiv cercetator a drogurilor, a incercat pe piele proprie in doua reprize, o data la Singapore si o data la Cholon, sa vada in ce consta contactul cu opiul, contact realizat pe calea fumatului. Acest contact a fost concretizat in greturi si varsaturi accentuate, in cefalee durabila si fatigabilitate, un somn greu si vise dezagreabile. Fireste, pentru Bran aceasta experienta a fost edificatoare, motiv pentru care n-a mai fost tentat de a se apropia de opiu. Altii insa, exact ca si in cazul fumatului, depasesc prin perseverenta si insistenta faza incipienta a senzatiilor dezagreabile, devenind in cele din urma totalmente dependenti de drog.
Dependenta, mai bine zis tiranica dependenta, odata instalata, aduce cu sine o trena de tulburari somato-psihice cat se poate de variate, care r dauna organismului in cauza. Cel mai mult va fi afectat sectorul digestiv al organismului, tulburarile de digestie, ca insuficienta hepatica cu caracter cronic, imprimand bolnavului caracteristici somatice definitorii: facies galbui si emaciat, trup slab. in aceeasi masura este influentat insa si aparatul renal, apoi cel cardiaco-circulator (sincopele, palpitatiile, ca si angina de piept aparand mai des la marii opiomani), de asemenea si aparatul respirator este debilitat (fapt ce faciliteaza aparitia frecventa a bronsitelor intercurente sau a congestiei pulmonare, care poate fi chiar fatala).
Este foarte important de stiut faptul ca opiul contine in jur de 30 de alcaloizi, dar sase dintre acestia sunt deosebit de importanti: morfina, codeina si narceina

pentru efectele lor soporifice, respectiv, somnifere

si thebaina, papaverina si narcotina

pentru efectele lor excitante.
Aproape toti alcaloizii opiului sunt folositi mai mult sau mai putin semnificativ in medicina, cei mai dotati, sub raportul dependentei si al toxicomaniei fiind morfina, alcaloidul principal de altfel, thebaina si codeina. Un chimist din armata lui Napoleon, si anume J. Seguin, isi leaga numele de descoperirea cristalelor incolore de morfina extrase din sucul de Papaver somniferum album, descoperire pe care o prezinta in 1804 in fata Academiei de Stiinte. La ora actuala sunt in uz cam 18 preparate pe baza de opiu, folosite in medicina, cele mai cunoscute dintre acestea fiind: pudra de opiu, extractul total de opiu, tinctura si siropul de opiu, solutia de Laudanum Sydentham, solutia de Laudanum a lui Rousseau, asa-numitele picaturi negre englezesti, elixirul paregoric, pudra lui Dover, siropul pectoral si pilulele de clorura sau iodura mercurica de opiu. Cel mai mare continut de opiu il prezinta extractul total, pudra de opiu, picaturile negre englezesti, ca si cele doua varietati de Laudanum.
Odata cu descoperirea seringii de catre Charles-Gabriel Prouvez ne aflam in fata unui moment crucial din toxicomania alcaloizilor de opiu si in special a morfinei, de departe cea mai violenta dintre toate substantele stupefiante. in timpul razboiului germano-francez din 1870-l871, morfina era folosita curent pe calea injectiilor, in vederea amputarilor extremitatilor la cei raniti care nu mai puteau beneficia de alte mijloace medicale. Practic generalizarea uzului morfinei pe calea intepaturilor hipodermice se efectua in perioada .1875-l900, interesand in special sexul slab, fapt ce l-a determinat pe Alexandre Dumas-fiul de a considera morfina drept un autentic absint al femeilor. Desi primul caz de toxicomanie morfinica a fost semnalat in Europa abia in anul 1871 de catre Lohr, in 1879 Levinstein semnaleaza, intr-un studiu, alte 110 cazuri. Medicii au o mare parte de vina pentru extinderea acestei toxicomanii, recomandand bolnavilor cu prea multa usurinta morfina si subapreciind marele potential de dependenta, caracteristic acestui produs. Dintr-un studiu efectuat pe 142 de cazuri reiese chiar faptul ca 66 dintre acestea, ceea ce corespunde unei proportii de 46%, reprezinta cazuri in care dependenta s-a realizat prin prescriptii indelungate, date de medici.
Implicatiile nefaste ale morfinei in ceea ce priveste sanatatea sunt pe cat de variate, pe atat de consistente. Aproape ca nu exista tesut sau aparat din organism care sa nu fie afectat. Morfina prezinta un particular tropism pentru divesi centri nersi si pentru glande. in mod special pancreasul este afectat, dar si ficatul, ceea ce perturba meolismul glucidelor. Afectarea ovarelor, de asemenea frecventa, se soldeaza deseori cu sterilitatea. Cand se intampla totusi ca femeile morfinomane sa nasca, copii acestora prezinta semne de intoxicatie morfinica. Doctorul Nelly Bond a fost frapat de convulsiile ingrijoratoare pe care le acuzau unii nou-nascuti care se calmau in mod spactaculos cand acestora li se injectau doze mici de morfina, fapt ce demonstreaza dependenta de drog. De altfel, morfina se infiltreaza in structurile organismului, in maniera in care umezeala se infiltreaza in ziduri, generand igrasia. Doctorului Chambord i-a fost dat sa constate acest lucru cu prilejul unei autopsii practicate unei morfinomane, ale carei viscere si in special ai carei centri nersi erau literalmente impregnati cu drog.
Voga morfinei paleste insa in primii ani ce urmeaza descoperirii heroinei, produs ce provine din alcalinizarea clorhidratului de morfina. Descoperirea in cauza are loc in 1897 si se datoreaza chimistului german Dresser. Experimentarea clinica a heroinei are loc chiar in anul urmator. Dresser a fost foarte impresionat de proprietatii 3 preparatului descoperit de el si in virtutea acestei descoperiri a tras niste concluzii pripite. in primul rand, constatand efectele energice exercitate de heroina asupra aparatului respirator, caruia ii imprima o dinamica respiratorie sporita, din care decurge o aparenta vitalitate generala, el a fost convins ca a descoperit remediul acelui flagel care era tuberculoza. De altfel, insasi denumirea de heroina provine de la cuvantul german heroisch, care inseamna eroic, vitejesc

adjectiv care i s-a parut cu totul oportun pentru produsul descoperit. In al doilea rand, Dresser vazu rapiditatea cu care morfinomanii abandoneaza morfina in momentul in care li se injecteaza heroina si a fost convins ca a descoperit remediul reduilei si pernicinoasei toxicomanii morfinice. Dresser vedea in preparatul descoperit de el o substanta deposedata de orice proprietati de dependenta, cu manipulare foarte usoara si pe deasupra singura in stare de a vindeca rapid pe morfinomani.

Prepararea marijuanei si hasisului necesita, exact ca in cazul opiului, respectarea riguroasa a unei anumite tehnologii.
Marijuana este cunoscuta sub aceasta denumire mai ales in tarile Americii Latine, ca si ale celei de Nord si, in parte si in tarile Europei Occidentale. Acelasi produs este cunoscut insa cu multe alte denumiri in alte arii de pe mapamonnd ca: Saw (in India si Pakistan), Konnabis (in tarile Orientului Mijlociu), Machona (Brazilia), Dimba (in tarile Africii de vest), Banji (in Arabia si Iran), Dachah (in Africa de Sud) Shesba (in Israel), Suma (in Africa Centrala), Takruri (in Tunisia) etc.
Din eflorescentele rasinoase de Cannabis, dupa ce acestea au fost fecundate, se extrage produsul cel mai activ al acestei te, care este hasisul. Rasina se obtine prin frecarea intre palme a eflorescentelor mentionate si pe urma prin stergerea palmelor, tot prin frecare, de o haina sau o manta de piele, cu care de obicei culegatorii umbla ad-hoc prin tatie. Rasina adunata pe manta este apoi raclata cu ajutorul unei spatule metalice curbe.
Marijuana si hasisul reprezinta 2 forme primordiale de comercializare a Cannabisului. Dar din amestecul acestor produse cu substante aromatice, pudra de solane, opiu, mosc, faina, unt, precum si cu o multitudine de alte produse rezulta o gama nesfarsita de produse pe baza de Cannabis.
Din punct de vedere istoric precizam faptul ca hasisul reprezinta drogul cel mai important al lumii vechi. in "O mie si una de nopti" gasim numeroase referiri la acest produs magic, cunoscut sub numele de Banji, despre care am mai pomenit si care este realizat din eflorescente si din frunze de Cannabis

de fapt este rbe despre termenul sub care este cunoscuta marijuana in Arabia si Persic. Vechi manuscrise sanscrite ne pomenesc despre anumite pilule impotriva tristetii, care se preparau pe baza de canepa indiana si zahar. in vechea scriere sanscrita "Atharva veda", datand cam din anii 2000-l400 i.e.n., canepa indiana este desemnata sub denumirea de iarba sfanta, in alte vechi scrieri sanscrite, ca "Sarangadhera" si "Bhavajakash", se rbeste despre proprietatile de stimulare a facultatilor mintale, ca si de acelea creatoare de energie vitala, apartinand aceleiasi ierbi sfinte, in mitologia musulmana canepa este desemnata cu denumiri si mai sugestive, ca acelea de "ghidul paradisului" sau "paradisul omului sarac", considerandu-se chiar ca mijloceste comuniunea cu Spiritul Divin.
Cand armatele lui Napoleon au ajuns in Egipt, practica consumarii hasisului sau a fumatului pe baza de Cannabia era in floare, practica de care s-au contaminat multi din membrii acestei armate. Nu intamplator generalul Bonaparte, alertat de aceasta situatie, promulga un ordin catre armata, al carui prim articol suna astfel: "Este interzis in tot Egiptul a se face uz de bautura produsa, de anumiti musulmani, din canepa (este rba, indiscuil, despre hasis, n.n.) si de a fuma seminte de canepa. Bautorii si fumatorii obisnuiti ai acestei te pierd ratiunea si sunt in prada unor deliruri violente, care ii fac sa se dedea la excese de tot felul".
Cu toate aceste ordine, hasisul si marijuana s-au extins si in Europa si nu numai ca s-au extins, dar si;au luat tributul firesc pe linie de degradare a sanatatii publice. Precizam faptul ca a fost neie de foarte multe cercetari pentru identificarea produsului activ din Cannabis, produs care a putut fi fabricat sintetic abia in anul 1969 si care s-a dovedit a fi transtetradidrocanabolul.
Desi dintre toate substantele halucinogene Cannabisul pare a fi, pana la ora actuala, cea mai putin puternica, O.M.S-ul a inclus-o inca din 1968 printre substantele capabile de a produce farmacodepen-denta. Mai mult decat atat, acelasi prestigios for international din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite precizeaza, in 1969, intr-unui din buletinele sale: "Comitetul reafirma cu tarie, in continuare comitetelor anterioare (in 1955 si 1964, n.n.) ca, Cannabis este capabil de a genera dependenta, ca pune problema sanatatii publice si probleme sociale si ca trebuie ca atare sa ramana sub control". Interesant este insa faptul ca farmacodependenta de care rbeste O.M.S.-ul este de natura pur psihica, cea fizica fiind contestata. Acest fapt transpare cat se poate de clar dintr-un alt buletin O.M.S., de data aceasta din 1964, in care se precizeaza ca, "Cannabisul este utilizat in diferite maniere, in diferite regiuni ale lumii. il fumam sau il absorbim in toate felurile pentru a incerca o senzatie de placere, ca si alte efecte subiective. Cei care il iau incearca pe deasupra efecte de exaltare (sau de distorsiune) a perceptiei si a capacitatilor. intr-o mare masura este rba aici, fara indoiala, de o forma de abuz, asociata unei dependente psihice, mai mult sau mai putin pronuntata. Nimic nu indica faptul ca Cannabisul da loc unei dependente fizice".
Cu toate acestea, atunci cand este rba despre indivizi care folosesc doze ridicate de stupefiante pe baza de Cannabis si de multa vreme, afectarea sectorului somatic nu va intarzia sa apara. Doi specialisti indieni, I.C. Chopra si B.N. Chopra, semnaleaza acest fapt intr-un studiu relativ recent, in care precizeaza ca fumatorii cronici de Cannabis sunt slabi si au faciesul galben sau pamantiu, ochi terni si gri si adeseori injectati; dintii cariati, unghiile se faramiteaza si adeseori parul se usuca si devine tern. Cel in cauza neglijeaza a se alimenta, pentru ca, in loc de a-si procura alimente sanatoase si nutritive, isi consacra banii procurarii de stupefiante. Organismul nu mai este capabil de a rezista bolilor.Intr-un tratat medical, intitulat "Precis de matiere medicale" si aparut in 1967, se incrimineaza chiar posibilitatea ajungerii la alienare, ca urmare a abuzului de drog. "Efectele canepii indiene sunt conditionate de personalitatea consumatorului si de cultura sa. in special populatiile lipsite de posibilitati materiale si care traiesc in mizerie cauta iluziile pe care le produce acest drog. Aceasta ii proaca pierderea intei, slabirea -fizica si intelectuala, iar uneori chiar alienarea mintala". Dupa cum vedem, in acest tratat se mai face o precizare extrem de importanta in legatura cu acest drog: conditionarea actiunii sale de teren, de factorul individual.
Daca ar fi sa concretizam farmacodependenta Cannabisului, si mai precis aceea care tine de marijuana, aceasta farmacodependenta s-ar concretiza in urmatoarele elemente:

efecte generale asupra personalitatii:

efecte particulare asupra dispozitiei de moment;

efecte generale asupra mediului social si cultural;

efecte asupra cadrului ambiental, ca si asupra decorului inconjurator;

efecte asupra persoanelor din jur.

Efectele hasisului sunt si mai complexe si mai accentuate. Aceste efecte sunt, in plus, grevate de un accentuat coeficient de personalizare.
Daca ar fi sa schitam semnele clinice ale intoxicatiei acute cu Cannabis, in forma sa usoara, acestea ar fi cam urmatoarele: injectarea ochilor, dilatarea pupilelor, o respiratie usor accentuata, insotita adesea de tuse, tahicardie, tensiune arteriala

fie usor scazuta, fie usor marita

senzatia de gura si gat uscat, greturi, varsaturi, inapetenta, dar uneori, in mod paradoxal, apare o pofta de mancare accentuata. Mai este de semnalat si o discreta perturbare a coordonarii motorii, ca si senzatia de astenie, uneori deosebit de marcata (Va proc

precizeaza in acest sens Baudelaire

de a taia o pana sau un creion; este o munca peste fortele astre".).
Daca ar fi sa schitam in continuare si semnele clinice ala canna-bismului cronic, acestea s-ar prezenta astfel: facies palid, ura emaciata, ochi stralucitori sau dimpotriva cerniti, pleoape umflate, diskinezii faciale uni-sau bilaterale, parul apare tern, unghiile se faramiteaza si se sparg cu usurinta, apar carii dentare, apare o usoara tenta subicterica, palida sau livida si constipatie, apar ameteli si dureri de cap, insomnie, ca si astenie, apar laringite si bronsite cu caracter cronic, iar uneori chiar complicatii pulmonare cu caracter tuberculos, apare o stare durabila de anemie, ca si o decadere fizica cu caracter general.
Si mai caracteristice sunt modificarile psihologice caracterizand can-nabismul cronic. Ele constau in stari de anxietate, de depresiune, tendinte maniacale si chiar paranoism. Cannabismul actioneaza asupra psihicului ca un autentic detonator al inconstientului celui in cauza. Afectarile de tip psihotic sunt, dupa parerea doctorului D. Smith din San Francisco, caracteristicile "personalitatii si structurii celui care foloseste drogul si nu drogului propriu-zis". In ceea ce priveste reactiile de tip psihotic ce apar la subiectii predispusi, parerile sunt impartite.

"Noi n-am observat niciodata", precizeaza doctorul Defer intr-un numar din 1971 al revistei "Revue du Practicien", "subiecti la care intoxicatia cannabica sigura sa fi fost suficienta pentru a demonstra elaborarea secundara si regresia profunda si durabila inainte de a ajunge la constituirea unei lumi artistice si la manifestarea schizofrenica specifica". Altii sustin insa o teza contrarie acestui punct de vedere.
Parerile sunt impartite si in ceea ce priveste silirea starii de dependenta fizica sau psihica. Starea de dependenta fizica consta din aparitia unor senzatii fizice dureroase, ce apar atunci cand li s-a suprimat drogul in cauza. La randul ei, dependenta psihica consta din dorinta ardenta de a ingera un anume drog sau altul, inrudit lui, dorinta care atunci cand nu este satisfacuta, genereaza o senzatie de indispozitie si de neliniste. Contrariu a ceea ce am fi tentati a crede, dependenta psihica poate exista si in mod izolat, adica independent de cea fizica. Elementele psihoactive ale cannabismului dau, de exemplu, o dependenta exclusiv psihica. Majoritatea drogurilor insa dau ambele feluri de dependenta.In general intoxicatia cu Cannabis, realizata in cursul unei prize, respectiv a unei sedinte, si care faciliteaza asa-numita "calatorie" sau asa-numitul "zbor" in lumea artificiala a drogului, se realizeaza in cinci etape principale:

o perioada de excitatie cu caracter euforic;

o perioada dominata de pseudohalucinatii si de depersonalizare;

o perioada de extaz;

o perioada caracterizata prin somnolenta sau chiar prin somn si, in sfarsit,
o perioada finala, de rememorare a ceea ce s-a intamplat.In prima perioada frapeaza senzatia de bien-etre, de fericire fizica si psihica pe care o incearca consumatorul si pe care, exact ca in cazul alcoolului, simte neia sa o transmita si celor din jur.
Trecand la cea de-a doua etapa, caracterizand "iajul" de tip Cannabis, dupa cum am mai spus, aceasta se caracterizeaza prin aparitia pseudohalucinatiilor si a depersonalizarii.
Cea de-a treia perioada a "calatoriei"

perioada extazului
corespunde unei stari de meditatie si de apatie, exteriorizand terminarea urcusului, a escaladarii si inceputului coborasului, al descinderii, deci, in lumea obisnuita.
Penultima perioada, cea a somnolentei sau a somnului se caracterizeaza, dupa cum vedem, prin apelul la somn reparator, care adeseori este intrerupt de vise, de obicei colorate, pentru ca ultima perioada sa se caracterizeze prin trecerea in revista a "iajului" facut.
Ceea ce doresc sa mai subliniez in incheierea acestui modul este coeficientul de acuta personalizare ce caracterizeaza consumul acestui drog. Daca este adevarat ca marijuana reprezinta cel mai putin periculos dintre toate drogurile majore cunoscute, in aceeasi masura acelasi drog poate exercita in aceleasi doze, in perimetrul unor anumite organisme, adevarate ravagii. intr-o asemenea situatie cei aflati sub efectul betiei marijuanice devin de-a dreptul periculosi, frapand printr-o neobisnuita forta si agresivitate. Este rba de o stare de amok, stare care poate genera grave accidente.

Mescalina

Planta cunoscuta cel mai adesea sub numele ei aztec de peyotl si mai putin sub acela stiintific de lophophora Williamsii reprezinta mediul vegetal din care se extrage acest temut drog care este mescalina. Din punct de vedere etimologic, cuvantul peyotl deriva din cuvintele leyon

alic, insemnand a stimula, a activa. Peyotl reprezinta o globuloasa si nespinoasa mica ta, careia ii convin pentru dezltare conditiile geoclimatice ale regiunilor semidesertice, situate la altitudini de 1.700-2.000 m din Mexic si din Texas. Plantei ii este proprie o radacina in forma de morcov, care se infunda adanc in pamant, o tija globuloasa, robusta, cu un diamtru de 2-5 cm si niste flori verzi in exterior si roz inchis in interior. Mescalina fiind un drog de consum oarecum traditional, aria sa de utilizare se reduce la Mexic si inca la o serie de regiuni invecinate. Amerindienii cunosc mescalina de foarta multa vreme. in acest sens, Bernardino de Sahagun, asa-numitul "print al cronicarilor mexicani", pomeneste de peyolt in celebra sa "Istorie generala a lucrurilor din Noua Spanie", istorie scrisa la putin timp dupa cucerirea Mexicului de catre Cortez. lata un pasaj semnificativ in legatura cu ta depozitara a mescalinei: "Este apoi o alta ta care seamana cu tufa. Este denumita peyotl. Este alba. Creste in partile nordice ale tarii. Acei care o mananca sau o beau vad lucruri infricosatoare. Aceasta betie dureaza 23 zile si apoi dispare. Aceasta ta intra in consumul traditional al tribului Chichimeque. Ea ii sustine din punct de vedere sufletesc pe membrii tribului si le da curaj in lupte, punandu-i la adapost de frica, de sete si de foame. Se crede chiar ca ii pazeste de orice pericol".
Pentru o serie de triburi ca acelea cunoscute sub denumirea de Huichol, Cora, Tepehuane si Tarahumara, insasi recoltarea tei sacre peyotl reprezinta o operatie rituala, cu caracter magic, indienii in cauza deplasandu-se in acest scop pe distante de circa 400 km, care separa locurile de bastina ale acestor indieni de Sierra Madre, de unde o culeg. Istoriografii ne semnaleaza aspecte sociale dintre cele mai interesante, legate de consumul de mescalina. Cel mai interesant dintre acestea tine de faptul ca mexicanii, convertiti la catolicism, dupa cum stim pe calea constrangerii si chiar a fortei, au gasit pe calea mescalinei, pe de o parte, o modalitate de protest impotriva asupritorilor si, pe de alta parte, o modalitate de dialog, de comuniune cu zeii lor traditionali, la care n-au putut renunta, motiv care a determinat Inchizitia, ani de-a randul, sa lupte pentru eradicarea acestei practici, care aducea prejudicii cauzei catolicismului.
Primul cercetator care s-a folosit de peyotl in scopuri medicinale, a fost doctorul Langry din statul Indiana, S.U.A., preparand din aceasta ta o infuzie, careia i-a gasit virtuti tonicardice. La randul sau, Ellis Havelock este primul om de stiinta care, in 1896, deci in urma cu aproape un secol, a experimentat mescalina pe propriul sau organism.
Mai tarziu, scriitorul Aldous Huxley avea sa experimenteze si el ta sacra a indienilor din Mexic, precizand in legatura cu acest fapt urmatoarele: "Capacitatea rememorarii si a gandirii judicioase este putin diminuata; impresiile vizuale sunt considerabil intensificate; inta este supusa unei profunde modificari inspre rau; lucrurile mai bune pot fi incercate pe ici, pe colo in interior sau la exterior, simultan sau succesiv. Mescalina deschide usa Mariei, dar o inchide pe cea a Martei. Ea da acces la contemplare, dar la o contemplare inabila cu actiunea si chiar cu ideea de actiune. in sfarsit, ea permite de a atinge varfuri, dar nu in mod plenar".
Un alt scriitor, in acelasi timp si cunoscut logician, Henri Michaux, care a facut acelasi experiment ca si Huxley, este de parere ca betia mescalinica este deosebit de nociva. Ea pur si simplu "violeaza creierul", dupa cum precizeaza sus-numitul.
Influentele mescalinei asupra psihicului sunt foarte complexe si foarte asemanatoare acelora exercitate de LS.D. Ele sunt foarte bine redate in tratatul medical scris de Ludwig Lewin pe marginea halucinogenelor, in cel de-al treilea deceniu din acest secol. Prima faza, se precizeaza in acest tratat, este un fel de scoatere din lumea exterioara, obisnuita, si aparitia unei vieti pur interioare, care suscita mirare. in a doua faza ni se prezinta imagini din aceasta viata, exclusiv interioara, halucinatii senzoriale, miraje etc, intovarasite in majoritatea timpului de modificari ale vietii psihice.In ceea ce priveste consecintele medicale ale intoxicatiei mescalinice, ca si repercursiunile acestei intoxicatii asupra celor in cauza, le m discuta in modulul dedicat acestui aspect.

Cocaina
Cocaina este cel mai important dintre cei sase alcaloizi existenti in frunzele acelui arbust din familia Eritroxilaceelor, cunoscut sub denumirea stiintifica de Erytroxylon coca sau mai degraba aceea comuna de coca. in stare salbatica, acest arbust creste in America de Sud si in special in regiunile sale andine. O serie de varietati ale acestui arbust cresc in Ceylon, Jamaica etc. Ameridienii cunosteau de multa vreme rolul excitant si defatigant al frunzelor de coca, dar si efectele dezastruoase asupra organismului, ce surveneau cand se introduceau in organism doze prea mari. Din acest motiv ei mestecau aceste frunze, in maniera indicata de practicile traditionale, spre a infrange foamea si, in special, oboseala ce survenea ca urmare a parcurgerii imenselor distante ce separa asezarile andine intre ele. Un poet mai putin cunoscut, Abraham Cowley (16181667) a compus la vremea sa chiar un poem dedicat virtutilor acestei te, care se incheie cu urmatoarele trei versuri:
"Trei frunze (de cola, n.n.) ajung pentru 6 zile de mars Omul din Quito inzestrat cu aceasta provizie
Poate strabate intinsii Anzi,
scaldati in nori".In legatura cu aceste virtuti, istoricul american Willinam Prescott scria in 1843 intr-una din lucrarile sale: "Cu o mica provizie de coca prajit, indianul peruvian efectueaza obositoarele sale calatorii, zi de zi, fara oboseala sau, cel putin, fara a se ge". Aceasta relatare a lui William Prescott este cat se poate de edificatoare pentru a intelege mizeria in care traiau indienii peruvieni, care erau obligati sa apeleze la o astfel de "hrana" cu care sa-si infranga senzatia de foame. Acest narcotic este la mare trecere si in zilele noastre pe aceste meleaguri, din moment ce o serie de statistici efectuate in 1950 precizeaza ca numarul mestecatorilor de coca din America de Sud se ridica in acel an la impresionanta cifra de ceva mai mult de 4 milioane, dintre care 2 milioane in Bolivia, 1,5 in Peru, 0,4 in Columbia si 0,2 in Chile si Argentina. Aceste impresionante cifre nu par a fi diminuate sensibil, cu toate actiunile intreprinse in acest sens sub conducerea Organizatiei Mondiale a Sanatatii (O.M.S.) si cu toate masurile recomandate tarilor in cauza de catre reuniunea "grupului consultativ pentru studiul problemelor frunzei de Cola", reuniune ce a avut loc la Lima in anul 1962.
Primul om de stiinta care a sesizat ravagiile pe care le exercita cocainomania asupra conditiei umane a fost naturalistul elvetian J.J. n Tschijdi, descriindu-le in lucrarea sa "Croquis de yages", aparuta in prima jumatate a secolului trecut. Referindu-se la cocainomani, precizeaza ca acestia pot fi recunoscuti "dupa mersul lor nesigur, sovaitor, dupa carnea lor flasca de un gri galbui, dupa ochii lor albiti si fara stralucire, inconjurati de cearcane adanci brun-violacee, dupa buzele lor tremuratoare si dupa rbirea lor incoerenta, dupa indolenta si apatia lor. Ei abia au forta varstei, avand aerul de batrani si daca ajung la batranete, imbecilitatea este rezultatul pasiunii lor nestapanite".
Desi cocaina a fost izolata din frunzele de cola de catre Nieman in 1859, aceasta n-a fost folosita in medicina decat mai tarziu si asta gratie unui colaborator al lui Sigmund Freud, si anume doctorul Karl Koller, care i-a dovedit proprietatile sale anestezice, proprietati care au fost folosite de indata de catre oftalmologi, otorinolaringologi, stomatoIlogi si de catre chirurgi in general.

Din lectura atenta a literaturii de specialitate reiese si faptul ca nevrozele astern in general patul drogurilor. Drogul are mai multe sanse de a fi solicitat de un nevrotic si in acelasi timp mai multe sanse ca farmacodenpendeta sa se instaleze si sa imbrace un caracter tiranic.In acest sens doctorita Buvat-Cottin sustinea, intr-o documentata lucrare de doctorat aparuta in anul 1936, ca 80% dintre toxicomani erau afectati de tare nevrotice sau psihopatice inainte de a se droga. Personalitatea subconstienta, in cazul existentei unor tare nevrotice sau psihotice in antecedente, va fi si mai mult solicitata in caz de drogare, generand sentimente de frica si de panica, de angoasa si anxietate, de paranoia sau ducand chiar la dedublarea personalitatii.


LS.D.-ul si psilocybina
Au trebuit sa treaca sute de ani pentru ca oamenii sa-si dea seama ca acea ciuperca in forma de corn, care aparea pe spicele de secara in verile calduroase, reprezenta sursa unui toxic de prim ordin. Au trebuit sa moara sute de mii de oameni din cauza ingerarii acestui toxic, pana sa se descopere cauza temutei drame. Straniile si, in acelasi timp, inspaimantatoarele epidemii aveau loc in special in timpul perioadelor de seceta, cand taranii nu mai indepartau acele excrescente de culoare mov de pe spicele de secara. intre epidemia din Aquitania din anul 994, cand au murit in jur de 44.000 de oameni, si cea din Rusia din 1926, cand jertfa pe altarul "painii blestemate" a fost de aproximativ 11.000 de persoane, se afla nenumarate alte epidemii de ergotism, cum sunt denumite aceste intoxicatii in masa cu alcaloidul secarei cornute.
Primul care face legatura intre ergotism si secara infectata, respectiv secara parazitata cu acea ciuperca

cunoscuta acum sub denumirea de Chlaviceps purpurea

este unul dintre medicii lui Ludovic al XlV-lea, si anume Denis Dodard, care mentioneaza in scris acest lucru in 1676 intr-o scrisoare adresata Academiei pentru ca, aproape cu un secol mai tarziu, abatele Teissier sa confirme descoperirea medicului de la curtea Regelui Soare, experimentand-o pe animale, pe care Ie-a hranit cu secara cornuta, toate aceste observatii fiind mentionate in scrierea sa intitulata "Memoires sur la maladie du siecle appeiee ergot". Cele mai aprofundate studii pe marginea celor 12 alcaloizi continuti de ciuperca parazita a secarei cornute, efectuate de un colectiv de chimisti in frunte cu W.A. Stoll si Albert Hofmann de la celebra fabrica de medicamente "Sandoz" din Bale (Elvetia), studii care s-au intins pe o lunga perioada de timp (19181944), au culminat cu izolarea constituentului specific al acestor alcaloizi, care s-a dovedit a fi o substanta derivand din indol, si anume acidul lisergic. Acestor specialisti Ie-a reusit apoi o alta performanta: ei au izbutit sa condenseze acidul lisergic (Lysercig Saure, in limba germana), extras din ciuperca secarei cornute, cu dietylamida (Diethylamid), obtinand acidul lisergic dietylamidat, pe care l-au denumit prescurtat L.S.D. (adica initialele de la Lyserg Saure Diethylamid). Astfel a aparut acest drog halucinogen modern de sinteza care este LS.D.-ul, in acelasi timp insa si mitogen, dupa cum m vedea in continuare.
Desi L.S.D.-ui a fost confectionat, ca sa spunem asa, in anul 1938, au mai trebuit sa treaca 5 ani pana ce

absolut din intamplare

Albert Hofmann, unul dintre nasii sai, sa-i descopere proprietatile psihotrope.In atie cu drogurile traditionale, L.S.D.-ui exercita o gama mult mai variata si mai proteiforma de modificari, vizand in special sfera psjhica. Cu toate acestea, in linii mari, se poate spune ca produsii din marea familie a opiului

si dintre acestia, in special morfina si heroina, de asemenea cocaina si mescalina

actioneaza in linii mari cam la fel. Exista totusi particularitati reactionale proprii fiecarui drog, ceea ce este foarte important de stiut, mai ales atunci cand se pun probleme de diagnostic si tratament.
Sub raport afectiv, LS.D.-ul diminueaza emotivitatea, Plansul si rasul se intrepatrund sau se succed, realizand comportamente cu totul bizare. Dispozitia devine euforica si exaltata, desi extrem de labila.
Tulburari tot asa de accentuate se inregistreaza si pe intelectual, cel mai mult fiind deteriorate functiile cognitive, domeniu in care este de semnalat in primul rand proiectarea gandurilor sub forma de imagini vizuale. in al doilea rand, tot in acest domeniu este de semnalat usurinta cu care k> serie de simple impresii intuitive, lipsite de orice logica, se transforma in adevaruri de necontestat./ in al treilea rand, tot ca urmare a deteriorarii psihismului de catre drog, are loc asa-numita ideatie hipomaniaca, constand din transformarea campului mental intr-o adevarata cascada de idei si intr-un bombardament continuu cu cele mai bizare si ilogice capricii asociative.
Unii imputa toxicomanului si o marcanta tendinta de izolare sociala, izolare generata de toate aceste interminabile orgii introspective, ce elueaza pe un fond de negativism si de incoerenta. Unii cercetatori sustin ca L.S.D.-ul stimuleaza creativitatea, luand apararea acestui drog in publicatii si in diverse simpozioane sau colocvii de specialitate. Timothy Leary, despre care m rbi mai tarziu, este unul dintre acestia. Experimentari foarte aprofundate au lamurit insa si acest aspect. Este adevarat ca LS.D.-ul incita, din anume puncte de vedere, facultatile creative, dar aceasta creativitate poarta in mod evident pecetea dereglarii.
Diversi pianisti au fost pusi in mod experimental sa concerteze sub actiunea drogului. intr-adevar, la terminarea partiturii ei au sustinut ca niciodata n-au cantat atat de bine, Cand insa si-au ascultat imprimarea elutiei pe banda magnetica au ramas realmente surprinsi de multitudinea erorilor facute.
Reactivitatea individului este imprevizibila. Reactii psihosomatice dintre cele mai severe pot aparea la toxicomanii care luni de zile au reactionat linistit in fata preparatului. in asemenea situatii, in universul alienat al celui in cauza, isi fac aparitia personaje bestiale si disperarea pune stapanire pe toata aceasta lume imaginara. Asa se ajunge la crime sau suprimarea propriei vieti. Psihoze latente, de tot felul, care isi duceau in organism o existenta inofensiva, apar cu vehementa la suprafata. Faptul cel mai grav dintre toate este reprezentat insa de "aparitia de sciziuni cromozomiale, sub actiunea LS.D.-ului, care, la randul lor, r proca iremediabile anomalii fizice sau mintale descendentilor. B. Grifith crede ca aceste mutatii genetice se intalnesc in 914% din cazuri. Un cercetator a studiat timp de 18 luni efectele negative ale LS.D.-ului pe un numar de 114 toxicomani spitalizati la Bellvue, in Franta. 13% dintre acestia erau prada unor terori incoerci-bile; 12% devenisera extrem de violenti, in timp ce 9% manifestau o constanta tendinta de sinucidere.
Merita insa a sublinia faptul ca bulversarile psihice produse de LS.D. se aseamana mult cu cele al Psilocybinei, un alcaloid extras dintr-o serie de ciuperci. Cea mai raspandita dintre acestea este cea cunoscuta dub denumirea de Psilocyba Mexicana

o ciuperca cu un trunchi de circa 20 cm, sustinand o palarie care variaza intre 6 si 12 cm lungime.
O doza de 4-8 mg din psilocybina produce la trei sferturi de ora de la ingestie o betie rece de mai multe ceasuri, insotite de o senzatie de relaxare corporala. Efectele clinice ale acestui alcaloid au fost temeinic studiate in 1958 de o ampla echipa de cercetatori, condusa de psihiatrul Jean Delay. Acesti cercetatori au observat frapanta similitudine intre efectele psilocybinei, mescalinei si ale L.S.D.-ului. lata de ce, din relatarile lui Jean Delay, cum arata loul tip al modificarilor psihice declansate de psilocybina: "Dupa o faza de latenta, variind de la cateva minute la o ora, apar primele simptome. Subiectul acuza o senzatie de caldura, de raupsihic. El trebuie sa-si intrerupa lectura sau ocupatiile sale, se duce spontan sa se intinda, gandu-se de astenie sau de somnolenta. Este de notat aparitia in continuare a unei congestii faciale, a unei midriaze, a unei bradicardii si a unor usoare tulburari de coordonare si de echilibru, ca si o incetinire a activitatii motorii si verbale. Perturbarile semnalate se instaleaza mai mult sau mai putin rapid; euforia domina in mod obisnuit, o satisfactie profunda, relaxare, multumire de sine. Se adauga adesea o surescitare usoara, o locvacitate, ras nebun, neie de miscare. Pot aparea vizjuni colorate si miscatoare: arabescuri, cercuri luminoase, viziuni caleidoscopice, fascinand subiectul si intarind senzatia de "bien-etre". La aceste tulburari se asocieaza perturbarile constientei de tip oniroid, alterari in perceptia timpului trait, o transformare a ambiantei care devine stranie si ireala. Subiectul percepe modificari in propriul sau corp. El asista amuzat sau perplex la un fel de joc in care el este actor. in contul acestor tulburari apar intuitii delirante, revelatii, inefabile, cqntemplari
. extatice. Subiectul descopera un univers innacesibil altora, acela al "adevarurilor fundamentale" si al "frumusetii pure". Dar euforia nu este permanenta. Ea survine in bufeuri amintind de bufeurile vasomotorii. Ea alterneaza cu momente de angoasa mai mult sau mai putin durabile, sosind in valuri si de a caror aparitie subiectul se infricoseaza. Criza dureaza aproximativ 4 ore. Tulburarile de constiinta se atenueaza; primele, cele timice, dureaza mai mult. Se noteaza frecvent o perioada de hipomanie si uneori euforia dureaza si a doua zi; dar tulburarea cea mai durabila este astenia, adeseori marcanta in zilele crizei".
Daca acestea sunt efectele psihice ale psilocybinei, nu mai putin importante sunt cele somatice. Congestia faciala apare intr-o proportie de 88%, puls incetinit in 68%, somnolenta in 63%, dureri de cap in 50%, tulburari digestive in 56%, hipotensiune in 43%, accelerare a respiratiei in 29%, tremuraturi in 31%, transpiratie in 69%, vertijuri in 56%, senzatie de frig in 44%, tulburari ale esteziei tactile in 31%, tulburari ale gustului in 19%, furnicaturi in 25%, senzatie de ceata inaintea ochilor in 19%, dismetrie in 25%, astenie in 88%.
Campania dusa pe toate meridianele lumii impotriva tuturor drogurilor, a castigat o amploare fara precedent, mai ales in ultimele decenii, ca urmare a constatarii ravagiilor pe care le produce acest flagel chimic asupra biologiei umane si asupra fondului de sanatate publica. In modulul urmator ne m focaliza tocmai asupra acestui aspect.