Toata lumea pare sa aiba un soi de fix in privinta necesitatii imperative ca intre o mama si copilul ei sa existe o legatura afectiva foarte stransa, iar persoana care-a declansat obsesia asta este in foarte mare masura raspunzatoare pentru stresul la care sunt supuse bietele Supermamici. Asupra proaspetilor tatici nu sa se exercite atata presiune: daca taticului ii place cum arata bebelusul lui nou-nascut, iar bebelusul nu racneste nonstop atunci cand taticul lui se afla in aceeasi incapere, se considera ca intre cei doi exista o legatura afectiva adecvata. Noi, femeile, pe de alta parte, avem senzatia ca ar fi normal sa infiripam o "legatura speciala" cu progenitura noastra, cand inca nici nu s-au terminat bine durerile nasterii; sa avem un sentiment unic si coplesitor de iubire fata de micutul nostru, din chiar clipa in care ochii nostri obositi ii intalnesc privirea! Si, daca nu se intampla asa, in mod sigur copin nostri vor ajunge sa ia droguri cu mult inainte de a fi destul de mari ca sa le platim bilet intreg la tren si isi vor petrece anii adolescentei in "ere de reeducare", dupa model american, pentru copii super-razgaiati.
Nu prea te ajuta cu nimic, sa gandesti in felul asta, fiindca "legatura stransa cu copilul tau" poate sa insemne multe lucruri: de la a te simti pur si simplu in largul tau alaturi de el (cand incepi sa-l iei in brate fara sa-ti mai fie teama ca-l scapi si se sparge, poti considera ca ai facut un progres important in directia asta!), continuand cu a ajunge sa va cunoasteti unul pe celalalt si a invata cum sa comunicati bine impreuna (curand, vei sti exact ce inseamna fiecare tipat, set, gangurit si grimasa pe care le scoate bebelusul tau!) si terminand, in final, cu a incepe sa va placa realmente sa fiti unul in compania celuilalt.
Asa cum lipitul la loc al unei vaze care s-a spart in doua impune sa existe doua bucati (si-un pic de lipici), la fel, legatura stransa cu copilul tau este rezultatul unui proces care se desfasoara in ambele sensuri: daca tu iti adori copilul, dar el te considera o cotoroanta cu inima de piatra, lucrurile nu merg deloc bine! Lasand la o parte teoria, e totusi aproape imposibil ca bebelusul tau sa reactioneze altfel decat prin a te idolatriza - tu i-ai putea rezista bunei doamne care-ti baga in gura pieptul generos la fiecare doua ore, lasandu-te sa bei de-acolo lapte dulce si cald?! De fapt, eu as putea, fiindca mi se pare o chestie cam scarboasa, dar eu nu sunt un bebelus nou-nascut, nu?
Daca te stresezi tot timpul pe ideea ca trebuie sa apara o legatura afectiva stransa intre tine si bebelusul tau, e aproape sigur ca tot acest proces va esua. Din proprie experienta, am constatat ca metoda cea mai buna de a intra in rezonanta cu un bebelus consta in a petrece cat mai mult timp posibil alaturi de el, fara sa faci absolut nimic! Doar sa-l tii in brate, sa te uiti la el, sa-l mirosi, sa-l pipai, sa-i asculti fiecare sunet si sa-i studiezi fiecare reactie. Daca si pe el il lasi sa faca acelasi lucru - sa-ti atinga fata, sa-ti miroasa pielea, sa se uite la tine cum zambesti, razi, te strambi si asa mai departe - probabil ca te va considera usor cam zurlie, dar macar incepe sa-si dea seama cu cine are de-a face.

Katherine, mama lui Max, doi ani

Legatura afectiva dintre noi nu s-a manifestat imediat si ma gandeam cu spaima la ce-ar putea sa insemne acest lucru, pentru mine, pentru noi, pentru fericirea noastra viitoare, ca mama si fiu. Tare-mi doresc sa mai fi at putina rabdare - il iubesc pe Max din toata inima si nu suport nici macar gandul de a fi departe de el! Cred ca eram pur si simplu intr-o stare de soc, dupa efectul traumatic al unei nasteri destul de grele, dar nu mi-am dat seama pe moment.