Copin devin mai mofturosi. Candva, in jurul varstei de 1 an, copin incep sa-si schimbe sentimentele fata de hrana denind mai mofturosi si mai putin flamanzi. Acest lucru nu trebuie sa va surprinda. Daca ar continua sa manance si sa castige in greutate in ritmul de pana atunci ar ajunge cat un munte (paragraful 142). Acum copin incep sa simta ca au suficient timp sa admire mancarea care le este pusa in fata si sa se intrebe: "Oare ce am bun astazi?" Cat de marc este contrastul cu comportamentul de la varsta de 8 luni! In acele zile se simteau morti de foame cand nea ora mesei, se agitau cu frenezie cand parintele le punea babetica si deschideau gura aplecandu-se inainte pentru fiecare inghititura. Nu conta foarte mult ce le era oferit, pentru ca erau prea flamanzi ca sa le pese. Sunt si alte moti, in afara de faptul ca nu mai sunt asa flamanzi, care ii fac pe copii mofturosi la varsta de 1 an. Ei incep sa realizeze ca sunt fiinte separate, cu idei proprii, asadar devin hotarati in antipatia fata de felurile de mancare de care nu erau incantati anterior. Si memoria devine mai buna. Copin probabil ca se gandesc ca "pe aici mesele se sersc destul de des si am mancarea la indemana suficient timp ca sa iau ce doresc".
Eruptia dintilor micsoreaza adesea pofta de mancare, mai ales cand e vorba de primii molari. Copin pot manca doar jumatate din cantitatea obisnuita de hrana, timp de zile intregi, iar uneori refuza o masa intreaga.
In sfarsit, probabil cel mai important factor in modificarea apetitului este variatia existenta in mod natural de la o zi la alta. Noi, adultii, am avut deja de a face cu zile in care un pahar de suc ne era de ajuns, si altele in care o farfurie cu supa pasata era mult mai atragatoare. La fel se intampla si cu copin si sugarii. Motivul pentru care aceasta variatie nu este asa de evidenta la sugari, pentru ca ei in majoritatea timpului sunt prea flamanzi, pentru a refuza ceva de mancare.

Experimentul doctoritei Clara Davis privind apetitul
Davis a vrut sa descopere ce mananca copin daca sunt lasati sa aleaga dintr-o multitudine de alimente nutriti puse la indemana lor. Ea nu a inceput experimentul cu copii mai mari, temandu-se ca acestia au deja idei preconcepute despre mancare. Asadar, a ales 3 sugari intre 8-l0 luni, care pana atunci nu au avut in alimentatie decat lapte de mama. Iata cum a procedat: la fiecare masa o asistenta punea in fata lor intre 6-8 farfurii care contineau o gama larga de alimente hranitoare, nc-prelucratc industrial, precum legume, fructe, oua, cereale, carne, paine integrala, lapte, apa si sucuri naturale de fructe. Asistenta primise instructiuni sa nu ajute copin sa manance decat ce aratau ei ca doresc. De-abia dupa ce copilul baga mana intr-un fel de mancare si apoi incepea sa-si linga degetele, ii era permis asistentei sa-i ofere o lingurita din felul respectiv. Apoi trebuia sa astepte pana ce copilul tacea o noua alegere, fie de exemplu spanac, fie de exemplu piure de mere.
Dr. Davis a descoperit trei lucruri importante din aceste experimente. Primul este ca acei copii care isi alegeau singuri hrana dupa preferinte dintr-o gama larga de alimente nutriti, s-au dezvoltat foarte bine si nici nu au denit prea grasi sau prea slabi. in al 2-lea rand, s-a vazut ca fiecare copil, pe o perioada mai lunga de timp, alegea acele alimente pe care orice specialist ar fi fost de acord ca reprezinta o dieta echilibrata. in al 3-lea rand, de la fiecare masa la alta si de la o zi la alta, apetitul a fost diferit.
Fiecare masa in parte nu era echilibrata. Uneori cateva mese la rand copilul manca mai multe rdeturi, ca apoi sa-si schimbe preferintele pentru fainoase. Din cand in cand se faceau si excese. De exemplu, copilul manca o masa intreaga numai spanac intr-o cantitate de 4 ori mai mare decat ar fi fost considerat politicos de un adult. Iar dupa un astfel de festin nu urmau dureri de burta, varsaturi sau diaree. Copilul manca uneori o jumatate de litru de lapte in plus pe langa mancarea obisnuita, iar la masa urmatoare nu mai bea deloc lapte. Unul din copii, de cateva ori, a mancat 6 oua fierte tari, dupa o masa intreaga. Dr. Davis a masurat consumul de carne de vita al unui baietel pe parcursul mai multor zile. La inceput el manca o portie medie, apoi apetitul pentru carne de vita incepea sa creasca, ajungand pana la de 4 ori mai mult decat am considera adecvat in mod obisnuit. Acest ritm se mentinea pe parcursul a catorva zile, dupa care se diminua treptat.
Modul in care aceasta pofta de carne crestea si apoi descrestea treptat, i-a sugerat lui dr. Davis ideea ca in acea perioada de crestere, era ceva in carnea de vita de care organismul aa nevoie mai mare, nevoie crescuta, exprimata prin apetit crescut. Dr. Davis a realizat acest experiment si cu copii mai mari, descoperind ca rezultatele erau la fel de sugesti.