Nu vreau sa va las impresia ca orice copil de 2 ani care se impotriste sa fie dus la culcare trebuie sa aiba compania parintilor pana ce adoarme. Departe de mine acest lucru. Teama sera de separare este rara, dar o usoara impotrivire fata de separarea de parinti este foarte des intalnita. Exista 2 posibilitati. Prima consta in incercarea de a retine pe parinte in incapere. Baietelul va incepe repede sa strige "pipi", desi a mers la baie doar cu cateva minute in urma. Parintele se afla in dificultate, stie ca e vorba de o scuza, dar vrea si sa incurajeze atitudinea cooperanta din partea copilului, fiind el insusi cooperant. Asa ca va decide sa-i spuna: "Mergem, dar e ultima data!" Imediat cum copilul a ajuns inapoi in pat si parintele vrea sa paraseasca incaperea, baietelul va spune "apa" cu expresia patetica a unei persoane care moare de sete. Daca parintele cedeaza, copilul va alterna aceste doua cereri la nesfarsit. Parerea mea este ca un astfel de copil se simte doar usor ingrijorat sa fie lasat singur. De obicei, cel mai bun si practic mod de a proceda pentru parinti ca sa-i redea siguranta este sa-i reaminteasca pe un ton prietenos, ferm si de neclintit ca a baut deja apa si a fost la toaleta, iar apoi sa-i spuna "noapte buna" si sa paraseasca incaperea fara ezitare. Daca parintii isi ingaduie sa se lase retinuti sau sa se arate tulburati si nesiguri, este ca si cum ar spune copilului: "Ei bine, poate ca este cazul sa-ti fie frica!" Chiar daca copilul incepe sa ga, cred ca este mai intelept sa nu intrati din nou. Este mai usor pentru el sa inte pe loc lectia, sacrificand cateva momente de suparare, decat sa se perpetueze o lupta stanjenitoare pe durata a catorva saptamani.
Alt tip de dificultate apare cand copilul de 2 ani invata sa se dea jos din pat si imediat ce a fost culcat apare langa parinti. Este suficient de istet ca sa fie destul de fermecator in astfel de momente. Sta la discutii cu bucurie si cerc sa fie mangaiat - lucru pentru care nu are timp pe parcursul zilei. Astfel, parintilor le c foarte greu sa fie fermi cu el. Dar ci trebuie sa fie fermi si sa-l duca prompt in patul lui. Altfel, datul jos din pat se poate repeta la nesfarsit si transforma intr-o lupta perpetua care sa dureze cateva ore in fiecare seara.
In cazul in care o astfel de situatie a iesit complet de sub control, parintii intreaba daca nu este mai bine sa incuie usa de la
camera copilului. Nu imi surade ideca unui copil care ge pana la extenuare in fata unei usi. in astfel de situatii cred ca este mai bine sa se discute cu medicul sau psihologul pentru a gasi o cale potrivita de a aduce lucrurile la normal.
Parerea mea este ca e indicat sa fie culcat copilul de 2 ani tot in patutul cu gratii, atata vreme cat nu a invatat sa se catere pe ele si sa se dea jos din pat. Am auzit mult prea multe posti despre copii de 2 anisori care au profitat de promovarea lor la un pat de adulti, incepand sa hoinareasca prin casa toata noaptea. Din momentul in care invata sa se dea jos din patutul cu gratii, nu va mai fi insa nici o diferenta.
Cand un copil se teme sa se duca la culcare, unele persoane incearca sa rezol problema culcand in aceeasi camera un frate sau o sora mai mare. Din pacate este foarte probabil ca problema sa se extinda si asupra acestora.In mod surprinzator, uneori se obtin rezultate daca copilul sta culcat in aceeasi camera cu altul mai micut (entual un sugar).
