Cartile privind ingrijirea copiilor (cum este si cea de fata) vorbesc aproape in exclusivitate despre ce nevoi are copilul -dragoste, rabdare, consecventa, fermitate, protectie, prietenie - incat parintii sunt deja epuizati fizic si psihic doar dupa citirea a ceea ce se asteapta din partea lor. Ei raman cu impresia ca sunt sortiti sa nu mai aiba propriile nevoi sau o viata proprie in afara de cea petrecuta alaturi de copilul lor. De asemenea, nu se pot impiedica sa nu se gandeasca ca orice sectiune care afirma drepturile copilului va fi critica in ceea ce-i priveste pe parinti atunci cand ceva nu merge bine.
Pentru a fi cu adevarat corecti, ar trebui ca aceasta sectiune sa aiba un numar egal de ini despre nevoile reale ale parintilor: despre frustrarile lor (atat in casa cat si in afara ei), despre cat de obositi devin, despre dorinta fireasca de a auzi spunandu-li-se, macar din cand in cand, ca fac o treaba buna.
ingrijirea copilului presupune un vctlum enorm de munca dificila: sa prepari meniul potrivit, sa speli lucrurile copilului, sa-l schimbi, sa-l speli, sa pui capat disputelor si sa alini supararile, sa asculti povesti greu de inteles, sa iei parte la jocuri si sa citesti povesti nu foarte interesante pentru un adult, sa te invarti prin gradini zoologice si muzee, sa dai o mana de ajutor la temele pentru acasa, sa fii silit sa sporesti timpul necesar treburilor casei sau gradinii datorita ajutorului binevoitor al celor mici, sa mergi la intalnirile cu parintii ale profesorilor in serile in care esti obosit si multe altele.
Mai mult decat atat, nevoile copiilor par sa vina intotdeauna inaintea celor ale parintilor. Aceste nevoi sunt raspunzatoare de o buna parte din cheltuielile din bugetul familial, pornind de la o chirie considerabila sau o ipoteca pentru o casa suficient de mare si terminand cu pantofii care nu mai pot fi purtati sau care raman mici aproape peste noapte. Din cauza copiilor, parintii nu se duc la petreceri, in calatorii, la teatru, la intalniri, nu au timp pentru prieteni. Spontaneitatea devine un prieten demult pierdut si faptul ca preferati totusi sa aveti copii (doar n-ati schimba rolurile cu un cuplu fara copii pentru nimic in lume, nu-i asa?), nu va impiedica sa realizati ca va lipseste libertatea.
Adevarul este ca educatia copiilor este o indeletnicire dificila, de lunga durata, satisfactiile nu sunt intotdeauna imediate, efortul este deseori subapreciat, cu toate ca parintii sunt si ei oameni si aproape la fel de vulnerabili ca si copin lor.
Bineinteles ca parintii nu dau
nastere copiilor pentru a deveni martiri. Ei o fac pentru ca iubesc copin si pentru ca vor sa si-i creasca pe ai lor, in special cand isi amintesc cat de mult erau iubiti de proprii lor parinti atunci cand erau mici. A avea grija de proprii copii, a-i vedea crescand si devenind oameni respecili, reprezinta pentru majoritatea parintilor
- in ciuda greutatilor - cea mai mare satisfactie a vietii. in atie cu asta, orice alt motide mandrie pentru oricare dintre realizarile lumesti paleste.
