De ce ajunge un parinte sa-si rasfete copilul?
De obicei rasfatul se produce la primul copil, iar toti dintre noi suntem foarte aproape de aceasta situatie, cand e vorba de primul nascut. Pentru majoritatea oamenilor, primul nascut este cel mai fascinant lucru din lume. Daca realizati cat de mult timp sunt complet absorbiti adultii de o noua masina cumparata, va va fi usor sa intelegeti de ce un sugar atrage asupra sa toata atentia parintilor pe o perioada indelungata. Dar incantarea nu este unicul motiv. Parintii au tendinta sa proiecteze asupra primului nascut toate sperantele si temerile lor. Exista de asemenea si nervozitatea, starea tensionala neobisnuita, generata de ideea de a fi responsabil in intregime de siguranta si fericirea unei fiinte umane neajutorate. Plansul copilului reprezinta un puternic semnal de alarma pentru a face ceva. Cu al doilea copil ai mai multa incredere in sine si un anumit simt al echilibrului, realizezi clar ca trebuie sa refuzi anumite lucruri copiilor, pentru binele lor si nu te simti novat daca ai fost sever cand stii sigur ca ai avut dreptate.
Unii parinti insa ajung mai usor sa-si rasfete copilul decat altii, de exemplu parintii care au asteptat mult sa li se nasca un copil si Ie este frica ca nu ar mai putea avea altul; parintii cu prea putina incredere in propria valoare, care den de buna voie sclai propriului copil si asteapta de la acesta sa dena tot ce nu au putut ei fi; parintii care au adoptat un copil si cred ca trebuie sa faca eforturi supraomenesti pentru a-si justifica alegerea; parintii care au studiat psihologia copilului in colegii, au facut scoala de asistenti medicali sau facultatea de medicina, sau au lucrat ca profesionisti in domeniu si se simt de doua ori mai mult obligati sa dovedeasca de ce sunt capabili (de fapt, c chiar mai greu sa fii parinte cand cunosti teoria despre pediatrie); parintii care sunt rusinati ca au simtit antipatie fata de copil si incearca sa rascumpere na oferindu-i acestuia orice isi doreste; parinti care se simt mult prea suparati ori novati cand aud setul sugarului si gasesc aceste momente tensionate de nesuportat. Cititi si paragraful 594 prind supraprotectia.

Oricare ar fi motivul, toti acesti parinti sunt un pic prea doritori sa-si sacrifice propriul confort si drepturi, un pic prea grabiti sa ofere copiilor lor tot ce cer acestia. Acest lucru nu ar fi rau daca copin ar sti ce este rezonabil sa ceara. Dar ei nu stiu inca ce este bine pentru ei. Prin natura lucrurilor, copin asteapta o conducere ferma din partea parintilor, si aceasta le creeaza o stare de confort. Un parinte ezitant da copilului o senzatie de neliniste. Daca parintele ia in brate sugarul foarte grabit, ori de cate ori acesta se agita, ca si cum s-ar intampla cine stie ce daca il lasa in pat, atunci sugarul va crede ca intr-adevar i se poate intampla ceva rau daca nu e luat in brate.
Si cu cat parintii cedeaza mai mult la ordinele copiilor, cu atata acestia vor cere mai mult. Fiintele umane, la orice varsta, descopera ca den din ce in ce mai dictatoriale asupra persoanelor care cedeaza usor.