Primul pas in viata noastra comuna n-a fost nici pe departe ca-n basme. Mi-am inchipuit totul atat de simplu si de usor. Copin, dupa cum prea bine se stie, dorm mult (da' de unde! Numai teoretic) si in fazele de crestere sunt foarte linistiti (o alta eroare!). Cand am ajuns acasa de la spital, totul parea ca decurge normal. Cu
ingrijirea copilului ma descurcam destul de bine, doar cu alaptatul de la inceput am avut probleme. Am crezut ca odata ajunsi acasa, totul se aranja. Dar s-a intamplat tocmai invers, abia ca am iesit din spital si n-am mai avut lapte. Hrana era asigurata. Nu poate fi chiar atat de greu, gandeam eu si traiam clipa inselaciunii. La 14 zile de la
nastere - ca la sectiune - ti-au aparut si colicile. Ba
ceai de fenicul, ba pica-turi
homeopatice - nimic nu parea ca-ti ajuta. Ore in sir, tatal tau si cu mine, te-am plimbat prin casa, doar asta te mai linistea cat de cat. Cum vroiam sa te asezam in patut, porneai sirena. in curand nervii mei au cedat. imi transpirau mainile cand te atingeam. Mereu
ma autocontrolam, zicandu-mi: "Ai facut cariera. ( Te-ai impus) ai reusit sa te impui in fata sefilor, a colegilor certareti, si acum te dai batuta in fata unui copil?" Am sunat moasa care a venit imediat. Dintr-o data parca erai altul, de cum te-a luat in brate ai atipit -atunci am izbucnit in s, am clacat. "Depresii postnatale", mi-a explicat moasa. "Aproape toate trec prin asa ce, dar nici una nu recunoaste".
De atunci, venea o data pe zi la noi, se ocupa de tine si ma ajuta ca incet-incet sa-mi cunosc indatoririle de mama. De exemplu, secretul "masajului". Mi-a aratat cum trebuie sa fac ca tu sa te simti bine in mainile mele. Rezultatul a fost uluitor - eu insami am simtit atata apropiere si caldura, iar tie ti-a placut asa de mult. Totusi, in primele 3 luni nu ne-a fost deloc usor. De cate ori nu m-am infuriat pe tine, dorindu-mi chiar sa fi disparut pentru 5 minute din viata mea. Pentru un dus linistit sau pentru o masa neintrerupta as fi dat orice. Dar nici acest lucru nu era deloc simplu, caci atunci cand nu mai erai langa mine, imi era foarte dor de tine. Astazi stiu ca vina o port eu si inchipuirile mele exagerate pentru greutatile de la inceput. Am vrut sa fiu "o mama buna", neglijandu-ma total.
Dupa 3 luni,
colicile au disparut de la o zi la alta. Linistea din casa era aproape de necrezut. Am reintrat in normal, regasindu-ne ritmul obisnuit de viata - si pentru prima oara am simtit cat este de frumos sa ai o familie, in principiu, primul an trece mult prea repede. La 4 luni ti-am dat prima masa de terci care ti-a placut de la inceput mult mai mult decat sticla. Putin mai tarziu, te-ai intors pentru prima data - acesta era inceputul unei noi suferinte.
Acum miscarea era ce nou in viata ta. Te rostogoleai prin camera ca o minge si apucai totul. Faza care a urmat a fost taratul - si cu aceasta deprindere te-ai perfectionat repede. De acum incolo, nimic nu mai era sigur in fata ta, treptele abrupte si bucataria aveau nevoie de grilaje.
Omul creste, odata cu el cresc si obligatiile lui - intotdeauna a sunat foarte banal dar este cat se poate de aderat. Tatal tau si cu mine am intat o gramada
de lucruri in primul tau an de viata. Nu doar sa purtam o responsabilitate si sa simtim un alt fel de dra-goste, ci si sa traim un alt fel de parteneriat. Primul copil schimba totul - radical si fara compromis. Cercul de prieteni participa si al la aceasta schimbare, ca totul de altfel, tot ceea ce alta data mi se parea sfant (de exemplu, florile de apartament) si important (o camera ordonata). Noi am intat sa te protejam si sa te acceptam ca pe o mica personalitate - si a mai intat ce - sa cedam.Inca de la inceput au fost multe persoane importante in viata ta. De exemplu, bona ta, Ceci, cu ajutorul careia am inceput dupa 3 luni din nou sa lucrez. Sau treaba cu urlatul. Totdeauna am fost de parere ca trebuie sa existe un motiv atunci cand gi, ca nu o faci doar pentru a atrage atentia.
Dupa primele 3 luni ai devenit un copil multumit, fericit care dormea toata noaptea. Tatal tau si cu mine eram constienti ca parteneriatul nostru nu trebuia jertfit in favoarea paternitatii. Viata devenea grea daca tineam cont de acest lucru, iar tu ne-o faceai si mai grea uneori, intr-un an, incet-incet, am devenit mama. Recunosc ca uneori sunt exact ca o closca. M-ai facut sa privesc lu-mea, lumea ta, cu alti ochi. Nu voi uita niciodata bucuria ta cand ai zut prima buburuza in gradina. Nici uimirea ta la vederea primei zapezi din viata ta. Lumea ta a devenit lumea noastra, tu silesti (prognozezi) daca fi o zi frumoasa sau urata, buna sau rea. Tu ne arati ceea ce merita cu aderat in viata, facandu-ne sa fim mai maturi. Ne-ai aratat si pe ce drum s-o apucam pentru a ne atinge scopul.In fiecare zi descoperi ce nou si cea mai mare placere a noastra este de a fi alaturi de tine.
