Sunt un grup de afectiuni pulmonare produse de agenti etiologici nebacterieni caracterizate clinic prin febra (moderata), tuse si tahipnee (mai importanta la varstele mici), examen fizic pulmonar sarac (sau normal), iar radiologie prin desen bronhovascular accentuat, cu hiluri ingrosate, tradand afectarea interstitiului pulmonar. Multi medici folosesc diagnosticul de pneumonie acuta interstitiala pentru a denumi aceasta boala. Severitatea sindromului infectios nu atinge gratatea celui din pneumoniile bacteriene, dar nu exista totdeauna elemente sigure de diagnostic diferential. Pneumoniile atipice se pot defini ca un proces inflamator acut, soldat cu infiltratia interstitiului pulmonar cu celulele inflamatorii, asociat sau nu cu alveolita. Se remarca si exsudat inflamator in bronhiile mari si mici.
Etiologic. Cei mai importanti agenti etiologici nebacterieni sunt rusurile. Toate rusurile cu tropism respirator se constituie in factori determinanti ai pneumoniilor interstitiale, mai frecvent intalnite fiind rusul sincitial respirator (VSR), rusurile gripale si paragripale, adenorusurile, rinorusurile si rusul bolii cu incluzii citomegalice (B1C). Dintre agentii etiologici nerali citam Mycoplasma pneumoniae si germeni din genul Chlamydia. Identificarea acestor microorganisme este dificila, presupunand un laborator specializat. Virusurile izolate de la copii cu pneumonii atipice sunt probabili agenti etiologici ai bolii, ei nefiind gasiti la grupuri martor testate asemanator.
Patogenie. Pentru a intelege mecanismul tulburarilor in pneumoniile atipice este folositoare rememorarea principalelor elemente histologice ale alveolei pulmonare.
Alveolele sunt dispuse "in ciorchine" in jurul bronhiolelor. Au un perete propriu alcatuit dintr-un strat epitelial unic, celulele fiind situate pe o membrana bazala (analogia cu glomerulul renal este remarcabila). Epiteliul alveolar este constituit din celule alveolare de tip I in procent de 95% si din celule cuboidale (celule alveolare de tip II) responsabile de sinteza surfactantului - cea mai importanta substanta tensioactiva care se opune colapsului alveolar - in procent de 5%.Intre alveole, in sens opus epiteliului alveolar se afla interstitiul pulmonar, o regiune cu '"personalitate" alcatuita dintr-o matrice de tesut conjuctiv care contine colagen, fibre elastice, proteoglicani si glicopro-teine. Tot la nivelul interstitiului se afla capilarele pulmonare, care au un endoteliu si o membrana bazala proprie. Exista sedii unde se realizeaza contact intre epiteliul alveolar si endoteliul capilar, acesta fiind locul schimburilor gazoase alveolo-capilare.In mod normal peretele alveolar este foarte subtire (5-l0 mm), iar spatiul alveolar este ativ mai intins (200-300 mm). in plamanul normal, la nivelul interstitiului se gasesc si circa 80 de celule inflamatorii pentru fiecare alveola, dintre care majoritatea (90%) sunt macrofage alveolare iar celelalte sunt celule fagocitare derivate din monocitele sanguine (limfocite T si B). Polimorfonuclearele lipsesc din plamanul sanatos iar celelalte celule sunt "inactive".
Pneumoniile interstitiale se caracterizeaza prin acumularea de celule inflamatorii in interstitiu care den "activate" de agentul etiologic. Acumularea celulelor inflamatorii si edemul care rezulta are ca efect ingrosarea remarcabila a interstitiului pulmonar (2-4 ori) cu consecinta prezibila, tulburarea schimburilor gazoase alveolare si instalarea hipoxiei. Exista in acelasi timp si afectare difuza alveolara cu necroza celulelor alveolare de tip I si proliferarea celulelor alveolare de tip II, prezenta de exsudat in alveole si formarea de membrane hialine. Se remarca integritatea membranei bazale.

Procesul inflamator infectios este reversibil, spre deosebire de inflamatiile neinfectioase din sindromul bolii interstitiale pulmonare de alte etiologii care are o evolutie progresiva, spre insuficienta respiratorie cronica ireversibila. Adenorusurile tip 3 pot produce si ele o afectare de lunga durata (progresiva) a intersti-tiului pulmonar.
Desi cele mai importante modificari histologice sunt in interstitiu, exista alterari si la nivelul alveolelor. Se descriu doua variante de afectare pulmonara in pneumoniile rale.In prima varianta (caracteristica pentru infectia cu VSR) epiteliul ciliar al bronhiilor si bronhiolelor dene cuboid sau plat, pierzandu-si cilii (implicit se altereaza clearence-ul muco-ciliar). Tesutul subepite-lial al bronhiilor si bronhiolelor ca si peretii interalve-olar sunt infiltrate cu celule mononucleare fiind mult ingrosati.
In a doua varianta (tipica pentru infectia cu adenorusuri sau rusuri paragripale), peretele bronsiolar si alveola au leziuni mai severe. Celulele alveolare si epiteliul bronsic prezinta necroze si incluzii intranucleare. Epiteliul alveolar este inlocuit cu un epiteliu stratificat nediferentiat. Unele alveole sunt tapisate cu membrane hialine groase, care tulbura schimburile gazoase. in interstitiul pulmonar si peretele bronsiolelor exista un infiltrat inflamator alcatuit din macrofage, plasmocite si limfocite.

Manifestarile clinice. Semnele si simptomele prezentate de bolnav sunt comune infectiilor cailor aeriene inferioare. Febra lipseste in 92% din cazuri sau are valori medii. Afectiunea pulmonara este precedata de infectia cailor aeriene superioare (coriza, obstructie nazala, indispozitie, anorexie) dupa care se instaleaza (in 2-3 zile) loul clinic complet al bolii manifestat prin tuse si dureri toracice (copil mare) sau tuse si tahipnee (varste mici). Sugarul din primul semestru de ata dezvolta insuficienta respiratorie acuta cu tahipnee (> 40 resp/minut), batai ale aripilor nasului, cianoza perioronazala, tiraj suprasternal si intercostal inferior. Semnele fizice sunt sarace, reduse la respiratie suflanta, raluri bronsice si ronchusuri, ocazional raluri alveolare, foarte variabile si in general neconcordante cu rezultatul examenului radiologie. In pneumonia gripala se asociaza frecvent convulsii, in infectia cu adenorusuri tulburari gastrointestinale si alterarea in grade variabile a starii de constienta (fara a se ajunge insa la starea de coma), iar pentru pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae asocierea ras/i-ului este cvasicaracteristica. Gratatea loului clinic este remarcabila la sugarul mic sau sugarul cu handicap biologic (distrofia avansata, boli congenitale de cord asociate) copin plurispitalizati. Manifestarile clinice in pneumonie sunt cu atat mai putin specifice (caracteristice) cu cat varsta este mai mica (in special la nou nascut). Cele mai comune manifestari sunt tusea si tahipneea la care se asociaza diferite semne nespecifice de boala (anorexie, stagnare ponderala). Exista pneumonii fara insuficienta respiratorie franca sau fara lou stetacustic pulmonar modificat. Tusea si tahipneea sunt adesea singurele manifestari decelabile clinic.
Examene de laborator. Radiografia pulmonara este singurul examen paraclinic realmente util pentru sustinerea diagnosticului (in afara examenului rusologie). Aspectul caracteristic consta din ingrosarea zibila a desenului bronhovascular cu accentuarea interstitiului si infiltrate difuze. Se mai asociaza tulburari de ventilatie (zone de hiperclaritate sau atelectazii segmentare). Aspectul radiologie este asemanator cu cel din bronsiolita (desi hiperinflatia nu atinge acelasi grad).
Cu exceptia examenelor necesare pentru identificarea agentului etiologic (culturi din secretii nazofaringiene sau chiar din plamani, prelevate prin punctie bioptica pulmonara) si examene serologice pentru edentierea anticorpilor specifici antirali, doar imunograma serica mai poate ser la sustinerea diagnosticului, demonstrand hiper IgG si IgM. in mod particular se remarca prezenta aglutininelor la rece in pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae.

Forme clinice particulare
Pneumonia cu Chlamydia la sugarul mic. Un procent de 5-20% dintre parturiente sufera de infectie genitala cu Chlamydia. Copin acestor femei se infecteaza in timpul travaliului la trecerea prin filiera pelgenitala si in procent de 35% fac conjuctite; 20% dintre ei dezvolta pneumonii. Debutul acestei pneumonii este tipic intre 3-6 saptamani de ata, asocierea cu conjuctita rebela la terapia clasica fiind sugestiva pentru aceasta etiologic Sugarul are stare generala buna, este afebril, dar dene treptat tahipneic, tuseste frecvent, cu crize paroxistice (asemanatoare cu cele din tusea convulsiva), poate prezenta cianoza perioronazala si crize de apnee. Auscultator se disting uneori raluri suberepitante. Pe un lot de 205 sugari spitalizati, sub varsta de 3 luni, cu diagnosticul de pneumonie, Chlamydia a fost intalnita ca agent etiologic in 31% din cazuri.In 50% din cazuri se asociaza convulsii sau otita medie supurata. Examenul radiologie edentiaza infiltrat difuz, iar imunoelectroforeza proteinelor serice demonstreaza hiper IgM si hiper IgG, cu valori mult departate de normal (de 2-4 ori mai mari).

Hemograma prezinta hipereozinofilie, numarul absolut al eozinofilelor depasind 400/mm3. Deoarece infectia sugarului este cauzata de infectia cercala a mamei, prevenirea bolii se face eficient prin tratarea corecta a femeilor inainte de travaliu.
Diagnosticul etiologic se sustine prin demonstrarea incluziilor cu Chlamydia in alveolele pulmonare prelevate prin punctia biopsie pulmonara.
Pneumonia din boala incluziilor citomegalice (BIC). Citoraegalorusul (CMV) are specificitate de specie, fiind incadrat in grupul herpes-rusurilor. Nou nascutul dobandeste infectia transplacentar, fiindu-i transmisa de la mamele seropozitive in timpul sarcinii. Boala imbraca forme clinice de gratate variata, de la forme multisistemice, grave (potential fatale) la forme clinice asimpiomatice (circa 90%).
Boala dobandita in perioada perinatala (sursa fiind de obicei mama excretoare de rus) se poate manifesta monosistemic, cu pneumonie acuta interstitiala cu incubatie de 6-8 saptamani. Pneumonia din BIC este recunoscuta ca o entitate etiologica particulara la sugarul mic. Pe un lot de 205 sugari, spitalizati inaintea varstei de 3 luni cu diagnosticul de pneumonie, CMV a fost intalnit in 20% din cazuri. Aspectul clinic nu este caracteristic. Copilul prezinta tuse spastica, frecventa, repetitiva, iar radiologie se demonstreaza infiltrat peribronsic difuz, moderata hiperaerare. Tabloul clinic si radiologie nu poate sugera nici o etiologie particulara. Hemograma edentiaza leucocitoza (14.000-l9.000/mm3), iar culturile bacteriene raman sterile. Impresioneaza evolutia trenanta a pneumoniei, care nu manifesta tendinta la ndecare, ci evolueaza spre insuficienta respiratorie cu tendinta la cronicizare, punand probleme de diagnostic diferential cu pneumonia interstitiala descuamativa.
Diagnosticul etiologic se sustine cu dificultate dupa demonstrarea prezentei CMV in sange si urina prin insamantarea pe culturi de fibroblasti umani. Prezenta anticorpilor cu imunofluorescenta este un argument pentru diagnostic si pentru o infectie recent dobandita. Prezenta anticorpilor si excretia rusului exprima incarcatura antigenica mare. Punctia biopsie pulmonara permite de asemenea diagnosticul etiologic demonstrand pe celulele alveolare infectate cu CMV o incluzie intranucleara caracteristica, ata clasic cu "ochiul de bufnita".
Pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae se intalneste rar sub rsta de 4-5 ani, maximum de incidenta fiind intre 5-l5 ani. Debutul bolii surne dupa o incubatie de 3 saptamani si se caracterizeaza prin febra, cefalee si dureri la deglutitie. Tusea neproductiva initial dene paroxistica, sacadata, apoi cu expectoratie cu striuri sanghinolente. Auscultator se pot percepe raluri crepitante si expir prelungit. Simptomele sunt mai severe decat modificarile examenului fizic pulmonar. Manifestarea majora a bolii este pneumonia, dar exista si alte tipuri de afectari ale cailor aeriene inferioare (bronsiolita) precum si pericardita, miocardita, artrita, meningoencefalita. Cea mai particulara asociere este cea dintre pneumonie si rash (11% din cazuri). Aspectul rash-ului din infectia cu Mycoplasma pneumoniae imbraca o mare varietate de forme fiind situat pe trunchi, brate si membre inferioare.
Rash-ul poate fi maculoeritematos, maculo-papulo-eritematos, cular, bulos, petesial, pruri-ginos sau de tip urticarian.'Durata exantemului este de 7-l4 zile, fiind maxim in timpul perioadelor febrile. Asociat cu exantem se constata uneori si stomatita ulceroasa sau conjuctita. Tabloul clinic al acestor bolna impune diagnosticul diferential cu rujeola atipica sau formele mittigate aparute la copin vaccinati. Virusul coxsakie poate produce si el pneumonie, exantem culos si meningita cu lichid clar, iar adenorusul tip 7 este responsabil de o pneumonie asociata cu eritem multiform sau rash morbiliform. Virusul ECHO tipul 6 si 11 produce si el o boala ale carei manifestari clinice majore sunt pneumonia si enantemul. Intra in discutie si posibilitatea alergiei la antibiotice, majoritatea copiilor cu rash asociat infectiei cu Mycoplasma pneumoniae primesc antibiotice pentru suspiciunea de pneumonie bacteriana si rash-ul surne dupa administrarea lor. Febra, rash-ul, miocardita la sugar pot aduce in discutie diagnosticul de boala Kawasaki.
Diagnostic pozitiv. Asocierea febra, tuse si tahipnee (pentru sugar) sau febra, tuse si dureri toracice (pentru copilul mai mare) in prezenta unor modificari radiologice tipice si a unor modificari minore ale examenului fizic permite diagnosticul de pneumonie nebacteriana (interstitiala), fara precizarea etiologiei. Completand investigarea bolnavului cu determinari rusologice sau serologice, se poate edentia agentul etiologic. Pentru detectarea agentului etiologic ral se recomanda 3 categorii de determinari si anume: izolarea rusului (din exudat nazal sau faringian), detectarea antigenului ral (testul ELISA pentru VSR) sau RFC pentru identificarea anticorpilor specifici antirali. Cresterea titrului lor in convalescenta probeaza etiologia. Proteina C reactiva are valori medii de 2,5 A 1,9 mg/dl (in timp ce in pneumoniile bacteriene valorile proteinei C reactive ajung la 5,7 A 6,1 mg/dl).

Diagnostic diferential. Infectiile cailor aeriene inferioare trebuie diferentiate de infectiile cailor aeriene superioare, cele doua tipuri de afectiuni avand durata de evolutie, tratament si prognostic diferit. Diferentierea nu este totdeauna usoara si depinde de momentul examinarii bolnavului. Foarte multe boli respiratorii de etiologie rala debuteaza cu infectii de cai aeriene superioare, dupa care infectia "coboara" si se supraadauga semne ale infectiei de cai aeriene inferioare (tuse si dispnee). Precizarea sediului infectiei de cai aeriene inferioare prezinta unele dificultati. Tusea aspra, stridorul si vocea ragusita sunt caracteristice inflamatiilor laringelui, tusea productiva fara modificaii stetacustice este tipica pentru bronsita acuta pe cand asocierea tuse, wheezing si dispnee impune diagnosticul de bronsiolita acuta.
Una dintre cele mai grele probleme ridicate de practica pediatrica este aceea de a diferentia pneumoniile bacteriene de cele nebacteriene (primele impun tratament antibiotic). Problema este reluata si discutata pe larg in modulul pnemoniilor bacteriene. Se poate anticipa ideea ca nici un criteriu clinic, radiologie sau de laborator nu permite diferentierea sigura intre pneumoniile rale si cele bacteriene.
In etapa urmatoare de diagnostic se pune problema silirii etiologiei pneumoniilor interstitiale. in absenta unui laborator specializat aceasta etapa nu mai poate fi parcursa. Asocierea pneumonie-ras/? constituie o sugestie pentru cercetarea infectiei cu Mycoplcisma pneumoniae, pe cand evolutia concomitenta a unei pneumonii si a unei conjunctite la sugarul mic ridica suspiciunea de infectie cu Chlamydia.
Medicul este pus in situatia sa interpreteze o radiografie pulmonara cu desen bronhovascular accentuat si aspect de boala obstructiva difuza (hiperinflatie si atelectazii). Avand in vedere factorul varsta si elementul de frecventa a infectiilor, acestea par cele mai probabile cauze. Nu exista nici un caracter radiologie care sa permita presupunerea unui anumit agent etiologic. Se vor exclude alte inflamatii neinfectioase ale interstitiului pulmonar, cum sunt boli cu patogenic presupus imuna (alveolita fibrozanta criptogenetica, brosiolita obliteranta cu afectare alveolara difuza, pneumonia interstitiala descuamativa sau pneumonia Hecht, cu celule gigante).
Nu se va pierde din vedere ca 15% dintre copin care au suferit de pneumonii nebacteriene prezinta imagini radiologice persistente (1-5 ani). Referitor la eficacitatea diagnostica a examenului radiologie in infectiile cailor aeriene inferioare studiile au demonstrat ca aceasta este de 20% Acest procent reprezinta acele cazuri in care medicul a trebuit sa reconsidere diagnosticul si respectiv atitudinea terapeutica, dupa efectuarea radiografiei pulmonare.

De obicei, examenul radiologie ocazioneaza o amplificare a diagnosticului ceea ce demonstreaza ca pneumoniile bacteriene sunt mai frecvent subestimate la debut si etichetate drept rale. De fapt, diferentierea ral/bacterian in legatura cu etiologia pneumoniilor este foarte greu de facut, neexistand criterii sigure clinice, radiologice sau de laborator.
Evolutia. Durata evolutiei unei pneumonii nebacteriene este in medie de 10-l4 zile, iar la sfirsitul intervalului se obtine initial rezolutie clinica urmata apoi de rezolutie radiologica. Un studiu pe 205 cazuri de sugari spitalizati cu diagnosticul de pneumonie inaintea varstei de 3 luni a aratat 68% din cazuri au necesitat reintemarea in spital in cursul primului an de ata si la distanta de 2 luni de la episodul acut. 80% dintre copii mai prezentau modificari radiologice (reactie interstitiala si hiperinflatie). 60% dintre copin care au avut imagini radiologice persistente au demonstrat in timp alterarea functiei respiratorii. Se poate sustine ca exista o relatie intre pneumoniile din perioada de sugar si incidenta bolilor pulmonare la varstele mai mari. Se pare ca pneumoniile precoce predispun la cresterea morbiditatii prin boli pulmonare la adult.
Se admite ca mortalitatea prin pneumonii rale este relativ mica, dar suprainfectia bacteriana este totdeauna adaugata in cazurile cu evolutie fatala. In 25-75% din pneumoniile bacteriene se pot edentia si agenti rali demonstrand ca infectia rala precede si probabil favorizeaza suprainfectia bacteriana. Unele pneumonii rale (VSR, M. pneumoniae) sunt reputate a se suprainfecta mai rar bacterian, pe cand altele (pneumoniile cu rus gripal sau rujeolic) fac foarte frecvent aceasta complicatie. Surprinderea momentului in care o pneumonie rala dene bacteriana este greu de sesizat sau aproape imposibil de sesizat, chiar daca se utilizeaza examenul clinic, radiologie si de laborator.
Infectia cu adenorus tip III poate avea o evolutie fulminanta. Sugarul are la inceput o stare generala grava cu alterarea senzoriului si insuficienta cardiorespiratorie majora. Decesul surne in 1-3 zile, iar examenul histopatologic demonstreaza modificari histopatologice extensive si necroza tisulara marcata. Pneumoniile interstitiale cu adenorus se pot complica cu afectare pulmonara permanenta (bronsiolita obliteranta, bronsiectazie sau fibroza pulmonara).
Tratament. Tratamentul pneumoniilor nebacteriene se suprapune peste cel al bronsiolitelor cu mentiunea ca in absenta wheezing-ului medicatia bronhodilatatoare si antiedematoasa nu are indicatie (ramane discuila utilitatea lor chiar si in ronsiolita). Pneumoniile rotice nu beneficiaza de erapia cu antibiotice, care se pare ca nu pren uprainfectia bacteriana. Antibioterapia se recomanda de necesitate pentru sugarul de varsta mica (primul trimestru de ata), care sufera de pneumonie neprecizata etiologic daca este febril, distrofic sau plurispitalizat, daca exista semne probabile de suprainfectie bacteriana, daca aspectul general este grav (febra, starea toxica), daca febra este in crestere, tusea a devenit productiva si examenul radiologie "se complica" cu focare de bronhoalveolita diseminata, daca se pozitiveaza reactantii de faza acuta (VSH, proteina C reactiva), ceea ce denota de asemenea suprainfectie bacteriana. Hiperleucocitoza cu neutro-filie are aceeasi semnificatie. in aceste circumstante tratamentul nu este "tintit" si se recomanda asocierea a doua antibiotice cu spectrul larg (ampicilina 100-200 mg/kg/zi si gentamicina 5-7 mg/kg/zi). Durata tratamentului recomandat este de 7-l0 zile, calea de administrare fiind i.v. la inceputul intervalului. Terapia antiinfectioasa va fi inceputa exclusiv dupa criterii clinice A radiologice, inainte de precizarea etiologiei (dar dupa recoltarea examenelor bacteriologice). Schimbarea antibioticelor se va face numai daca laboratorul aduce noi precizari sau evolutia bolnavului este nesatisfacatoare (se trece la terapie antimicrobiana tintita). Durata tratamentului se hotareste in functie de evolutia clinica si nu de cea radiologica (care poate prezenta modificari persistente).
Pneumonia cu Mycopiasma evolueaza favorabil sub tratament cu eritromicina propionil (30-50 mg/kg) sau tetraciclina (30-50 mg/kg/zi) care poate fi inlocuita cu succes cu doxiciclina (4 mg/kg in prima zi apoi 2 mg/kg in zilele urmatoare, existand si avantajul administrarii unei doze unice). Penicilina nu este eficienta in infectia cu Mycopiasma, acest agent etiologic fiind lipsit de peretele celular propriu. Antibioticul de soc este eritromicina (tetraciclina fiind formal contraindicata la varstele mici). Durata tratamentului este de 7-l0 zile.
Pneumonia cu Chlamydia trachomatis raspunde favorabil la tratamentul cu eritromicina (40mg/kg), dar este necesar ca acesta sa fie prelungit timp de 3-4 saptamani, pana la completa eradicare a agentului etiologic. S-a mai propus ca varianta administrarea de sulfizoxazol (Gantrisin) in doza de 100 mg/kg/zi pentru preparatele de administrare parenterala sau 150 mg/kg/zi, pentru preparatele de administrare orala (tb. 500 mg).
Pneumonia cu CMV este traila cu medicamente antirale, dar acestea sunt potential toxice si nu au facut proba eficacitatii lor terapeutice.

Dintre medicamentele cu actiune specifica antirala citam amantadina si ribarina. Avand in vedere pretul lor de cost si raportul cost-beneficiu, recomandarea lor este rezervata exclusiv formelor grave de boli rale, amenintatoare de ata, care evolueaza in epidemii severe, care cuprind grupe de copii cu risc crescut pentru imbolnari rale.
Amantadina este un agent antiral sintetic avand o structura speciala de amina triciclica. Actiunea principala este de a inhiba replicarea rusului gripal, dar are actiune si asupra altor rusuri. Administrata pe cale orala se absoarbe bine din tubul digestiv si este eliminata in urina in cea mai mare parte. Produsul comercial Symmetrell prezinta substanta sub forma de capsule de 100 mg sau sirop pentru uz pediatric (50 mg/lingurita). Doza pentru copilul de 1-9 ani este de 4,4-8,8 mg/kg, fara a se depasi insa doza de 150 mg/ zi. Copilul mare si adultul vor primi 2 x 100 mg/zi. Nu se va pierde din vedere posibilitatea actiunii lui toxice asupra sistemului nervos (10% din cazuri).
Ribarin (Virazid) este un agent antiral cu actiune specifica pe VSR si rusurile gripale A-B. Se administreaza in aerosoli, 12-l8 ore/zi. 3-7 zile succesiv. Se livreaza in flacoane de 6 g la 100 ml si aerosolii pron dintr-o solutie de 20 mg/ml.
Probleme terapeutice dificile ridica pneumoniile interstitiale cu evolutie trenanta care evolueaza progresiv spre fibroza interstitiala pulmonara cripto-genetica. S-au propus solutii eroice cu doze prelungite de corticosteroizi (ca in hepatita acuta agresiva), dar rezultatele raman modeste.
Terapia cu aerosoli si ventilatia mecanica den rareori necesare in tratamentul pneumoniilor acute rale, cu exceptia varstelor mici.
Tratamentul simptomatic include terapie anti-termica (acetaminofen sau aspirina 10 mg/kg administrat in 3-4 prize/zi), fara a depasi doza totala de aspirina de 1,4 g/zi pentru copilul mare. Sugarul mic beneficiaza de metode fizice cu efect hipotermizant (bai, impachetari). Supresia tusei este un deziderat al familiei si nu al medicului. Se pune problema sedarii tusei numai atunci cand este foarte frecventa si obositoare, impiedicand somnul si alimentarea copilului. Sedarea tusei nu este recomandabila la copilul mai mic de 2 ani.
Ramane ca o indicatie generala, ca in orice imprejurare in care nu putem distinge exact daca o pneumonie este bacteriana sau rala, sa o tratam cu antibiotice, ca si cum ar fi de etiologie bacteriana sigura.
Formele de gratate medie care evolueaza la sugarul eutrofic in varsta de peste 3 luni pot beneficia de monoterapie cu penicilina G (50.000-l00.000 UI/ kg/zi, doza care se poate creste la 200.000-400.000 Ul/kg/zi). Ca varianta alternativa se mai poate utiliza ampicilina (100-200 mg/kg/zi) sau amoxicilina (40-50 mg/kg/zi) oral in 4 prize.In formele de gratate mai mare, care necesita internare obligatorie, schema de tratament admite antibioterapie netintita cu ampicilina + gentamicina.