Rinofaringita acuta
Este un proces inflamator infectios de etiologie virala localizat primitiv la mucoasa nasofaringiana. Procesul inflamator este mult mai extensiv la copil decat la adult, interesand frecvent sinusurile paranazale si urechea medie.
Rinofaringita acuta este cea mai obisnuita infectie a copilului.
Etiologia bolii este virala, principalul agent fiind rhinovirusul. imbolnavirea apare mai frecvent in timpul sezoanelor reci (incidenta sezoniera). Copin fac intre 3-6 rinofaringite acute pe an; frecventa variaza direct proportional cu numarul expunerilor. In cursul elutiei bolii poate surveni suprainfectia bacteriana; bacteriile cele mai frecvent intalnite sunt streptococul grup A, pneumococul, Haemophilus influenzae si stafilococul. Acestia sunt responsabili de complicatiile bolii. Susceptibilitatea la boala, ca si ncidenta complicatiilor bacteriene, sunt crescute la opin cu stare de nutritie deficitara.

Patologie.

Infectia virala determina edem si asodilatatie in submucoasa, urmata de infiltrat cu elule mononucleare, apoi polimorfonucleare (dupa 1-2 zile). Celulele epiteliale superficiale se descuameaza si se elimina concomitent cu o productie crescuta, profuza de mucus.

Manifestari clinice. Perioada de latenta este de la cateva ore pana la 1-2 zile. La sugar debutul bolii este brusc, cu febra ridicata (39-40AC) care poate precede cu cateva ore aparitia semnelor de localizare, irita-bilitate, agitatie, stranut, rinoree. Secretia nazala determina obstructie nazala care interfereaza suptul (alimentare dificila). Sugarii mici pot prezenta semne de insuficienta respiratorie moderata. Unii sugari pot avea varsaturi sau/si scaune diareice. La copin mai mari simptomul caracteristic initial este uscaciunea si iritarea mucoasei nasofaringiene. urmata de stranut, rinoree apoasa, uneori tuse, cefalee, mialgii, anorexie, stare de rau, febra moderata. Secretiile nazale devin consistente, purulente, de obicei dupa o zi. Boala dureaza intre 3-4 zile.

Diagnosticul diferential se face cu:

a. Rinofaringita din debutul unor boli infectocontagioase ale copilului: rujeola, varicela, poliomielita, s.a.;
b. Acutizarea unor afectiuni cronice ale tractului respirator superior: adenoidite, rinite alergice, s.a.;
c. Rinoree persistenta (in special cea cu secretii sanguinolente) sugereaza corpi straini in fosa nazala (secretie unilaterala);
d. Rinita alergica difera de rinofaringita infectioasa prin absenta febrei si rinoreei purulente, este insotita de prurit nazal si ocular, mucoasa nazala este palida, frotiul nazal contine multe-eozinofile, tratamentul antihistaminic produce disparitia simptomelor.
Complicatiile se datoresc in principal supra-infectiei bacteriene. Complicatia cea mai frecventa la sugari este otita medie care poate apare precoce sau tardiv in cursul elutiei si trebuie suspectata daca apare febra. La copilul mare complicatia cea mai frecventa este sinuzita. Adenita supurata ca si complicatiile tractului respirator inferior: laringita, traheobronsita sunt mai frecvente la sugari.

Tratament.
Nu exista tratament specific. Administrarea antibioticelor nu influenteaza elutia si nu reduce incidenta complicatiilor bacteriene. Umidificarea aerului atmosferic din medii ofera de obicei un beneficiu substantial. Este indicata hidratarea copilului prin administrare de lichide pe cale orala la intervale frecvente. Dezobstructiafoselor nazale este un gest util si poate fi facuta prin aspirarea secretiilor (pompa nazala) sau indepartarea acestora cu ajutorul tampoanelor de vata umectate cu ser fiziologic. Un drenaj bun poate fi obtinut de obicei prin plasarea sugarului in decubit ventral. Se folosesc frecvent si cu bune rezultate instilatii nazale cu efedrina solutie 0,25%-0,5% in ser fiziologic. Picaturile in nas trebuie administrate cu 15-20 minute inainte de alimentatie si nu trebuie folosite mai mult de 4-5 zile (riscul iritatiei chimice a mucoasei). Pentru combaterea febrei si durerii faringiene se administreaza paracetamol 20 mg/kg sau aspirina 30-50 mg/kg, timp de 1-3 zile (ultima se recomnda mai ales copiilor mai mari de 2-3 ani, existand suspiciunea ca ar fi un factor declansator al sindromului Reye).

Faringite acute

Termenul include toate infectiile faringelui, inclusiv faringoamigdalitele si amigdalitele acute. Afectarea faringelui este constanta in majoritatea infectiilor tractului respirator. In sens strict, faringita acuta se refera la acele situatii in care principala localizare a infectiei este faringele. Boala este neobisnuita sub varsta de 1 an. Incidenta ei creste atingand un varf intre 4-7 ani si continua apoi in toata perioada de copil mare si adolescent.
Etiologie. Faringita acuta este determinata in general de virusuri. Singurul agent etiologic bacterian responsabil in mod obisnuit de boala, in afara perioadelor epidemice, este streptococul P hemolitic grup A (aproximativ 15% din cazuri).
Manifestari clinice. Acestea pot fi diferite in functie de agentul etiologic (faringita acuta virala sau streptococica). Exista o mare suprapunere a semnelor si simptomelor, diagnosticul etiologic numai prin metode clinice fiind dificil de apreciat.
Faringita virala are in general debut progresiv cu febra precoce, anorexie, dureri faringiene moderate. Dupa aproximativ o zi apare congestie faringiana, care este maxima in zilele a 2-a si a 3-a. Rinoreea, tusea si raguseala sunt obisnuite. Inflamatia faringelui poate fi usoara sau accentuata, cu mici ulceratii superficiale pe palatul moale si peretele posterior al faringelui. Uneori apare exsudat (depozite alb-galbui) pe amigdalele palatine si peretele posterior al faringelui, de nedistins de cel din infectia cu streptococ. Ganglionii cervicali sunt de obicei moderat mariti de lum si de consistenta crescuta si pot fi durerosi. Poate exista afectare laringiana. Numarul de leucocite este foarte variabil, de la 6000 la 30000/mm3. Durata bolii variaza intre 2-5 zile. Nu exista complicatii importante.
Faringita streptococica intra in discutie la copil peste varsta de 2 ani. Debutul este adesea cu cefalee, dureri abdominale si varsaturi, febra ridicata 39-40AC. in cateva ore de la debut faringele devine rosu, apare tumefactia amigdalelor si exsudat amigdalian. Limfadenita cervicala anterioara apare precoce si este dureroasa. Febra dureaza 1 -4 zile. Boala dureaza 7-l0 zile. Semne negative: conjunctivita, rinoreea, tusea, raguseala (toate prezente in faringita virala); prezenta a doua sau mai multe dintre aceste simptome si semne sugereaza etiologia virala a faringitei. Copilul mic face boala mai sever, de obicei cu febra ridicata (39AC), care dureaza cateva zile si poate continua cu aspect neregulat timp de 4-8 saptamani! La acestia, complicatiile locale sunt obisnuite in cursul elutiei.
Diagnostic diferential. Culturile faringiene reprezinta singura metoda de a diferentia faringita virala de cea streptococica. Totusi, copilul sanatos poate fi purtator faringian de streptococ grup A, de aceea chiar si culturi pozitive nu sunt totdeauna concludente. Cand exista exsudat membranos pe amigdale si faringe trebuie facute culturi pentru bacilul difteric. Mononucleoza infectioasa, herpangina si febra adenofaringoconjuctivala (infectie cu adenovirusuri), trebuie luate in considerare.
Complicatii. Complicatia comuna a faringitei acute virale (rara) este otita medie supurata (suprainfectie bacteriana). Faringita streptococica poate detrmina complicatii locale imediate: limfadenita, abces periamigdalian, sinuzita, otita medie supurata. Complicatiile "la distanta" pot fi glomerulo-nefrita si reumatismul articular acut (acestea elueaza dupa un interval "liber", ca boli poststreptococice).
Tratament Faringita acuta virala beneficiaza de tratament simptomatic, care include hidratarea bolnavului pe cale orala, combaterea febrei si durerilor faringiene cu paracetamol 20 mg/kg/zi sau aspirina 30-50 mg/kg/zi.
Tratamentul faringitei acute streptococice se face cu penicilina G injecil i.m. in doza de 800.000 UI/ zi sub varsta de 12 ani si 1.200.000 Ul/zi peste aceasta varsta, repartizata in 4 prize/zi, timp de 7 zile, sau penicilina V pe cale orala 200.000-300.000 Ul/doza-administrate de 4 ori/zi cu 20 minute inaintea meselor, timp de 10 zile.
Bolnavii alergici la penicilina pot fi tratati cu eritromicina 30-40 mg/kg/zi, doza administrata pe cale orala in 4 prize timp de 7 zile.
Faringitele bacteriene (inclusiv cea streptococica) beneficiaza si de tratament cu Ceclor (Cefaclor) suspensie orala in doza de 30-50 mg/kg/zi repartizata in 3 prize timp de 5-7 zile, Amoxicilina (50-l00 mg/ kg/zi). Amoxiclav (amoxicilina + ac. clavulanic), cefalosporine orale de generatia I-a. Tratamentul antibiotic urmareste sterilizarea infectiei faringiene bacteriene, dar nu necesita confirmare bacteriologica.

Adenoidita acuta. Hipertrofia adenoidiana (vegetatii adenoide)
Amigdala faringiana face parte din cercul de tesut limfatic cunoscut sub numele de inelul Waldayer. Hipertrofia tesutului adenoidian formeaza mase de dimensiuni variabile, in general peste 2-3 cm diametru, care ocupa cavumul (portiunea superioara boltita a nasofaringelui), interfera trecerea aerului prin fosele nazale si obstineaza orificiile mediale ale tubei lui Eustachio.
Manifestari clinice. Respiratia de tip oral si rinita ersistenta sunt cele mai caracteristice manifestari, ispiratia orala poate fi prezenta numai in timpul somnului, in special in decubit dorsal, pozitie in care apare si sforaitul. Cand hipertrofia adenoidiana este importanta, copilul are respiratie orala si in cursul 1 zilei, sta cu gura deschisa, apare uscaciunea mucoasei nazale si orale. Vocea este alterata (nazonata, capitonata), respiratia este dificila, de obicei exista tuse nocturna chinuitoare din cauza iritatiei faringelui
Isi laringelui prin aerul inspirat pe cale orala. Bolnavul are rinita recurenta sau cronica. Gustul si mirosul sunt afectate. Afectarea auzului este obisnuita si consta in hipoacuzie. Se asociaza frecvent otita medie recurenta sau cronica prin obstruarea orificiului tubei lui Eustachio. Cand hipertrofia adenoidiana este foarte luminoasa sau in timpul infectiilor acute, cand dimensiunile tesutului adenoidian cresc si mai mult prin edem si exsudat inflamator, sugarul si copilul mic prezinta semne de insuficienta respiratorie cu refractii intercostale si dilatare preinspiratorie a aripilor nasului. Acesti copii prezinta riscul accentuarii insuficientei respiratorii (hipoxie, hipercapnie, acidoza) in timpul somnului, cand pot face si perioade de apnee.
Diagnosticul diferential trebuie facut cu marirea de lum a tesutului adenoidian din hipersensibilitatea la laptele de vaca, obezitatea accentuata, macroglosie, malformatia Pierre Robjn (limba jos imtata), tumora de cavum.
Examenul ORL este esential pentru diagnostic, evidentiindu-se dimensiunile tesutului adenoidian prin palpare digitala sau prin rinoscopie posterioara. Se exclude si prezenta unui corp strain in fosele nazale, care realizeaza de asemenea obstructie nazala. Tratamentul hipertrofiei adenoidiene cronice (vegetatii adenoide) consta in adenoidectomie, ale carei indicatii sunt: respiratie orala persistenta, ce nazonata, facies adenoidian, otita medie recurenta sau cronica, hipoacuzie (cand cauza adenoidiana este dovedita), rinofaringite persistente sau recurente, episoade repetate de adenoidita acuta.
Tratamentul adenoiditei acute (infectie acuta bacteriana a tesutului adenoidian) consta in administrarea unuia dintre urmatoarele antibiotice: Ceclor (Cefaclor)-suspensie orala in doza de 30-40 mg/kg/zi, 5-7 zile, Amoxicilina-suspensie orala 50 mg/kg/zi, ampicilina pe cale orala 50-l00 mg/kg/zi, Augmentin (50 mg/kg/zi).
Tratamentul simptomatic consta in buna hidratare a bolnavului pe cale orala, dezobstructia nazala cu solutie efedrinata 0,5-l% in ser fiziologic instilata intranazal inaintea meselor si combaterea febrei cu paracetamol 20 mg/kg/zi.

Sinuzita
Celulele etmoidale anterioare si posterioare si antrul in sinusurile maxilare sunt prezente de la nastere si au dimensiuni suficiente pentru a gazdui infectii. Sinusul sfenoidal nu are de obicei importanta clinica pana la varsta de 4-5 ani, iar sinusurile frontale pana lavarstade6-l0ani.
Sinusurile paranazale sunt sediul unui proces exsudativ in toate infectiile acute virale ale mucoasei nazale, situatie in care afectarea lor nu persista de regula mai mult decat infectia nazala.

Sinuzita acuta bacteriana

Definitie: colectie purulenta in unul sau mai multe sinusuri, manifesta clinic la 3-5 zile dupa o rinita acuta.
Sinusurile cele mai frecvent afectate sunt cele maxilare si etmoidale. Incidenta sinuzitelor acute si cronice este mai mare la scolar si adolescent.
Etiologie. Germenii bacterieni cei mai frecventi sunt pneumococul, Haemophilus influenzae si stafilococul, acesta din urma in special in etmoiditele nou nascutului si sugarului mic. Sunt uneori identificati si germeni anaerobi. Factorii farizanti pentru infectia sinusala includ: factori alergici, drenaj sinusal defectuos prin deviatie de sept, factori constitutionali si de mediu.
Manifestari clinice. Semnele generale sunt nespecifice si constau in febra, tuse, in special nocturna, prin scurgerea secretiilor purulente in nazofaringe. Nou nascutul si sugarul mic cu etmoidita pot prezenta semne de insuficienta respiratorie prin obstruarea foselor nazale cu secretii purulente abundente. "Raceli" recurente insotite de secretii purulente, pol semnifica reale recurente ale sinuzitei. Copilul mare acuza adesea cefalee. Semnele locale constau in durere sau senzatie de presiune localizata in zona sinusurilor afectate, insotite uneori de edem la acest nivel. Etmoidita acuta a nou nascutului si sugarului este in mod obisnuit insotita de celulita periorbitala cu edem al partilor moi, roseata tegumentelor. Edemul "radacinii nasului" este ecator pentru diagnostic.
Diagnostic. Examenul ORL (prin rinoscopie anterioara si posterioara) precizeaza diagnosticul, evidentiind secretii purulente la nivelul meaturilor nazale. Examenul radiologie poate evidentia opacifierea sinusurilor sau/si ingrosarea marcata a mucoasei acestora. Punctia sinusala este inutila pentru diagnostic. Examinarea frotiului direct din secretiile recoltate poate arata prezenta neutrofilelor, in infectii bacteriene sau predominenta eozinofilelor in sinuzitele alergice. Examenul bacteriologic al secretiilor sinusale este util pentru precizarea etiologiei. Culturile nazale nu se coreleaza bine cu cele din aspiratul sinusal si deloc cu cele din aspiratul traheal.
Tratament. Tratamentul local este de cea mai mare importanta si consta in:
a. Aspirarea secretiilor purulente;
b. Tratament decongestionant prin instilatii nazale cu ser fiziologic efedrinat 0,25-0,5% de 4 ori/zi timp de 5-6 zile;
c. Drenajul sinusal prin punctie (numai la copilul mare) este justificat daca manifestarile locale si generale sunt persistente.
Medicamentele antihistaminice pot fi utile in sinuzitele alergice. Indicatiile tratamentului antibiotic cuprind:
a. Secretii purulente abudente, in special la nou nascuti, sugari mici si distrofici febrili;

b. Febra persistenta;

c. Manifestari locale si generale zgomotoase (celulita orbitala);
d. Durata prelungita sau recurenta frecventa a bolii, in general se recomanda tratamentul cu Ceclor
(Cefaclor) 30-50 mg/kg/zi administrat pe cale orala in 3 prize, ampicilina 50-l50 mg/kg/zi per os, divizat in patru prize (la sugari este indicata administrarea intramusculara), Augmentin, in doza de 50 mg/kg/zi. Tratament antistafilococic cu oxacilina 100-200 mg/kg/zi i.v., divizat in 4 prize, este indicat in etmoidite la nou nascut si sugar. Tratamentul parenteral cu cefalosporine de generatia 1l-a si a-III-a poate fi necesar, mai ales daca exista suspiciune de progresare a infectiei spre osteita sau abces cerebral (in etmoidita supurata a sugarului mic).

Otita medie
Otita medie acuta reprezinta inflamatia acuta bacteriana a urechii medii, a carei elutie spontana este spre supuratie si perforarea timpanului.
Incidenta otitei medii acute este crescuta in perioada copilariei, astfel caunul din 6 copii face otita medie in primul an de viata si numai unul din 10 copii intre varsta de 1-6 ani, varsta dupa care incidenta scade.
Otita medie este o complicatie frecventa a rinitei si rinofaringitei acute. Principala cale de infectare a urechii medii este prin tuba Iui Eustachio. Urmatoarele particularitati anatomo-functionale ale acesteia farizeaza la sugari si copil mic accesul infectiei catre casa timpanului: traiectul scurt si orizontalizat, diametrul mare, consistenta redusa a suportului cartilaginos, tonusul redus al muschiului tensor al valului palatin (principalul dilatator activ al tubei lui Eustachio). Obstructia tubei lui Eustachio se realizeaza cu mai multa usurinta la copil prin inflamatia mucoasei si acumulare de secretii. Acestea au ca efect impiedicarea drenajului in nasofaringe a secretiilor din casa timpanului si modificarea echilibrului intre presiunea atmosferica si cea din urechea medie. Contaminarea urechii medii cu secretii din nasofaringe prin tuba lui Eustachio se face prin reflux (in timpul sului sau suflarii nasului) sau prin aspirare (presiune redusa in casa timpanului).
Etiologic. Urechea medie care poate fi privita ca un sinus aerian accesoriu, este frecvent sediul unui proces inflamator exudativ de etiologie virala, in cursul infectiilor rinofaringiene. Etiologia bacteriana a otitei medii este dominata de infectia cu Streptococcus pneumoniae (40% din cazuri). Haemophilus influenzae este responsabil de 20% din cazuri, procent care se reduce o data cu cresterea in varsta. Streptococul fi-hemolitic grup A, Stafilococul auriu, Moraxella (branhamella) catharalis sunt responsabili fiecare de aproximativ 5% din cazuri. in aproximativ 25% din cazuri culturile din secretia otica sunt sterile. La nou nascut, in 20% din cazuri culturile din puroiul otic evidentiaza enterobacili gram negativi.
Principalii factori farizanti sunt: varsta mica, distrofia, prezenta vegetatiilor adenoide, palatoschizisul, conditii socio-economice precare, sezoanele reci (incidenta sezoniera).
Manifestari clinice. Boala apare de obicei in cursul elutiei unei infectii acute a cailor respiratorii superioare care dureaza de cateva zile. Principalele 3 semne ale bolii sunt: otalgie, febra si diminuarea auzului (acuzata de copilul de varsta mai mare). La sugar simptomatologia este nespecifica, otalgia se manifesta prin agitatie, tipat, refuzul alimentatiei, adesea se asociaza varsaturi, scaune diareice, uneori stare toxica. in elutie poate apare secretie purulenta in conductul auditiv (otoree purulenta) insotita de obicei de scaderea febrei si ameliorarea tranzitorie a starii generale. Orice sugar si copil mic cu febra de origine nederminata trebuie examinat pentru infectia | urechii medii.
Diagnosticul de precizie este silit prin examenul ORL care evidentiaza urmatoarele modificari ale membranei timpanului: hiperemie, pierderea luciului (opacifiere), bombare si diminuarea motilitatii. Otoreea purulenta este insotita de perforarea membranei timpanului. Este importanta identificarea agentului patogen etiologic prin aspirarea secretiei din casa timpanului (punctie timpanica) si examenul bacteriologic al acesteia.
Principalele complicatii ale otitei medii sunt otita medie purulenta cronica si otomastoidita fotoantrita).
Otita cronica se manifesta prin otoree purulenta cronica (permanenta sau recurenta). Examinarea urechii evidentiaza perforarea centrala a timpanului, care nu are tendinta la vindecare spontana dupa disparitia puroiului din urechea medie si adesea prezenta unui colesteatom care intretine supuratia. Acesta este un granulom inflamator cu structura epiteliala stratificata si tendinta la cheratinizare progresiva, care se impregneaza secundar cu saruri de colesterol. Formarea colesteatomului apare de obicei in infectii cu bacili gram negativi (Proteus, Piocianic).
Otomastoidita apare prin localizarea procesului inflamator exsudativ (purulent) la sistemul celulelor mastoidiene si dezltarea osteitei necrozante a septurilor acestor celule. Aceasta complicatie este farizata de formarea unui granulom inflamator in aditus ad antrum, care impiedica drenajul exsudatului din celulele mastoidiene.
Sunt recunoscute doua forme clinico-elutive ale otomastoiditei: cronica (latenta) si acuta. Otomastoidita latenta (mult mai frecventa) elueaza la sugarul mic, cu grad avansat de distrofie, are elutie torpida, in cursul careia domina manifestarile clinice generale care mascheaza semnele locale. Sugarul are crestere in greutate nesatisfacatoare (curba ponderala stationara sau lent descendenta), tegumente palid-cenusii, inapetenta, varsaturi si diaree recurenta (toleranta digestiva redusa), in contextul carora pot surveni episoade severe de deshidratare acuta (labilitate hidroelectrolitica marcata). De obicei sugarul este afebril sau subfebril si poate prezenta, sau nu, otoree recurenta. Sugarii distrofici cu aceasta simptomatologie trebuie investigati pentru otomastoidita.

Otomastoidita acuta apare la sugarul mare cu stare de nutritie de obicei buna. Se manifesta prin febra ridicata de tip septic, stare toxico septica, agitatie extrema. Examenul local evidentiaza tumefactie retroauriculara cu caracter inflamator, expresie a abcesului mastoidian subperiostal care se poate exterioriza spontan.
Paralizia nervului facial, de cele mai multe ori tranzitorie, poate apare uneori prin afectarea inflamatorie a portiunii intrapetroase a acestuia. Paracenteza este obligatorie pentru diagnostic.
Procesele supurative intracraniene reprezinta complicatiile de vecinatate cele mai severe ale otitei medii cronice si otomastoiditei. Acestea sunt: meningita purulenta (otogena), tromboflebita sinusului lateral, abcesul cerebral, abcesul subdural sau supradural. Raspandirea intracraniana a infectiei se face pe cale vasculara (osteotromboflebita), prin extensie directa (osteita necrozanta) sau pe cai preformate (fereastra ovala, malformatii s.a.). Prezenta acestor complicatii se evidentiaza prin reaparitia febrei si instalarea semnelor neurologice: redoarea cefei, convulsii, coma, hemiplegie, ataxie, tulburari ale vederii (la copilul mare) s.a. Punctia lombara si examenul computer-tomografic (CT) cranian devin obligatorii pentru diagnostic. Pe de alta parte, orice copil cu infectie intracraniana (meningita recurenta, abces cerebral) trebuie investigat pentru otomastoidita.
Complicatiile generale cele mai frecvente ale" otomastoiditei sugarului sunt distrofierea progresiva (se creeaza astfel un cerc vicios) si diseminarea pe cale hematogena a infectiei cu punct de plecare mastoidian: bronhopneumonie, infectie urinara, septicemie. Otomastoidita este adesea una din zonele de localizare a unei infectii cu diseminare hematogena (sepsis), in special la sugarul de varsta mica.
Tratamentul otitei medii supurate consta in dreanarea puroiului din casa timpanului prin timpanocenteza si administrare de antibiotice. Pentru tratamentul initial al primei otite la sugarul eutrofic, copil mic si scolar, se recomanda folosirea unuia dintre urmatoarele antibiotice in administrare orala, pentru o perioada de 7 zile: Ceclor (Cefaclor) 40-50 mg /kg/zi, ampicilina 100 mgkg/zi sau amoxicilina 50 mg/kg/zi. Daca cu acest tratament nu apare ameliorarea simptomatologiei se poate suspecta infectie cu Haemophilus influenzae rezistent (secretor de pMactamaza) si se recomanda Augmentin (amoxicilina + acid clavulanic) in doza de 50 mg/kg/zi, administrat eventual injecil sau cefalosporine de generatia a II-III-a administrate parenteral.

Pentru sugarul distrofic este de preferat tratamentul injecil cu penicilina G 600.000-800.000 Ui/zi sau ampicilina 100 mg/kg/zi timp de 7-l0 zile. in formele severe (toxico-septice) sau otite recurente, se recomanda asocierea celui de al doilea antibiotic cu spectrul de actiune asupra germenilor gram negativi, gentamicina 5 mg/kg/zi sau un alt antibiotic din grupa aminoglicozidelor..
Tratamentul simptomatic consta in administrare de analgezice, antipiretice, caldura locala, sedare cu fenobarbital 5-6 mg/kg/zi. Vindecarea otitei confirmata de elutia clinica si examenul ORL, se asteapta dupa 7-l0 zile de tratament antibiotic (infectie totdeauna bacteriana!).