in ultimii 10-l5 ani, fiziopatologia respiratorie a copilului a inceput sa constituie o preocupare constanta a diferitelor grupuri de cercetatori, instigatia functionala pulmonara intrand de putina vreme si nu in totalitate, in gandirea clinica si practica curenta a pediatrului. Au fost facute progrese considerabile in studierea functiei respiratorii a copilului in conditii normale de crestere si dezvoltare generala, si deci, si pulmonara, ca si in conditii patologice.
Testele functionale pulmonare constituie astazi o metoda de diagnostic indispensabila, fara de care nu se poate vorbi de pneumologia moderna si care sunt aplicabile si in alte ramuri ale medicinii pediatrice: cardiologie, chirurgie, medicina sportiva, medicina adolescentei.
Avand la baza experienta castigata de pneumologi in diagnosticul afectiunilor pulmonare cronice ale adultului, au fost introduse metode de instigatie functionala pulmonara, care pot fi aplicate la copii, precum si noi tehnici de instigatie, care dau posibilitatea detectarii unor alterari minore ale functiei pulmonare, datorate dezordinilor din sistemul respirator, care nu pot fi sesizate numai prin examenul clinic.
Explorarea functionala pulmonara permite deci integrarea in clinica pediatrica a datelor de fiziologie si fiziopatologie ale respiratiei si dispune de un numar variat de teste, ce pot masura separat diferite mecanisme al respiratiei pulmonare.
Aplicarea in practica pediatrica a testelor functionale pulmonare contribuie la elaborarea diagnosticului unor afectiuni al caror criteriu de definire fiziopatologica impune cunoasterea starii functionale pulmonare: astmul bronsic, bronsita obstructiva cronica, pneumopatiile interstitiale difuze. Pentru un diagnostic corect clinico-functional este necesara cunoasterea perturbarilor functiei respiratorii, in scopul intregirii loului clinic cu informatii asupra mecanismului fiziopatologie predominant implicat in producerea afectiunilor bronhopulmonare cronice ale copilului.
Explorarea functionala pulmonara permite evaluarea gradului de seritate al afectiunii dupa criterii obiecti, precum si aprecierea tendintelor evoluti [ ale unor boli pulmonare cronice ale copilului, a prognosticului imediat precum si a impactului acestor | afectiuni in patologia pulmonara a adultului tanar.
Studiul functiei pulmonare ofera o baza obiectiva pentru elaborarea unei scheme terapeutice adecvate starii clinico functionale in diferite momente ale afectiunii, dirijarea si adaptarea conduitei terapeutice dupa evolutia clinico-functionala, precum si pentru controlul eficacitatii tratamentului aplicat. Prin datele obiecti furnizate, testele functionale pulmonare permit monitorizarea tratamentului in special in afectiunile pulmonare cronice cu evolutie nefavorabila (de exemplu in astmul bronsic corticodependent).
Prin explorarea functiei pulmonare pot fi detectate unele anomalii pulmonare functionale fara expresie clinica si care sugereaza continuitatea procesului morbid in perioada infraclinica.
Instigatia functionala pulmonara permite aprecierea capacitatii de efort, precum si aprecierea oportunitatii actului chirurgical, prin evaluarea riscului operator in chirurgia pulmonara si generala.
Testele functionale pulmonare sunt incluse in studii epidemiologice efectuate pentru aprecierea frecntei si gradului de seritate ale unor afectiuni bronhopulmonare cronice ale copilului, precum si pentru identificarea factorilor de risc ale acestor afectiuni.
Studiul sistematic al functiei pulmonare permite alcatuirea de louri functionale particulare, specifice diferitelor afectiuni bronhopulmonare cronice si elaborarea de programe de explorare functionala pulmonara, adecvate scopului propus de practician (elaborarea diagnosticului, aprecierea evolutiei bolii) si stadiul afectiunii.

Explorarea ntilatiei pulmonare
Masurarea volumelor pulmonare statice. Volumele pulmonare reprezinta cantitatea de aer care se gaseste in plamani la dirse pozitii ale aparatului toraco-pulmonar.
Masurarea volumelor pulmonare constituie astazi teste de rutina in toate laboratoarele de explorare functionala pulmonara. Desi necesita o buna cooperare din partea subiectului, ele pot fi aplicate cu usurinta la copilul mai mare de 5-6 ani.

Prin metoda spirografica se masoara: (. 8.1)

- capacitatea vitala (CV) - volumul de aer care se elimina din plamani intr-o expiratie maxima care urmeaza unei inspiratii maxime.

- CV insumeaza.

- volumul curent (VC) - volumul de aer care patrunde in plamani cu fiecare inspiratie sau care este eliminat in expiratie;
- volumul inspirator de rezerva (VIR) - volumul de aer care patrunde in plamani in cursul unei inspiratii maxime, pornita de la nilul pozitiei de repaus respirator;
- volumul expirator de rezerva (VER) - volumul maxim de aer care poate fi expirat, pornind de la nilul expirator de repaus.
Masurarea capacitatii reziduale functionale (CRF) se face prin:
- metoda respiratiei unice a unui gaz inert: heliu (He);

- metoda dilutiei heliului in circuit inchis;

- metoda respiratiei unice in 02100%;
- metoda spalarii azotului din amestecul gazos din plamani;
- metoda pletismografica care evalueaza cu cea mai mare precizie marimea CRF, care, prin aceasta metoda, reprezinta volumul de aer existent in torace, indiferent daca se afla sau nu in comunicare cu arborele bronsic, incluzand si spatiile alolare excluse de la ntilatie prin obstructia totala a bronhiolelor, precum si teritoriile hipontilate. in plus, este o metoda rapida, care nu cere un efort ntilator sau o cooperare deosebita din partea copilului. CRF reprezinta volumul de aer care se gaseste in plamani la sfarsitul expiratiei normale de repaus.
CRF insumeaza VER si VR (volum rezidual) care e definit ca volumul de aer continut in plamani la sfarsitul unei expiratii maxime, atunci cand plamanul se gaseste in pozitia expiratorie maxima. VR se calculeaza scazand VER din CRF.
Capacitatea pulmonara totala (CPT) se calculeaza din suma CV + VR si reprezinta volumul de aer care se gaseste in plaman la sfarsitul unei respiratii maxime.
Determinarea proprietatilor mecanice ale plamanului se face in clinica prin:
- aprecierea reculului elastic pulmonar

- masurarea rezistentei la flux

Proprietatile elastice ale plamanului reprezinta rezultatul interactiunii unor sisteme cu calitati diferite (reteaua elastica, reteaua de colagen si surfactantul alolar), sisteme care sufera modificari cantitati si calitati datorita unor agresiuni asupra plamanului cu consecinta alterarii arhitectonicii, a dispozitiei spatiale, a conexiunilor si deci cu repercursiuni asupra distensibilitatii pulmonare.
Studiul proprietatilor elastice ale plamanului analizeaza variatia presiunii transpulmonare si a volumului pulmonar in conditii statice.
Curba volum-presiune statica (V: Pst) (. 8-2) se obtine inscriind in coordonate rectangulare (inscriptor x-y) presiunea transpulmonara si volumul pulmonar in conditii de respiratie foarte lenta (flux mai mic de 0,21 s1) in timpul unei respiratii maxime de la nilul CRF la CPT, urmata de o expiratie completa. Presiunea transpulmonara se masoara ca diferenta dintre presiunea alolara si presiunea pleurala, prin metoda sondei esofagiene si volum pulmonar. Se masoara prin metoda spirografica sau pneumotaho-grafica. La aceasta curba se masoara:
- complianta pulmonara statica (Cstat)-raportul dintre variatia volumului pulmonar si variatia presiunii transpulmonare, se exprima in 1 cm H20"';
- presiunile transpulmonare statice (PLst) presiunile de recul elastic pulmonar masurate la diferite volume pulmonare exprimate in procente din CV sau CPT actuale sau prezise; se exprima in cmH20;
- coeficientul de retractie elastica ~PLe, 100%cit/CPT - raportul dintre presiunea elastica pulmonara la CPT si volumul pulmonar la care a fost masurata.
Complianta dinamica (CL, din) este raportul dintre variatia de volum si variatia de presiune transpulmonara in cursul unui ciclu ntilator; se masoara pe curba volum-presiune dinamica (inregistrata in cursul ciclului ntilator) intre doua" momente in care fluxul de aer este 0; sfarsitul expiratiei si sfarsitul inspiratiei, se exprima in 1 cm H2O"1. La copii, masurarea indicilor de elasticitate pulmonara nu constituie o metoda de explorare functionala pulmonara de rutina (ca de altfel si la adult). Deoarece proba este laborioasa din punct de dere tehnic si mai putin agreata de copil din cauza sondei esofagiene introdusa in 1/3 superioara a esofagului, acest test constituie un test de exceptie, rezervat numai pentru aportul consistent in diagnosticul afectiunilor interstitiale pulmonare, de altfel mai rar intalnite la copil.

Determinarea rezistentei la flux in caile aeriene (Raw).

Raw este definita ca rezistenta opusa pe caile aeriene la trecerea curentului de aer si reprezinta presiunea necesara pentru a genera un flux de aer (V) 1 unitate; se determina prin metoda pletismografica, [care masoara simultan presiunea alolara (P alv) si debitul de aer (V); se exprima in cm H20 l's"'.
Conductanta specifica (SGaw) semnaleaza mai corect decat Raw modificarile de la nilul cailor aeriene si reprezinta raportarea conductantei (reciproca Raw) la volumul pulmonar la care s-a masurat Raw (CRF); se exprima in L s"1 cm H20"' 1 CRF"'. Masurarea pletismografica a Raw face parte dintre probele functionale pulmonare deosebit de utile pentru silirea existentei sindromului obstructiv in patologia bronhopulmonara cronica a copilului cat si pentru aprecierea eficacitatii tratamentului administrat si a evaluarii in timp a situatiei functionale pulmonare in aceste cazuri. Ea este bine acceptata de copii si nu necesita o cooperare deosebita.
Determinarea debitelor ntilatorii fortate
Debitele ntilatorii sunt marimi care evalueaza performanta pompei de aer si depind de proprietatile mecanice ale aparatului toraco-pulmonar, de forta de contractie a musculaturii ntilatorii si reflexelele pulmonare. Ele sunt determinate in cursul inspiratiei sau expiratiei fortate ori ale unei ntilatii fortate. Rezultatul este o marime exprimata in debite medii, adica volume raportate la timp, masurate pe curba volum-timp a spirogramei sau in debite instantanee maxime raportate la volumul pulmonar, masurate pe curba flux-volum.
Pe expirograma maxima si fortata se masoara (.8-4.):
- volumul expirator maxim pe secunda (VEMS)-volumul de gaz maxim expulzat din plamani in prima secunda a expiratiei fortate si se exprima inl-s"';
- raportul VEMS x 100/CV - indice de prima importanta pentru evidentierea tulburarilor obstructi ale ntilatiei;
- debitul mediu expirator maxim 25-75% din capacitatea vitala (MMEF) - debitul mediu in jumatatea mijlocie a CV fortate; se exprima in 1-s-';
- debitul expirator mediu intre 50-75% din CV;
- timpul expirator mediu (MET) - timpul in care este expirata jumatatea mijlocie a capacitatii vitale fortate; se exprima in secunde.
Curba flux-volum expiratorie (F/V) (. 8-5), masoara debitele instantanee maxime rsus volum din cursul unei expiratii maxime si fortate prin metoda pneumotahografica.

Pe aceasta curba se pot masura:

- debitul expirator maxim instantaneu de varf (PEF), adica valoarea maxima a fluxului atins in cursul expiratiei fortate si maxime foarte curand dupa inceputul ei, deci in zona dependenta de efort; se exprima in Is1. PEF poate fi masurat si cu ajutorul unui aparat de constructie simpla-mini WRIGHT peak flow meter care poate fi utilizat in cabinetele de consultatii de pneumologie pediatrica pentru o prima informatie simpla asupra existentei si aprecierii gravitatii sindromului obstructiv in astmul bronsic al copilului, in special la domiciliu.
- debitul expirator maxim instantaneu la 50% CV (MEF50) reprezinta debitul maxim din momentul cand s-a eliminat 50% din CVF; se exprima in
- debitul expirator maxim instantaneu la 25% CV (MEF25)-debitul maxim din momentul cand s-a eliminat 75% din CVF; se exprima in i-s*1.
Debitele expiratorii medii si instantanee maxime masurate pe expirograma maxima si fortata si respectiv pe curba flux-volum apar asadar ca teste de rutina cu sensibilitate mare, relevand sindromul obstructiv distal inainte ca alti parametri (VEMS, Raw) sa fie modificati.
Aceste teste care sunt incluse in toate bateriile de teste din programul de explorare functionala la copilul cu afectiuni bronhopulmonare obstructi cronice, pot fi aplicate cu succes la copin mai mari de 5-6 ani, deoarece necesita o buna cooperare. Exista totusi o oarecare rezerva in interpretarea rezultatelor, in special la copilul de 5-8 ani si mai ales atunci cand nu sunt intrunite toate criteriile de validitate ale curbelor, pentru ca inregistrarea sa poata fi considerata corecta din punct de dere tehnic.
Reproductibilitatea debitelor expiratorii maxime instantanee la acelasi subiect in aceleasi conditii este foarte buna in special pentru debitele la volume pulmonare mici (MEF50, MEF25). in schimb variatia interindividuala este atat de mare, incat interpretarea rezultatelor este dificila daca valoarea masurata prezinta o abatere prea mare fata de valoarea prezisa.
Masurarea transferului gazos prin membrana alolocapilara este una din metodele in care se aprecieaza transportul gazos la nilul plamanului. Schimbul gazos alolo-capilar este un proces de difuziune determinat de diferenta dintre presiunile exercitate de gaz de o parte si de alta a membranei alolo-capilare si este dependent de factori de membrana (cantitativi: volumul pulmonar, suprafata de schimb gazos raportata la volum si calitativi: structura membranei) si de factori circulatori (volumul de sange din capilarele pulmonare, cantitatea de hemoglobina distributia ntilatiei, a perfuziei in raport cu suprafata de difuziune si distributia raportului ntilatie/perfuzie (V/Q).
Determinarea TLCo se face prin tehnica respiratiei unice (single breathing), fie prin tehnica ntilatiei in regim sil (steady state). Ambele tehnici pot fi aplicate la copin mai mari de 8-l0 ani cooperanti, dar este de preferat tehnica in regim sil la subiectii care prezinta reduceri mari de capacitate vitala sau care nu pot mentine apneea timp de 10 secunde; datorita duratei mai mari a acestei tehnici, intervine posibilitatea ca micul pacient sa hiperntileze, ceea ce modifica rezultatele probei, care si asa este mult influentata de neuniformitatea de distributie a raportului ntilatie-perfuzie, ativ cu tehnica respiratiei unice.

Determinarea factorului de transfer gazos prin membrana alolo-capilara ramane o metoda destinata in special pneumopatiilor interstitiale difuze, in care sunt incluse sarcoidoza si alte forme de granuloma-toza. in astfel de afectiuni prin scaderea suprafetei eficiente de schimb gazos si tulburarea de distributie a raporturilor ntilatie perfuzie, se produce scaderea
Analiza gazelor respiratorii in sangele arterial. Evaluarea globala a schimburilor gazose presupune masurarea cantitatii de 02 prelevate de sangele care perfuzeaza capilarele pulmonare din aerul respirat si a cantitatii de C02 extrase din sange si eliminate prin ntilatia alolelor in mediul ambiant, ambele in unitatea de timp, precum si determinarea presiunilor partiale a 02 si C02 in sangele arterial; aceste valori constituie indicatori de prima importanta a modului in care se indeplineste functia respiratorie a plamanului.
Recoltarea sangelui capilar arterializat (prin hiperemia lobului mediu) este bine suportata la copil; in esantionul de sange recoltat in tuburi capilare heparinizate se masoara;
- presiunea partiala a 02 (Pa02I) - cu ajutorul unui electrod cu anod de argint si catod de fir de platina introduse intr-o solutie de substante reducatoare sau oxidante. Varful electrodului este imbracat intr-o membrana de polietilena permeabila la gaze. Prin introducerea electrodului intr-o solutie care contine 02 si aplicand tensiunea connabila, O, este redus si ia nastere un flux de electroni de la catod spre anod care este masurat cu un galvanometru. Marimea curentului electric este direct proportionala cu numarul moleculelor de 02 aflate in solutie, iar galvanometrul este etalonat astfel incat pe scala lui se citeste direct Pa02 in mm Hg.
- presiunea partiala a C02 (PaC02) cu un electrod dintr-o sticla speciala permeabila pentru ionii de hidrogen;
- saturatia cu 02 a sangelui arterial sistemic (Sa02) prin metoda spectrofotometrica;
- pH-ul sanguin cu ajutorul unui electrod compus dintr-o membrana subtire de sticla si un electrod de referinta, aflate intr-o solutie de KC1 de referinta.

Testarea bronhomotricitatii

Deoarece cea mai frecnta cauza de perturbare a functiei respiratorii a plamanilor este ingustarea cailor aeriene, in special prin contractia spastica a muschiului neted bronsic, evidentierea spasmului bronsic aduce argumente certe in special in favoarea diagnosticului de astm bronsic.

Bronhomotricitatea este testata in doua situatii:
- cand unui subiect normal sau cu semne discrete de obstructie bronsica i se suspecteaza astmul bronsic pe date anamnestice. Se recurge la teste de bronhoconstrictie sau de provocare a obstructiei; demonstrarea unui raspuns bronhomotor exagerat este un argument pentru diagnosticul de astm bronsic;
- cand unui subiect cu sindrom obstructiv patent i se evalueaza componenta rersibila a obstructiei, se practica testele de bronhodilatatie; acestea pot releva o reducere considerabila a obstructiei sau chiar renirea la normal, ceea ce poate constitui un indiciu pentru diagnosticul de astm dar si o informatie terapeutica.
Testele de provocare nespecifica aplicate in clinica sunt teste farmacodinamice, care utilizeaza ca agent bronhoconstrictor histamina administrata pe cale inhalatorie sub forma de aerosoli in doza de aproximativ 10 micrograme (doza de substanta activa efectiv retinuta in caile aeriene ramane imprecisa; ea este evaluata din volumul inhalat si concentratia solutiei analizate precum si intervalul de timp in care se aplica testul: 2-3 minute; doza depinde de asemenea de valoarea initiala a VEMS, de starea clinica si de tratamentul subiectului).
Efectul aerosolilor asupra muschiului neted bronsic se urmareste prin observatii asupra variatiei calibrului bronsic, apreciate prin masurarea variatiei rezistentei la flux a cailor respiratorii (Raw) si a volumului gazos intratoracic (VGT) determinate pletismografic, prin variatia valorii VEMS si a bitelor expiratorii maxime instantanee (MEF50).Se considera ca substanta inhalata a determinat un spuns bronhoconstrictor semnificativ, daca variatia ametrului masurat este de 2 ori mai mare decat ficientul de variatie intraindividuala. Variatiile inime exprimate in procente din valorile initiale (de .), de la care se considera ca testul semnaleaza perreactivitatea bronsica sunt: pentru VEMS-l5%, ntru MEF50-25%, pentru Raw+40%. Deoarece Raw este un test mai sensibil decat MS (care necesita efectuarea unei inspiratii xime ce ar putea induce efectul bronhoconstrictor) , pe de alta parte, Raw masoara predominant edificarile calibrului cailor aeriene mari, este mai irecta si mai utila determinarea simultana in special celor 2 parametrii (VEMS si Raw) care permite sa se deceleze sensibilitatea diferita a celor c'oua segmente ale cailor aeriene (central si distal).
Testul bronhoconstrictor poate fi aplicat prin doua metode, dar intotdeauna dupa determinarea prealabila a valorii de baza (initiala a parametrului utilizat pentru masurarea variatiilor calibrului bronsic (VEMS, MEF50, Raw, VGT). Cele doua metode sunt:
- metoda respiratiei continue; subiectul inhaleaza substanta bronhoconstrictoare din sistemul de aerosolizare timp de 2 minute;
- metoda dozimetrica; 5 respiratii submaximale pe doza, repetate la intervale de 3 minute (interval in care efectul dozei precedente se mentine) dubland concentratia. Efectul bronhomotor se evalueaza la 1-3 minute dupa inhalarea fiecarei doze; testul se opreste daca Raw a crescut cu peste 40% sau VEMS a diminuat cu mai mult de 15%. Aceasta din urma metoda are avantajul ca semnaleaza imediat instalarea obstructiei, deoarece efectul bronhoconstrictor este controlat la intervale scurte si nu expune copilul entual astmatic la obstructii sere.
Pentru interpretarea corecta a rezultatelor testului de provocare trebuie sa se tina seama de o serie de factori ce pot influenta viabilitatea testului:
- conditia fiziologica a copilului in momentul testarii, stiut fiind ca raspunsul bronsic la agentii farmacodinamici prezinta variatii circadiene legate de modificarile diametrului bronsic in 24 ore;
- situatia fiziopatologica: daca testul este efectuat curand dupa o criza de astm, raspunsul bronsic va fi mai puternic; de asemenea daca copilul a-prezentat infectii sau viroze respiratorii in ultimele aproximativ 6 saptamani sau a fost expus unor agenti iritanti pentru epiteliul bronsic sau la poluarea atmosferica ridicata, testul bronhoconstrictor va fi fals pozitiv, raspunsul prin spasm bronsic relevat de modificarea semnificativa a parametrilor functionali pulmonari testati, neputandu-se constitui ca un argument valabil pentru diagnosticul de astm bronsic;

- administrarea de substante bronhodilatatoare cu

12-48 ore inaintea efectuarii testului farmaco-dinamic, sau de antihistaminice, ca si a cromoglicatului disodic; toate aceste droguri modifica raspunsul bronsic; determina incertitudini in interpretarea corecta a rezultatului testului;
- prezenta obstructiei bronsice initiale provocata de spasmul muschiului bronsic determina cresterea Raw si scaderea VEMS dupa inhalarea aerosolilor cu histamina care datorita acestei obstructii este retinuta mai mult timp in arborele bronsic deci efectul ei este mai ridicat.

In cazul in care obstructia bronsica initiala este importanta se folosesc testele bronhodilatatoare, atat in scop diagnostic pentru a evidentia originea spastica a obstructiei, cat si terapeutic, pentru a evalua eficacitatea preparatelor bronhoconstrictoare administrate. Preparatele mai des folosite sunt medicamentele P-adrenergice si cele din grupul metilxantinelor. De obicei, pentru testarea de rutina se utilizeaza preparatele /?-adrenergice administrate pe cale inhalai orie iar masurarea efectului bronho-dilatator se face cu ajutorul acelorasi teste functionale pulmonare folosite la testarea bronhomotricitatii, dupa 15 minute de la administrarea preparatului. Lipsa totala sau partiala de raspuns dupa administrarea drogului bronhodilatator nu infirma, in unele cazuri, diagnosticul de astm bronsic; ea se poate datora predominentei componentei inflamatorii edematoase sau hipersecretorii (si mai putin celei spastice) in mecanismul de producere a obstructiei bronsice.
De aceea este de preferat, pentru corectitudinea interpretarii testului farmacodinamic, repetarea in timp a acestuia, cu scopul de a surprinde pacientul in diferite conditii clinice; rezultatele obtinute clarifica atat diagnosticul afectiunii, cat si mecanismul predominant, dar aduc si informatii utile pentru conduita terapeutica in momentul clinic respectiv.

Testul la efort
Este utilizat pentru evidentierea hiperreactivitatii bronsice la copilul astmatic. Astmul indus de efort este definit de aparitia unei crize de dispnee de intensitate variabila, imediat sau la cateva minute dupa efort muscular, criza care cedeaza dupa aproximativ 30 minute.
Testarea hiperreactivitatii bronsice la efortul muscular are nu numai valoare diagnostica, dar este util si pentru evaluarea eficacitatii unor medicamente bronhodilatatoare, a cromoglicatului disodic. Tipul de efort practicat poate fi: alergare, mers pe bicicleta, pe covor rulant, inot. Se pare ca intensitatea obstructiei bronsice nu depinde de tipul efortului, desi unele studii au aratat ca la copil, alergarea reprezinta cel mai sensibil test de efort pentru evidentierea hiperreactivitatii bronsice (S. Anderson 1971).
Mecanismul prin care efortul muscular induce bronhoconstrictia la astmatici nu este inca bine elucidat; se pare ca astmul de efort se datoreste pierderii de caldura prin caile aeriene pentru a incalzi aerul inspirat, pierdere care creste in hiperntilatie. Deci stimulul principal al bronhoconstriefiei la efort il constituie pierderea de caldura, prin mucoasa bronsica, generata de hiperntilatie si nu efortul insusi; sunt eliberati mediatori din mastocitele de la suprafata epiteliului bronsic sau din submucoasa care determina aparitia bronhospasmului. Obstructia cailor aeriene este obiectivata prin masurarea VGT, Raw, VEMS, PEF, MEF50 care vor prezenta anomalii proportionale cu intensitatea efortului, pana la un prag maxim al efortului de aproximativ 60% din puterea maxima suportata teoretic.
Pentru copil intensitatea efortului este silita in functie de varsta copilului, starea functionala pulmonara din momentul examinarii si valoarea aiurii ntriculare, care trebuie sa atinga in timpul probei, cel putin 170-l80 batai/minut, ceea ce reprezinta 65-85% din capacitatea de efort maxim.

Durata efortului este variabila intre 3-6 minute.

Deoarece obstructia bronsica atinge nilul maxim la 3-5 minute dupa incetarea efortului si ramane la acest nil 15 minute, se fac masurari ale parametrilor functionali repetate in acest interval de timp, adica imediat dupa efectuarea probei de efort, la 5-l0-l5-30 minute de la incetarea efortului. O crestere semnificativa a VGT, Raw si/sau o diminuare importanta a VEMS fata de valorile initiale constituie un argument in favoarea existentei hiperreactivitatii mucoasei bronsice la efort.
Astmul indus de efort poate fi prenit prin administrare de aerosoli p-adrenergici sau a cromoglicatului disodic inainte cu 5 minute de efort.