Sindromul hipoton se caracterizeaza prin diminuarea, de obicei marcata, a tonusului si a actitatii musculare spontane si voluntare, realizand aspectul clinic de sugar "moale" ifloppy infant), in conditiile unei stari de constienta normale.
Afectarea poate interesa in grade variate musculatura axiala, pe cea a membrelor sau poate fi generalizata.
Hipotonia poate fi depistata ocazional, in cursul unui examen clinic general al sugarului facut pentru o alta afectiune, sau cand aceasta este adus la medic in mod special pentru o serie de manifestari legate de hipotonie. Mama relateaza ca sugarul este "moale", ca o "papusa de carpa" sau ca observa intarziere in achizitiile motorii (sustinerea capului, mentinerea in sezut sau in picioare).
Diagnosticul hipotoniei poate fi uneori dificil, mai ales cand aceasta este doar moderata, deoarece tonusul muscular nefiind precis masurabil, interne in mare masura subiectismul examinatorului. Hipotonia este apreciata, raportat la ceea ce se accepta in general a fi tonus normal pentru diferite varste ale sugarului. Hipotoniile severe sunt usor de diagnosticat chiar de la inspectia bolnavului; frapeaza imobilitatea acestuia si absenta miscarilor spontane. Inspectia sugarului culcat in decubit dorsal poate edentia hipotonia marcata a membrelor: membrele superioare stau imobile de-a lungul trunchiului, pe fata lor dorsala; membrele inferioare mai ales au o pozitie evocatoare, stau imobile, pe fata lor externa, coapsele in abductie si rotatie externa, gambele de obicei in flexie fata de coapse asezate pe fata lor externa. Palparea maselor musculare la sugar este adesea dificila din cauza grosimii tesutului adipos subcutanat, ceea ce impie-dica aprecierea consistentei (anormal de scazuta) a muschilor. Tonusul muscular se masoara prin gradul de rezistenta a muschiului la intindere. El se apreciaza la sugar prin doua tipuri de manevre:
a. observarea amplitudinii balansului provocat pasiv prin miscari alternative rapide impuse la nivelul unei articulatii (pumn, coxofemurala);
b. mobilizarea repetata si cu teze diferite a unor segmente de membre, in raport cu segmentul adiacent mentinut fix si aprecierea rezistentei intampinate.
Principalele boli care determina hipotonie persistenta sunt incluse in elul 14-4.