Parintii care au avut cele mai multe probleme cu teoriile noi au fost aceia care nu au fost prea fericiti in propria lor copilarie. Multi dintre ei s-au simtit adeseori vinoti si suparati pe parinti din cauza relatiilor incordate existente in unele perioade intre ci si nu au dorit ca propriul lor copil sa simta acelasi lucru despre ei. Ca urmare, au primit cu bratele deschise teoriile noi. Adesea au gasit in ele intelesuri care depaseau cu mult ceea ce au vrut santii sa arate: de exemplu, ca tot ce au nevoie copin este dragoste; ca nu trebuie educati sa fie conformisti; ca trebuie sa li se permita sa-si manifeste sentimentele de furie catre parinti sau alte persoane; ca atunci cand ce nu este in regula c numai vina parintilor; ca atunci cand copin se poarta urat, parintii nu trebuie sa-i pedepseasca ci trebuie sa le arate mai multa dragoste. Toate aceste neintelegeri sunt daunatoare daca sunt impinse prea departe, incurajand copin sa ceara intotdeauna mai mult si sa devina dezagreabili, in acelasi timp simtindu-se vinoti in subconstient din cauza purtarilor urate. Parintii se forteaza sa se comporte ca niste supraoameni, iar cand purtarile urate nu intarzie sa apara, ei incearca sa-si suprime furia pentru o vreme. Dar cand se umple paharul explodeaza intr-o criza de isterie care ii face sa se simta apoi mirati de cate sentimente negative s-au adunat, si vinoti. Copilul simte nesiguranta parintilor, care se rasfrange asupra lui impingandu-l la si mai multe purtari urate (paragraful 536).
Unii parinti care sunt foarte politicosi ei insisi, permit copiilor sa fie surprinzator de obraznici, nu numai cu ei dar si cu altii. Se comporta de parca nu ar vedea ce se intampla. Unele din astfel de situatii, daca sunt studiate cu atentie, ne reveleaza faptul ca parintii au fost fortati in copilarie sa fie excesivi de buni si cuminti si sa suprime orice resentiment care apare in mod firesc. Acum ci capata o satisfactie subtila lasand pe copin lor sa se manifeste pe cat de uracios posibil, exprimand toate sentimentele pe care ei au trebuit sa le reprime. Acesti parinti pretind ca astfel se comporta in conformitate cu cele mai moderne teorii privind cresterea si dezvoltarea copiilor.

Modul in care sentimentele de vinotie ale parintilor duc la probleme de disciplina a copiilor. Sunt multe cazuri in care parintii , se simt usor vinoti fata de unul din copii, dintre care uncie au fost mentionate in paragrafele 21-23. Exista si alte cauze evidente cum ar fi: mama care reincepe serviciul si se gandeste ca astfel neglija prea mult copilul; parintii care au un copil cu handicap fizic sau psihic; parintii care au adoptat un copil si au impresia ca trebuie sa faca o munca supraomeneasca pentru a se justifica ca au luat copilul altuia; parintii care au fost crescuti intr-un permanent sentiment de dezaprobare astfel incat se simt vinoti pana in clipa in care li se dovedeste nevinotia; parintii care au studiat psihologia copilului in liceu sau in universitate, care sunt familiari cu toate capcanele si problemele care pot apare si cu toate acestea se cred datori sa se comporte la superlativ datorita pregatirilor speciale.
Oricare ar fi cauza sentimentului de vinotie, acesta impiedica usurinta de a educa un copil in mod natural.
Parintii sunt inclinati sa ceara prea putin de la copil si prea mult de la ei insisi. Prea des ei incearca sa fie rabdatori si calmi, cand in realitate capacitatea lor de a suporta este epuizata iar copilul le scapa de fapt din mana si are nevoie de o corectie. Alteori, parintii sunt ezitanti cand copilul arc nevoie sa fie tratat cu fermitate.
Copilul, la fel ca un adult, isi da seama atunci cand exagereaza cu obraznicia si impertinenta, chiar daca parintii inchid ochii la aceasta. Se simti vinot in interiorul sufletului si dori sa fie oprit, dat ce mai urat, ca si cum ar spune: "cat de urat trebuie sa ma, port ca sa ma opreasca cine?" Cateodata comportamentul devine atat de provocator incat temperamentul parintilor explodeaza si ei cearta cu furie copin sau ii pedepsesc, resilind astfel pacea. Dar necazul este ca parintii se simt mult prea vinoti si rusinati ca si-au pierdut rabdarea si i-a scos din sarite copilul. Asa ca in loc sa lase lucrurile in pace, incearca sa recompenseze intr-un anumit fel copilul pentru faptul ca a fost certat. Poate ca ii permit copilului sa fie din nou obraznic sau renunta la pedeapsa inainte ca ea sa fi fost macar pe jumatate efectuata. Alteori, pretind ca nu obser cand copilul se poarta din nou urat, iar in uncie cazuri cand copilul se comporta in limitele normale, incep sa il provoace intr-un mod subtil sa fie obraznic - evident fara sa-si dea seama de acest lucru.
Toate acestea s-ar putea sa vi se para prea complicate sau nefiresti. Daca nu puteti imagina cum de un parinte ii permite copilului sa ramana nepedepsit cand s-a purtat urat sau (mai rau) il incurajeaza, inseamna ca nu aveti probleme in ce priveste sentimentele de vinotie. Aceasta problema, contrar aparentelor, nu este asa de rara. Majoritatea parintilor constiinciosi scapa din cand in cand copilul din mana, daca au impresia ca au fost nedrepti sau l-au neglijat, dar isi recapata simtul echilibrului foarte repede. Oricum, atunci cand un parinte spune: "Tot ce face acest copil este sa ma necajeasca!", este un semn foarte puternic ca arc un sentiment exagerat de vinotie si reactioneaza in mod permanent cu prea multa permisivitate si cedare, copilul raspunzand cu provocare din ce in ce mai exagerata. Nici un copil nu se comporta enernt din intamplare. Daca parintii pot sa delimiteze clar care sunt aspectele fata de care trebuie sa fie mai severi si care sunt cele fata de care pol fi mai ingaduitori, vor descoperi, in cazul in care se afla pe calea cea buna, nu numai ca se imbunatatesc manierele copilului dar ca el fi si mai fericit. Ca urmare vor putea sa iubeasca si mai mult copilul, iar acesta raspunde la dragostea lor.