Teama de separatie.
Foarte multi copii dezvolta in mod normal o teama de a fi despartiti de parinti incepand cu varsta de 1 an (paragraful 482).
Aceasta exprima, cred eu, recunoasterea de catre ci intr-o mai adanca profunzime a sentimentului de securitate legat de prezenta parintilor. Este vorba, probabil, de acelasi instinct care face puii altor specii, cum ar fi oile sau caprele, sa mearga in urma mamelor si sa behaie, daca sunt separati de ele. Este normal ca mieii si iezii sa simta aceasta teama inca de la nastere, deoarece ei pot sa mearga singuri inca de atunci. Dar puii de om dobandesc aceasta teama la 1 an, cand au invatat sa mearga astfel incat daca se indeparteaza prea mult de parinti vor simti repede nevoia sa se intoarca la ei.
Oare ce se intampla cateodata daca un copil sensibil si dependent, sa presupunem un baietel de 1 an si jumatate - 2 ani si jumatate (mai ales daca este vorba de singurul copil), este separat brusc de parintele cu care a petrecut cel mai mult timp. Poate ca este mama, si ea trebuie sa plece cateva saptamani sau doreste sa reinceapa serciul si angajeaza o persoana straina sa aiba grija de copil ziua. De obicei, copilul nu face mare caz in timpul cand mama e plecata, dar cand ne se lipeste de ea ca o ventuza si refuza sa lase cealalta persoana sa se apropie de ei. Baiatul intra in panica de fiecare data cand isi imagineaza ca mama se indeparteaza de el. Teama de separare este maxima seara la culcare. Copilul speriat de moarte se lupta inversunat impotrindu-se sa fie pus in pat. Daca mama se smulge de langa el, baiatul ge infricosat ore in sir, iar daca mama sta langa pat, sta si el linistit atata vreme cat o simte alaturi. Cea mai mica miscare a mamei catre usa il face pe copil sa sara instantaneu in picioare.In unele din aceste cazuri exista si o teama in ce priveste urinatul. Baiatul repeta "pipi" (sau orice alt cuvant foloseste), mama il duce la baie si copilul face cateva picaturi, reincepand sa tipe "pipi" din momentul in care este pus din nou in pat. S-ar putea sa spuneti ca este vorba de o scuza pentru a o face pe mama sa stea cu el. Este adevarat, dar este ceva mai mult decat atat. Astfel de copii se tem cu adevarat ca s-ar putea sa ude patul din greseala. Uneori, se trezesc din 2 in 2 ore in timpul noptii gandindu-se la asa ceva. La aceasta varsta, parintii sunt foarte inclinati sa-si arate nemultumirea si dezamagirea daca se produce un astfel de incident. Poate ca copilul isi imagineaza ca daca uda patul, parintii nu o sa-l mai iubeasca la fel de mult, si atunci este mai probabil sa-l paraseasca. Daca este asa, inseamna ca el are doua motive sa se teama sa se culce.

Ce puteti face in acest caz?

Cel mai bun sfat, dar si cel mai greu de dus la indeplinire, este sa ramaneti intr-o maniera cat mai relaxata langa patul copilului pana ce acesta adoarme. Nu incercati sa va furisati afara din camera cu graba inainte sa adoarma copilul. Copilul va fi alarmat si se va forta sa ramana treaz. O astfel de "campanie" poate dura saptamani, dar in final va da rezultate. Daca copilul a fost speriat deoarece unul din parinti a plecat din oras, incercati sa etati sa plecati din nou pentru o perioada mai lunga. Daca trebuie sa mergeti la serciu din nou, in fiecare zi cand plecati, spuneti-i copilului "La revedere" pe un ton cat mai afectuos, vesel si cat mai sigur de sine. Daca aveti o expresie tematoare, nesigura, stanjeneala copilului creste.
Poate fi de ajutor sa se oboseasca copilul mai mult decat obisnuit in timpul zilei, omitand odihna de zi si intarziind ora de culcare scara, dar nu este de ajuns. Copilul panicat se poate forta sa stea treaz ore in sir chiar daca este extenuat. Trebuie sa-l ajutati sa-si indeparteze teama in primul rand. in cazul in care se pare ca se teme copilul sa nu ude din greseala patul in timpul noptii, spuneti-i mereu ca acest lucru nu are importanta si il veti iubi la fel de mult chiar daca se intampla uneori astfel de incidente.

Etati schimbarile radicale la aceasta varsta.

Copin care inca de mici s-au obisnuit cu mai multe fete in jurul lor si au fost lasati sa-si manifeste independenta, spiritul de initiativa si deschiderea fata de alte persoane sunt in general mai putin afectati de teama separarii de parinti.In cazul in care copilul dumneavoastra se afla in perioada de 15 -24 luni, fiti foarte atenti in ce priveste schimbarile drastice. Daca trebuie sa faceti o calatorie sau sa reveniti la serciu si puteti totusi amana aceste lucruri cu inca 6 luni, este mai bine sa amanati, mai ales in cazul in care este primul copil. Daca nici unul din parinti nu mai poale sta acasa cu copilul, faceti in asa fel incat macar 2 saptamani copilul sa aiba timp sa se obisnuiasca cu persoana care va urma sa-l ingrijeasca, fie ca este un prieten, o ruda sau o persoana special calificata. Daca este nevoie sa fie adus copilul in alta casa este chiar si mai important ca el sa se obisnuiasca cu noua persoana carc-l va ingriji si cu noile locuri in care va sta in timpul zilei, in mod treptat. La inceput lasati aceasta persoana sa stea in preajma copilului timp de cateva zile, fara sa-l ingrijeasca, pana ce copilul are incredere si o place. Apoi, lasati-o sa preia controlul treptat, plecand de langa ea din ce in ce mai mult timp, la inceput doar o jumatate de ora si crescand durata ulterior. Faptul ca la inceput reveniti repede langa copil il va face sa capete siguranta ca intotdeauna veti reveni repede la el. Nu plecati pe perioade lungi de timp de langa copil (3-4 saptamani) dupa ce v-ati mutat intr-o casa noua sau dupa ce alt membru al familiei a plecat. Un copil la aceasta varsta are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la fiecare din aceste schimbari in parte.

Unele cauze ale supraprotectiei.
Tendinta la supraprotectie apare cel mai adesea la parintii foarte dotati si iubitori, care sunt prea inclinati sa se simta novati, chiar si atunci cand nu este cazul (paragrafele 22, 536). Rolul cel mai important il joaca, in majoritatea cazurilor, incapacitatea parintelui de a admite ca el sau ea au uneori resentimente sau suparari fata de copil (paragraful 25).
Parintele si copilul carora le este teama sa admita ca exista in mod normal momente in care au sentimente urate unul fata de celalalt, cand fiecare doreste sa i se intample ceva rau celuilalt, sunt fortati in schimb sa-si imagineze ca toate pericolele din lume n din alta directie si sa le exagereze in mod nerealist. Copilul care neaga rautatea la el sau la parintii lui o va proiecta asupra monstrilor, vrajitoarelor, hotilor, sau fulgerelor, in functie de varsta si experienta lui. Se va agata cat mai strans posibil de parinti ca sa fie protejat si sa se asigure el insusi ca acestora nu li se intampla nimic rau. Mama, de exemplu, isi suprima unele ganduri rautacioase, exagerand in schimb pericolul accidentelor sau alimentatiei neadecvate. Ea trebuie sa stea alaturi de copil ca sa se asigure ca nu este lot de toate aceste rele, iar expresia ei tematoare connge copilul ca astfel de temeri au o baza solida.
Bineinteles ca solutia nu este ca parintii sa isi exprime deschis toalc sentimentele de furie ocazionala asupra copilului, sau acesta sa fie rau cu parintii. in nici un caz astfel de comportamente, nu pot fi de ajutor, dar, in mod sigur, e de ajutor ca parintii sa realizeze ineilitatea unor sentimente ocazionale de rautate indreptate asupra copilului si sa le admita pe fata cu un ton de gluma in discutia cu copilul. Atmosfera se calmeaza si se insenineaza daca uneori parintele recunoaste in fata copilului cat de furios a fost (daca furia nu a depasit unele limite), iar disciplina nu este afectata daca se procedeaza intr-o maniera inteligenta. E bine sa-i spui din cand in cand copilului: "Stiu cat de furios esti pe mine cand trebuie sa-ti impun asemenea reguli!"