Cum invatam copilul sa se pastreze curat

CUM INVATAM COPILUL SA SE PASTREZE CURAT

In civilizatia noastra, acesta este stadiul la care trebuie sa inceapa invatarea copilului pentru a se mentime curat. Sa incepem prin a oferi cateva date psihologice esentiale pentru acest subiect. Mai intai, este un fapt verificat ca mamele nu-si pot curati copin inainte ca acestia sa fie de acord. Puteti trimite un copil la toaleta de mai multe ori, dar daca nu este pregatit pentru obiceiurile curateniei, nu-l puteti forta, in ciuda mangaierilor sau incercarilor de intimidare.

In al doilea rand, ceea ce impinge un copil sa renunte la vechile obiceiuri de eliminare fara griji, si sa invete aceasta noua maniera stranie pentru a se descotorosi de deseuri? Nu exista decat un lucru care il poate incita. El cere ca dragostea si atentia dumneavoastra sa-l recompenseze pentru a fi invatat bine acest proces. Dar, nu poate dori dragoste si atentie decat atunci cand sunteti deja in raporturi de intimitate cu el. Daca legaturile dumneavoastra sunt dificile, sunt mari sanse sa va chinuiti in incercarea de a-l invata.

In al treilea rand, daca incepeti aceasta educatie inaine ca micutul sa fie pe deplin pregatit, pe neuro-muscular sa-si controleze sfincterele, sau daca insistati sa-l invatati acest lucru prea devreme, va considera ca sunteti prea exigenti cu el. Se va simti depatit de problema, traumatizat. De aceea, am indicat cu insistenta in modulele precedente ca nu trebuie sa incepeti acest lucru inainte de aproximativ doi ani.

A patra remarca: pentru multi parinti, antrenamentul pentru curatenie pare foarte simplu. Este intradevar asa pentru adulti, dar este un proces de invatare foarte complex pentru un copil de doi ani. Atunci cand materiile in miscare, in interiorul intestinului exercita o presiune asupra rectului, se produce o relaxare a muschilor rectali care provoaca o miscare intestinala incorecta. Pentru a antrena un copil, trebuie sa-l invatam sa schimbe ordinea acestor faze. Trebuie invatat sa suprime reflexul de expulzare al muschilor rectali, trebuie invatat sa-si strige parintii, sa mearga pana la baie, sa se dezbrace si sa se aseze pe olita, toate in timp ce isi reprima reflexul imperativ de expulzare al muschilor rectali. Un copil nu este cu adevarat curat, atata timp cat nu poate efectua singur toate aceste faze ale unui proces nou pentru el.

Vedeti de ce este greu pentru un copil de doi ani? Daca parintii il pedepsesc sau folosesc alte metode de constrangere, din cauza greselilor sau micilor accidente care se pot produce, aceasta va avea ca rezultat un profund traumatism: frica, manie, iar din caza stangaciei parintilor pot interveni blocaje.

Cum incepeti? Mai intai sa facem diferenta intre antrenamentul intestinului si cel al cii. Acestea implica mecanisme diferite si trebuie, deci, abordate in mod diferit. In mod obisnuit, antrenamentul intestinului survine primul. Sa incepem cu acest lucru.

Multi parinti incep antrenamentul copilului, calculand, in imensa lor intelepciune, ora exacta la cere copilul trebiue asezat pe olita, si felul in care sa provoace o miscare inestinala. Acest procedeu pare foarte logic si exista multi parinti care nu-i pot vedea absurditatea. Poate va veti da seama de ea daca va voi pune urmatoarea intrebare: presupuneti ca in acest moment, in mijlocul lecturii, un urias de vreo trei metrii vine si va ridica, va duce la baie si va aseaza pe scunul toaletei anuntandu-va cu o voce dura si imperativa: E timpul!. Presupuneti ca va obiga sa ramaneti asezat 5-l0 minute. Care ar fi reactia dumneavoastra? Aceeasi cu cea a copilului in conditii identice. Este o atie ridicola? Ganditi-va, si vedeti daca nu exista multi parinti care se poarta in acest fel.

Cu mult timp in urma, intr-o sectiune a Dr. Anderson Aldrich, este descrisa o metoda mult mai satisfacatoare pentru a antrena un copil sa-ti controleze intestinul:

Antrenamentul la care il vom supune lasa de-o parte una din aptitudinile fundamentale ale unui copil, procesul psihologic de control al intestinului. Cand nu reusim sa ne sincronizam metodele de antrenament cu eforturile de eliminare care se produc in mod natural, lasam sa ne scape o sansa. Procesul psihologic al miscarilor intestinale poate fi explicat in putine cuvinte Ca si pentru orice alta activitate vitala a corpului, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Copilul face o miscare intestinala comformandu-se unor reguli bine definite care se manifesta in mod automat in colon La intervale de cateva ore, se produce un eveniment psihologic destul de spectaculos numit miscarile maselor intestinale. Intreg continutul colonului, incepand cu partea sa ascendenta, se divizeaza in mai multe mase (in forma de carnaciori), si care coboara cu o viteza surprinzatoare spre rect. Presiunea exercitata in acest fel asupra rectului declansaza contractia muschilor abdominali si relaxarea celor care inchid rectul. In acest moment, si putin importa la ce ora arbitrar aleasa de noi, se produce o miscare intestinala la copil. Miscarea acestor mase intestinale pare penibila, deoarece copilul se agita din cauza miscarilor interne, face eforturi viguroase, apoi se usureaza

Nu trece mult timp pana ce problema educatiei vine sa saboteze acest frumos mecanism. Punem copilul pe olita si asteptam Rareori il consultam in ceea ce priveste timpul acestei actiuni. Faptul ca micutul are propriul sau mecanism, propriul ritm de viata, pare sa fie ignorat in totalitate.

Este total nesanatos sa nu tinem cont de miscarile maselor intestinale ca forta initiala a ritmului de evacuare, deoarece, aceasta activitate naturala, ignorata timp indelungat, tinde sa dispara complet. Este exact ceea ce se intampla la majoritatea copiilor constipati, stimulul intern este fie disparut in totalitate, fie a fost ignorat si acum nu mai poate fi interpretat ca un apel automat de a merge la toaleta

Greseala care consta in a nu tine cont de mecanismul personal de declansare are deseori consecinte grave asupra dezvoltarii psihologice a copilului dumneavoastra. Va crede ca asteptam de la el sa simta ceva ce, de fapt nu simte deoarece miscarea maselor intestinale nu se produce. Acest sentiment ii distruge incet, incet, increderea in sine. In functie de gradul de agresivitate al mamei in lumina acestei pretinse curatenii si al caracterului mai mult, sau mai putin docil al copilului, pot lua nastere tot felul de reactii psihologice deplorabile. Un copil docil se poate teme sa nu fie pedepsit daca nu-si reprima senzatiile biologice si intestinale. Va incerca din toate puterile sa va fie pe plac, dar pentru aceasta va trebui sa plateasca pretul: refuzarea senzatiilor viscerale care provoaca pierderea increderii in sine.

Este deasemenea posibil ca micutul sa se plieze cu usurinta obiceiurilor de curatenie care ii sunt impuse, dar sa transfere frustratiile si conflictele personale in alte domenii. Poate deveni dintr-odata timid si fricos, sau poate avea cosmaruri. Mama se poate lauda fara grija ca si-a educat copilul, fara sa vada vreo legatura intre aceasta si alte probleme care au intervenit treptat.

Copilul, poate de asemenea sa nu fie atat de docil. Poate sa fie rebel. Daca face ceea ce ii cereti, va va fi superior, deoarece ii sta in puteri sa va satisfaca. Daca nu face ceea ce trebuie, unde si cand trebuie, descopera ca va poate enerva. Atat intr-un caz cat si in celalalt, isi da seama ca poate actiona asupra dumneavoastra. Acesta este inceputul ostilitatilor. Copilul si-a creeat o schema mentala de rebeliune care se va extinde probabil la multe alte aspecte ale vietii sale si care va va creea eventual, probleme. Toate aceste reactii neafaste pot fi evitate. Este suficient sa ascultati semnalul biologic particular copilului dumneavoastra si sa-i indicati sa mearga la toaleta.

Acum sa fim clari si sa vorbim despre ceea ce trebuie sa faceti cand copilul are deja doi ani si va hotarati sa incepeti sa-i inoculati aptitudinile de curatenie. Incepeti prin a-l invata cuvinte care desemneaza ceea ce se intampla. Daca incepeti antrenamentul intestinal in jurul varstei de doi ani, nu ar trebui sa aveti nici o problema. Cand il vedeti ca se stramba si ca face eforturi, spuneti-i fara sa insistati: Jimmy tocmai face pe el!. Dupa ce a auzit de mai multe ori aceasta fraza, isi va face o ideea precisa despre ceea ce se iantampla. In curand va va anunta el insusi: Mami, fac pe mine!. Cand ati facut toate aceste lucruri, puteti trece la etapa urmatoare.

Folositi mai degraba o olita stabila, decat capacul de toaleta sau chiuveta. Aceasta din mai multe motive: in primul rand ca pe olita se poate aseza fara ajutorul nimanui. Apoi, copin sut deseori speriati de inaltimea toaletei si de zgomotul apei. Cu cateva saptamani inainte de a incerca operatiunea bebe curat, puneti olita in baie, in apropierea toaletei, dar nu incercati inca sa-l invatati sa o foloseasca. Trebuie sa o puneti doar la indemana si sa ii dati timp sa se familiarizeze cu ea. Copilul are voie sa se antreneze, si sa se aseze si sa se ridice dupa ea de cate ori are chef.

Cand sunteti pregatita sa-l obisnuiti, aratati-i olita. Spuneti-i ca este destul de mare sa se aseze pe ea si sa faca precum adultii. Copiilor le place sa-si imite parintii si fratii mai mari. Manifestand ingrijorare vis-a-vis de aceste functii, multi parinti nu fac apel la acest instinct al imitatiei. Daca puteti sa ramaneti destinsa, sa nu va stresati, aceasta va ajuta copilul sa va priveasca, pe dumneavoastra si pe sotul dumneavoastra asezandu-va la toaleta. Detineti un avantaj daca aveti un copil mai mare. Cel mic incearca sa-l imite pe fratele sau in tot ceea ce face. Mersul la toaleta nu este o exceptie.

O data ce l-ati invatat unde si cum trebuie sa-si faca nevoile, spuneti-i ca a crescut indeajuns incat sa nu mai aiba nevoie de scutec. Puneti-i un slip si lasati-l sa se descurce. Daca reuseste, puteti pune slipurile copilului intr-un sertar suficient de jos sau pe un raft unde poate ajunge cu usurinta. In acest mod se poate schimba singur.

Deoarece il invatati un lucru nou, amintiti-va ca pedepsele incetinesc invatarea. Acestea nu sunt indicate cand este vorba de a invata un copil sa se pastreze curat. Trebuie ca miscarea acestei mase biologice interne, sa fie pentru copil un semnal care sa-l anunte ca este cazul sa mearga la toaleta. Trebuie sa-i sustineti succesele prin complimente si afectiune si este necesar sa ignorati esecurile.

Este o idee buna sa-l lasati din cand in cand, sa foloseasca si toaleta celor mari. Este bine sa variati conditiile si sa obisnuiti copilul cu diferite situatii. Aceasta va va ajuta in momentul in care nu va aflati acasa la dumneavoastra sau cand va deplasati cu masina.

Este de asemenea important sa asteptati pana ce copilul iese din baie pentru a goli continutul olitei. Unii copii sensibili ar putea considera, in acest stadiu al imaginatiei primitive, ca toaleta este un fel de masinarie diabolica si violenta care face lucrurile sa dispara. Este posibil sa i se faca frica. Chiar daca copilului nu ii este frica de toaleta, faptul de a goli olita este un pic deconcertant. El considera deseurile ca pe o parte a corpului sau si, intr-un fel, le respecta. Cand foloseste olita pentru a va face placere, aceasta actiune are pentru el acelasi sens ca si gestul unui copil mai mare care face un cadou unei persoane pe care o iubeste. Deoarece v-au fost oferite din dragoste, poate sa i se para curios ca le aruncati imediat in toaleta. Este mai bine sa asteptati sa paraseasca incaperea.