Intre 1 si 3 ani, copilul dumneavoastra va vrea sa isi afirme autonomia pe care si-a cucerit-o incetul cu incetul. Va manifesta in privinta dumneavoastra o atitudine de opozitie. Inarmati-va cu rabdare, ramanand ferm totusi, pentru a face fata refuzurilor sale, maniilor sale, agresivitatii sale.

La 18 luni, copilul merge: se deplaseaza singur si ia initiativa de a se indeparta de parinti. El manipuleaza obiectele cu o dexteritate si o rapiditate dificil de controlat. Vrea sa atinga totul pentru a cunoaste totul. Accede la limbaj si isi exprima din ce in ce mai mult vointa. Da le 18 luni la 3 ani, personalitatea sa se afirma deci net. Dar el este in mod constant impartit intre dorinta de autonomie si sentimentul de dependenta fata de parintii sai. El incearca in acelasi timp tentatia de a scapa de controlul lor si nevoia de a fi linistit de prezenta lor. El traieste atunci o perioada foarte framantata. Toate descoperirile pe care le face sunt pentru el lot atatea socuri emotionale. In lupla cu elanurile contradictorii, el poate deni agitat, nervos si sa adopte atitudini de opozitie nu lipsite de agresivitate. Analogia este frapanta cu dificultatile cu care va fi din nou confruntat in adolescenta; gata sa se lanseze in a cuceri lumea, el cauta sa se elibereze de autoritatea parintilor sai, dar trebuie deasemenea sa admita ca acestia ii sunt necesari. Acest con-llict interior, el il exprima prin comportamente uneori violente. Pregatiti-va sa abordati aceasta perioada framantata.

Refuzul
"Nu"-ul pe care copilul l-a invatat de la 1 an devine in al doilea si al treilea an al sau de viata un termen esential din vocabularul sau! Pentru a se afirma, el arc nevoie sa contrazica. Atunci, el incepe uneori sa raspunda in mod sistematic "nu" intrebarilor care-i sunt puse sau propunerilor care-i sunt facute.

Un "nu " provocatorIl ti anunta: "Mergem sa ne plimbam", il intrebati ; "Vrei sa te joci cu papusa? ". ii ti spune; "Acum vom manca " si el raspunde intotdeauna "nu ", chiar atunci cand in sinea lui aici vrea sa raspunda afirmativ. Spunand "nu " a priori, copilul isi da timp sa ia hotararea-sa, sa reflecteze inainte de a face o alegere. In felul acesta, ii provoaca si pe parintii sai pentru a le testa autoritatea. El vrea sa-i oblige sa actioneze, sa se repete, sa ameninte si chiar, la nevoie, sa certe: acaparand astfel intreaga lor atentie, copilul se simte el insusi existand cu intensitate. Aceasta atitudine de refuz nu trebuie interpretata ca pe un esec oarecare din partea parintilor. Din contra, ea confirma ca el isi construieste incetul cu incetul personalitatea, devine un individ de sine statator si deci, ajunge sa se desparta de mama sa.

Situatii delicate

Un astfel de comportament nu este totusi usor de suportat, caci el se poate manifesta in aproape toate domeniile vietii cotidiene: jocuri. imbracaminte, dar mai ales somn si alimentatie.
El refuza sa doarma. Un copil care si-a gasit, de mai multe luni ritmul de somn refuza sa mearga sa se culce scara si reincepe subit sa se trezeasca noaptea ( p. 247). Chemandu-va galagios in toiul noptii, incapatanandu-se sa nu vrea sa adoarma, el incearca sa-.si experimenteze puterea asupra dumneavoastra.
El devine dificil la masa Copilul isi va exprima poate opozitia si la masa: refuza anumite categorii de alimente, pretinde din nou biberonul la care a renuntat de multa vreme sau selectioneaza cu grija rarele persoane cu care accepta sa manance. El intelege foarte repede ca refuzul hranei va desilizeaza. Daca-I ti infrunta deschis pentru a-l forta sa manance, risca sa se incapataneze. El rendica dreptul de a-si alege alimentele si de a inceta sa manance cand este satul, si dumneavoastra nu mai sunteti stapan pe ceea ce mananca. In acest domeniu ca si in altele, acceptati ca el sa devina mai autonom, ati incredere in instinctul sau de viata (ci nu se va lasa sa moara de foame!) si incercati sa priviti variatiile sale de apetit daca nu cu umor, cel putin cu o anumita detasare, dand dovada de imaginatie ( p. 243).

Mania
Un copil incepe sa strige cu furie sub imperiul maniei inca din primul sau an de viata, dar, mai ales incepand cu 18 luni, incepe sa faca crize de manie. El striga, ge (fara sa rse neaparat lacrimi), da din picioare si chiar se rostogoleste pe jos. Aceste crize violente sunt in general bruste si motivul care parc sa le fi provocat ii pare adesea adultului derizoriu in raport cu amploarea reactiilor sale.
Un conflict interior
Aceste furii suni de fapt o manifestare a conflictului interior pe care-l traieste copilul dumneavoastra prins intre dorinta sa de independenta si nevoia sa de a se agata de dumneavoastra. Ele nu sunt periculoase in sine si nu inseamna deloc ca el are un caracter urat.
Mai bine sa lasati sa se exteriorizeze acest rau, care, daca ar II refulat, ar risca sa se exprime ulterior prin reactii de opozitie mai greu de recunoscut si de rezolvat, asemenea tulburarilor durabile de somn sau a dificultatilor scolare. incercati sa-l distrageti pe copilul dumnea-voastra, sa-l reconfortati cu rabdare, explicandu-i cauzele maniei sale. spunandu-i ce ati inteles din slarea sa de tulburare. Daca, cu toate acestea, interntiile dumneavoastra sunt ineficiente, nu va ramane decat sa lasati sa ireaca furtuna, opunand agitatiei sale tot calmul si seninatatea de care ti fi capabil.

Spasmele hohotului de s
Desigur, este dificil sa-ti paslrezi calmul cand copilul, in urma unei conlra-rietati. incepe sa faca ceea ce se chearai spasmele hohotilului"; el striga, ge, isi retine respiratia; devine atunci foarte palid si poale primi o culoare aproape cianolica. Corpul sau se moleseste si isi pierde uneori cunostinta pentru cateva secunde. Dupa acest lesin, copilul se destinde, ceea ce ii permite sa respire regulat. ii revine cunostinta si regaseste curand un colorit si un tonus normale. Spasmele hohotului de s nu sunt rare intre 1 an si 3 ani. Daca se manifesta intr-un mod foarte spectaculos, sa stiti, lotusi, ca nu antreneaza nici o sechela, caci respiratia nu se intrerupe niciodata pentru multa vreme si se reia intotdeauna spontan. Crizele de acesl lip releva ca acest copil este prada unui conflict interior intens. Trebuie deci sa tineti cont de aceasta, fara sa cedati lotusi copilului dumneavoastra, sub pretextul de a evita acest gen de reactie extrema. Inconjurati-I cu afectiune, aratati-va intelegatori, dar nu renuntati la autoritatea dumneavoastra, caci, pentru a fi asigurat si reconfortat, el are nevoie si de a constata ca dumneavoastra ii impuneti niste limite.

Agresivitatea

Nu loti copin fac spasmele hohotilului. dar putini sunt cei care intre 18 luni si 3 ani nu adopta atitudini agresi fata de cei din jur: parinti, frati, surori sau colegi de cresa. Este varsta la care ei arunca jucariile, spun cuvinte "urate" in fata adultilor, dau din picioare, losc si uneori chiar cauta sa-i zgariie sau sa-i muste pe ceilalti copii cu care intra in contact.In asemenea imprejurari, nu trebuie mai ales sa se raspunda cu violenta la violenta. Este necesar, desigur, sa-l faceti pe copil sa inteleaga ca a depasit limitele, dar ramanand calmi. Aceste comportamente agresi inceteaza in general la sfarsitul celui dc-al treilea an de viata, cand copilul gaseste alte mijloace (prin limbaj, mai ales) sa-si exprime dificultatile. Daca aceste manifestari sunt durabile si incontrolabile. nu ezitati sa consultati un psiholog.

Atitudini regresi
Conflictele interioare cu care este confruntat copilul pot sa se exprime prin comportamente calificate drept "regresi", adica prin comportamente care par sa marcheze o intoarcere in urma mai degraba decat un progres. Astfel, anumiti copii care si-au castigat o anumita independenta nu mai vor subit sa-si paraseasca mama. Altii refuza sa se hraneasca cu lingurita sau sa manance alimente solide si vor sa-si reia biberonul. Altii reincep sa vorbeasca rau, desi facusera mari progrese de vorbire. Altii au nevoie din nou de scutece sau nu suporta sa ramana singuri in pat etc.
Asemenea reactii sunt clasice. Dezvoltarea unui copil nu este niciodata lineara: ea se realizeaza cu inaintari mai mult sau mai putin spectaculoase si cu reculuri, care, la randul lor, vor sfarsi prinlr-o noua evolutie. Atitudinile regresi isi au ratiunea lor de a fi: ele permit copilului sa se apere in fata situatiilor dificile si perturbante (un nou mod de supraghere, nasterea unui alt copil, spitalizare etc). Ele pot aparea si in afara oricarei schimbari noile in modul de viata al copilului. Este deci necesar sa respectam aceste comportamente si sa nu ne alarmam din cauza lor, in afara de cazul in care ele devin durabile, caz in care ajutorul unui psiholog se dodeste util.

Trezirea sexualitatii
Intre 18 luni si 3 ani, copin dodesc o mare curiozitate pentru organele lor genitale. Chiar mai tineri inca, isi duceau mana la sex, asa cum isi manipulau mainile, picioarele sau urechile; isi descopereau corpul. Acum, eliberati de scutece, percep mai clar senzatiile particulare legate de organele lor sexuale, pe care le ating cu placere, fara prejudecati. Aceste lucruri sunt naturale inutil sa Ic interziceti, chiar daca va par prea frecnte sau excesi, aceasta nu ar face decat sa intareasca sentimentul de atractie incercat de copil sau sa dea nastere Iu un sentiment de culpabilitate legat de sexualitate. incercati mai bine sa creati dirsiuni, solicitandu-i atentia asupra ailor centre de interes: ti evita astfel sa nu se izoleze durabil in aceste practici.

Fete si baieti

Toi cam pe la 2 ani, fiecare copil isi afirma identitatea sexuala. El a inteles diferentele anatomice dintre barbat si femeie, a perceput deasemenea ca anturajul sau i se adresa ca unui baietel sau ca unei fetite. De indala ce incepe sa vorbeasca, el stie rapid sa exprime daca esle un baial sau o fala. incepe de asemenea sa imite un comportament judecat ca fiind caracteristic pentru sexul sau. Fetita adopta adesea gesturi blande, se foloseste de farmecul sau, vorbeste mult, ii place sa se joace "de-a mama" cu papusa sa. Baietelul se dodeste mai inclinai spre exercitii fizice; este mandru sa-si arate forta, sasi ruleze camionul sau sa loasca in minge. Aceste diferente de atitudini se explica prin structura biologica a fiecaruia dintre cele doua sexe, sau suni in mod esential datorate influentei conntiilor familiale si sociale care disting ncl identitatea fetei de cea a baiatului? Astazi, nu se aduc raspunsuri foarte precise la accasla intrebare, chiar daca pare sigur ca, baial sau fata. copilul esle puternic determinat in gesturile si comportamenlclc sale de ceea ce cei din jurul sau incurajeaza si valorifica in personalitatea sa. in plus, el se identifica in mod necesar cu parintele de acelasi sex cu el. ii imita gesturile, vocea, mersul, si cauta, in acest fel, sa-l seduca pe parintele de sex opus.

Complexul lui Oedip
Legenda lui Oedip provine din antichitatea greaca. Ea prezinta postea unui copil, abandonai la naslere de catre parintii sai. Odata adult, acest copil numit Oedip, ajunge, datorita unei certi, sa-l ucida pe un barbat despre care nu stie ca este tatal sau, apoi sa se casatoreasca cu sotia acestui om, adica cu propria sa mama. Cand, mai tarziu, intelege ce s-a intamplat. Oedip nu suporta ce a facui si isi strapunge ochii. Freud s-a servit de mitul lui Oedip pentru a ilustra relatiile triunghiulare ce se realizeaza intre un copil si parintii sai pe afectiv. in subconstienl. Dupa el, aceste relatii suni subintelese prin-tr-un conflict de ordin sexual: copilul isi hraneste sentimentul de dragoste pentru parintele de sex opus fata de al sau si incearca sentimente de rivalitate, de ostilitate fata de parinlele de sex similar. Pentru orice bebelus, fie fetita sau baial, mama reprezinta primul "obiect de dragoste". inca dinainte de 3 ani, baietelul cauta mangaierile mamei sale si ii place sa-i dea do ale fortei sale. Tatal ii apare ca un rival care ii inspira sentimente contradictorii: admiratie, dar si gelozie, caci tatal i-o ia mereu pe mama. Fetita cauta, si ea, mangaierile mamei sale dar i se opune cu usurinta si se intoarce atunci spre latal sau pe care vrea sa-l seduca si sa-l acapareze. Acest conflict este mai dificil pentru fetita, care nu vrea sa renunte la ingrijirea iubitoare a mamei sale. Pentru a rezolva acest conflict al lui Oedip. fiecare copil vrea sa se identifice cu parintele de acelasi sex cu el, straduindu-se sa-i semene. El poate astfel spera sa-l seduca pe parintele de sex opus, primind in acelasi timp aprobarea parintelui de sex asemanator.

Acalmia
La sfarsitul celui de-al treilea an. copilul a invatat deja mai bine sa depaseasca conflictele interioare. Aceasta varsta marcheaza deci adesea o perioada de acalmie. Stapanind din ce in ce mai bine vorbirea, copilul isi poate exprima dorintele. intelege mai mult ceea ce asteptati de la el si ceea ce se petrece in jurul lui. Depasite fiind etape diferite, el poate deni mai independent si aborda o alta etapa a dezvoltarii sale: descoperirea lumii exterioare. El slie ca, chiar daca nu va mai de, dumneavoastra nu dispareti si ti reni, si are suficienta incredere (in dumneavoastra, dar si in el) pentru a se intoarce spre altii: copii si adulti. A nit momentul sa-l faceti sa descopere lumea si. printre alte lucruri, scoala