Este aproape imposibil de imaginat ce ar reprezenta ata noastra fara limbaj, intr-atat de mult suntem de legati de cuvant, fie el rostit sau scris. Cercetatorii limbajului cred ca fiecare* dintre noi este programat sa invete limbajul, ca a comunica prin intermediul acestuia reprezinta o parte atat de importanta a succesului speciei umane, incat invatarea acestuia de catre copil nu poate fi lasata la voia intamplarii. Mai bine spus felul in care sunt structurate creierele noastre nu ne lasa de ales. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, mai putin limba pe care o invatam. Un copil invata engleza, un altul swahili, limbi care, prite dintr-un punct de vedere superficial, difera. in esenta insa ele sunt guvernate de aceleasi principii, iar la baza tuturor limbilor se afla un acelasi fond universal. in ceea ce priveste limbajul, reprezentam cu totii o singura comunitate, suntem in esenta frati si surori.
Este pasionant sa urmaresti un copil cum invata sa vorbeasca. Dati-mi voie sa va conduc intr-o calatorie rapida de-a lungul acestui proces. Initial, nou-nascutii nu au capacitatea de a vorbi. Stim ca ei acorda mai multa atentie limbajului decat celorlalte sunete, in special cuntelor rostite de mama lor (pe care de altfel le-au auzit deja timp de cateva luni in timpul etii intrauterine). Cu toate acestea, suntele pe care le auzim din gura lor sunt destul de aleatorii.
Pe parcursul dezvoltarii, bebelusul incepe sa-si exercite controlul asupra a ceea ce la inceput se petrecea din intamplare. incepe sa realizeze ca sunetele pe care le aude sunt produse de el insusi. Uneori chiar exista un raspuns important din mediu la aceste sunete (cand adultii exclama: "Ai fost atent? Tocmai a spus "mama"! la mai spune o data "mama".). El incepe sa produca sunete^in mod voluntar. La inceput, sunetele sunt cele care i se par cel mai naturale - "ba-ba-ba" sau "da-da-da" de exemplu. Aceasta etapa marcheaza inceputul perioadei de gangureala, care de obicei debuteaza in jurul varstei de patru luni. Bebelusul este din ce in ce mai incantat sa faca cat mai mult zgomot cu putinta, dar aceste sunete nu au nici un inteles intrinsec. Ele nu denumesc un obiect sau o dorinta. in consecinta ele nu reprezinta un limbaj.
Pe parcursul urmatoarelor cateva luni bebelusul incepe sa jongleze cu tonul si calitatile muzicale ale sunetelor. in aceasta perioada, cei care asculta cunte rostite in majoritate in limba engleza vor ganguri intr-un "ritm" englezesc, in timp ce copin chinezi, de exemplu, vor incepe sa exerseze tonuri ale limbii chineze. in jurul varstei de noua luni, copilul va incepe sa alature aceste sunete intr-un mod creativ - "ba-da-gu-la"-si sa varieze muzicalitatea lor. Acest fenomen este denumit vorbire incoerenta si, pentru toata lumea, suna ca un limbaj de sine statator. Aceste sunete vorbite nu reprezinta totusi, inca, un limbaj, deoarece ele de fapt nu inseamna nimic.
In preajma aniversarii varstei de un an, copilul are o idee stralucita:
"Sunetul asta pe care-l aud reprezinta, de fapt, chestia aceea la care tin atat de mult" (de exemplu biberonul, mama sau tatal). Este o idee deschizatoare de drumuri, iar copilul trece imediat la treaba pentru a-si confirma descoperirea. Ca de altfel pe tot parcursul dezvoltarii limbajului, intelegerea apare inaintea abilitatii de a rosti cuntele, la fel cum se intampla in cazul adultilor care invata o a doua limba si care o pot intelege cu mult mai mult decat se pot exprima in acea limba.
La scurt timp dupa aceasta realizare, incepe perioada cuntelor disparate. Copilul isi foloseste indelung exersata sa abilitate de a produce sunete pentru a da nastere unor sunete cu semnificatie sau unor cunte. La inceput cuntele denumesc obiectele indragite ("biberon", "mama", "tata"). Apoi cuntele incep sa se refere la actiuni ("du-te", "mananca"), atribute ("rece") si dragalasenii sociale ("pa-pa"). Etapa cuntelor disparate este una misterioasa pentru ca copilul incearca sa comunice mai mult decat o singura idee prin intermediul unui singur cuvant. Uneori intelesul este usor de descifrat: "biberon" se traduce prin "adu-mi biberonul". Alteori finalitatea este mult mai enigmatica, conducand uneori la frustrarea parintilor si a copilului.
Sunt necesare aproximativ sase luni, pana la varsta de un an si jumatate, inainte de a aparea o noua idee excelenta in mintea copilului: doua cunte pot fi alaturate pentru a transmite mesajul. Studiind etapa de "doua cunte", oamenii de stiinta au observat ca ea este identica in toate limbile - de exemplu un substantiv si un verb ("doctor plecat") sau un pronume si un substantiv ("prajitura mea"). Constructiile din doua cunte au mult mai mult inteles. Poate ca acest succes in comunicare este cel Ce declanseaza invatarea de catre copil a din ce in ce mai multe cunte noi. La varsta de doi ani, un copil isi imbogateste vocabularul cu o rata de circa un cuvant nou la fiecare doua ore, ritm care se mentine pana in perioada adolescentei.

Nu exista etapa de "trei cunte". O data ce copilul a prins gustul exprimarii, el incepe sa alature cunte cu o rapiditate uimitoare si cu o surprinzatoare acuratete gramaticala. La fel ca si in cazul celorlalte salturi inainte realizate in cursul dezvoltarii, "cercetatorul" copil construieste ipoteze despre cum sa inventeze cunte noi sau sa le alature. El porneste intotdeauna de la o ipoteza generala pe care apoi o cizeleaza in timp.

De exemplu, construirea pluralurilor. Curand, copilul decide ca adaugarea unui sufix sau schimbarea unei litere, de exemplu, la sfarsitul oricarui cuvant il va face sa semnifice mai mult decat un singur obiect. Este o ipoteza destul de buna si el se descurca destul de bine, insa cu multe exceptii. Nu este de nici un folos sa corectezi un copil in aceasta etapa; regulile nu se potrivesc cu modul in care el intelege lumea. De exemplu, daca insistati spunandu-i ca pluralul corect este "bunici" si nu "bunicuri", in cel mai bun caz puteti spera la o prire intelegatoare si la raspunsul "eu vreau la bunicurici". Aceste reguli generale de limbaj se rafineaza prin experienta, prin generarea unor ipoteze si mai sofisticate, cum ar fi aceea ca nu toate pluralurile se formeaza in acelasi mod.
Astfel procesul se deruleaza inexorabil. La varsta de patru sau cinci ani copilul ajunge sa stapaneasca in general majoritatea regulilor de exprimare in limba materna si are un vocabular de pana la 8 000 de cunte.